Bucătăria de la agonie la extaz – 10.01

 

În afara întrebărilor existențiale pe care le are orice individ,”cine sunt?”, „de unde vin?”, „ce vreau sa fac cu viata mea?”, am constatat ca repetitiv și cu precizie de ceas elvețian, suntem bântuiți de întrebări care au răspunsuri diferite, deși în conținutul lor nu se schimba absolut nimic. Avem întrebări cotidiene „cu ce mă-mbrac azi?” sau întrebări anuale de genu’ „unde dracu’ facem revelionu’ ?”, întrebări cincinale ca „hâc…eu cu cine votez?” și tot așa. Însă cea mai apăsătoare întrebare, mama lor, sursa de declanșat războaie, făuritoare de coșmaruri, prima pe numele ei este „CE DRACU’ MAI FAC DE MÂNCARE?” cu întrebăruța aghiotant „ce mâncăm azi?”
În 99% din cazuri, întrebarea are ca sursa o ea și ca receptor, un el, asta-n cazu’ familiei tradiționale pentru că mai avem și variantele de el-el sau ea-ea. Plecând d-aci, am schițat o caracterizare a bărbaților din punct de vedere culinar.

1. Bărbatu’ paralel și echidistant cu gastronomia sau „Personificarea diletanței culinare”

Aci mă-ncadrez eu direct șef de promoție „Magna Cum Laude”. Este bărbatul simplu, din popor, fără fițe, fără preferințe, nu face nazuri la mâncare, important e să fie ceva când îl apucă foamea, este recunoscător pentru orice tip de mâncare-i arunci în farfurie și totodată este cel mai stresat de întrebarea „ce mai fac de mâncare?” Răspunsul lui este extrem de simplu: „ce vrei tu draga mea”… și d-aci începe jihadu’. O să detaliez puțin pe baza experiențelor personale. Pentru mine, bucătăria este locul unde am voie să fumez, acea cameră pe care plătesc întreținere și impozit fără să știu foarte bine de ce, acea cameră cu tot felu’ de aparate la care evoluează cu succes nevastă-mea și consider că aveți deja o părere formată. Din cauza serviciului militar, bucătăria în mintea mea, e congruentă cu camera de tortură. Până s-au prins superiorii mei ca doar așa mă potoleam și pentru mine curățenia la wc-uri sau arestul nu reprezentau mare lucru, a durat ceva, da’ când au făcut-o am devenit o mândrețe de militar, cuminte, docil și devreme la unitate. Nu-mi place neam în locație mai mult de o spălătură de vase și un desfăcut de borcane încăpățânate, eu n-am calificările necesare și viza de flotant pentru bucătărie. Și da, mă scoate din draci întrebarea „ce mai fac de mâncare” pe care o servesc săptămânal. Pentru următoarele cuvinte  o să-mi pară foarte rău… da’ mă risc. Dacă ar exista o Wikipedia special pe parte gastronomica, probabil că eram citat la mulțumiri și izvoare de inspirație. Am acasă o grămadă de cărți de bucate, de la Horia Vârlan la Jamie Oliver, de la bucătăria vaselor de croaziera și până la bucate tradiționale din buricu’ Moldovei, de la carte pentru vegetarieni până la carnivori convinși, de toate pentru toți și ghici, sunt întrebat eu „ce mai mâncăm azi”. Tocmai pe mine care consider McDonalds-u’ restaurant de lux. Într-o zi la magazin, sprijineam cu grație cărucioru’, vine Alina și mă-ntreabă „ce vrei sa fac de mâncare?”. N-apuc sa zic ceva că imediat continuă cu „ce zici de o supă cu taiței de casă bio cumpărați d-aci din magazin?”. Habar n-aveți da’ supermarketurile au o mămăiță-n spate într-o cămăruță , care face tăiței de casă. Zic „parcă mi-ar plăcea niște sarmale, cu iaurt, un pui de mămăligă…”. Se uită lung și zice „ok, supă cu tăiței să fie”. Pe bune?! De ce mă mai întrebi? Povestind faza colegelor de muncă, normal că au sărit pe baricada opusă și mi-au spus că și gătitu’ ăsta nu-i asa cum cred eu. Dacă vrei sarmale, femeia tre’ să fie pe modul de sarmale pe care, apropo, tu trebuie să-l intuiești. Te uiți în ochii ei și-n funcție de dilatația pupilei să te prinzi dacă e mai pe ciorbă acră, pe cartof prăjit, salata orientala sau poale-n brâu. Eu sunt genu’ pe care-l potolești cu cartofi prăjiți crocanți, oua ochi și brânză… dacă arunci în hora și ceva cărniță, mă gudur și dau din coadă plin de fericire și recunoștință. Da’ poate nu știți, cartofii-s nesănătoși și îi umple păru’ cu miros de prăjeală. Asta cu mirosu’, dacă nu faci ouă fierte, cam toate mâncărurile miros, în schimb de cartofi nu știu ce să zic, nu păreau nesănătoși când am trecut ultima oara pe lângă galantar. Nu înjurau, nu se luau de clienți, nu flambau shot-uri și țigări ilegale, n-aveau perfuzii atașate… stăteau cuminți in raft. Ba chiar mi-au părut zâmbitori… sănătoși și zâmbitori.  Data viitoare când o sa mai primesc întrebarea asta, o sa zic ca vreau cotlet de cangur în sos bechamel făcut cu oua de pasare paradis și-n mod cert o sa ma aleg cu o tocăniță sau varză călită de mă ling pe degete și totul e ok.

2. Barbatul CHEF…MASTERCHEF.

Acest tip de bărbat e as în bucătărie. În această categorie îi găsim pe marii bucătari cu bolta plină de stele Michelin. Eu sunt uimit și plin de respect pentru această categorie, nu-i înțeleg, ba chiar le văd latura masochistă. Adică cum dracu’ să-ți placă-n bucătărie. Dar sunt buni și le cam bagă pe femei într-un con de umbră chiar la locul lor de joacă. Nu știu cum sunt inventați din negura timpului da’ cred ca stră-stră-stră-strămoșu’ lor, enervat la culme după ce venea cu mamutu’ proaspăt vânat, să mănânce friptura în sânge sau arsă total din motive puerile de genu’ „stramoșu’ aragazului pe care-l am, arde pe fundu’ strămoașei tăvii și vreau altu’ nou” sau „mamutu’ ăsta e cam bătrân, nu găseai și tu unu’ mai tinerel și fraged?”, a zis „GATA” și-n momentul ăla a hotărât ca tre’ să gătească. Nu înțeleg plăcerea de a sta în bucătărie. Deci…RESPECT.

3. Bărbatul „baiatu’ lu’ mă-sa”.

Pentru femei, este cea mai enervantă categorie și pe bună dreptate. Cunosc câțiva reprezentanți ai speciei și-mi vine mie să-i strâng de gât. Acest bărbat are cunoștințe vaste printre oale și cratițe, a inventat focu’ făcând pipi cu bolta pe teoriile darwiniste sau Prometeu, știe cel mai bine cum se combină condimentele pe friptură și toate astea le face „wireless”. Adică nu pune mâna și nici nu e jedi, doar da indicații prețioase de pe margine și nevastă-sa e doar un instrument folosit ca mână de lucru moca la opera lui. Partea proastă e ca sursa științei lui e „mămica/mamița/mămuca” care a terminat gastronomia la Harvard, plus că a fost muza pictorilor renascentiști. După ce nevastă-sa-i face de mâncare, gusta superior, plescăie de doua ori și în cel mai fericit caz zice: „e bună… da’ nu-i ca a lu’ mămica”. Atunci îți vine să-l crăpi.

4. Bărbatul ajutor de bucătar.

La acest tip de bărbat înca nu avem dovezi care să ne ateste motivele lui și ce-l face pe el să stea în bucătărie. El este cel care o secondează pe femeie, execută ordinele cu precizie, rapid și fără comentarii, dar nu este vioara-ntâi. Lansez niște teorii; poate să o facă de plăcere da’ recunoaște geniul din bucătărie și nu se bagă inutil, intră în bucătărie din dragoste, să-și ajute soția… sau de frică, motiv foarte întemeiat. Prestează chestii simple și nimic care să se răsfrângă asupra gustului și aspectului mâncării. Din acest tip fac parte marea majoritate a bărbaților.

5. Barbatul prevazator.

Este tipul cu bani, afacerist de succes, beizadea de politician corupt, în general bărbat cu potență financiară. El și-a ales jumătatea din „dragoste pură” atunci când s-au văzut prima data într-un club de fițe sau pe plaja în Ibiza. Este profund, romantic și bun clarvăzător în depistarea femeilor cu suflet de înger. Faptu’ ca sufletul este într-o carcasă tunată și plină de silicon, asta-i doar o întâmplare fericită. Și atunci, când vizualizezi sânișorii aia cu cupa generoasă, buzele voluptoase, manichiura long-edition si toacele cui, mai contează că-și prinde păru-n blender și nu știe să facă nici măcar o omleta amărâtă? Exact, nu contează și se duce la restaurant ca e mai bine din toate aspectele și punctele de vedere. Ea nu riscă un accident casnic cu urmări nașpa pentru look, el o noapte petrecuta pe buda cu averse la burtica.
Partea proastă e că-ntrebarea rămâne… apropo, ce dracu’ mai faceți voi de măncare că azi tre’ să ajung la cumpărături și sigur după postarea asta o să-mi trebuiască idei.
Cât o să mă țină pateu’ la conservă și cu punga de biscuiți…

Bucătăria de la agonie la extaz