Povestiri de bivuac

 

20 DE ANI,vârsta la care tot ce zboară se mănâncă. Vârstă la care totul e roz, unicorni la colț de stradă, soarele strălucește și noaptea, mai ales noaptea, „sunt tânăr doamnă, tânăr  cu spatele frumos”, rocker, pleata-n vânt, fraged, neliniștit și toată lumea e a ta. Trăiam în armonie totală cu Universul până într-o zi când a apărut ordinul de încorporare în armia Română. Mno, tre’ s-o fac și p-asta, cu speranța mare a familiei „că-i bagă ăia mințile-n cap” și mă-ntorc bărbat. Replică generală pentru toți care plecau în armată, în cea mai cunoscută instituție de mărire de sex…la figurat.

Primesc ordinu’ că tre’ să mă prezint pe data de, la ora 12,00, la unitatea X. Plec cu doi colegi de muncă, ambii trecuți prin experiența cătăniei, unu’ șofer și celălalt cu misiune clară de la tata „ai grijă de bezmeticu’ ăsta că cine știe unde ajunge sau ce face”. La ora 12 fără puțin, mă aflam deja în poarta unității. Aciulea nebunie totală, coadă ca la ajutoare moca, mame plânse, tați resemnați, acordeoniști cu vers de jale, sergenți aruncători de urlete-n mulțime…NEBUNIE. Mă uit la gloată, întorc privirea în susul străzii și-mi zic, „ce mama dracu’, doar n-o să stau la coadă să plec în armată, hai c-am văzut o cârciumă șmecheră”.

Normal că m-am pus pe beri cam doua, trei ore. Am ajuns la unitate ușor euforic, pe la un 14.30, toată gloata dispărută, doar un plutonier cu privire dușmănoasă la adresa mea, în antiteză cu ora trecută-n ordinu’ de-ncorporare. Am zâmbit larg, cu sclipici în ochi, abur de bere și am zis senin „da’ era coadă”. L-am lăsat ușor fără replică, a murmurat un „las’ că vezi tu „, a pus mâna pe telefon și a chemat pe cineva să mă ducă d-acolo. Prietenii însoțitori trebuiau sa-mi preia hainele civile.

A venit un tip, m-a luat și împreună cu el am intrat într-o clădire cazarmă. M-a pus să aștept cumințel pe un hol, cu fundu’ pe valiză. Acu’, că de plictiseală, că de la bere, sau o combinație între cele două, m-a pocnit un somn de nu-i găseam antidot. Bine, găseam, da’ nu era nici momentu’, nici locu’ mai ales că eram proaspăt călcat pe bec. Și totuși, am văzut eu un colț sub o scară, am calculat eu traiectorii, vectori etc. și dacă mă puneam fix pe colț, cel puțin în teorie, n-aveam cum să cad stânga sau dreapta, doar în față. Dar dacă mă sprijineam într-un unghi generos, eliminam și varianta asta. Zis și făcut, m-am plasat strategic și în cinci minute am adormit ca un prunc…bețiv.

În timpu’ ăsta, la poartă s-a schimbat tura, colegii mei trecuți prin armată se așteptau ca schimbarea în țoale de armată să fie…ca-n armată, rapidă, și tot întrebau de mine. Ăla de la poartă, proaspăt intrat în tură, habar n-avea despre ce se discută-n propoziție. Colegii mei se jurau cu mâna pe corason că ” dom-le, cu mâna mea l-am adus, îl știu și-l cred în stare, da’ parcă prea repede a sărit gardu’ ” și d-aci alarma pe unitate. După aproximativ două ceasuri, mă trezește un soldat care a avut inspirația să se uite sub scara aia sub care dormeam eu.

Mă-ntreabă cum mă cheamă, l-am văzut ușurat, a anunțat lumea agitată să stagneze căutările și am început prima zi de armată, civil că n-au mai avut haine  pentru mine, și-n 48 de ore deja vizitam a treia cazemată pentru că nu mai aveau locuri și nici nu le surâdea ideea să se-ncarce cu un element „huliganic și destabilizator”.

A treia a fost cu noroc, m-au primit. Doar că era o unitate operativă, sub comanda directă a Batalionului Antitero de la SRI, unitate experimentală cu deviza „Să vedem dacă militaru-n termen are rezultate notabile în domeniu’ asta”. Și am avut de mi-au ieșit pe nas toate berile și somnu’ din lume. Am făcut armată pentru tot neamu’, fără glumă, dat fiind că eram cel mai mic, chiar am fost ultimul pe listele Armatei Române pe linia mea de sânge.

Am făcut multe…tre’ să calculez timpu’, să vaz dacă sunt prescrise faptele și să pot nara în liniște.

Povestiri de bivuac – plecarea în armată