Odă chestiilor mici care-ți fac viața mai frumoasă

Mici da’ merită recunoștința noastră. Articol omagial pentru chestiile mici pe care nu le bagi în seama și fără de care viața ta poa’ să fie ușor mai tristuță.

Ador acel buton de la Netflix care trece peste genericul serialelor. Te uiți la un serial cu șapte sezoane și zece episoade per sezon. După ce-l vezi pe tot, te trezești că fredonezi o melodie de cacao pe care n-o poți reseta din minte… exact, e aia din generic. Așa cu butonu’ ăsta, skip și-ți continui serialu’ fără întreruperi. Mare buton, mare caracter!!!

Scobitoarea. Fără ea probabil că va trebui să-ți porți unghiuța de la degetul mic cocălărește, adică lungă și-n perioada asta nu-i recomandat că devine mediu propice de cuibărit Covid 19. Fără scobitoare-ncepi să-ți sugi măselele, să-ți țâțâi spațiul dintre dinți și-n anumite cercuri e posibil să stârnești repulsie.

Moneda de 50 de bani. Chiar dacă-i mică și devalorizată, poate crea drame. Ajungi la market, e liber da-n zare se vede o hoardă de pensionari relaxați după starea de urgență, vrei să te avânți printre rafturi și n-ai căruț, pentru că n-ai 50 de bani. Este mijloc de entertainment, cu moneda de 50 de bani joci Vămița sau poate să-ți decidă viitorul apropiat când ești nehotărât, dai cu 50 de banu’ și se deschid chakrele. Dacă ai două te poți împrieteni și cu tonomatul de cafea, sau trei că poate s-a scumpit de la pandelică.

Vizorul. Te scapă de popa cu botezu’ sau orice vizită neanunțată, cercetătorii britanici au emis ipoteza că vizorul este străbunicul camerei de supraveghere și strănepotul găurii în gard prin care se spionau vecinii. Chiar dacă s-a inventat interfonul la bloc, sunt momente-n care numai vizorul te salvează.

Butonul de panică. Habitatul natural al butonului de panică e prin bănci, magazine sau alte locații care lucrează direct cu publicul. Nu te ajută foarte tare în caz de ceva, da-ți dă sentimentul ăla că ești protejat. Chiar dacă mori, mori cu mândrie și cu un zâmbet arogant de „las’ că vezi tu pe dracu’, acu’ vine trupa de intervenție”.

Butonul „undo”. Să-i dea Dumnezeu sănătate lu’ ăla care l-a inventat și celor care l-au implementat în majoritatea programelor pe calculator, fără el aveam ștate vechi la Voila.

Fițuica. Denumită și copiuță, este un petecuț de hârtie sau câțiva centimetrii pătrați de piele scrisă, care a adus bucurie, diplome, certificări etc. Asta dacă nu era reperată de radarul profesorului și venea cu năpastă. Recunosc cu mâna pe inimă că și dacă eram tobă de carte, parcă mă simțeam mai sigur pe mine dacă aveam și țidula la purtător.

„Bună ziua”,”La revedere”,”Mulțumesc”- sunt chestiile cele mai mici și mai abstracte , le dobândești la universitatea „Șapte ani d-acasă” și-ți prind bine toată viața. Asta bineînțeles dacă le folosești. Însoțite de un zâmbet pot deschide uși, rezolvă probleme și stârnește admirații.