Exact cum am promis, azi începe telenovela pe tema vacanța pe unde se poate și pe unde vedem cu ochii. Seria de articole încearcă o promovare pe plan turistic a României, singura locație de atins, cel puțin momentan, în condițiile date de scârba de virusescu. Cam greuț cu ieșeala din țară, am înțeles că și Turcia a devenit zonă roșie, alți bani pierduți și concedii stricate. M-am tot conversat cu lumea și concluzia e clară, nu-i de făcut rezervări cu avans pe termen lung și aleg să mă-nvârt prin țară, voi relata orice descălecat, cu obiectivitate și din toate punctele de vedere. Anul acesta, tot ce-nseamnă investitor și angajat din turism trebuie să vadă oportunitatea și avantajul ivit, trebuie să ne demonstreze că merită să-i alegem în detrimentul vecinilor bulgari sau greci.
Volumul 1 – Delta Dunării – Pardina – Pensiunea Pardina
Absolut tot românu’ trebuie să ajungă în Delta Dunării cel puțin o dată-n viață. Să ajungi la Pardina e peripeție și ai nevoie de sfaturi prețioase de la cineva care a ajuns prin zonă. Pe unde am fost în țările civilizate, am prestat la pas, cu rucsac în spate și n-am avut probleme de orientare.
Capitolul 1 – Drumul – În Tulcea am crezut că-s cu ciungă-n păr și băluță-n colțu’ gurii, până am găsit mama lui de bac a trebuit să mă-nvârt de am amețit. Nici măcar n-am suficient păr să-mi pun ciunga, nu-i vina mea, idioții pe care-i plătim și trebuie să se ocupe de chestia asta, au turme de pisoi de frecat și dureri de hemoroid vis-a-vis de turiști și proprietari de pensiuni. M-am pierdut eu ca român da’ dacă venea un străin, ha? Ala săracu’ o lua razna pe coclauri până-l somau grănicerii ucraineni.
După ce treci gârla pe celălalt mal cu coaja aia ruginită care pică orice test ISCIR, dar trebuie să-i acord credit pentru că-și face treaba, 24 de lei cu tot cu Sherman, te pui pe un drum de rearanjat pietrele de la rinichi și organele interne, lung cam de 37 Km pe care-i parcurgi ușor, cu suspine de amortizoare. Cam jumătate din drum poți să-i dai un 70 la oră, dar restu’ trebuie să mergi ușor, cu ochii beliți la toate gropile din lume. Acum … ce să zic, probabil că sălbăticia locului o să fie clar afectată dacă asfaltează ăștia zona și d-asta nu-s hotărât dacă-l vreau reparat sau nu.
Într-un final ajungi la Pardina, pensiunea Pardina, sau la Narcis pentru pescarii care cunosc locația.
https://www.turistinfo.ro/pardina/cazare-pardina/pensiunea_pardina-c56124.html
Capitolul 2 – Personalul – Pe Narcis l-am cunoscut la excursia cu barca prin deltă și așa am aflat că el e proprietarul. Discret, perfect camuflat printre oamenii lui, e genu’ ăla de patron care pune mâna la treabă și nu stă ca pașa să dea ordine. Pe parte de camere și bucătărie o avem pe Ramona și pe mama lu’ Ramona. Sarea și piperul locației, bucătărese de excepție și îngerașele păzitoare ale turiștilor. Cu ele rezolvi tot, e suficient să zici și se rezolvă. Singurul regret e că n-am apucat să stau la palavre pe o bere rece cu ei, sigur au ce să povestească despre viața din deltă care nu-i ușoară.
Capitolul 3 – Papa bun – Eu sunt mai Toma Necredinciosu’, îmi place să mă descurc singur cu mâncarea, am un cult al cocârțului băut lângă grătar și replici cu „gătim noi, nu vă faceți probleme” mă cam lasă rece și nu mă conving, mai ales că nu-s mare fan pește. Nu-i problemă, locația dispune de grătar generos dacă vrei tu să faci pe master chefu’, da-ți oferă posibilitatea să mănânci din bucătăria lor. Am luat două mese pe zi, micul dejun și … altă masă, prânz sau cină, cum vrea burticica ta. Recomand să le-ncerci pe ambele că-s diferite și merită. Micul dejun e pe la 20 de lei, consistent și suficient pentru două persoane. Ouțe în stări de agregare diferite, azi ochi, mâine omletă, roșie, măsline, trei tipuri de mezel, ardei gras, brânză sau cașcaval și icre. Suficient să te doară la bască până la amiază târziu. La prânz se lasă cu ciorbă făcută la foc de lemn, din pește cu oase mari și servită în niște castroane cam de trei ori mai mari ca cele obișnuite. Te îngrași numa’ când le vezi și nu te vezi ajuns la fundu’ castronului. Crede-mă, lingi farfuria și nu-ți mai trebuie nimic. Așa am descoperit storceagu’. Seara e mai ușor, au și pui, miel sau porc dar te bagi tot la pește că-i genial, bucați mari din specii fără oase mici, cu mămăligă și usturoi de te tragi de aplecate. Patru zile, două persoane, papa foarte bun și mult, 300 lei. Aparat de cafea și dozator de bere dacă vrei să bei de la ei. Și vrei sigur că băutura ta se termină. La 4 lei cafeaua și 5 lei halba de bere brumată și ținută la rece, nici nu merită să cari d-acasă ceva. Calitate preț de nota 10 PLUS.
Capitolul 4 – Cazarea – Aici e singura hibă a locației. Există o baie la două camere și e bine să mergi în gașcă pentru că nu e chiar fun să-mparți baia cu un necunoscut. Camerele normale ca dimensiune dar dotate cu tot ce ai nevoie și cu ce nu ai nevoie, spre exemplu, de televizor. Inclusiv la baie ai uscător de păr … păr să ai. Aerul condiționat are nevoie de maxim zece minute să-și facă treaba, curățenie exemplară și la baie și-n camere … și peste tot. Tot în pensiunea asta se lucrează la o aripă pe apă. Patru camere cu baie proprie, sală de mese și terasă, totul pe apă. Se montau deja aerele condiționate că fără el acolo ești ca-n saună. Preț cameră unde am stat, 140 lei pe noapte.
Capitolul 5 – Oferta pensiunii – Narcis te duce cu barca prin deltă și nu e abureală ieftină. Știe pe unde, vezi păsăret, vegetație specifică, într-un cuvânt, vezi adevărata Delta Dunării. Barca e șmecheroasă, cu scaune tapițate nu stai cu fundu’ pe lemn, acoperită să nu te bată soarele-n cap, și trei-patru ore te costă 70 de lei de fes. Curtea pensiunii e cu un gazon de teren de fotbal tuns la mare artă unde poți să-ncingi o miuță, ai locuri de-ntins cu șezloange moca, o piscină perfectă pentru refacere temperatură corporală, terasă acoperită, ventilator d-ăla cu apă, sală de mese la interior pentru seară când te atacă țânțarii, scule de muzică, bec d-ăla cu luminițe de discotecă dacă se lasă cu dans și atmosferă. Dacă ești pescar înrăit poți să pescuiești de pe pontonul pensiunii dar e un curent foarte mare. Dacă te urci în mașină găsești la cinci minute de mers zone perfecte pentru pescuială, cu copaci umbroși, pe canale navigabile sau canale mai mici, am studiat problema azi la plecare. Nu știu dacă mai ai nevoie de ceva, oamenii ăștia s-au gândit la toate.
Concluzii – Am început cu dreptu’. Calitate – preț excepțional, mâncare de te lingi pe degete și locația asta mi-a reaprins speranța că avem oameni care știu cu ce se asezonează turismu-n România. Autoritățile mai au de-nvățat și e bine să se implice să-i ajute că n-au viață ușoară. Dacă te gândești că aici se face aprovizionarea din Tulcea cu mașina pe amortizoare și cauciucuri de sacrificiu, sau pe apă cu un drum de trei ore, o să-ți dai seama că e chiar ieftin. Apropo, masa plus cazare de joi până duminică, plus excursie pe canale, totul pentru două persoane, au costat 860 de lei, undeva la 170 de euro, restu’ până la aproape mia de lei am plătit cafele și … ghici … BEREEEEEE!!! Conform berometrului personal, e clar că m-am simțit foarte bine și recomand experiența.
Mulțumesc gazdelor și găștii de prieteni pentru un weekend de excepție.
Pingback: Turismul lucrului bine făcut – Piuituri