– Cetățene Puțaru Gigel (nu glumesc, am cunoscut pe cineva), o iei în căsătorie pe cetățeanca Firfiricea Maricica?
El – Da!!!
– Cetățeanca Firfiricea Maricica, îl iei în căsătorie pe Puțaru Gigel?
Ea – Da!!!
– Constat condițiile căsătoriei îndeplinite bla, bla, bla… ce nume doriți să purtați după căsătorie?
El și Ea în cor – Puțaru (el)!!! – Firfiricea (ea)!!!
Legenda spune că pentru a nu se lăsa cu bătaie în primele clipe ale căsniciei și circotecă fix la pirostrii, cei doi acceptă alăturarea numelor de familie și iese ceva de genu’ Puțaru Firfiricea Gigel și Puțaru Firfiricea Maricica. Și uite așa ne râdem toți, de la utilizatori de facebook și până la prestatori în comerțul on-line când primesc comenzi de la protagoniști. Off topic: cuvântul „căsnicie” seamănă izbitor de bine cu „caznă”, pronunțate repede și după două beri juri că au aceeași rădăcină.
Pe bune, nu-nțeleg… Puțaru nu-i chiar un Ludovic sau Cărtărescu, e posibil să te tragi din oameni muncitori, recunoscuți pentru foraje de calitate, sau mă rog, e la fel de posibil ca-n copăcelu’ familiei să fie un străbunic nu foarte dotat și exhibiționist după două țuici, care-și etala „bijuteriile coroanei” nu foarte „prețioase” prin tot satu’. Acum ai posibilitatea să schimbi ceva, știu că nici Firfiricea nu se trage din cruciați, da’ parcă sună altfel. Am întâlnit Ion Ion Andrei Eduard și-n primă fază am crezut că avem un Ion la rubrica familie și celălalt la prenume, că atâta s-a putut după beția de fericire a lu’ ta-su că are băiat, tot Ion la rândul lui. Greșiiiiit… Chiar mi-a menționat că-ntre cei doi Ioni tre’ să apară și o cratimă pentru că a luat și numele de familie al soției. Ce rahat… nu-i același lucru!?!?!
Nu-i înțeleg pe cei cu un nume de familie pur pământean românesc, un Adăscăliței sau Purcaru, trântesc un plod și-l trec în buletin după personaju’ ăla sexos din telenovela preferată și iese o „mândrețe” de Adăscăliței Armando sau Raul și mai pun și un Vasile că nu-i așa, „tre’ să fie și un nume de sfânt la asta micu-n catastif”.
Umblă frate la butonu’ de volum la egou’ și mai lasă-l pe tac-tu mare cu poveștile alea că a avut el un străbunic care a luptat la dreapta lu’ Mihai Viteazul la Călugăreni și numele de Flocea semăna spaimă și respect pe ulițele Poplacei și cănd s-a tăiat la dește cu brișca în timp ce scalpa un otoman, a făcut numa’ albastru de metil pe jos. Termină cu legendele și dacă ai ocazia să-l schimbi într-un Ionescu de bun simț, nu mai sta pe gânduri și rezolvă problema.
O să ziceți „bine că ești tu deștept Vlade, ultimul din Ordinul Dragonului și descendent direct din Drăculești”.