Se dă: avem o poartă… să-i spunem… artizanală. O poartă… să fie ceva în gaura din gard, proiectată și construită de un masterand la litere, angajat la o pufulețărie, pasionat de goblenuri și zodiacul chinezesc, cu două mâini stângi și parțial miop. Dacă poarta ar fi pe un prospect de la IKEA am avea așa: un cadru metalic de la… probabil un raft sau cadru de bicicletă de la care făceai tetanos numa’ dacă-l priveai, nu m-am prins încă vis-a-vis de proveniență, trei sute de modele de sârmă din diverse materiale feroase și neferoase cu diametre felurite, câteva petice de plasă, două bucăți de sfoară pe post de balamale postate pe o parte a cadrului, sus și jos, câteva scânduri putrezite parțial și o bucată curea de transmisie de la prima rachetă Soyuz pe post de încuietoare… clănțău mai pe arhaic, montată pe colțul de sus al laturii opuse față de balamale. Tot amalgamu’ ăsta de materiale constituiau o poartă, probabil închegată cu noduri din sârmele alea, superglue și scuipinol, la ieșirea din curtea cabanei Diham, pe gardul din fundu’ curții, fix pe traseul către Mălăiești.
Deci avem poarta, clar nu e nouă, drept pentru care nu avem doar un singur vițel privitor, avem trei… mai precis două vițelușe și un vițeloi… așeeeea… mai batrâior… hai să-i spunem tăuraș că bou nu-mi place. Exact, eu sunt ăla. Celelalte personaje sunt surorile sistărs, Dili și Zânuț, cine nu știe foiletonu’ cu gașca, să dea căutare pe blog cu cuvinte cheie și se lămurește despre personaje. Plecăm noi de la Diham spre Mălăiești și ne proptim în poarta cu pricina. Poarta-nchisă parcă într-un sfat bătrânesc de „stați dreacu’ liniștiți că-i cale lungă și o să vă iasă sufletu’ din voi „. Acum avem o poartă-nchisă și trei variante de abordare pentru deschidere.
Dili – Pe model tanc rusesc T34, Dili a ales varianta de „dărâm tot gardu’ dă-l în gâtu mă-sii” sau în cel mai fericit mod, „săr gardu’ dă-l în gătu’ mă-sii” care de fapt e tot prima variantă dacă recitești elementele care compuneau poarta și de remarcat constanta „dă-l în gâtu’ mă-sii” foarte importantă în karma motivațională a lu’ Dili. Apropo de gard, pentru o asortare perfectă conținea fix aceleași materiale vechi furate probabil dintr-o cetate medievală. Ce să țină ăla la o săritură, se ducea Dili grămadă cu gard, poartă și cele două ciocârlii staționate pe el.
Zânuț – Abordare pe modul cercetător britanico-germanico-japonez. A ajuns în fața porții și a-nceput tacticos să desprindă câte o sârmă, apoi se-nfigea în alta și dac-o lăsam, sigur aveam o schemă explodată e porții. Mai nasol e că pierdeam timp prețios și la cum o știu pe Zânuț, nu lăsa poarta deschisă la oamenii ăia… poarta făcută piese mai bine zis. Mai stăteam să facă puzzle-u’ la loc cum a fost.
Eu am fost mai practic, cu rezolvare elegantă și rapidă. Cureaua aia de transmisie montată pe colțul dreapta sus al porții, pe partea opusă balamalelor, s-a dovedit a fi încuietoarea care ținea poarta-nchisă de un par din lemn bătut în pământ. Am ridicat cureaua, s-a deschis poarta și gata. Sunt așa deșteptuț uneori de mă deochi singur.
Atenție mare dacă venim pe la voi în vizită în formula asta, e bine să lăsați totul deschis că nu se știe ce vedem noi personificat în obstacol provocator și rezolvăm problema… fiecare-n stilu’ lui.