Unul din cele mai afectate domenii pe vreme de pandelică e aviația comercială, sector pasageri. Lumea pleacă de nevoie sau expulzată spre Românica de autoritățile altor țări. Zboruri puține, personal în șomaj tehnic și d-asta n-am mai primit povești de la prietena mea „înaripată”. Da’ io-te că totuși avem povestiri haioase și chiar dacă zborurile sunt mai puține, numărul de „minunați” rămâne constant. Cine a intrat mai târziu pe blog să dea căutare cuvinte cheie „avion” sau „aviația dă senzația” și o să vază despre ce vorbesc. Prietena mea e o persoană normală… mă rog… dat fiind că-i prietena mea are o bubiță la căpăcică și pe deasupra e și însoțitor de zbor, adică e în job description să ai o deviație de la axă, dar în 90% din timp e ok. Să nu-ndrăzniți să o treziți dimineața ca să vază răsăritu’ că se lasă cu bătaie. Am ceva nepublicat și ceva de ultimă oră, o cursă d-aseară. Încep cu asta recentă, citez…
1.Ieri, îmbarcare OTP pentru Milano. Pasageră platinată, 1.70 m, 80 kg, îmbrăcată în roz, posesoare de doua fete la fel de roz, așezată în dreptul rândului 29. În spatele ei, prietena platinată, aceeași înălțime, cam 10 kg în plus, haine animal print, posesoare de copil cu 10 păpuși în brațe. Prima stătea cu bordingurile în mână și se uita sus la numerele scaunelor… total debusolată. Coadă de pasageri în spatele lor, pasageri care începeau să devină agitați. N-avem voie să stăm în cabină la îmbarcare, dar văzând viitorul dezastru, mă duc spre ea și-ntreb de la distanță: vă pot ajuta ? Se uită la mine, placidă dar cu o urmă de nervozitate pentru că eu, muritorul de rând, am îndrăznit să apelez zeița. „Mmmda, rândul 29 ?!?” Mă uit la numărul de deasupra scaunului, văd 29, iau fața „brain KO” și zic cu o voce la fel de placidă ca și fața ei: mai în față, cred că ați trecut. Se holbează la mine, se mai uită o dată la număr și: dar scrie 29 aici. Eu cu moacă mirată de parcă am descoperit apa rece: daa ?!? Păi, înseamnă că aici este. M-am întors în următoarea fracțiune de secundă și am plecat. Am apucat să aud cum s-a rățoit la cele două miniaturi roz să se așeze și cum își trântește bagajele pe culoar. Another beautiful day. I fucking love my job 
2.Întâmplată pe o cursa de Copenhaga. Nu-mi place să numesc destinațiile dar de data asta n-am cum s-o omit. Cursă de dimineață. Să te trezești la 3:00 dimineața ca să ajungi la aeroport pentru o zi care se anunță dificilă din cauza condițiilor meteo, pentru început, apoi să faci față frumușică în fața unor pasageri care, evident, nu-și înghițiseră gălușca (dar deh… pentru asta ești plătit în accepțiunea lor) nu e tocmai ușor. Spre norocul nostru, tronsonul de dus a fost inimaginabil de relaxant. La întoarcere, deja o ora la care toți își băuseră cafeaua și aveau foarte multe de spus, din fericire, numai de bine. Dar cum nimic nu e perfect, apare și pasagerul „X”. Genul căruia nu-i convine niciodată nimic, indiferent cu ce companie călătorește „dincolo era mai ieftin”, așteaptă servicii de Emirates la prețuri de Wizz și tot așa. Domnul în cauză, foarte supărat că nu poate să plătească în coroane „suedeze”. Și după un întreg circ în care a trecut de la amenințări la milogiri, sătulă de prestație și deja extenuată de efortul de a-mi păstra calmul am trântit-o: – Mă scuzați, dar la ultima verificare Copehanga era în Danemarca. Nu am fost informați de vreo migrare așa că, rămânând în aceeași poziție geografică, coroanele suedeze nu sunt acceptate la plată pe o cursă de Danemarca. Aplauzele pasagerilor din jur, la fel de sătui ca și noi de domnul în cauză, „priceless”. Hai, cer senin tuturor !
3.Cursă spre locul unde s-a inventat pupatul de moaște. Acum o sa fiu puțin rea. Mă scuzați, o să fiu naturală. Fraților, din orice colț ai lumii i-ai transporta și indiferent de nație, ăștia sunt toți la fel. Datorită acestor oameni eu am ajuns să mă gândesc că undeva la intrarea în aeroport, stă cineva și-i pune să aleagă între creier și bagaj. Evident, cum nimeni nu vrea să renunțe la chiloți, își lasă creierul la intrare. Așadar, avion micuț din seria 500, pasageri sub 100, timp de zbor scurt, planurile de munca mergeau pe principiul țaca-paca, în concluzie, o zi ușoară. Iaca pe la jumătatea drumului apare doamna (nu-i spun domnișoara pentru că era cu soțul la purtător) tânără, blondă, până în 30 de ani, cu urgențe fiziologice. Îi arăt unde-i toaleta, intră și în secunda imediat următoare iese albă la față. M-a blocat. Abia ieșisem din toaletă, făcusem curățenie, parfumasem, chiar îmi dădea cu rest. Acum, la seria 500 closetul are în partea de jos un căpăcel cu arc. Căpăcelul acela se deschide în momentul în care tragi apa. Ei bine, la acel closet, arcul era slăbit și căpăcelul cam juca după propriul ritm. Mă uit întrebător la doamna și întreb ca să nu existe dubii. – E ceva în neregulă? Cu o voce șoptită-mi răspunde: – Mi-e frică să fac. Eu, siderată așteptam continuarea care a venit. – Mi-e frica să nu mă tragă afară pentru că nu e capacul strâns. Eu în starea de „wtf!” – Să vă tragă afară ?!? Cine sau ce anume să vă tragă afară ? – Toaleta, cum adică ce ?!!? (deja iși schimba culoarea la față devenind din ce în ce mai verde, semn că nu găsește înțelegere la mine). Colegul meu, de un real ajutor, era deja înfășurat în perdea și se îneca de râs. Am reușit cu ultimele picături de seriozitate să o întreb cum de a ajuns la concluzia asta. Mi-a răspuns foarte nervoasă că se mișcă „fundul wc-ului”. Știți că ăsta a fost momentul în care n-am mai putut să mă abțin și printre hohote i-am explicat că de fapt exista un rezervor în cală, bla, bla, ca e practic imposibil să-ți imaginezi cum mergi pe stradă și te lovește un „dânsul” peste ochi pentru că o blondă a decis să lase micul dejun în cursa de amiază spre „X” locație. Și a venit lovitura de grație: – Cum adică ? Nu se duce afară ce facem noi la toaletă ? Credeți-mă că arăta precum Arhimede când a găsit săpunul în vană, în viața mea n-am văzut față mai uimită de așa descoperire. Pentru mine, acesta a fost un moment de „opriți pământul, vreau să cobor”, pentru ea a fost revelația vieții și pentru soțul ei un moment de maxima compoziție literara scriind un raport la adresa unui echipaj lipsit de empatie față de nevoile pasagerilor.