S-au început războaie, s-a dat cu toporu-n cap, au izbucnit molime, incendii… toate pornite de la o întrebare. Mai bine spus de la greutatea găsirii răspunsului. „Batista, unde-i batista Desdemono!?!?!?!” un exemplu mic, punct de pornire la ditamai pocinogu’. Dacă pe Desdemona o ducea neuronu’, răspundea cu altă-ntrebare „Da’ tu unde ți-ai lăsat șosetele, ha?” sau mai simplu „Fix lângă șosetele tale murdare și aruncate anapoda Othello” se termina cu 1 la 0 pentru Desdemona, caz închis și clasat. Până găsea Othello habitatul natural al șosetelor purtate, îi trecea sămânța de gelozie și scandal. Să nu mai zic de retorica „a fi sau a nu fi”, se pare că Shakespeare avea ceva cu întrebările încuietoare și cu iz de scandal. Sunt momente când mai bine-ți lași curiozitatea nesatisfăcută și nu te-nrudești cu Dabija decât să se lase cu iureș pe model „curiozitatea a omorât pisica”. Observați că nu-s părtinitor și în exemplele de mai sus am plasat bărbați curioși. Dacă bărbații s-au prins de chestia asta că e mai cuminte să nu te-ncerce curiozități de babă, femeile au o plăcere sadică să ne dea shut down în câteva cuvinte finalizate cu un semn de-ntrebare. Exemplu: la ce oră ai ajuns acasă de la cârciumă?. În afara faptului că habar n-ai pe motive lesne de-nțeles, te-ai întors de la cârciumă nu de la Ateneu, consider că este genul de-ntrebare care nu ajută pe nimeni, faptu-i consumat și gata.
Cea mai întâlnită și cea mai nocivă întrebare este asta, pusă cu tonalitate pisiceasco-mieroasă și-nsoțită de fluturare de gene:
„Iubii, știi ce zi e azi?”
În acel moment se instalează panica și bine face, pentru ca suntem mulți care reacționăm foarte bine în condiții de stres, alegând de cele mai multe ori varianta corectă. Aici aș mai avea de spus ceva edificator pentru femei, vis-a-vis de capacitatea de reținere a bărbatului, reținere a datelor, anilor, numerelor de telefon… a cifrelor în general. Vorbesc strict din experiență personală. O persoană, bărbat… un cineva… adică eu, care are cod la telefon 1234, a uitat de propria zi de naștere, pe deasupra nu știu decât un număr de telefon, p-al meu, la recepție la hoteluri când mă cazez o rog pe recepționeră să-mi dea un număr simplu la cameră, fără virgule și multe zecimale (apropo, tre’ să-mi fac timp să v-o povestesc p-aia când m-am pierdut în hotel), să mă rog la divinități ca dispeceratul de la taxi să-mi găsească o mașină cu indicativ din maxim două numere și de preferabil consecutive sau să conțină un zero, voi aveți pretenții să vă zic numărul PI până la zecimala două zeci? Pe bune? Nu-i suficient 3,14?
Femeia tre’ să se trezească pe 7 mai, dată aleasă aleatoriu, să pună întrebarea:
-Ce zi e azi?
Atunci bărbatul începe „nu-i ziua ei că p-asta o am tatuată pe mână, mă-sa e născută prin februarie, ne-am căsătorit prin toamnă, ăla micu’ clar nu pentru că mă anunța din timp ce cadou vrea… ce căcat e azi…știu!!!”
-În 86′ a câștigat Steaua Cupa Campionilor!!!
Atunci femeia cu privire dojenitoare zice cu reproș:
-Hai, recunoaște, habar n-ai, este?
-Draga mea… ceva-mi spune da’ n-o localizez cu precizie în timp și spațiu… mă ajuți puțin, dă-mi un hint… pot să cumpăr o vocală?
-Hm… of… bănuiam… acu’ zece ani am făcut creditu’ ăla de am cumpărat-o pe Gina Lolofrigida, frigiderul nostru drag… chiar așa, uiți de la mână până la gură, e posibil?
Bă te face să te simți vinovat, mai ales că Gina Lolofrigida are grijă de cocârțu’ și berile tale să fie reci și bune da’ parcă se exagerează puțin totuși. Adică ce să faci acum, să-i cumperi tort la frigider, să-ți pui tichie cu moț și să-i cânți la mulți ani? În momentul ăsta ai un singur lucru de făcut, te ridici din fotoliul simbiotic cu fundu’ tău și zici:
-Draga mea, mă duc să spăl farfuriile, bag o mașină la spălat și cu ce să fie prăjitura?
Alege febra musculară și neuronii intacți și nu te-ntreba cum dracu’ rețin ele toate datele, numere cu precizie de secundar elvețian.