E clar că pictura nu-i punctul meu forte. Recunosc un Picasso, un Rembrandt, îmi plac pictorii renascentiști cu detaliile lor fotografice, da’ să mă apuc acu’ de o disertație pe temă e prea mult și-mi lipsesc din căpăcică multe fișierele cu tema pictură. La o aruncătură de cauciuc de Ploiești, în Câmpina, găsești casa memorială Nicolae Grigorescu. Muzeu micuț, fără prea mari pretenții dar cu absolut toate exponatele originale, cochet și întreținut, personal interactiv și dornic să-ți împărtășească informații, totul la „fabulosul preț” de, atenție… opt lei. Am crezut că n-am auzit bine. Da, doar opt lei. În vreme de covid recomand muzee și biblioteci pentru că ești în siguranță totală… nu prea-s populate genul acesta de atracții… dacă nu-i club sau cârciumă, e ok și covidu’ nu-i așa dornic de cultură.
Aciulea noi am mers puțin invers pentru că mai erau două, trei persoane rătăcite-n zonă, n-am început turul prin atelierul artistului, prima pe stânga, ne-am dus spre dreapta. În prima cameră, una din doamnele din locație ne-a îndrumat privirile pe unul din pereți unde atârna celebrul „Car cu boi” și m-am blocat. Nu mă așteptam la pictură de dimensiunile Capelei Sixtine da’ nici un tablouț cât o carte poștală. Doamna muzeograf mi-a citit privirea tâmpo-nedumerito-dezamăgireață și a intervenit prompt și ete așa am mai învățat ceva. Grigorescu are un parc auto de care și o cireadă dodoloață de boi în opere, cred că a fost un soi de obsesie cam cum o am eu p-aia cu bufnițoasele. Ce să pictezi în perioada aia… de unde mașini, avioane etc… mergi pe ce găsești prin urbe. Sunt peste trei sute de tablouri cu care și boi cunoscute și mai e o declarație a artistului conform căreia ar fi pictat peste cinci sute de tabloaie cu tema asta, toate unice, cu elemente-n plus sau modificare în aranjamentul elementelor din opere etc. După șocul de pe perete, am văzut și un căruleț cu boișori, cea mai mică operă din gamă, cam cât un ecran de telefon mobil inteligent. Exact genul ăsta de reacție o au cei care merg la Luvru special pentru Mona Lisa, tot așa, se așteaptă să vază un tablou cât carpeta cu „Răpirea din serai” și găsesc un A4 frumos înrămat.
Aș vrea să vă fac atenți spre o pictură situată chiar în holul de la intrare, lângă scările de acces către etaj. Nu o ratați că-i mare, interesantă și-n mod cert, dacă te vede personalu’ cu capu-n nori o să-ți atragă atenția spre ea. E o reprezentare a unui interior turcesc. Dacă-ntorci capul spre dreapta, o să vezi arme și alte chestii din tablou, sunt acolo expuse, modelele originale de inspirație ale tabloului. Pictat în stilul Grigorescu, mai puțin zona de arme, mai este și un sipet p-acolo, care-s făcute ca o fotografie cu detaliu foarte bun. Povestea din spatele tabloului este foarte interesantă. În urma criticilor primite vis-a-vis de stilul său, iluzia aceea de imagine neclară din apropiere care se limpezește dacă este privită de la distanță, artistul a făcut un tablou cam 90% așa, și o parte de o claritate și detalii excepționale, tocmai pentru a-nchide gurile rele și de confirmare a geniului. Foarte interesantă opera, mai ales că poți vizualiza elementele din ea la o aruncătură de privire.
Călătorule care te duci spre munte la plimbare, treci prin Câmpina pentru un ceas că e păcat să nu vezi locația. Câmpina Bulevardul Carol I numărul 166