Creștin ortodox, caracterizarea personajului principal – 19.11

Ortodoxismul e cea mai șmecheră ramură religioasă creștină. Poți să faci cam orice din lista de păcate, pentru o sumă modică se iartă tot cu trei Tatăl Nostru, zece cruci și eventual o gargară cu aghiasmă. Eu sunt ortodox prin născare și botez, ultima dată când am fost la spovedanie se-ntâmpla acu’ mulți ani, pe vremea lu’ Ceșcaru când mersul la biserică era cool. Te simțeai cumva ilegalist, rebel împotriva sistemului. Atunci eram târât de mamaia, pe model Micutzu’: „mă mamaie… ce… nu vrei la biserică!?!? Mă mamaie.. Și ghici, mă duceam la biserică. Dacă m-aș duce acu’ la spovedanie după atâția ani cred că ar suna cam așa:

-Popa- Ai…

-Eu-Da!!!

-Dar…

-Clar!!!

-Și…

-Indubitabil!!!

-Aha… bagă banu’ la cutie, să nu mai faci tâmpenii, mai treci p-aci peste o lună și ești ca nou.

Exact ce vă spuneam, simplu și rapid. Popa ortodox e pe model McDrive, primul ghișeu e sub patrahir, al doilea e la dascăl unde dai cu banu’ și la revedere, drum bun, să nu mai faci… adică să mai faci prostioare că noi acordăm consultanță fără probleme, marțea și joia cu discount de 50%. Popa ortodox nu-i mai catolic decât Papa, el e tolerant și-țelegător, nu te supune la canoane până-ți bagi mințile-n cap, procedura-i simplificată, citește trei versuri, plătești o sumă modică sau nu, în funcție de parohie și de gravitatea faptelor și gata. El te prinde la botez, la nuntă și cel mai tare la înmormântări. Aciulea e cu strigături și găuri în buget. Dacă faci un calcul cât dai la preafericiți, preferi să-ți schimbi religia și să-ți împăiezi mortu’.

Într-un cuvânt pot spune că-s ortodox nepracticant, cu loc lăsat special de un „Doamne Ajută”. Dacă facem o clasificare rapidă a creștinului ortodox, după ce tragem linie avem așa:

Ortodoxul ateu. S-a născut în familie ortodoxă nepracticantă, pe modelul meu, adică pe la biserică mai răruț da’ deține o icoană prin casă și din când în când mai folosește în diferite contexte „Doamne Ajută”,”Slavă Domnului”, „O, Doamne!!!”, ăsta ultimul cred că vă imaginați în ce tip de contexte. Este considerat ortodox pentru că a fost botezat chiar dacă s-a întâmplat fără acordul lui. Ateul în proporție de 90% este IT-ist, inginer sau științolog, în general om tehnic. Pentru el problemele se rezolvă așa: se ia problema, se analizează, se rezolvă bine sau se rezolvă rău, adică nu se rezolvă și asta e, atâta s-a putut. Aproape în 100% din cazuri, ateul are în familie o mătușă, o bunică… o entitate cu iz de tămâie care-i face zile fripte la orice reuniune de familie. Legenda spune că ateul atrage astfel de oameni. Ca o paranteză, cunosc atei care sunt de zece ori mai ok, mai darnici și mai respectoși față de învățămintele religioase decât un credincios practicant.

Ortodoxul nepracticant. Nepracticantul nu dă un ban pe popi, protopopi, fericiți sau triști, mereu va vedea arta într-o biserică de lemn maramureșeană și va condamna huzurul și opulența din Catedrala Mântuirii, exemplu dat la-ntâmplare (hi,hi,hi). Nu știe cu postu’, sărbătoarea religioasă e ok că are liber de la muncă și exact cum spuneam, are loc de un „Doamne Ajută” când tre’ să facă ceva, când e-ncercat de viață cu o perioadă proastă. În momentul când știința va avea toate răspunsurile întrebărilor existențiale, ortodoxul nepracticant va dispărea și se va transforma în ateu. Până atunci stă cuminte și nu supără pe nimeni.

Ortodoxul practicant sau pupătorul de moaște. Totul se rezolvă pe calea bisericii, de la covid la pacea mondială, de la… mă gândesc să mă opresc. Parcă n-aș vrea să fiu omorât cu pietre… că așa se face ca la carte.

Apropo de ăștia practicanți, AICI.