Dicționar explicativ-King Julien

Sâmbătă am bifat prima ninsoare din colecția iarnă 2020-2021, pe munte, zona lacul Scropoasa-Cheile Orzei. Trei Doamne și toți trei, gașca a fost compusă din subsemnatul, cu ușoare scârțâituri pe la-ncheieturi, Zânuț cea cuminte și Dili pe care o să o mai regăsiți prin articole și sub denumirea de King Julien, poreclă dobândită în urma incursiunilor pe munții patriei. E agitată ca ăla din Madagascar, mică la stat, mare la pas și o cam prinde radaru’ pe munte. De fiecare dată ea este principalul consultant la alegerea traseelor datorită experienței pe care o are, mult mai mare și mai complexă ca experiențele mele sau cele ale Zânuței. Sunt ferm convins că toți aveți un prieten pentru care operațiunea de sudat vapoare, aselenizarea pe Marte… martelenizarea și împătrățilirea atomului sunt joacă de copii, se rezolvă în doi timpi și trei mișcări, noi ăștia care rămânem cu gura căscată la soluțiile și replicile lor, suntem papă lapte și vai steluța noastră, cea mai nestrălucitoare steluță, aurolacă și din fundu’ universului. Așa e Dili/King Julien, mare pierdere pentru trupele speciale, pentru armata germană la Stalingrad și pentru Horia, Cloșca și Crișan că n-au avut noroc să fie Horia, Cloșca, Crișan și King Julien, pentru că altfel se petreceau lucrurile. D-asta zic, tre’ să fiți vigilenți și să-nvățați să citiți printre rânduri la prieteni d-ăștia cu educație spartană, ca să nu fiți luați prin surprindere de realitatea dură.

Io-te așa a luat ființă dicționarul explicativ al replicilor lu’ King Julien și cum trebuie interpretat de restu’ lemurienilor.

„E bulevard”. Această replică e dată la-ntrebarea muritorului de rând „e greu traseul?”. Bulevard, conform dex online și conform înțelesului la 99,99% din populație, este acea stradă dreaptă, fără înclinație, cu trotuare și copaci plantați. Problema e că King Julien mai știe un sens al cuvântului bulevard, e pe bune, nu-i invenție. Bulevard se mai spune și la acea parte a cetății sau a unei fortificații, aia cea mai grea de escaladat și prima linie de apărare, partea cea mai expusă atacurilor, aia de-i dai cu ghiulele de tun până face plici…dacă face. Nu glumesc, căutați și verificați. Când King Julien zice că-i bulevard, NU E BULEVARD… nici nu se apropie fizic de un bulevard, n-are nici o gară cu bulevardu’ de-l știe tot muritoru’ de rând, nici în clin nici în mânecă cu plimbarea pe bulevard. Să te aștepți să-ți iasă inima din piept și să o ia înaintea ta spre destinație, să te aștepți să cuplezi fața și 4X4, cu lăbuțele pe pământ să mergi înainte, să-ți faci limba cravată… d-astea de vikingi.

„E o pantă de 10 minute…maxim 11”. Această replică vine în general după aia de sus cu bulevardu’, în monolog rostit ușor, că poate nu-l auzi. După ce-ți este servită aia cu bulevardu’, și te gândești de ce dracu’ ți-ai luat bocanci și n-ai recurs direct la șlapi, într-un moment de sinceritate, o auzi pe King Julien că zice „e o singură pantă mai așeeeea… de luat în considerație”. Și tu-ntrebi „cam cât de grea sau cam de cât e ca timp?” Și vine răspunsul ăsta cu 10, maxim 11 minute petrecute-n pasul ștrengarului pe ea. Total eronat. Nu încep acum cu comparații, vă spun realitatea și crudul adevăr. La panta aia de 10 minute roz bonbon cu picățele verzi prăzulii, nu-i vedeai luminița de la capătul tunelului și apropo nu era o simplă pantă, era una din părțile unei culmi muntoase străjuite la poale de lacul Scropoasa și Cheile Orzei. Nu se vedea culmea pe care trebuia să ajungi. Am prestat la ea cu toți mușchii din dotare și m-am oprit cu Zănuț să ne adunăm pulsul de pe jos în repetate rânduri. King Julien era în fața noastră, cam la zece pași de uriaș, cu moaca aia de „hai cu pensiaaaaaa…hai că-nchide la non-stop”. Io nu zic că nu-i de făcut, chiar am răzbit pe ea, da’ nu în 10 minute, nici măcar în 11, cam pe la 35-45 de minute, și are înclinație serioasă pe anumite porțiuni.

„E o porțiune cu pietre și tre’ să sărim din piatră-n piatră să trecem un fir de apă… nimic special”. Replica asta se servește când ești deja pe drum și te gândești că n-are rost să te mai întorci. Chiar a trebuit să traversăm un râu de câțiva metri… patru sau cinci, nimic de speriat. Ce a omis să ne zică era altceva, că nu la trecerea aia se referea. La un moment dat poteca s-a terminat și a trebuit să coborâm pe o albie a râului pe unde trece apa Scropoasei, albie plină… full… ce vorbesc, acolo aveau toate pietrele din Bucegi mutația pe buletin. Dacă vedeți pietre și-n altă parte să știți că acolo au doar vize de flotant, pe unde am fost noi s-au născut. Și pietrele pe care în teorie noi trebuia să țopăim de pe una pe alta, erau ditamai bolovanii care trebuiau escaladați și-n condiții de iarnă cu zăpadă alunecoasă, sănătate curată pe la oase. N-am parcurs decât jumătate și ne-am întors că traseul se-ngreuna cu fiecare metru parcurs.

Ăsta-i doar un mic îndrumar dacă aveți prin gașcă un/o King Julien. În final, replica care a stins lumina.

„Ce… nu voi ați ales traseul?”

În rest e ok, chiar recomand traseul dar pe timp de vară. E magnific. Cu mașina până la lac, dacă n-ai 4X4 stai calm iarna, d-acolo pe jos înconjuri lacul și apoi în sus pe o pantă mică, maxim 11 minute. Se coboară pe partea cealaltă, dreapta pe firul apei, țopăială pe pietre și în juma’ de oră ești în spatele barajului, piece of cake.