Dimineața e foarte importantă. De cele mai multe ori dimineața dictează feng shuiu’ zilei pe care o deschide. E ca la concerte, trupa din deschidere contează foarte mult pentru încălzirea publicului și pentru succesul trupei cap de afiș. Legenda spune că poți să ai o dimineață de cacao, plină de nervi și spume, dar pe la 11.00 găsești un milion de euro, atunci se cheamă că ai o zi bună. Dar e doar o legendă. Drept pentru care, de acu’ ceva timp, am început să-mi prelucrez diminețile. Din start e știut că trezirea din scutec cald și primitor pe ritm de alarmă de ceas/telefon, în nici o dimensiune sau lume paralelă n-are cum să fie cu veselie și dat din coadă. E clar că primu’ gând pe care-l ai e o-njurătură cu trimiterea la mama celui care a montat ceasul/telefonul, probabil o chinezoaică trecută de prima tinerețe, care sughite și nu știe de la ce. Mă rog, treci peste, te oftici că nu ești o rudă apropiată cu Musk sau măcar cu săracu’ ăla de Gates, și te duci spre duș. Dacă ești din București și n-ai centrală sau apă caldă… e nasol… o să ai o zi de cacao indiferent de ce sfaturi dau eu p-aci. Singura șansă pe care o ai e să fumezi ceva bun, balauru’ de pe plaja aia din Maldive care o să apară te ajută mai mult ca mine. La duș încearcă să fredonezi ceva vesel, „Dragostea din Tei” sau „Cuculețu’ din Clejani”. După duș recomand cea mai importantă masă a zilei, micul dejun. În acest moment ești dușat, mâncat și-mbrăcat, numa’ bun de mers pe plantație. Aici intervin iar două variante. La mine-i mai simplu pentru că în maxim o juma’ de oră sunt la muncă, pe jos, cu căscuțe muzicale-n urechi și exact la intrare-n firma la care dau cu sapa, am un aparat de cafea unde bag un leu și mă aleg cu o spălătură de ibric, o zeamă cu gust de cafea produsă pe o platformă petrolieră. Da’ știți cum e, prima dată doare, după aia te obișnuiești. Dacă ești nevoit să mergi cu mașina personală sau transportul public cu covid la purtător, e nașpete și cred că-i mai lejer în purgatoriu, îți mai rămâne visu’ cu legenda aia milionară-n euro. La mine pașii ăștia sunt foarte importanți și dacă-i parcurg atent cronologic și pozitiv mental, sunt șanse mari să am o zi bună. Merg pe stradă cu muzică-n căpăcică, mai fac o poză la soare, am o gașcă de căței pe care-i alimentez cu papa bun, am eu muza care mă protejează și mă face zâmbitor, elemente determinante la calitatea zilei în curs.
Și totuși când planetele se-ncăpățânează să nu stea-n șir indian, se cam duc dracu’ toate legendele, dragostea din orice copac și feng shuiu’ capătă nuanțe de gri spre negru. Prima parte-mi iese, aia cu papa, caca, duș, bla, bla, plec d-acasă și sunt nevoit să mă-ntorc pe motiv că n-am mască, cască, bască, telefon nu că n-aș avea pe ce să ascult muzică. Treci peste cu muzica bună-n căscuță până la prima trecere de pietoni unde ești victimă sigură. Scapi de asta doar cu priviri criminale și înjurături de neam, și e aproape imposibil să nu te-mpiedici pe traseu de tot felu’ de gunoaie, mai nou, de regina trotuarelor jegoase, masca chirurgicală purtată și aruncată ostentativ oriunde pe zona pietonală sau spațiul verde. Pentru mine ori masca purtată, ori prezervativul folosit e tot una, îmi provoacă același tip de greață. Între timp muzica din căscuță se oprește pentru tot felul de reclame, cam două pe calup, pe care nu le poți trata cu skip că-s plătite. Mai nou au apărut reclamele de campanie electorală și constat că nu mai sunt minciunile alea de „o să facem și o să dregem”, acu-s cu „io-te cât a furat ăla sau celălalt”. În sfârșit ajung la muncă, bag leu’ în aparatul de cafea și bou’ ăla-mi scuipă leul înapoi de parcă-i fals. Mno aici cedez și am observat că dacă-i aplici o corecție, un pumn în cap sau pe laterală, își reconsideră sentimentele vis-a-vis de leul meu. Noroc că e totuși un aparat și nu-mi scuipă în cafea.
Și abia acum începe ziua de muncă. Hai cu dimineți minunate.