Proștilor, așa a fost crucificat Isus

images 1

Orele se scurgeau dureros de-ncet, dar știam că libertatea e aproape, simțeam energia cu stă să dea năvală. Se face cinci și gata, rup ușa la birou, a venit mini-vacanța!!! Pornesc cu pas săltat spre casă cu un singur gând, ies la cocârț. Acasă constat că planul se amână pe motiv de cumpărături. Plec la cumpărături, scot mașina din parcare… impropriu spus, pentru că n-am scos-o decât până-n curu’ unei Skode. Mare lucru nu s-a produs, doar ușor pupic bară la bară, găsesc proprietarul, folosesc replica aia de prost „nu te-am văzut frate”, gata… ce se mai poate întâmpla… mă și am vrut să plec direct la cocârț. Acum plec la cumpărături cu scos de mașina total din parcare. La market, slalom printre rafturi cu țintă precisă și viteza unei rachete Patriot, cu zăbovire ușoară la raftu’ cu cocârțuri pentru făcut poftă. Ajung la casă, în fața mea un nene cu banda plină de chestii. Mă așez regulamentar, cu distanțare socială, fix pe bulinele alea lipite pe jos care-ți măsoara raza de acțiune a covidului. La un moment dat, banda înaintează și lasă loc de produse pe juma’ de metru, da’ nenea din față nu se deplasează. Zic „hai să nu-l încalec și să-i miros after shaveu’ „. În acest timp, el și ea, cam pe la 40-44 de ani trecute fix, se apropie, se uită lung la mine cum stăteam pe căruț ca pantera pe cracă, și țop pe bucata aia de bandă eliberată, încep să răstoarne chestii din două papornițe tip rafie, colecția 2019 de pe IRTA de Spania la căpșuni. Moamă… Hulk stai cuminte, nu acu’, lasă-i să s-așeze, să golească rafiile și apoi te pui pe scandal. Momentul perfect de-nceput de weekend prelungit, de descărcare nervoasă, de lăsat frustrări la ăia-n magazin. Pantera tot pe cracă da’ gata de atac, pe deasupra măștii ochișorii trimiteau privirea numărul patru cu trimitere la mamă, morți, răniți șamd, am învățat de la nevastă-mea. Bă cât de nesimțit să fii să mă vezi regulamentar la casă și să te bagi în fața mea, ha? Nu-s nici mic, am înțeles că eram în țoale militare de camuflaj da’ e pentru pădure, nu camuflaj de raft cu print de reclame la detergenți, chipsuri și salam săsesc. Gata, au terminat de descărcat plăsoaiele, acum e momentul.

-Nu vă supărați, vă mulțumesc pentru compliment, am slăbit în ultima perioadă da’ n-am dispărut total, sunt totuși vizibil.

El -Erai la rând? Credeam că aștepți pe cineva.

-Chiar aștept, îl aștept pe nenea din față pe care tocmai ce l-ați tăbărât de nu mai are aer… distanțarea socială a mă-sii… d-aia stau așa. În acest moment deschide și ea gura și-mi zic „Hulk, șo pe ei măăăă!!!”

-Vai, ne scuzați, nu v-am observat, ne cerem scuze.

-Poate dvs., soțul s-a uitat în ochii mei superbi și n-a fost impresionat.

El și ea în cor – Doamne ferește, departe de noi să vă supărăm/Vă rog să ne scuzați, nu am vrut să vă supărăm.

Hulk nu știa ce să facă și mă-ntreba „Boss, nu mai suntem în România? Ie străini ăștia? Da’ de ce vorbesc românește?” Eu eram definiția stuporii, nu știam ce să cred, eram pregătit ca românu’ pentru o bălăcăreală de manual. În timpul ăsta, cuplul de binecrescuți începuse să debaraseze banda și să-mi facă loc. Între timp și la casele alăturate cozi, la casa mea mai erau două persoane, adică public frate.

-Vă rog frumos, nu-i problemă, nu mă grăbesc, rămâneți acolo liniștiți… doar am crezut că-mi faceți în ciudă.

El și ea, concomitent cu voci ridicate să se auză – Nu, nu-i normal, dvs. erați în față și imediat eliberăm banda, vă rog să ne acceptați scuzele sincere, nu am vrut să vă deranjăm, așa e normal, să stăm la rând ca toată lumea.

Eu pe voce normală-Pe bune, am înțeles, a fost o neînțelegere, nu-i nevoie să vă strângeți produsele

El & ea-Nici nu ne gândim, aveți perfectă dreptate, ne este rușine de gestul nostru, scuze… acum plecăm.

Bă și au plecat cu tot cu papornițe și nu în spatele meu, au plecat la altă casă. După consumarea momentului, cu strângere de inimă că totuși mai bine stăteam dracu’ calm, mă uit la cei din spatele meu și nu pot să nu observ privirile lor mascate cu mimica aia „bă da’ bulangiu mai ești, mureai dacă-i lăsai pe oamenii ăia cumsecade-n față?”. La fel și tanti de la casă, se uita așa „io-te unde era corectitudinea întruchipată, ce mă, nu și-au cerut oamenii scuze? Ce mai vroiai, să-ți pupe mâna?”. Uite cum mori cu dreptatea-n mână. Am continuat și eu cu privirea numărul patru da’ acu’ ținta era mama asistenței și am băgat mimica aia „bă proștilor, așa a fost crucificat și Isus, de proști ca voi care pierdeți din vedere vinovatul…Doamne Iartă-mă…”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: