Hai că ne apropiem cu repeziciune spre 2021 și parcă a mai mers o raită duminicală pe munte până la desfacerea șampaniei de 2021. Azi vă duc până la cabana Curmătura, ceva mai mult de 13 km și cam 20000 de pași conform telefoanelor dăștepte din dotare. Bagi pe waze Prăpăstiile Zărneștiului și parchezi pe marginea drumului. D-aciulea poți să mergi direct spre cabană da’ dacă n-ai antrenament mai bine te lași, e drum lunguț, prin pădure, urci de-ți sar șireturile și nici mare spectacol peisagistic nu vezi. P-ăsta eu l-am folosit la retur. Recomand plimbarea prin canion, e drum forestier, foarte ușor că are pantă lină, destul de lunguț, cam 4-5 km, da’ trece repede și frumos datorită frumuseții locurilor. La un moment dat trebuie să faci dreapta, fix spre munte, unde ai o pantă d-aia de te lasă fără aer. La carte scrie că-i de 40-45 de minute și eu am prestat-o în 35 de minute… adică… mă dau puțin rotund și munțoman, hai cu aplauzele.
Dacă treci de asta ai cam rezolvat problema. Îți aduci pulsul la locul lui, urmează o porțiune prin pădure relativ dreaptă și ușoară de unde-ncepe să se vază Piatra Craiului.
Mergi frumos prin pădure și te mai așteaptă un hop. Ajungi pe o poiană care la-nceput coboară ușor, nu te bucura prea tare pentru că o s-o plătești cu un urcuș până la cabană. Panta nu-i de speriat, dar parcă-ți solicită toți mușchii. E așa… hai să-i zic enervantă și destul de lungă. Mai iei o pauză, mai fumezi o țigare, eu ca ploieștean, aerul prea curat mă amețește și tre’ să-l alterez puțin. În sfârșit se vede cabana și liniștea locurilor e deranjată doar de zgomotele burticii tale care-și cere drepturile. E bine că la Curmătura se gătește și se face destul de bine. Fără fițe de restaurant de bulevard, gasești ciorbițe bune, eu am mers pe o fasole cu afumătură, lucru constat și de lavabila din baie… la ieșire… ca să zic așeeea. Pentru felul doi găsești chestii prăjite cu garnituri, da’ dacă ajungi p-aciulea dă comandă de plăcintă cu urdă/brânză și verziciuni… cred că mărar, merită încercată. La băuturi ai din toate și la absolut toate poți să adaugi un degetar de rom, într-un upgrade șmecher. Să nu uit de mascote.
Muky e cățomanu’ care-i cât un urs mai mic. Probabil că numele a venit de pui… acu’ nu prea mai are față de Muky. Stați lini că-i obișnuit cu lumea, mai latră și el să puncteze la impresia artistică. Tolănit pe balustrada treptelor de la intrarea în cabană, l-am întâlnit pe cel mai somnoros pisoi ever. N-are nici o treabă, nu-i impresionat de lătrăturile lu’ Muky, stă la mângâiat, la pozat, doar din când în când mai trage un căscat și își mai îndreaptă oasele.
La retur am mers prin pădure, cobori non-stop, destul de solicitant pentru genunchi dacă ești persoană bine cu forme plinuțo-rubensiene, și drumul m-a dus fix unde-l parcasem pe Sherman care mă aștepta cumințel.
Apoi DN1 spre Ploiești cu toți dracii băgați și scoși în primării, consilii locale, toate guvernările României… dar totuși parcă ne-am mișcat mai bine față de alte dăți când am crezut că o să ies la pensie fix din trafic.