Următorul articol conține plasare de produse și reclamă nemascată… și neplătită… e de drag. De două săptămâni, cam de când nu mai e de stat la masă la terasă, am experimentat Glovo pe motiv de foame de lup într-un moment T zero al zilei destul de constant… cam pe la ora 12.00. Prima dată mi-am făcut cont și o comandă cu două ore înainte de apariția foamei. Obișnuit cu alte tipuri de livratori la care faci comanda azi pentru cina de mâine, ăia care te lasă să mori de inaniție și când apar la ușă au zâmbetu’ ăla zeflemitor de „ce-i frățiuer, e fomica mare?”. M-am gândit să fac comanda, mă pun la un film, dorm puțin, fac un duș și numa’ bine că ajunge și mâncarea. Eroare totală. Am făcut comanda, m-am pus la un film, am văzut genericu’ și țâr la ușă „Bună ziua, de la Glovo”. Jur că-n mai puțin de un sfert de ceas a fost glovuțu’ la ușa mea cu comanda caldă. În alte cuvinte, meserie te halesc… te halesc pe bune, mare găselniță Glovo ăsta. În afara faptului că mai schimbi meniu’ și restaurantu’, faci comanda când te-ncearcă foamea’, n-are timp să se instaleze total că băieții/fetele ăștia/astea ajung la timp cu precizie de ceas elvețian. La comenzi zilnice timp de două săptămâni, nu am avut decât o singură problemă, unul din restaurantele alese a uitat să-mi pună ceva. Am făcut o sesizare la Glovo pe platforma de comandă, mi-au răspuns ca la Formula 1 în 5,5 secunde și imediat contravaloarea la cevau’ ăla mi-a intrat în cont, s-a scăzut din următoarea comandă plus că am avut livrarea gratis. Jos pălăria!!! Eu aș lăsa Glovo să se ocupe de CFR… și de câteva instituții de stat.
Dar, că există un dar, atenție la ce restaurant comanzi. La mine procedura-i așa: mă pun pe orăcăit prin birouri la muncă „hai la halealăăăă băieeeeeți… care vrea halealăăăăă… caldă, proaspăăăăătăăăă!!!” și fac lista cu cine și ce vrea să bage-n el/ea. În ziua respectivă n-am găsit decât doi fomiști, eu și un coleg. Ne uităm noi p-acolo și ne face cu ochiu restaurantul „Mămăligă”, sau mămăliguță, oricum tot un drac și cel mai nimerit ar fi fost „Noi o facem de mămăligă”. Comand fără să văd că livrarea este executată fix de livratorul obosit al restaurantului și nu-s implicate furnicuțele de la Glovo cu șifonierele alea galbene în spate. Mă așez frumos la birou, îmi trec pupitrul de lucru pe modul „loc minunat cu papa bun”, cu șervețele, tacâmuri, apița la-ndemână și… nimic. Nimic 15 minute alea obișnuite, tot nimic după juma’ de ceas, între timp concert de muzică de broaște și șoareci la mine-n burticică. După 45 de minute apare colegu’ hămesit, cu ochii injectați și toate-njurăturile din lume la purtător, în românește și alte două limbi de circulație internațională. Atunci mă uit pe platforma Glovo și mă prind de unde vine întârzierea. Caut numărul de telefon al restaurantului, sun și primesc replica celebră „e pe drum colegu’, a plecat de 10 minute dar sunt multe comenzi și trafic aglomerat… da’ revin cu telefon să vă spun când ajunge”. După o oră și 10 minute mă sună să-mi spună că e pe vine colegu’… pe vine eram și noi… da’ de foame și dureri stomacale. Îmi venea să-i propun o-ntâlnire la jumătatea traseului și să mănânc în fund pe bordură. Într-un final, când ne ronțăiam degetele, apare și deliverymelc vizibil ofuscat la replica mea „ce mama dracu’ a durat atât? E o mămăligă cu brânză și un ou ochi, nu pastă de fructu’ pasiunii în piele de cobră și ou de pinguin imperial!!!”. Mâncarea n-a fost rea… sau poate că a fost, n-am cum să mă pronunț, la ce foame aveam putea să-mi aducă ăla și cochilii de melci pe pat de griblură din rocă vulcanică în sos de lavă fierbinte că tot o mâncam și mai ceream o porție.
Așa că dragă Glovo, mai bine renunți la restaurantele astea care se bat cu cărămida-n piept vis-a-vis de livrare, vă strică media și e păcat.