Azi nu-i loc de miștocăreală, las orice frustrare vis-a-vis de neajunsurile vieții, n-am întâmplări haioase, dar vin cu o poveste reală de Crăciun pe care am aflat-o aseară, poate că o să vă pară banală, dar pentru mine a-nsemnat foarte mult și m-am simțit de parcă am câștigat Oscaru’ sau Nobelu’. Recunosc că de ceva timp încoa’, sărbătorile de iarnă nu mai au același impact. Lipsa părinților și a fratelui trecuți în lumea celor drepți, distanța care mă desparte de sor-mea, anii grei prin care am trecut, toate au dus la bagatelizarea Crăciunului până la nivel de „abia aștept să treacă toată nebunia asta”. Și totuși există mici gesturi cu impact imens, care-mi revigorează spiritu’ Crăciunului. Am trei finuțe pe care le-am botezat, o grămadă de prieteni cu copii și îi iubesc pe toți, mereu m-am pus la mintea lor și apropo, nu mi-e greu să fac asta pentru că sunt p-acolo la capitolul maturizare. Practic sunt pe o relație de prieten-prieten cu ei, nu de copil-nenea Cătălin.
Ieri am primit de la finuța 1, Țiți pe numele de scenă, un tablou făcut de mânuțele ei. Este cel pe albastru din centru, cu bufnițoaică tematică, bufnițoaia crăciuniță. Un cadou prețios și n-am alte cuvinte de zis. Țiți, te pupăcesc tare și cu foc!!! Ai uitat să-l semnezi da’ nu-i timpul trecut.
Aseară am primit un mesaj de la o prietenă bună care zicea cam așa: vreau să-ți spun o poveste frumoasă. Se făcea, pe timpul în care băiatul ei împlinea patru anișori, cam acu’ 14 ani după calculele mele, i-am cumpărat copilului două puzzle-uri (poza din fruntea articolului). Știu că avea doar patru anișori, da’ copilu’ foarte deșteptuț și care promitea mult, m-a îndrumat tacit să-i cumpăr chestii mai complicate care să-i pună mintea la treabă și de aici cele două puzzle-uri care apropo, pentru mine erau Nodul Gordian, destul de complicate și cu multe piese. Primul an n-au prezentat mare interes, dar anul următor, exact înainte de Crăciun, copilu’ le-a descoperit „gustu’ ” și de atunci s-a născut o tradiție în familie. În fiecare an, în ajun și de Crăciun, ei nu prea au loc pe masă de bucate tradiționale pentru că acolo se lăfăie un puzzle. Aveți aici o parte din ele.
Formidabilul povestirii constă în faptul că deși copilu’ e acum mai înalt ca mine și de la anu’ trece-n categoria adulților, își antrenează părinții în această activitate și-n fiecare an, în preajma Crăciunului, sunt la ei în gând și-n discuții. Vă zic, poate că e un lucru banal pentru mulți, dar pentru mine asta-i un cadou neprețuit și reprezintă esență de magie a Crăciunului. Dragilor, VĂ MULȚUMESC!!!
Despre asta-i vorba, lucruri mărunte, făcute cu drag, cu adresa de destinație inima și sufletul familiei și prietenilor. Eu vă urez un CRĂCIUN FERICIT, indiferent de pe ce meridian mă citiți, să aveți sănătate și fericire!!!
Hai să ne vedem sănătoși și voioși după Crăciun, la o retrospectivă 2020.