Noi vrem pământ… cam 5 roabe.
De mai bine de un an, poate mai bine de doi, pe la mine prin birou se discută de construcții civile. Am un coleg care-și face casă, consiliat de un alt coleg care și-a făcut casă și din când în când perturbați de administratoru’ de rețea, IT-istu’ firmei care are casă, da’ omu-i posesor de pământ pe care vrea să-l betoneze. Când îl auzi p-ăsta, el are de turnat beton. Cred că a turnat pâna acu’ două Catedrale ale Mântuirii bla, bla. Oricum, concluzia generală se rezumă la „unde dracu’ au dispărut meseriașii din țara asta”.
Asta-mi aduce aminte de o întâmplare întâmplată imediat după de am devenit eu posesor de pământ concesionat pe 25 de ani, adică două morminte unde i-am cazat p-ai mei părinți. După ce ai mei m-au părăsit, regulamentar după un an de la decese, a trebuit să aranjez mormintele. Dacă cineva crede că-i așa ușor și ieftin ca braga, se-nșeală amarnic. La prima vedere e o borduruță cu un capăt mai săltat, pe care pui frumos o cruce cu model ales de pe un catalog. Nup, nu-i așa. Găsești firmă autorizată de crucifixe, negociezi preț, trebuie autorizație de construcție cu aprobare de construcție care durează, certifici că-ți aparține mormântu’ și conținutu’ mormântului, nu glumesc, io-te colea dacă nu mă credeți, demonstrezi că ai pământ, că-i al tău cu taxe plătite… pe scurt, adică pe lung, cel puțin două-trei luni de chestii rezolvate. Mă rog, în final, toată lumea fericită și cu lacrimi pe obraz. Lucrarea-i gata, arată bine, totul ok. Firma de crucifixe mă anunță că după câteva ploi, o să mai am nevoie de pământ să vin la nivel și să se vază frumos. Cam 5 roabe de pământ, maxim 6 și eram cu mormintele pe linia de plutire… ca să zic așeeeea. Că tot vorbesc de morminte, pentru cine n-o știe p-aia cu covoru’ de la Lidl, e tare și e aciulea. Într-o duminică după aprins de lumânări, pus de floricele și tradiționalu’ „ce faceeeee babacii!?!?! cuminței și toată lumea-n pătrățica lui?!?!”, mă duc la intrarea-n cimitir și iau legătura cu CEO-u’ unei multinaționale cu obiect de activitate penetrarea pieței, promovarea și comercializare de produse fitobiologice, fitologice și paleobotanice, naturale și artificiale, denumită generic „tarabă cu flori”… o precupeață după pragu’ de pensionare, cu lalele, garoafe și lumânări d-alea bune, omologate de Patriarhie.
-Hai bună ziua, auzi bre, un băiat să-mi aducă niște pământ găsim prin incintă?
-Da maică, normal… și e meseriaș.
-Bre… nu absolvent de Sorbona că nu fac buncăr nazist, să fie posesor de roabă și cel mai important, de pământ.
-Da maică, stai nițel. Și se pune pe strigat „Vasileeeeee, bă Vasileeeeeeee!!! Dă-te aproape că ai client, vrea domnu’ pământ!!!”
La un semn deschisă-i calea și s-apropie de mine, un dorel regulamentar, cu șapcă, agendă, pix, un aer important de Anghel Saligny, ăla însoțit de privirea profundă și scrutătoare a ambelor maluri ale Dunării, unde trebuia să agațe podu’.
-Da domnu’, spuneți…
-Bună ziua, am două morminte de o persoană, proaspăt upgradate cu borduri și cruci. Vreau câte două roabe de pământ, maxim trei, pe fiecare… cam șase roabe de pământ în total. Cât mă costă?
-Aha… (în timp ce deschide agenda și notează ceva)… și unde e lucrarea?
-Pe Riviera franceză, un’ să fie, aici în cimitir.
-Păi să mergem să evaluăm lucrarea.
-Ce să evaluezi măi frate, sunt două morminte de o persoană, d-alea mici, simple, la care am nevoie de niște pământ pus pe ele și nivelat. Io-te, arată ca ăsta. Și îi arăt un mormânt din apropiere identic ca dimensiuni.
-Nu merge așa, trebuie să văd pentru a calcula cu precizie.
Hai să mori tu, ce mama naibii avea ăsta de calculat, nu știu.
-Dom-le… aproximativ să știu dacă merită deplasarea până la lucrare-n fundu’ cimitirului.
-Trebuie să merg să văd.
Am plecat să evalueze ăsta dimensiunea lucrării. Ajungem la morminte, începe dorelu’ evaluarea, stă, se uită din toate unghiurile și concluzionează:
-Mda… cam două, trei roabe de mormânt… cam așa intră.
Îmi venea să-i trag una-n mufă, putea și el să fie mai precis cu calculul, un „2, 65 roabe/mormânt, adică nu știu cât pământ pe cm pătrat” era mult mai bine și-mi justifica deplasarea. Se uită, calculează și scoate porumbelu’:
-6 sunt… vă spun eu, să arate bine trebuiesc 6 roabe, cât se mai tasează, cât se nivelează, e pământ aerat… asta e, 6 roabe, trei pe mormânt.
-Ok, cât mă costă și-n cât timp pot să plantez panseluțe?
-Păi… (gânditor și cu ochiu-n agendă) mai am lucrarea X… de terminat aia de la… cam o săptămână, maxim două. Și e 50 de lei.
-E ok, bagă mare!!!
-Păi… să-mi lăsați avans jumătate de preț… 150 de lei e perfect.
-Apolodoareeee, 50 de lei roaba!?!?!?!
-Păi da, că e pământ dă-la bunu’.
-Și ce căcat, e cotat la bursă? Cum adică pământ bun? Nu e radioactiv? Crește-n el numa’ crin imperial? Nu-l iei de p-aci din țintirim? E de import? Du-te frate și găsește alt căscat… știam eu că nu trebuia să vin până aci cu tine.
-Treaba ta… dacă nu vrei lucrare bună…
-Ieși că te alerg!!! Auzi tu, 300 de lei pe niște roabe cu pământ adus de la 10 metri depărtare, ești mai scump ca un sfințit de mausoleu, popa a fost mai ieftin… dispari!!!
Am plecat înjurând în limitele bunului simț dictat de locație. La ieșire din cimitir mă-ntâlnesc cu unu’ din lucrătorii de la firma de crucifixe.
-Hai să trăiești, auzi, nu vrei să-mi arunci niște pământ pe morminte să ajung la nivel?
-Ba da Boss, se face!!! Le fac pe ambele nivelate și frumoase… dă și tu 50 de lei și diseară-s gata, e bine?
Bă și le-a făcut țâță de mâță… cu pământ pe ea. Nu cu „cine v-a lucrat aici”, nu cu „cam peste o lună sau două… nu s-a făcut pământ bun perioada asta”, totul rapid și de efect.
Cât de curând trebuie să ajung la cimitir să plătesc taxa pe 2021… facem pariu că o să se lase cu articol?
Noi vrem pământ… cam 5 roabe