Taxă de așavreamușchiumeu

Taxă de așavreamușchiumeu

Taxă de trecere, taxă pe aer, taxă parcare, taxă pe draci, taxă pe laci, taxă că așa vrea mușchiu’ lui de autoritate în domeniul aerodinamicii la cormoranii mov, găsești prin Românica plai de dor o grămadă de taxe pe care habar n-ai de unde, până unde și mai ales la ce folosesc. Vă face fratilii vostru un mic ghid de taxă de te ustură neuronu’ și nu poți să-l duci la raze. O să vă mai zic și de niște organe de control de-ți blochează Matrixu’. Absolut toate sunt reale și în acord cu legea.

1. Taxă de cimitir, sau redevență anuală. Încep cu asta că-i mai simplu și garantat sunteți mulți care licitați către administrațiile țintirimelor din proximitate. De câțiva ani sunt posesor de două morminte undeva într-un fund de cimitir ploieștean. Când le-am concesionat, am mers pe varianta all-inclusive de 25 de ani… să fie și să nu-i deranjeze nimeni p-ai mei. Buuun… da’ nu bun. Locurile sunt departe de civilizația cimitirului, de centru ca să zic așa, sunt undeva la un capăt de peluză, sus de tot unde curge sânge din nas… asta așa, să vă faceți o părere exactă am mers pe comparația cu locurile unui stadion. Adică p-acolo dacă vrei să mergi după ploaie, e musai să ai 4X4 că altfel nu răzbați. Noroaie ca-n Rusia rurală, primăvara la deszăpezire. Ca să ajung acolo trec pe la poarta cimitirului unde plătesc taxă de intrare ca la muzeu, pentru că intru cu mașina și anual, am această taxă, sau redevență pentru cunoscători, pe care o plătesc să fac off-road cu Sherman prin cimitir. Adică să ajung la terenul meu pe care sunt proprietar, trebuie să plătesc taxă de drum și una anuală de porționat materie vegetală, cu implicări directe în nutriția mamiferelor din familia canis… adică de tăiat frunză la căini pentru că băieții de la cimitire, de ăia-n viață vorbesc acu’, nu fac nimic să-mbunătățească condițiile de deplasare printre morminte. Plus că e o abrambureală p-acolo pe la cimitir, de la alei până la scripte de-ți filează lampa de pe cerebel.
2. Taxă trecere pod. Și asta-i ușurică și-s convins că sunteți licitatori la ea. Ca să treci spre mare ai varianta de Fetești cu pod, Vadu Oii tot cu pod, sau pe la bulgari. De ce zic și de poporul vecin și prieten, simplu, dacă te duci la Vama Veche pe la Ruse, mergi prin Bulgaria și te bagi iar în Românica, te costă 10 leva pe weekend, cam 25 de lei. Dacă mergi pe la Fetești, ai două treceri că te vrei și-ndărăt acasă, te costă 26 de lei. În afară de faptu’ că e mai scump, știu, un leu nu-i un capăt de țară, da’ dacă pățești ca mine și din patru treceri anu’ trecut, sistemu’ de camere  nu m-a considerat plătitor de taxă decât la o trecere de am primit trei amenzi chiar dacă eu am plătit, nu-i ok și nici fun. Încă sunt în procese cu ei și vă promit un foileton pe episoade aci pe blog. Podurile sunt de cacao, să nu credeți că au un asfalt țiplă de Dubai, sunt pline de fisuri, gropițe, adică banii se duc pe apa Dunării. Plus că tu plătești vignetă anuală, dacă nu mă-nșel și prin carburant ai o acciză care merge tot pe drumuri, adică ce căcat au podurile alea de trebuiesc taxate suplimentar, ha? Plătim drepturi de autor către Anghel Saligny? Alooo, autoritățilii, știți că dom’ inginer a murit, da? Din punctul meu de vedere este o taxă abuzivă și nu m-ar deranja foarte tare dacă se reflectă undeva-n calitate, da’ nu se reflectă-n nimic.
3. Hai că încep greuceneștile. Taxă pe muzica ambientală. Când eram eu mic și șef de showroom, aveam un aparat de radio care mergea pe un post de radio privat, nu contează pe care că mergea cam ca televizorul, nu-l asculta nimeni. Era acolo un zgomot de fond cât să nu-mi aud gândurile de fugit din țară. Într-o zi mă trezesc cu un nene care mă-ntreabă dacă am taxa plătită că folosesc radioul într-un spațiu comercial. Normal că m-am pus pe glume, dăăăă… pentru că am crezut că e o glumă. I-am spus să-mi demonstreze că io chiar ascult la aparatul de radio și e ok, plătesc. Am glumit până-n prag de amendă. Am zis gata, hai că plătesc. Nenea ăla a început să-mi măsoare showroomu’ pentru că taxa se calculează în funcție de volum. Am mai tras o glumiță cu „să fie la juma’ de preț în fundu’ showroom-ului că se aude mai încet”, da’ una peste alta, am licitat o taxă pentru care nici acu’ nu reușesc s-o pup cu un sens în viață.
4. Asta nu mai știu dacă-i cu taxă da’ parcă am plătit ceva. Într-o zi mă trezesc cu doi neni la diplomat fițos, care mi-au fluturat o legitimație în tandem cu „bună ziua, de la primărie suntem, biroul de monitorizare a undelor electromagnetice”. Nu știu dacă asta-i titulatura exactă da’ p-aci cumva și cu asta se ocupau, cu undele electomagnetice. M-am uitat lung și le-am spus că tre’ să iasă din magazin, să facă stânga, să meargă cam 10000 de km, atenție că la un moment dat o să dea și peste o apă, și când ajung în Houston  să-ntrebe unde-i sediul NASA, pentru că ce caută ei p-acolo cred că lucrează. Nu au fost foarte veseli și receptivi la gluma mea. Era pe bune, asta scria pe legitimații. Mă așteptam să scoată un aparat din diplomat, un ceva ca rezultatul dragostei dintr-un aparat Geiger și un tonomat de cafea și să indice nordul elecromagnetic. Nimic, doar s-au plimbat prin showroom, au frunzărit trei cărți tehnice, au notat ceva într-o agendă și cu asta, basta. Acum îmi dau seama că doar unu’ din cei doi era de la biroul de moni… bla, bla, celălalt era detectorul.
5. Taxă pentru studiul de depistare a gradului de însorire. Dacă vrei să-ți faci casă sau pur și simplu faci umbră degeaba pământului, este un nene care poa’ să-ți calculeze gradul de însorire a unei locații, în cazul casei, sau cât de mult faci umbră pământului degeaba… că poate faci multă și mai bine te-mpuști. Da, există, e pe bani… pe banii tăi și nu te ajută cu nimic. Ba da, te ajută, o să ai o hârtie pe care tre’ să o pui în dosaru’ cu șină în care ai toate aprobările și proiecte pentru construcția casei. Dacă n-ai, ești pasibil de amendă în cazul unui control efectuat de doi neni care-ți flutură o legitimație pe care scrie „Biroul de monitorizare a gradului de însorire și a efectelor încălzirii globale de pe la tine de prin buzunar și/sau cont bancar”.

Mno… și-s ferm convins că-s muuuuuult mai multe. Oricum, de când mă bântuie gându’ de articolu’ ăsta mă simt bântuit de vorba de duh românească „nu-i prost ăla care cere, e prost ăla care dă”… bântuit rău nu așeeeeea….

Taxă de așavreamușchiumeu