Regionalisme haioase

Regionalisme haioase

 

Regionalisme haioase

 

Regionalisme onomatopeice.

Prin anul una mie nouă sute nu mai știu, când eram io mic, fezabil tare, cu pleata-n vânt și meclă de cruciat, mă aflam plin Cluj cu un coleg la o specializare de ceva. Nici asta nu mai știu la ce se referea pentru că Cluj, adică bere și muzică bună, plus gărgăuni specifici vârstei. Oricum, încă erau aparatele cu film foto. Color, nu mă duceți chiar în Cretacic la alb-negru.

Colegu’ meu avea o problemă. Mă rog, avea mai multe. Nu suporta o pisică într-o rază mai mică de cinci metri de el. Io n-aveam problema asta, ba chiar le strângeam pe toate dacă puteam. Într-o dimineață înainte de cursuri, ne oprim la o terasă să-ncercăm să ne aducem pe linia de plutire. Și apare o pisică haioasă și mămoasă fix printre picioarele lui. A-nceput ăsta să facă ca toate stihiile naturii și printre strănuturi și muci, încerca să alunge animăluța cu „zât d-aciulea”, „pleacă fă”, „te-n gâții doamnei mă-ta, pisica mamă”, „zăt n-auzi”, „go d-aci” și nimic, pisoaia tot prin perimetru. Nenea beraru’, iese de după tejghea și zice:

-Mno, nu sunteți de p-aci. Sunteți din Regat, este?

-Ce ne trădează? Pentru că sunt în civil și nu am costumația imperială cu tresele la vedere și am făcut și duș de dimineață.

-Păi puteți voi să și scuipați pisica aia că vă simte oameni buni și nu pleacă. Altu-i cuvântu’ de alungat.

Și-l aud pe ton amenințător „câț fă d-aci că-i deranjezi pe domnii”. Ei bine, pisica s-a conformat. Pentru mine, pe mahmureala aia, „câț” sau „zât” era tot un drac. Io-te că pentru pisica cu comandă vocală nu era același lucru, a știut să facă diferența la regionalisme. Ba chiar a avut moaca aia de „mno bine, plec”.

 

Regionalisme 2 în 1, întrebare auto întrebătoare și întrebătoare.

Anu’ pandemic și de grație 2020, mi-a îndreptat pașii de vacanță spre Românica plai de dor. Exemplu AICI. Mai sus de Sibiu, cam de pe la Sebeș, e plin de regionalisme și oamenii au o chestie, pot să-i spun tic verbal. Îl folosesc pe „oare” într-un răspuns cu funcție de întrebare edificatoare cu aflare de detalii, la o întrebare a ta. Știu că sună ciudat da’ stați așeeeea că vă lămuresc. Exemplu:

– Bună ziua, aveți ciorbă de burtă?

-Oare… să fie cu ardei iute?

Tu te aștepți la un „da”, „nu” sau „mă-ta are”, că așa-i prin sud.  Nicidecum la o frază care sună ca o-ntrebare retorică. Zici că ospătaru’ gândește cu voce tare, are o conferință internă cu o altă personalitate a lui și se-ntreabă „oare ăsta vrea și ardei? să-i pun și pâine? oare dacă gândesc cu gura deschisă o să-mi spună?”. Și uite așa vă uitați ca proștii unu’ la altu’, tu ușor nedumerit în așteptarea răspunsului ospătarului la întrebarea retorică și el în așteptarea răspunsului tău, pentru că nu era o întrebare retorică. Chiar vorbea cu tine, da’ „oare”-le ăla e al dracu’ de debusolant. De pe la Cluj începusem să mă obișnuiesc, ba chiar îmi intrase în vocabular, numa’ că io chiar vorbeam cu mine „oare… să rămân pe bere sau să trec la cocârț?”

 

Regionalisme cu… pe… de fapt, n-are nici o treabă cu regionalismele, e alt dialect.

Tot pe la 1900 și ceva mărunțiș, mă aflam prin Ardeal, cam la suta de Km de Brașov spre nord, într-un sat de etnici maghiari. Oameni faini și primitori, am ajuns pe la ei prin ogradă cu motiv de tăiat de porc. Ei cu româna mai ușor, eu cu maghiara, tufă de Veneția. Plus că la operațiunea de tăiat porcu’ mai mult încurcam. Când le-am zis că nu-i ok să-i dea cu cuțitu’ și mai bine chemăm paznicu’ de vânătoare să-l scape de suferință cu un glonț în cap, au zis, hai mai bine să-i dăm o ocupație departe de noi și fără legătură cu porcu’.

În curtea vecină, unul din băieții gazdei își făcea casă și ajunsese la acoperiș. Lucrarea era făcută de meseriași țigani-unguri. Deci când zic meseriași, asta zic, meseriași în adevăratul sens al cuvântului. Se jucau cu tabla de parcă era plastilină. Io trebuia să stau în pod și să le dau chestii la mână când le solicitau.

Și le solicitau, numa’ că-n oricare altă limbă pe care s-o pricep și eu. Porcu’ zbiera, trupa de meseriași urla în țigănește și-n ungurește la mine, eu admiram peisajul pe un hublou din acoperiș și chiar îmi spuneam că ce frumos e la țară, da’ cam mare hărmălaia. Până când proprietarul casei s-a făcut auzit printre țipetele porcului și le-a zis meseriașilor că la mine merge limba română, engleză, ceva franceză și cam atât.

După toată tărășenia am fost mutat disciplinar la bucătărie cu femeile. Mare greșeală. Regionalismele din bucătărie sunt și mai tari, pentru simplul motiv că nu cunoșteam denumirile chestiilor din zonă nici în limba mea. Bafta mea că eram simpatic și cu pleata-n vânt, o mândrețe de băiat, frumușel foc și mai ales modest. Io-te colea dacă nu mă crezi.

Regionalisme haioase

 

Regionalisme haioase

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: