Wonder Woman 1984 – cronică de film

Wonder Woman 1984 l-ați văzut? Nu? Perfect! Lasă-l așa.

Wondar Woman 1984 sau „atenție la ce-ți dorești că e posibil să se-ndeplinească”, are o mare realizare, pe Gal Gadot în distribuție.

Fimul durează mai bine de două ore și a păpat mulți bani. Dacă-n astea două ore, o puneau pe Galița fată drăguță să prezinte ultima colecție Victoria’s Secret, greșesc, nu ultima, oricare din colecții, sau pur și simplu să se plimbe pe ecran și din când în când să-ți facă cu ochiu’, ieșeam toți în avantaj.

Din păcate pentru fete, Jason Momoa nu joacă, nu e cu Aquaman.

Lansarea a fost pe final de anu’ trecut, numai în cinematografe. Adică n-a avut nici o lansare că în cinematografe trăia covidu’. Lansarea spre mine a fost duminică pe HBO… și m-am băgat la nani devreme. L-am văzut luni în reluare.

Traileru’ Wonder Woman îmi dădea cu virgulă prin apariția lu’ Chris Pine în rolul ofițerașului britanic, care a făcut plici cu tot cu un avion în precedentul Wonder Woman. Da’ grație unui scenarist dibaci, a mai intrat puțin în cărți și pe ștatele de plată. Io-l lăsam mort și liniștit. Tot sper să se combine Wonder Woman cu Super Man, ca să Super Wonder Kidși.

Buuuun… acțiunea e plasată-n ’84, că așa scrie și pe frontispiciu. Se găsește un artefact, un bolovan străveziu care împlinea dorințe. Adică freci piatra ca pe lampa lu’ Aladin, îți pui dorința, te trecea o boare de vânt și puf, gata treaba. Problema era că-n schimb îți lua ceva drag. Să zicem că-mi doream bullbar la Sherman. Dimineața când să plec la muncă, găsesc mașina cu bullbar pe ea. Fericit urc iar în casă să fac număru 1 de la emoții și mă trezesc că mi-a dispărut colecția de bufnițe. Un fel de schimb pe schimb de cacao, vreau bufnițele înapoi!

Normal că toată lumea se umpluse de mașini șmechere, silicoane, între 4 și 6 cm la cuci, arme nucleare, vaci, nu glumesc, e un nene care a vrut o fermă, și te doare mintea ce dorințe mai erau p-acolo.

D-aci dezechilibru’ dracu’, haos și anarhie. Wonder Woman trebuia să le pună pe toate la locul lor. Da’ dacă și ea a călcat în păcat și l-a vrut pe gagic înapoi, că așa l-au resuscitat pe Pine, au cam început s-o lase puterile și se cam vedea-n zare poștașu’ cu pensia.

Mai apare o tipesă cercetător în țâșpe secțiuni de la Smithsonian, una d-aia țestoasă da’ rățușca cea urâtă, care-și dorește să se facă bunoacă și iute ca Wonder Woman. Se face, da’ se face și a dracu’, cam ca găina din Zdreanță, și îi face zile fripte lu’ WW.

Scenariul e cam nașpa. Dă senzația de „hai mă, dacă trebuie, hai să facem și filmu’ ăsta”. Niște efecte trase de păr… scalpate total. La un moment dat, asta mică și gagicu’ ei, ies din muzeu, de Smithsonian zic acu’, nu din Antipa, și se urcă într-un avion exponat care ghici, era perfect funcțional și cu plinu’ făcut. Nu mai zic de pistă de decolare. Era acolo. Am intrat pe Google Earth și-n afară de un parc în proximitate, d-ăla cu iarbă și floricele, n-am găsit nimic, adică canci pistă. Piua, cacofonie permisă că ei au început.

Nu mai zic de ce salturi rude cu zboru’ face Wonder Woman. D-aci o bănui eu că a avut o aventură cu Super Man în Justice League. Ziceai că e un film d-ăla chinezesc de doi yeni cu zburători și ninji. Lasou’ ăla luminos, pe lângă funcția de bază aia cu legatu’ și turnat adevărul în detaliu, acu’ se mărește de s-agață cu el și de avioane, nebunie totală și colmatare de neuron.

Totul se termină cu bine pentru că Wonder Woman renunță la gagic, puterile-i revin și face ordine-n lume. Sfârșit… slavă zeilor, am scăpat teafăr, ca după covid. Pentru alte cronici de făcut praf filme, AICI.