Ziua-n care mi-a dat șah tehnologia – 20.07

Ziua-n care mi-a dat șah tehnologia – 20.07

Ziua-n care mi-a dat șah tehnologia - 20.07

Tehnologia la un moment dat ne face praf. Vă aduceți aminte cât de tare vă scoteau din draci părinții, atunci când își luau telefon nou? Sau poate încă vă fac șah mat cu-ntrebări încuietoare. Ei bine, n-au nici o vină, tehnologia e aia care ne demonstrează că suntem înapoiați. Hai să vedeți pățanie și cum m-am făcut de cacao la bancă. E mai veche da’ probabil că a marcat începutul unei ere.

Am terminat creditu’ la banca!!! Simt așeeea, o descătușare, cafeaua e mai buna, turturica pe care o alimentam cu grăunțe are iar mutație pe pervazul meu, lumea mă privește admirativ, cred ca și sângele meu e mai spre albastru, și totuși… îi simt lipsa.

Romanu’ trăieste-n simbioza cu creditu’ la banca. Acu’ nu tu mesaje d-alea și telefoane terapeutice împotriva alzheimerului, să nu uiți să-ți achiți rata, nu tu stres la cumpărături că te bagi pe suma alocata băncii, clar, lipsește ceva.

Tehnologia plasticată

După ce am terminat cu banca, soața fericită și libera aflată-n vizită în US și tocmai ce trebuia sa o ridic de la aeroport. Cu o zi înainte, mă duc să-mi iau ceva de papa. Încerc să fac plata cu cardu’ și „supriză”, nu mergea. Scot cu o mișcare delicata cei 10 lei, contravaloarea unei shaorme cu de toate, și mă-ndrept către alt magazin să-mi iau chestii. „Supriza”2, nici acolo n-a mers. Nu-i bai, domnu-i domn până la capăt și achită cash.

A doua zi, zic să fac plinu’ la Sherman că-mi trebuia și pentru drum la aeroport. Norocul meu că a fost pe fază neuronu’ și am băgat decât de 100de lei, adică câteva picături la prețurile de azi,  pentru că nici la benzinărie n-a mers cardu’. Nu știu cum naiba am citit pe ecrănuț la aparatu’ de taxat „fonduri insuficiente” și mi-a căzut ceru-n căpăcică.

Nu banii mei erau problema că nu-s mulți, nici linia de creditare a băncii pe care o am și ma vedeam deja cu alt credituț să le dau banu’ înapoi nu-i de speriat, da’ totuși, la impotența financiară a românului de rând, chiar aveam o problemă. Am zis că-s victimă de hacker și am pus-o, în sensul rău al cuvântului. E clar, tre’ să umblu la rinichi.

Țe fac eu acu’, să ma duc la aeroport și să-i zic Alunei „creditu’ ăla pe care l-am terminat, s-a prelungit puțin” și bătaia mea era televizata la ora 5, pe știrile alea cu topoare și cuțite, sau drumul mănăstirii… eventual în altă țară fără acord de extrădare cu România. Mă gândisem la Tibet că-mi șade bine-n portocaliu și ras în cap.

Atunci neuronu s-a încordat a doua oara în decurs de 10 minute. Am ajuns la muncă, am verificat contul, tot bani puțini da’ erau acolo neatinși. Am fumat o țigare relaxat, am sunat la bancă să le zic tărășenia cu cardu’ în vederea schimbării cu unul funcțional. Acu’ vă zic ceva și băgați la hard că poate nu știți.

Dacă ai card contactless, ai alocate un număr limitat de plăți în acest mod pe o perioada limitată. Adică fâlfâi cardu’ pe sub mustața POS-ului și gata plata. După ce ai ajuns la limita maximă, nu mai merge și pățești ca mine. Dacă-l bagi la fantă și tastezi PIN-u’, o să vezi că merge. Eu n-am știut chestia asta da’ m-a lămurit o tăntică de la banca, acea voce suavă de care mi-a fost doruț să o auz, și acu’ e și mai prietenoasă că nu mi-a mai zis să-i dau bani.

 

Tehnologia digitală

 

Se duce omu’ neadaptat la minunile și progresul societății moderne, neadaptat la aparițiile tehnologice din mediul urban, adică țăranu’ de mine, la banca. Trebuia să depun niște bani pe contul personal și aveam o cărămiduță de hărtii cu valori diferite. Intru-n banca în care n-am mai călcat de ceva timp și stupoare.

În afară de birouri de consultanți financiari, nu se mai afla nimic. Adică casierie canci și jur că acu’ un an aveau și d-asta. O-ntreb pe o tanti cum să fac să depun bănuțu’ pe cont, pentru că trebuia să fac o plată on-line. O tipesă d-acolo îmi zice că ori cu cardu’ direct la bancomat sau la altă agenție cu ghișeu la purtător.

Deja ma vedeam cum bag eu în bancomat hârtie cu hârtie, ca la tonomatu’ de cafea, până la adânci bătrâneți. I-am explicat că mai am cam 25 de ani până la pensie și nu-mi surâde faza să mă prinză-n fața aparatului, ușor fandat să nimeresc gaura de băgat bani, și cu genunchii praf de la-ncordare. A zâmbit șăgalnic și mi-a propus consultanță rapida, metoda pași mărunți și expliciți pentru tălâmbi.

Acu’ am văzut și eu că poți să depui bănuții în mașinărie cu teancu’, îl pui pe tot și panarama de cutioaie, clar mai deșteaptă ca utilizatoru’, își face treaba singură și aranjează banii frumos, corect, probabil cap la cap, stemă la stemă, etc. Bănuiesc doar, că nu-i transparentă măgăoaia. Ete așa omu’ neadaptat la minunile drăcești, a mai învățat ceva azi și s-a făcut de cacao la puștoaicele din bancă, amabile și suave, da’ distrate tare de replica mea cu pensionarea direct din fața bancomatului.

Pentru ghidul infractorului AICI  și despre bănci AICI

Ziua-n care mi-a dat șah tehnologia – 20.07

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: