Vila lu’ Escobar – 22.09

Escobar, Cătulică Escobar. Să vă zic, am dispărut ușor din peisaj, pentru că-s în alt peisaj. Mai precis am mai descălecat o săptămână pe la greci, că nu se știe cu pandelica când i se scoală antenuțele la covid și mă trezesc iar carantinat… eu și toată țara.

Miercurea trecută eram la bere cu gașcă faină și din vorbă-n vorbă, din sticlă-n sticlă, aflu că am o cameră disponibilă și dacă mă bag la un nou concediu… că vorba aia, sunt ușor stresat după două săptămâni de muncă. Primu’ a fost în Vrasna.

Și io-te așa am ajuns în Siviri. Am avut niște planete aliniate perfect, la bani puțini, în gașcă cu glume la purtător, în două zile eram cu bagaju’ făcut și-n a treia deja eram pe drum.

Așa am ajuns la Residence on the Hill near the Sea. Vă jur, în mintea mea e o viloacă construită de un Escobar local, cocoțată în virf de deal, că d-asta e hillu’ ăla de pe frontispiciu. Pe bune, și zona aduce a Medellinu’ lu’ Pablito.

Intrarea se face printr-o pădure, pe un drum forestier, urci de mulțumești zeilor că ai 4X4, și ajungi într-o livadă de măslini. Intrarea e cu poartă pe telecomandă, toată proprietatea e înconjurată de pădure, n-ai vecini, adică poți să aduci Sepultura la o serenadă că n-ai pe cine să deranjezi.

Dacă aveam pe perimetru niște neni cu kalașuri la purtător, așeeeea, în patrulare și să-ți dea un „bună dimineața șefu’, ce bine arăți azi”, la forma viloacei și poziția ei, pe bune că mă uitam în buletin să văz dacă mai sunt Vlad și nu cumva scrie Escobar.

Locația e mă-sa locațiilor, cu o singură problemă. În descrierea de pe booking, zice că e la 850 de metri de mare. Bă am încercat toate variantele, inclusiv pe cale aeriană, pentru că, nu-i așa, orice Escobar care se respectă are prin curte un elicopter.

Adică „near the sea” nu prea e near, undeva pe linia orizontului vezi și seau’.

Nup, nu-s 850 de m, sunt cel puțin trei m da’ cu un K în față. Adică mai pe scurt, dacă nu ești bețiv și poți să conduci fără probleme, e locația IDEALĂ.

Sau, exact cum am spus, orice Escobar care se respectă, ara acolo un șoferescu de serviciu.

În rest apa-i made in Grecia, adică la calitate nu s-a umblat, vremea-i ok, mai puțin acu’, exact când vă narez p-aciulea, a început o ploicică de control și ignifugat pădurea, pe plajă găsești din toate, șezloange moca, ești obligat să faci o comandă de trei euro la bar, apoi poți să prestezi la berea de la market.

Sincer, după drum lung și două seri de bețivăneală, Mama Natură cred că ne ține ușor priponiți pe terasă să ne revenim.

Stați așeeeeea, că mai am ceva. Plecat-am patru mașini de pe plaiurile mioritice, mașini străinești, mai puțin Sherman, Dusterel.ro, da’ piloții și ocupanții sunt români get beget.

Io-s genu’ care chiar dacă plec la super, mega, ultra all inclusive, tot bag în bagaj o sticlă de cocârț irlandez, să fie acolo, că paza bună se mucifică regulamentar și la timp. Ei acu’ eram mai mulți prevăzători, și fiecare prevăzător cu alcooale la purtător.

La vama grecească ne-ntreabă nenea vameș dacă avem alcool. Senin am spus că nu, și acu’ pe bune, pentru patru baxuri de bere și o sticlă de cocârț, nu poți să mă bagi la contrabandă. Da’ pa altă mașină existau cinci sticle de țuică, vișinate, afinate, votci, draci, laci, puteam să deschidem lejer o shotuțărie.

Noi am declarat senini și cu ochi de căprioare, că n-avem așa ceva, nici nu știm ce-i aia. Vameșu’ mi-a văzut cocârțu’, mi-a făcut cu ochiu’ și mi-a urat drum bun.

Iar m-am gândit la pompierii români, să le dea Dumnezeu sănătate, că ne-a făcut vameșii prietenoși.

Poze AICI