Bivuac story-Mă strânge camuflaju’-09.10

Bivuac story-Mă strânge camuflaju’-09.10

Bivuac story-Mă strânge camuflaju'-09.10

BivuacStaționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare.

La cererea publicului cititor, vin cu nouă poveste de bivuac, adică ce tâmpenii am mai făcut prin armată. Răspuns: multe, da’ la alea grele tre’ să aștept prescrierea. Vă spuneam AICI cum am ajuns în armată. Foiletonu’ continuă, stăm la bivuac în jurul focului, un vinuț fiert sau o țuicomicină și io-te poveste.

Vă ziceam că am ajuns la o unitate specială unde au scos ăia dracii din mine. La fizicul și statura mea, apropo, nu-s chiar un sfrijit, eram penultimul în grupă. După mine, mai era un tip cu 1 cm mai scund, da’ pătrat plin de mușchi și licheni, judoka de centură neagră cu nu știu câți dani la purtător. Adică erau și d-ăștia mai mici, da’ pe mod dulap.

În afară de mine care fusesem expulzat din două unități, toți cei 90 de soldățoi din companie, erau sportivi de performanță. Și nu mă refer la șah. Sporturi de contact, înot, rugby, numa’ unu’ și unu’, d-ăștia de au păpat tot, bine crescuți, lați în spate și pe la cefe. Io, mai pe la coadă așeeea.

Mi-am dat seama că fizicu’ nu mă prea ajută, așa că am mers pe cealaltă variantă, creierași funcționali și scris frumos de la foile rupte și bătăile de la mama. Și mi-a prins bine că am ocupat un loc prin cancelarie.

Pe vremea aia, Românica îi făcea cu ochiu’ lu’ NATO. NATO îi recomanda armată profesionistă, cu angajați, nu cu d-al de mine cu dureri la băscuță. Românica încerca să demonstreze că militaru-n termen e foarte bun, un fel de brânză bună, bla, bla, bla.

Și pentru că unitatea era experimentală, adică 90 de maimuțoi grupați pe trei plutoane, într-o singură companie, eram locați într-o „unitățoaie” militară mare, în care erau trei unități mai mici, și noi. Un culoar la ultimul etaj, wc-uri, spălător, trei dormitoare, o cancelarie și santinelă la cap de hol de parcă putea să ne fure cineva.

Carevasăzică, unitate-n unități, în unitățoaie, pe un câmp, noi și președintele ce mai eram așa securizați.

În perioada Crăciun-Revelion, când și armata lasă motoarele mai ușor, vine o veste minunată cum că nu-i obligatoriu să mai lucreze ofițerii la 24 de ore. De fapt nu mai lucrau toată perioada, cu condiția să pună la comanda companiei doi șoareci fruntași, care să sune la ăia care răspundeau de noi și ne experimentau, dimineața și seara, cu raport că n-a fugit nimeni și totul e ok.

Și mă găsește pe mine care frecam catastifele prin cancelarie și pe încă unu’, Popescu de la Motru, bețivan artist, roacker d-al meu, întârziat bine prin armia română, avea 28 de ani, pe motiv de repetat mulți ani pe la facultate și-n final dat afară, pentru că avea mai mult alcool în instalație decât sânge.

Ajunsese la unitatea asta exact ca mine, după o băută, dar un tip foarte deștept. Am făcut cu băiatu’ ăsta un trafic de alcooale de eram dealerii oficiali ai „unitățoaiei” cu trei unități. Inclusiv cadrele care erau la permanența celorlalte unități se alimentau de la noi.

Într-o noapte geroasă de decembrie, plictiseală mare. Desenasem, colorasem, jucasem X și O, cărți, draci, laci și tot ne plictiseam. Pe la ora două din noapte, tring, a venit ideea. „Popescule, știu, hai să le dăm la ăștia alarmă!!!”.

Da’ nu-i așa simplu. Aveam nevoie de un ofițer, ca să nu ne bată toată compania și să dăm valoare oficială acțiunii, și de elementul surpriză/haios. Dormitoarele de 30 de persoane, cine a trecut prin armată știe. Și nu te pui cum vrei tu pe pat, nu, exact în ordine, de la mic, la mare, pe grupe.

Am intrat tiptil în domitoare, am luat pantalonii de la ăia de doi metri și i-am pus la ăia mai mici. La fel și cu vestoanele și alte elemente camuflate din echipamentul de soldățoi. După operațiune, am trecut și la bocancii de pe hol și i-am amestecat ca pe biluțele de la 6 din 49.

Am mai fumat o țigare să ne tragem sufletu’ și ne-am dus să găsim un ofițer insomniac pe la celelalte unități. L-am prins pe unu’, i-am zis senin că avem în job description o alarmă la două zile, să nu se moleșească companie, ăla a pus botu’ la vrăjeală și am dat drumu’ la treabă.

Oameni buni, circ și panaramă. Io cu Popescu stăteam în cap de hol și ne urmăream colegii cum se chinuiesc să se-mbrace. Ăia mici ziceai că-s frați gemeni cu Mutulică din Albă ca Zăpada. Ăia mari erau sursă de inspirație pentru Creangă, pentru personajul Păsărilă-Lăți-Lungilă. Toată compania făcea carieră de cerșetori și bani mulți dacă acopeream toate capetele de poduri din București.

Ziceai că-s de căpătat și făcuți din bucăți de Victor Frankenstein. Mobilă de IKEA asamblată fără să te uiți pe instrucțiunile de montaj. La bocanci nu vă mai zic. Cred că trei zile a durat să-și găsească fiecare perechea. Atunci s-a prins și ofițeru’ de fază, a dat un „la loc comanda” și a venit în cancelarie să ne râdem și să ne bea băutura.

Până după sărbători când au revenit cadrele, eu și Popescu am dormit cu ușa-ncuiată la cancelarie, și pe rând. Se pusese preț pe capetele noastre.

Povestiri de bivuac – Va urma… că-s multe.

Bivuac story-Mă strânge camuflaju’-09.10

2 thoughts on “Bivuac story-Mă strânge camuflaju’-09.10”

  1. Pingback: Ce Mă, ți-e Frig? - 23.12 - Piuituri

  2. Pingback: Caracterizarea Soldatului Român - 29.03 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: