14 Vârfuri – 08.12
14 Vârfuri – documentar mobilizator, vis realizat sau nebunie pură.
Vă spuneam că sâmbătă la grătar am auzit de un film documentar, 14 Vârfuri. AICI povestea completă. Stați calmi, nu-i spoiler, e oricum documentar și n-apuc io-n zece rânduri scrise să vă dau toate detaliile.
Filmul merită văzut fără doar și poate. În afară de faptu’ că ajungi virtual pe cele mai înalte 14 vârfuri muntoase, toate criminale la orice pas, cu peisaje de rămâi blocat neuronal, mai ai și trăirile pe care le experimentezi alături de Nirmal Purja, inițiatorul misiunii Nothing is Impossible.
Băiatu’ ăsta a plecat de la o chestie simplă. Orice occidental care cucerea un vârf, indiferent care din ele, toată presa de pe glob îl pupa-n cur și îi ridica la rang de Iron Man. Nimeni nu zicea nimic de șerpașii care-l însoțeau, care-i deschideau poteca, care montau scări, cordeline etc. P-ăia dă-i în mă-sa că sunt la ei acasă și nu se pune. Exact cum scriam acu’ ceva vreme de piramida lu’ Keops. Piramida e a lui, da’ să n-aveți părerea că a pus Keops mâna pe mistrie.
Mai este un nene care a fost pe toate cele 14 vârfuri, da’ le-a făcut în 16 ani. Nebunu’ nostru le-a făcut în șapte luni, a avut trei bucăți în două, trei zile. D-asta zic, omu’ nu le are pe toate la căpăcică. Toată tevatura a fost făcută cu ajutorul unor șerpași nepalezi, care sunt pomeniți, arătați și intervievați, că d-aci și subiectul omagiu al filmului.
Am fost total mirat când am aflat că Nirmal s-a apucat de alpinism prin 2018 sau 2016 dacă nu mă-nșel, adică recent, și n-avea ca teren de antrenare drumu’ auto din Sinaia spre cota 1400. Adică cum mama dracu’ de la zero să ajungi la așa performanțe care necesită condiție fizică de excepție și psihic din beton armat. Și m-am luminat.
Înainte de circotecă, omu’ a fost în armată înrolat la celebrele unități Gurkha. Vă zice ceva chestia asta? Ei bine, sunt unități de elită, de infanterie ușoară, formată din nepalezi, numele împrăștia groază printre dușmani și respect pentru aliați. Numele este luat după o armă albă folosită și azi, atacau într-o liniște totală și te trezeai prea târziu că ești atacat, când făceai numa’ sânge și organe pe jos, te uitai ca prostu’ și nu-ți recunoșteai ficatu’.
Antrenamentele sunt spartane, combinate cu meditație și draci pe varză, și atunci mi-am dat seama că omu e nebun, da’ nebun cu școală.
Bun, ce-i de reținut. Povestea e frumoasă, filmul bine făcut și autentic, peisajele-ți taie răsuflarea, e clar că repune Nepalul și comunitatea alpiniștilor nepalezi pe harta lumii, le acordă meritele și aportul în alpinismul internațional, plus câteva trăiri și sentimente pe care nu le spui ca să fie surpriză.
Ce-i face neuronului tău ăla deșteptuț și responsabil cu bruma de maturitate pe care o ai, de nu mai respiră și se preface mort.
-Ăsta nu e hobby și nici pasiune. Te apuci de timbre, strângi bani vechi, colecționezi surprize Turbo, da’ nu sfidezi moartea. Băiatu’ ăsta asta a făcut. Și pentru ce, să acorde laurii comunității monțomane din Nepal. Nu era mai simplu ca toți șerpașii și absolut toți nepalezii care ajută cu ceva și-ntrețin bazele de pe munte, să-și bage picioarele în ea de treabă un sezon? O grevă mică să vază occidentalu’ că fără ei, pa Everest.
-Nevastă-sa e mai nebună ca el. Când planul era pe hârtie și necesita finanțare, toată lumea a zis „du-te bă să te bată altu’, ești de legat frățiuer”, nevastă-sa a acceptat să ipotecheze casa. Și n-a fost ieftin. Adică greșiți dacă vă imaginați că a plecat pe K2 cu sfoara de-ntins rufe și-n bocănceii ăia de duminică și sărbători legale. A avut echipament de echipament, nu jucărie.
În condițiile în care nebunu’ pleacă unde pleacă, adică putea la primul vârf să-l facă muci o avalanșă și canci recunoaștere internațională, nevastă-sa și-a periclitat viitorul. Să nu vă aud cu „asta-i dragoste adevărată” că mă ia capu’. Io aș zice că din contră, a fost o manevră double win. Adică îl vroia pe nebun plecat d-acasă și operațiunea merita toți banii, inclusiv o ipotecă, că dacă crăpa pe unul din cele 14 vârfuri, asta e, soarta crudă, dacă nu, devine nevasta celui mai cunoscut alpinist din lume, cu onoruri și bani din sponsorizări.
Sigur mai are ăsta ceva-n cap, o escapadă de face pipi pe doamna moarte și are toate șansele să-ți frângă gâtu-n ceva, Doamne fere.
Să tragem linie și să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Tot respectul pentru Nirmal Purja, mă înclin și chiar dacă par cârcotaș și tot îl cred cu piese lipsă la scufiță, asta nu știrbește cu nimic aprecierea pentru el. Ba chiar sunt ferm convins că dacă era ajutat de autorități și vreme, e clar că era-n stare să remodeleze timpul în care a atins acest record.
Vizionare plăcută că merită.
P.S. Ca să fiu răuț, nenea ăla primu’ care a făcut toate cele 14 vârfuri, da-n 16 ani, le-a atins fără tuburi de oxigen.