Cu lupa pe trupa rock – 14.12

Cu lupa pe trupa rock – 14.12

Cu lupa pe trupa rock - 14.12

Rockul se face cu o componență minimă de patru persoane, mă rog, se mai întâlnesc trupe de trei acolo unde solistul vocal prestează și la un instrument. Hai să zicem altfel, pe lângă o voce puternică, muzica rock are nevoie de chitară solo, chitară bass și tobe. Că mai pui un ritm, că merge și o clapă, astea-s chestii de finețe și de anumite ramuri ale rockului, da’ în esență și de bază sunt alea de mai sus.

Îmi aduc aminte de un concert Cargo de prin anii 90. Pe vremea aia vocal era Kempes. Au cântat nu știu câte trupe și trebuia să intre Cargo. Cargo nu mai intra. La un moment dat, prezentatorul evenimentului a apărut pe scenă cu un anunț prin care ruga „cele două bucureștence focoase, să-i lase pe Tavi și Kempes că au cântare”. Vă imaginați că nu-i răpise pentru un șotron sau o plimbare platonică sub clar de lună.

Duminică seară stăteam cu un prieten bassist la un pahar de vorbă. Și-mi povestea cum căra el de scule și de boxe, cum potrivea cabluri și cam ce obositor era pe un program full de weekend. Și atunci mi-a făcut căpăcica tring și io-te disertație pe tema „Trupa Rock – Caracterizarea membrilor”.

Solistul vocal

El e prețiosu’, preferatul gagicilor de la golden circle. Dacă are flegmă-n gât sabotează toată prestația, freacă la icră manageru’ trupei și organizatorii de concerte cu tot felu’ de pretenții de cacao, de la faptu’ că vrea apă din zăpada de acu’ 15 ani de pe Everest și până la aperitive din pulpă de pinguin, pe pat de carne de păun, servite pe colți de morsă.

Solistul vocal este în concurență directă cu cel de la chitara solo. Sunt multe despărțiri în istoria rockului datorate rivalității dintre ăștia doi. Dacă solistul vocal cântă și la chitară, șansele să sufere de dublă personalitate sunt foarte ridicate.

Din punct de vedere gagici, e futacul grupului, masculul alfa de tipar, se hrănește cu țipăt admirativ de fană în călduri și dintr-o sută de femei, pleacă cu 60 la hotel.

Chitaristul solo

Masculul alfa de mână, permanent frustrat de solistul vocal, se află-n permanentă rivalitate cu ăsta. Dacă e bun și visează coardele, de la chitară zic, adică e cam greu de-nlocuit, e bine pentru el. Dacă nu, nasol, probabil că zboară de nu se vede chiar dacă-i membru fondator. Sau mă rog, se supără vocalul, își ia jucăriile și pleacă de-l lasă p-ăsta cu mâna la partitura necântată.

Din punct de vedere sexual e și mai nașpa. Niciodată nu se va da la o fostă parteneră a solistului vocal. Dacă ăla-i mai tare-n cric, o are mai mare, mai dură, pe mov și cu cristale Swarovski? Se duce vorba-n fane că „mai bine stai la coadă la vocalist, ăsta de la chitară… noroc cu chitara că a ieșit din anonimat”.

Totuși are sectorul lui de gagici, din 100 aia pleacă la hotel cu 30 de bucăți pe care le pune să jure că-l iubesc și nu se vor încurca niciodată cu alt membru al trupei.

Bateristul sau tobarul

Omu’ e aproape de legat. El reprezintă granița dintre normalitate și nebunie. E cel mai agitat și-n general el dă, nu înjură. D-asta bate-n tobe. Dacă era normal, cânta la harpă. Nu-l prea interesează că are la protocol bere mănăstirească din beciurile Vaticanului sau bere la pet, important e să fie multă.

Organizatoric nu face mare lucru, tre’ să-i spui când, unde și „cântă acum”, el se conformează.

Tobarul pleacă acasă cu 9 femei, statistic vorbind cele mai nebune, nonconformiste și da, n-am zis la hotel, se duce direct acasă indiferent că locuiește cu părinții sau cu logodnica. Nu e figurist, nu se stresează să facă lupinguri de cucerire, e pe mod văzut, plăcut, e nebună, face de toate, e perfectă.

Recunosc, am un prieten percuționist, excepție care confirmă regula, da’ atenție, omu’ nu cântă rock și știe cu toate instrumentele de bătut.

Bassistul

Cel mai cerebral component din trupă. Cel mai calm, are idei inovatoare, știe bine cu sunetu’, ajută la tot și toate, pentru el concertul se termină când toate tărăbuțele sunt frumos stivuite-n mașină și dacă are timp, stă la o bere cu ceilalți membrii & fani.

Din suta de femei pleacă acasă cu una singură și de cele mai multe ori, cam 99,99% din cazuri, mai ales dacă trupa e ceva mai veche și nu de liceeni, e nevastă-sa. Asta e, atâta s-a putut. Probabil că ăsta e un motiv pentru care toți puștanii se visează soliști, chitariști solo sau tobari. Pe parte de bass e mai mult o tradiție de familie.

Apropo, prietenul de mai sus, de stăteam de vorbă, că așa am început articolul ăsta, are un băiat care studiază chitara bass. Asta așa, ca fapt divers.

Dacă prin trupă există și un ritm și o clapă, probabil că n-au drept de veto și joacă cum le cântă primii doi… sau cântă cum le joacă… sau da.

Mai am prieteni prin trupe, glumesc, da? Nu punem la pipoțică, mă știți de diliu.

Cu lupa pe trupa rock – 14.12

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: