Primiți cu colindu’? – 20.12
Colindu’ prin Românica s-a cam perimat. În zonele urbane aproape că a dispărut total. Și asta-i vina noastră a tuturor, a școlii, a vremurilor pe care le trăim. Cred că-n prezent mai găsim colinde autentice prin Maramureș, Banat, Bucovina și-n câteva locuri rurale prin țară. În rest, copii nereușite ale colindelor din trecut, goană după bani și amenzi de la polițiile locale.
Colindători chicioși și mangă după două ore de prestat playback la o boxă urlătoare, super marketuri cu play list americănesc, o brambureală totală din punct de vedere tradiții, adică te trezești că-ți vine cu Steaua din noiembrie și cu Plugușoru’ de pe 2 decembrie. „Mâine anu’ se-noiește”, adică prin deducție logică e vorba de 1 ianuarie, deci se cântă pe 31 decembrie nu de 23 august.
Pentru că-i aproape Crăciun, hai să vă zic poveste cu colind din perioada comunistă. Copil fiind cartiere cutreieram, pentru că n-aveam păduri și fiecare cutreiera ce avea. Împreună cu doi prieteni, unu’ din ei e ăla cu oolele, cum să facem, cum să dregem să strângem un bănuț pentru coțomediile din Orășelul Copiilor. Pe vremea aia nu beam, nu fumam și dădeam banii pe toate prostiile.
Aveam două probleme de rezolvat pe două departamente. Prima cu dosar pe birou’ PR, era cum să-l facem pe om să ne primească fără să ne zică bancu’ cu zgura, și a doua, cu dosar pe biroul Contabilitate, cum să strângem cât mai mulți bani. Atenție, de apreciat spiritul organizatoric manifestat de la vârstă fragedă, cred că eram prin clasa a-3-a sau a-4-a. Poate a-5-a, nu mai știu precis.
A doua problemă am rezolvat-o mai repede. Ne-am organizat pe trei zile. Am împărțit cartieru-n două bucăți egale și am alocat primele două zile. A treia zi am păstrat-o pentru rude. Adică plecat pe jos de la intrarea de sud a Ploieștiului și am periat tot, de la bunici, mătuși, unchi, veri & verișoare, nimic n-a scăpat necolindat și totul cu succes garantat. Puteam să cântăm și Seasons in The Abyss a lu’ Slayer cu versurile de la Trei Culori că tot ne primeau, d-asta recomand colindatu’ rudelor. Și mai are un avantaj colindoruda, nu plecai cu cinci lei amărâți, se umbla la hârtiile de la 25 de lei în sus.
Prima problemă era cea mai presantă și direct implicată-n reușita misiunii. Ca noi erau mulți, cu repertoriu mult mai vast, recuzită bună, clonțopei, costume tradiționale și voci bune la purtător, noi cam ca trei măgăruși strânși de… exact. Deci, cum și ce facem? Legenda spune că atunci m-a vizitat prima dată muza. Io aveam o chitară clasică pentru care-l frecasem la cap pe Nea Tătelu să mi-o cumpere că mă visam Slash.
La ea prestam fix trei melodii, ce-i drept erau șlagăre, „Melc, melc, codobelc”, „Podu de Piatră” și „La mulți ani”. Ultima se plia la marele fix pe genu’ nostru de acțiune. Am făcut două trei repetiții și arătam rezonabil. Impactul era incredibil. Fix ca produsele alea din marketuri pe care le cumperi că-ți place ambalajul, chiar dacă de cele mai multe ori habar n-ai cu ce se mănâncă sau dacă se mănâncă.
Deschidea omu’ ușa, inițial era tentat să ne-o trântească-n nas, da’ când vedea chitara credea că l-a prins pe Hrușcă de picior. Vă zic, am rupt topurile. Nu ne-au primit doar cei care nu erau acasă. Începeam cu un colind, nu mai știu ce-ndrugam noi acolo, oricum, ceva tematic pentru data colindatului, și apoi încheiam cu un „la mulți aaaaani cu sănătateeeee, să vă dea viațaaaaa tot ce doriiiiiți” pe trei voci total desincronizate da’ ce credeți că mai conta, chitara era baza.
Nu chiar toți au apreciat refuzul nostru de a mai cânta, inclusiv când am schimbat cuvintele la „Podu de Piatră” cu „Podu de Gheață”, o adaptare ad-hoc de decembrie, da’ dacă atât știam ce să facem și noi mai mult. Oricum, o monedă de 5 lei d-aia de aluminiu tot primeam. Dacă te gândești că biletul la film era trei lei și o savarină doi lei, era afacere frate.
Fără falsă modestie vă zic, am spart audiența și pușculița. Am strâns o grămadă de bani, am stors lacrimi de la trei gospodine și cât pe ce să mâncăm bătaie de la o bandă rivală de colindători. Acel an a fost răsăritul timpuriu al cuvintelor marketing și spirit antreprenorial.
Mno, acu’ să nu vă las necolindați dacă tot m-ați primit.