Povești de adormit neuronu’ – 24.03

Mai știți povești din copilărie? Poveștile populare românești pe care le auzeam la grădiniță sau narate de bunici înainte de culcare. Hai să facem o probă, lasă mouse-ele și goagălu’ că te văz, nu trișa. Spune-n gând „Punguța cu doi bani” sau tare și cu intonație da’ atenție, să nu se lase cu rudotele. Stați că vă lămuresc, sunt bine, nu sunați la salvare. Apropo, articolul nu este valabil pentru deținătorii de kinderi prin bătătură, voi le știți cu poveștile.

Mi-a intrat în cap să respect cu sfințenie orele de somn. Am o vârstă și trebuie să fac chestii recomandate de lumea medicală. Bine… recunosc, îmi și place să dorm. La orele 22.00, maxim și 15 minute, sunt în scutec. La mine-i foarte simplu, mă bag în pat, mă-nconjor cu cele patru pernuțe minunate pe care le am și dau drumu’ la televizor, fără sonor și fără meciuri de fotbal. Să fie ceva acolo, nu contează ce. În cinci minute sunt pe vis. Creierul meu dă un semnal de stand by la toate organele.

Rar, foarte rar, se-ntâmplă să n-am somn. Atunci ori mă uit la cel mai prost program ever și mă ia somnu’ cât ai spune „Popocatepetl”, ori trebuie să trec la clasicul plan B. Ăla cu inventariat oi, în cazul meu angeline jolie sau alte cadâne fezabile. În proporție de 90% îmi iese așa, pe clasic. Exact, mai am un 10% care-mi strică somnu’ și mă dă cu cearcăne pe la ochii mei azur. Atunci când mă culc cu un gând de „cum rezolv un drac pe varză”, atunci îmi fac praf somnu’.

Într-o noapte după ce m-am băgat la nani, canci somn. Și mă gândeam să trec la planu’ B dar ușor modificat. Mă gândeam să mă legăn și să-mi cânt un cântecel. Da’ cum n-am voce și nici nu-i congruent somnu’ cu Five Funger Death Punch – Ain’t my last dance, mi-am adus aminte de poveștile din copilărie. Asta e, o să-mi spun povești, adică una și dacă nu merge din prima, mai zic una.

Povești… povești… ce să fie… gata, știu, „Punguța cu doi bani”. Ș-am început. A fost o dată ca niciodată, un moș și o babă. Moamă ce mă pricep, aș putea să mă fac povestitor când mă fac mare. Era un moș care avea un cocoș și o babă care avea o găină. Găina când nu era în acea perioadă din lună, făcea oo. Cocoșu’ avea două și nu mai făcea altele. Moșu de draci, l-a bătut pe cocoș până și-a dat ăla demisia din gospodărie.

A plecat cocoșu’ și a mers pe drum… a mers… pe drum… drum de țară, d-ăla de figurează asfaltat în scripte da’ de fapt banii au ajuns la primar… și… ce pana mea a făcut cocoșu’ că nu mai știu. E clar că-n povești apare și elementul surpriză. Ăla e punguța cu cei doi bani, elementu’ surpriză. Bun, a găsit punguța și… și să mor dacă mai știu. Îmi aduc aminte că era vorba și de un boier, sigur o mărgică, habar n-am unde s-o plasez, și nu, nu-i acolo unde vă gândiți voi, alea-s mai multe, mai mari și pe șirag, și finalu’ în care găina-și ia bătaie. Cre’ că mi-am dat greu, prea de Oxford, prea ca la Harvard.

În acea noapte mi-am adus aminte de „Scufița Roșie” în proporție de 90%, bine de tot zic io, de „Ursu păcălit de vulpe”, cam 80% și ATENȚIE, „Capra cu trei iezi” în proporție de 100%. Ne lăudăm cu Tolstoi, Balzac și Shakespeare în condițiile în care noi l-am uitat pe Creangă. Vai de creierii mei faultați.

După toată faza asta în care am adormit de epuizare mentală, am făcut probă pe două prietene. Aceeași întrebare de la-nceputul articolului. Îmi spui și mie Punguța cu doi bani? Pe ambele le-am pierdut la „cocoșul a plecat pe drum”, pe una am pierdut-o din start, cealaltă și-a adus aminte de boier și de bogăția de după întoarcerea cocoșului, nici una nu și-a adus aminte de mărgică.

AICI găsiți povestea, m-am prins că v-am pus pe gânduri. Bine că nu se dă la admitere la litere sau la BAC caracterizarea personajului principal din „Punguța cu doi bani”. Apropo, e cocoșu’ nu punguța. AICI alte chestii din mintea mea bântuită.