In porc, out pastramă – 04.04
Porcul este cel mai iubit animal de ogradă în toate stările de agregare. Viu e drăguț și rozaliu ca un flamingo, pe grătar, la cuptor sau în preparatele denumite generic fructe de coteț, este demențial. P-aciulea pe la noi prin spațiul mioritic, e un mod de viață. Aproape că-l putem pune pe blazon.
Io de mic șofer, a doua mașină pe care am avut-o, a fost o Dacie papuc d-aia de două locuri și tomberon în spate. Sculă frate, o reparam pe marginea drumului, orice service știa ce să-i facă și era o minune de utilitară. Nu era ea prea finisată, normal, era Dacia, dar îți făceai treaba. Pe spate nu avea amortizoare normale, erau foi de arc. Astea contribuiau la rigiditatea mașinii, adică simțeam orice gropiță sau pietricică de pe șosea. Dacă erai la volan sau pe locul din dreapta nu te deranja foarte tare, da’ dacă stăteai în spate, făceai cam ca biluțele de la 6 din 49. Și da, v-ați prins, dacă mergeam la un chef umpleam mașina de prieteni, la un șofat mai agresiv și pe serpentine, ieșeau ăia din tomberon ca tablourile lu’ Picasso. Recunosc, contribuiam din plin la chestia asta și aveam un soi de plăcere sadică.
Dar cel mai important rol al mașinuței, era ăla că putea să care chestii. Așa că cine apela la mine, îl ajutam cu plăcere, Am cărat de toate, de la lavabilă, materiale de construcții, produse felurite, oameni decedați, nu glumesc, vezi AICI. Într-o zi mă sună un vecin.
-Ce face cel mai șmecher vecin al meu!?
-Salut, mulțumesc bine, tu?
-Vreau să-mi iau porci.
-Bravo, mai avem noi d-ăștia pe scară. Și… îi bagi în sufragerie?
-Haios ca-ntotdeauna, nu bre, îi duc la țară.
-Mult mai bine. Felicitări da’ tot nu pricep ce vrei de la mine. Tre’ să-ți dau io binecuvântarea, semnez undeva?
-Tot haios… nu bre, să mă ajuți să-i duc la țară că traumatizez porci-n portbagaj. La tine-n mașină au loc. Hai că nu-i degeaba, te cinstesc.
M-am dus, ce să fac. Porcii trebuiau luați din punctul A și duși în punctul B, cam la 30 km depărtare. Ne punem la drum și Dăcioarei i-a trebuit 1.3 minute să ajungă la 70 de km/oră, mie 1.2 secunde să uit ce am în spate. Și e normal, eram obișnuit cu chestii fără viață, nu cu doi porci vii, mici și sprințari. Și goneam pe drum în limita pistoanelor, povesteam chestii, din când în când mă mai tempera vecinu’.
-Vecine, stai mai calm că ajung cu porcii direct jamboane.
La un moment dat mi-a tăiat unu’ calea de am frânat brusc. Cine cunoaște Dacia papuc, probabil că-și mai amintește că-n spatele locurilor era un geam ca să vezi în spate. La frâna aia am văzut un rât lipit de geam. Oricum, se auzeau niște zgomote horror din spate, o combinație de guițături, trânteli și copituțe pe tabla mașinii.
Ajungem la destinație, trag mașina-n curte exact cu spatele la coteț pentru o debarcare ca la carte, să nu stăm să alergăm porcii prin curte. Cotețu’ normal, adică un țarc cu o terasă-n față, un fel de dining room, spre spate o gaură prin care intra animalu’ indoor la nani sau pe timp de ploaie. Când am deschis ușile din spate, un porc s-a lansat ca racheta, a intrat pe gaura aia și s-a auzit o bubuială, semn că edificiul avea și un perete în spate. Pe celălalt l-am dat jos manual, era prea inert și amețit să mai reacționeze. Ce să vă zic, după două zile au început să mănânce și s-au aclimatizat în noua locație. Sunt ferm convins că și carnea a fost mult mai fezandată, chiar dacă de la-ntâmplarea relatată și până la Crăciun a mai durat ceva vreme și ceva mușchi și licheni pe purcei.
După toată tărășenia am ajuns cu mașina la spălat că purceii ăia au avut emoții de la-ncântarea cursei oferite de mine. Aveam caca de purcel și pe pereți și pe capota mașinii. Cum mama dracu’ să poa’ să facă caca un purcel de 30 de cm înălțime, pe perete cam la 1m și pe capota mașinii. Atunci mi-am dat seama că au fost puțin traumatizați fizic și mai ales psihic. Un purcel din ăia doi, mult după eveniment, a și fătat. Sigur n-a fost d-atunci.