Amintiri de dulce și dinți crăpați – 10.04

Amintiri de dulce și dinți crăpați – 10.04

Amintiri de dulce și dinți crăpați - 10.04

Dulcele pe vremea lu’ Ceașcă era simplu. Atât de simplu că aproape lipsea cu desăvârșire. Un dulce pe vremurile alea, în proporție de 90% era făcut în casă sau creștea-n pom. Ori aveai un fruct, măr, pară, o cireașă care nici nu se visa ea marfă de contrabandă și cotată la bursă, un strugure, prune, d-astea de creșteau pe la noi, sau preparatele din casă, un cozonac, un măcinic când îi venea vremea, un tort de biscuiți, perla deserturilor din comunism, fursecuri și prea cuvioasa colivă. Aproape că te bucurai când mai murea cineva, știai că se lasă cu colivă. Dar dulcele nu-nsemna numa’ produs finit al pomului fructifer sau rezultatul proceselor bucătărologice, aveai și varianta de cumpărat. Stați așeeeea să vedeți disertație pe temă.

Miercuri seara eram la cârciumă și atenție, grație unei temperaturi blânde, pe terasă. Nici nu mai știm cum am început. Ba știu, cu un cocârț și mai mult ca sigur de la al doilea ne-am pus pe debitat chestii, că știți cum e. Gașca șmecheroasă era-mpărțită în trei. Cea mai mare bucată cu d-ăștia mici bântuiți doar de povestirile părinților despre comunism, născuți în preajma Revoluției și mare lucru nu-și amintesc, noi ăștia care ne-am intoxicat cu bombonele CIP și o singură persoană contemporană cu dinozaurii. La capitolu’ ăsta, acea persoană, nu dăm nume că nu-i frumos, sunt ferm convins că ronțăia direct la trestie de zahăr dacă avea poftă de un dulce, pentru simplu motiv că nu se descoperise focu’. Azi vă prezint deserturile din vremea comunistă, zilele următoare o să vă zic de alea din capitalismu’ timpuriu. Mno și așa s-a născut tratatul de față, „Dulce, dulcișor, te crapă la dințișor”- partea 1.

CIP care încă nu se punea pe colivă

11a6db26d197f6ee8c27cb2fd433ae72

Cutia cu bombonele CIP era la mare căutare. Sincer nu-mi aduc aminte să fi avut nu știu ce gust fantastic. Practic era zahăr amestecat cu vopsea de ouă și tras în bombonele. Avantajul era că deschideai cutia, băgai limba-n ea și se lipeau bomboanele de limbă. Și așa făcea toată gașca. Ăsta era probabil singurul avantaj autentic, eram plini de anticorpi, am făcut bolile copilăriei la timpu’ lor și ne-am vaccinat pe viață. În ziua de azi, bombonelele CIP au evoluat și au mai mult rol ornamental pe desertul favorit al românilor, coliva. De remarcat cuvintele de pe ambalaj. Ce mama dracu’ corecta, nici producătoru’ nu știa. De aia cu igienic mi-am spus părerea mai sus. Și da, parfumat rău.

Carameaua „adio smalț”

f72dd905aaf2839cc647117f30d895e8

Brusc m-a cuprins doru’ de gașca de la ProSmile. Cine a mâncat caramele ceaușiste știe cum să mestece pietre. Era vorba aia că de foame mănânci și pietre, ei bine, noi am fost pregătiți pentru asta. Secretul era că carameaua ceaușistă, cacofonie studiată și perfectă, trebuia suptă, nu mestecată. Cel mai bine se punea sub limbă și se uita acolo. La un moment dat, după mult timp, se mai împrietenea cu tine și devenea masticabilă. Era desertul perfect din punct de vedere durată. Îi băgai plodului din dotare o caramea-n gură, ăsta sugea la ea două ceasuri, carameaua ceda prima, plodu’ o mesteca, i se lipea de orice componentă a cavității bucale și mai ținea gustu’ câteva ore. Glicemia în limite normale, copilu’ nu foarte agitat de la zahăr, doar cu dinții avea probleme. Erau așa tari chestiile astea de puteai să-ți faci casă cu ele, erau ca niște mini cărămizi.

Guma Gumela, face gura ca gamela

gumela

N-am găsit altă rimă. Pentru că ăia din Dallas mestecau gumă, CC al PCR a hotărât că tre’ și membru’ tânăr comunist să fie șmecheros și cu ciungă-n… nu, nu în păr, în gură. Gumela a făcut carieră până a apărut mult mai titrata Turbo cu surprize. Chestia asta era casabilă și ca să o aduci la stadiu de gumă de mestecat, la fel ca carameaua, trebuia să o sugi. Nici măcar nu știu cu ce să o compar să vă faceți o părere. Esență de Cernobîl în combinație cu piatră vânătă și carbid. Apropo, dacă-ntoarceți ecranu’ o să vedeți o chestie interesantă, termen de valabilitate nelimitat. Probabil că Gumela n-a fost inventată-n perioada comunistă, a fost găsită ofrandă dacică la poalele Sfinxului și comuniștii doar au ambalat-o. Oroare strălucitoare-n întuneric, asta era. Nici dracu’ n-o cumpăra și ca să scape de ea de prin galantare, vânzătoarele o dădeau ca rest. Puțin a lipsit să nu fie afișată-n preț. Cât costă peștele oceanic congelat? Cinci lei și două gumele.

Desert neconvențional care-ntrecea deserturile convenționale – lipiciul Pelican

lipici pelicanol

Lipiciu’ n-are nici o treabă cu deserturile de mai sus. Bună asta, de parcă alea de mai sus aveau treabă cu definiția de desert. Bă da lipiciu’ era bun, avea un gust dulceag și ușor acrișor de bătea la fund savarinele și eclerele pe care le mai găseai prin cofetării. Plus că nu s-a-nregistrat nici o victimă. Acum stau și mă gândesc că pontu’ ăsta cu lipiciu’ a fost transmis din frate mai mare-n frate mai mic sau frate-n soră. Și totuși, cine a fost nebunu’ care a văzut oportunitatea și tartinabilitatea lipiciului pe pâine? Omu’ ăla a fost un vizionar… sau prea disperat după ceva dulce. Legenda spune că era cel mai puțin nociv decât toate deserturile ceaușiste.

La piece de resistance – Faringoseptul

Soluția finală în caz că nu găseai nimic, era iarnă și fructe canci, ăsta era, Faringosept de la farmacie. Dacă n-am supt toți la Faringosept de nu se mai lipea nici un virus de gâții noștri. Eram toți maro-n gură, dinții maro, limba maro, da’ veseli și satisfăcuți diabeto-zaharoși. Datorită faptului că este singuru’ desert care mai e în viață și pe care-l mai poți cumpăra în zilele noastre, nu găsesc poza originală. Oricum, am înțeles că acum e pe albastru. Mai bine, e de preferabil să arăți ca și cum ai mestecat un ștrumf decât… pe maro.

Mai găseai savarine, eclere, dropsuri de supt și se cam termina meniu’. Concluzia finală a fost următoarea: comuniștii ne obișnuiau de mici cu suptu’. Și pentru vremea lor și pentru perioada ce a urmat. AICI alte tâmpenii din capu’ meu… cre’ că e de la lipici.

Amintiri de dulce și dinți crăpați – 10.04

2 thoughts on “Amintiri de dulce și dinți crăpați – 10.04”

  1. Pingback: Și E-urile Ne-au Atacat - 11.04 - Piuituri

  2. Pingback: Ce Să Fac Dacă N-am Avut Jucării - 13.04 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: