Cine a făcut praf, să strângă – 17.04

Mă-ntorceam miercuri de la cârciumă bântuit de două întrebări existențiale. Mă rog, o-ntrebare și o decizie. Mă gândeam io așa, privind spre viitorul apropiat, adică Florii, Paște, mese cu pileală, că poate n-ar fi rău să mai fac o pauză alimentaro-alcoolică după sărbători. Răspunsul a venit joi printr-un mesaj de la un prieten, care mă anunța solemn că are un rom șmecher și mă așteaptă pe seară la o ședință. Normal că am fost, doar nu era să rămân cu dilema și treaba nerezolvată, da’ stăteam și mă gândeam cum funcționează Universul.

Întrebarea care mă bântuia a venit stând la masă cu oameni faini, rockeriști d-ai mei, care aveau o discuție interesantă. Dacă cineva ne vede discutând, își imaginează că vorbim de trendurile vestimentare sataniste și de ultimele descoperiri în materie de prafuri ale cercetătorilor columbieni. Total greșit, deși nu părem, chiar suntem oameni normali. Și ca să vedeți că nu mint, în seara aia se discuta despre flori, cum se-nmulțește magnolia și că-i bine să cureți liliacu’ că altfel nu mai face multe flori. Io care-s paralel și echidistant cu chestiile astea, stăteam îngândurat și atunci a venit întrebarea.

Pe Stația Spațială Internațională există praf? Cum se face curățenie acolo? Există femeie de serviciu? Are pămătuf sau cârpă cu Pronto?

M-am băgat în pat cu dilema-n creier și am împătrățilit situația până am adormit. Atenție că vă lămurește fratilii vostru. În primă fază, marea majoritate a intervievaților au răspuns că-n Cosmos nu există praf. Total greșit, ba există. Cercetătorii britanici au emis ipoteza după ce au studiat prafu’ la microscop, că-n proporție de… nu știu în ce proporție, praful din reședințe este compus și din resturi de piele năpârlită de la locatarii ocupanți. Bine, nu e vorba de Ploiești, la noi găsești reziduri radioactive, praf crescut pe praful existent deja, praf de meteoriți, praf din tot și-n toate. Și chestia asta e valabilă-n toată România. Pe scurt, noi oamenii avem momente când ne exfoliem ca șerpii și rezultatul operațiunii îl regăsim pe bibliotecă, bibelouri, cam pe peste tot. Prin comparație, elementul producător de praf îl găsim și pe Stația Internațională, adică oamenii din ea. Răspunsul la întrebarea 1 este, da, e praf pe stația aia.

Dat fiind că acolo-i gravitația zero, dacă pe Stația Internațională Spațială ar exista televizor cu pește de sticlă pe el, peștele nu ar fi acoperit de praf pentru simplul motiv că nu există nici o forță gravitațională care să-l așeze la casa lui. Prafu’ stă ca prostu-n suspensie. De aci ne dăm răspunsul la-ntrebarea doi. Putem să concluzionăm că femeia de serviciu de pe Stația Spațială Internațională n-are nici pămătuf, nici cârpă de praf și nici Pronto. Teoretic are un aspirator pe care-l flutură prin aer ca și cum ar vrea să prindă fluturi, ca mișcare zic.

Dacă femeia de serviciu ar fi exact ca aia de la mine de la școala generală care-mi trăgea cu mopu’ la gioale, vezi Doamne din greșeală, e clar că reprezintă un risc major să le apese la oamenii ăia pe butonașe de le bulește stația. Parcă o văz când spune „Alo, domnu’ astronautu’ american, vă ridicați puțin mostrele cu roci rare provenite de pe Pluto ca să bag aspiratoru’? Parcă văz o picătură de ureche de la domnu’ astronautu’ chinez, cre’ că nu-i priește pachețelele de primăvară la tub că prea năpârlește”. Nu vă mai spun că nici n-am văzut să trimită ăștia-n spațiu o femeie de serviciu. Răspunsul la-ntrebarea trei este nu, nu există femeie cu mop pe stație. Curățenia se face prin recircularea aerului prin niște filtre fițoase care rețin pieile alea exfoliate, singura sursă de praf.

Caz rezolvat, cu plăcere. Știu că ați mai bifat o problemă nerezolvată din viața voastră. AICI mai găsiți ceva.

Oare astronauții spală hublorile acu’ de Paște?