Derapaje culinare – 18.08
Culinar în Românica este sinonim cu arta și colăcei pe burtică. Poate că nu avem noi cine știe ce platinguri fițoase și picturi pe farfurii, ba chiar avem preparate care n-au design culinar atrăgător și chiar artă nașpa, ciorba de burtă sau piftia spre exemplu, da-n mod cert la capitolu’ gust stăm al dracu’ de bine. Problema e că stăm bine și la derapajele culinare.
Weekendu’ trecut căutam în zona Corbii de Piatră un restaurant. Zona nu oferă mai nimic din punct de vedere culinar și singura opțiune era ceva pe la opt km. distanță, într-o comună vecină. La intrare găseai un meniu scris cu creta și mi-a atras atenția un preparat de dat la boboci instant, mațe la grătar. Mațe fripte adică. Și d-aciulea vine caracterizarea unui zgârcit pentru că porția destul de generoasă de mațe fripte era de opt lei cu tot cu scumpirile din ultima perioadă. A luat un prieten să vedem cum e și să ne culturalizăm culinar. Personal am crezut că asta cu mațe fripte e doar o vorbă de ocară. Greșit, există pe bune și nu-s rele deloc. Nu vă strâmbați, cârnații-s tot pe bază de maț.
Și dacă-n cazul mațelor fripte e destul de simplă deducția de cum dracu’ s-a gândit cineva să facă mațe la grătar, mai am niște-ntrebări fără răspuns la niște derapaje culinare de-ți face plici neuronu’. La mațe fripte-i simplu, un cineva cu drag de cârnați, ori că făcuse un cârnat mai anemic cu umplutură puțină, ori că de mangă ce era a pus doar mațu’ fără umplutură, cert e că nu era o noutate, cârnați am mâncat toți, acu’ era doar într-o nouă prezentare. Da’ am găsit niște chestii de ne demonstrează cât de defecți suntem ca specie, cică aia cu creier funcțional și discernământ.
Kopi Luwak – cafeaua la preț de cocârț irlandez d-ăla scumpu’
Toți știm de cafeaua Kopi Luwak, aia la preț de rinichi per pungă. Cine nu știe vă spui io. E de prin Indonezia și pentru cules n-ai nevoie de scară sau prăjină să bați copacu’. Practic te zbenguiești prin rahați de animăluț, maimuță, pisică sau ce draci de animăluț e ăla, și aduni boabele digerate. Cică-s mă-sa boabelor de cafea. Întrebarea mea e următoarea, două puncte. Bă cine a fost ăla primu’ care a descoperit și promovat cafeaua asta, ha? Înțeleg un om care caută mâncare prin tomberoane, da’ pe unu’ care ar vrea și gura lui să bea o cafea, vede un rahat pe drum și zice „aaaa, io-te mă un rahat, ce aș bea o cafea”, p-ăsta nu-l mai înțeleg și e cam de legat așeeea.
Fugu și te pup pa, pa
Presupun că știți peștele ăla japonos care-i toxic de te omoară și nu asfixiat cu un os în gâți cum ar fi normal la un pește. Dacă nu-i pregătit de bucătar cu licență și experiență la gătit otravă înotătoare, ai șanse mari să ajungi pe veșnicele plaiuri ale vânătoarei cât ai zice, culmea ironiei, pește. Cică între anii 1945 și 1975, fugu ză poison fish a dat ochii peste cap la mai bine de 2500 de oameni și nu oricum, cu paralizie musculară, probleme de respirație și chinuială maximă. Cum mama dracu’ a descoperit cineva că peștele ăsta poate fi comestibil? A fost ăla cu numărul 2501? Sau mai am o teorie. O tanti gheișă avea boală pe hăndrălău’ ei. Cum pe vremea aia nu se inventase Domestosu’ să-i facă o ciorbiță a la grec cu el, știa că orătania aia de pește e mai radioactivă ca cianura și a zis „păi nu-l aștept io cu fripturică de fugu să-ți aprindă rugu’ „. Numa’ că l-a mermelit și filetat până a devenit comestibil și gustos de a mai cerut „victima” o porție. E singura chestie care-mi vine-n minte.
Acu’ pe bune, de ce să nu-mi comand io un 3 în 1 la plic și o porție de cartofi prăjiți de la „mec”? Tot pe culinare AICI.