Că așa vrea pana mea, castel – 25.09
După ore de frecat țiparu’ și fundu’ personal de bancheta avionului, am ajuns în Houston. Chiar dacă am aterizat pe la 13 și puțin ora locală, n-o să-i zic ziua unu pentru că n-a fost întreagă și se anulează. O să-i zic ziua unu la ziua doi. Deci pentru ziua unu care-i de fapt ziua doi, Mada mea a zis „frățiuer, te duce sora ta să vezi un castel medieval ca să vezi că avem și noi. E aproape și perfect pentru prima zi care-i de acomodat cu fusu’ orar.” Când îți spune un texan că-i aproape coleșica peste deal, să nu-l crezi. Să ai la tine sufertaș cu merinde, un biscuite, o măslină, un ceva că o să te ia foamea pe drum. Acu’ niște ani când aveam privire de șoim, am plecat cu ea într-o dimineață să luăm micul dejun „aici aproape”. Și eram pe vârf de deal și-mi zice sor-mea că „io-te colea, la turnu’ ăla de apă”. Turnu de apă l-am văzut după încă cinci mile după ce m-am apropiat de el. Și nu se vedea chiar ca un turn de apă, era ca un băț de chibrit cu gămălia mai dodoloață. Mă rog, altă poveste din care am învățat ceva.
De data asta chiar a avut dreptate, am mers cam juma’ de ceas. Da’ ce castel medieval măi frate că când la noi se petrecea Evul Mediu la ei nu se petrecea nimic și indienii stăteau frumos la corturi. Ei au pornit calendarele mult mai târziu și au trecut direct la forturi și orășele. Ei bine, e un nene Newman, un fel de Stelică, Stelu’ pentru apropiați, care a vrut pana lui castel. Și ghici, și-a făcut. Adică Evul Mediu lu’ Stelică a-nceput acu’ douăj’ de ani. Omu’ și-a cumpărat un teren, a vrut să-și facă casă și din cărămidă-n cărămidă, s-a trezit că-n loc de casă cu P+1 și-a făcut castel. Aveți poze AICI. El zice că a discutat cu un prieten și bla, bla din vorbă-n vorbă a apărut viziunea. Stai așeeea că nu-i așeeea și io zic altceva. Omu’ a fost speriat de Apocalipsa cu zombălăi. Înaintând în vârstă și-a dat seama că-i tembel și dacă tot avea șanț cu apă și crenel, a zis să meargă înainte și io-te cum a ieșit afacerea cu castelu’.
E haios, simpatic de vizitat, clar inedit, da’ altceva vreau io să vă zic și mai ales să citească castelanii de la noi, ăia care au grijă de cetățile din Românica. În primul rând nea’ Stelică are o afacere locală, o brutărie cu merdenele, colaci cu miere etc. Faci rezervarea și-n primă fază te pune să mergi la bekărye să-ți dea instrucțiuni de cum ajungi la cetate. Normal că le poate da înainte da’ nu-i păcat să nu te legi de o poale-n brâu și să-ți terfelești dieta? Abia apoi te duci la castel.
Aciulea e cu poveste. Are un loc cu băncuțe și apă rece, îți zice povestea, îi face kindării din zonă cavaleri de castelu’ lui și abia după poți să intri-n castel la vizitat. În sala de mese e o chivuță made in Mexico care te așteaptă cu ceai rece și merinde, chestii cu curcan sau alte cărnuri și dulcegării. Prin castel sunt pitiți 13 dragoni pe care tre’ să-i găsești, are catapultă funcțională, e ok locația. Stelu’ e cu coroană pe cap și sabia-n mână, nu jucărie.
Nea’ Stelu’ din pământ din iarbă verde și-a făcut castel care-i atracție turistică și nici nu se plânge de clienți. Castelanii de la noi au moștenit castele și nici să le-ntrețină nu-s în stare să o facă bine. Plus că nu te atrag cu nimic. Plătești intrare și vaya con Dyos, te descurci tu că ai net și citești p-acolo chestii. Doar dacă ești în grup ai o șansă la ghid. Și dacă ești în grup n-ai nevoie de ghid, doar să aprindă cineva lumina din când în când ca să vezi ce faci.
Bravos nea’ Stelică, n-ai toată țigla pe casă da’ ai făcut ceva miștoc și-n mod cert inedit pe plaiuri texane. Apropo, aciulea doarme nea’ Stelică.
Ăla din stânga care se vede de după baldachin e televizor mediaeval.