Sunt bine, sunt foarte bine – 07.11
Sunt foarte bine, mulțumesc de-ntrebare. Să-mi fie cu iertăciune că n-am mai scris nimic da’ muza-i o pițipoancă figuristă care și-a găsit alt gagic și-n proporție de 50% e vina ei. Bine, mai sunt celelalte 50 de procente de care sunt direct răspunzător și vă spui cu mâna pe inimă că la mine timpu’ s-a contractat ca cucu-n apă rece. După ce m-am dat prin US grație gingășimii mele de frate mai mic și iubibilității pe care o atrag și mi-o poartă sor-mea mai mare, să-i dea Dumnezeus și măicuța lui sănătate și cu toată gașca de sfințișori și îngerași că m-a cadorisit cu vacanță de bossulan preț de aproape trei săptămâni, am ajuns în Românica plai de dor și fix în ziua următoare a descălecatului din avion, am început munca. Și să nu vă auz cu prosteala aia „hai bă, lasă vrăjeala că ești la stat” că mă nervozez. Săptămâna trecută s-a petrecut și încheiat Ploiești Jazz Festival, primul eveniment de rezonanță internațională la care particip și pun umăru’ la organizarea lui. Și-s tare mândru de chestia asta. O să-mi fac timp să scriu despre experiență, promit. Azi doar scriu să vedeți că-s bine și mai ales să vă mulțumesc pentru mesajele din privat. Că a fost cu „bre, ești bine?” , „hai cu ceva nou că-mi intră cafeaua cu cocoloașe” sau „ce, nu-ți mai merge tastatura?”, pentru mine-s mă-sa gâdilăturilor benefice de pe creierași și inimioară. Tare bine m-am simțit și-nseamnă că ceva ceva fac io bine. Hai să vă spicuiesc ceva pe rapid înainte până mă pun iar pe dezbătut la întrebările existențiale ale vieții.
1. Bine… și io nu merit aplauze?
Eram în timpul festivalului, exact în timpul concertului Daphna Levy Project. Echipa din care fac parte s-a ocupat inclusiv de așteptat artiști prin aeroporturi, cazat, duși la hotel, aduși de la hotel, duși la cântare etc. În curtea filarmonicii erau mese pentru savurat băuturi la o țigară și aveam inclusiv transmisie live din sală. În timpul prestațiilor ne strângeam acolo toți, noi de la tehnic, voluntari, barman, fotograf, cameramani în pauză și cine mai avea o dudă de frecat. Vedeam concertul d-acolo chiar dacă ăsta se petrecea la câțiva metri de noi. Cu Daphna & CO socializasem toată ziua. Io cu un coleg stage manager stăteam la o cafea și ne pregăteam pentru următoarea mutare. Exact înaintea ultimei melodii din recital, Daphna a mulțumit organizatorilor, lu’ șefu’, papei de la Roma, astrelor și etc. Atunci am exclamat „bine mă… și io nu?”. Imediat după s-a auzit „Thank you Alex, thank you Cătălin!” de s-a lăsat cu urale-n curtea Filarmonicii.
Thank you Daphna, I hope to see you again soon!
2.Bine că ești tu cutremur
Joi mi-am luat liber și miercuri după ore am plecat cu un grup de prieteni undeva la munte pentru un experiment cu titlul „Efectul nociv al alcoolului asupra creierașilor în primele ore ale dimineții”. În două ceasuri eram la munte cu cumpărături făcute și foc aprins. În alte două ceasuri eram aproape mucificați în etapa 3. AICI pentru elucidare. Pe la un cinci dimineața ne-am făcut curaj să mergem la nani. Aveam niște trepte între noi și pat și d-asta aveam nevoie de curaj. Pe la un zece ne-am trezit și tot internetu’ vorbea de cutremur. Ne pare rău, n-avem pe stoc. Cred că putea să treacă și Putin cu tot Mordoru’ peste mine că tot nu simțeam nimic. Deci nu-i legendă, nu? Până la urmă chiar a fost cutremur, da?
3. Dăăăă și mie să mănânce și gura meaaaa…
Weekendu’ pe care l-am încheiat am fost la o pomană. Poate vă mai amintiți de articolu’ cu popii cu sutană mov de credeam io că-s fani Poli Timișoara. Am ajuns la concluzia că înmormântările și pomenile au și ele o parte bună, reunesc familii. Pomana a fost la o mănăstire și am pus poza asta.
Deci nu ne panicăm, toată lumea zen, am fost în vizită și n-am intrat în bisericuța din lemn atestată de la 1617 de frică să nu facă combustie spontană. Toată lumea-i bine și biserica-n picioare. Altceva vreau să vă spui. Mergem la cimitir cu tot cu BatMan pentru cântare și chestii de dat de pomană că d-aia-i pomană. Prin cimitir oameni sărmani, receptorii pomenii ca să le spui așa. Lasă că „dă și mie că am copii” și „sunt sărman și nimeni nu mă vrea”, astea-s pistol cu apă, deveneau chiar agresivi până am dat drumu’ la-njurături, Doamne iartă-mă. Io cred că aveau împărțit și cimitiru-ntre ei. Fiecare opera pe anumite parcele și erau foarte pregătiți. De la mâna-ntinsă care spunea un roman nu doar o poveste ca să primească pomană grasă și până la recuzită ponosită și mișcare scenică, toate astea te făceau să storci o lacrimă-n mila lor. Am terminat și hai să mergem. Înainte de a pleca am mai poposit la o țigară vis-a-vis de intrarea cimitirului. Io-te colea.
În afară de faptu’ că „amărâții” merg cu taxiu’, lasă asta că nu-i așa wow, da’ aveau niște big begi de rafie d-ăia de-și transporta Escobar cocaina în Miami cu avionu’. Doi inși ridicau papornițele să le puie-n portbagaj. Rezolvai foametea din Somalia cu recolta lor dintr-o singură zi. Nu vă mai spun că toți păreau apți de muncă și sigur au și câte un dosar de asistați social. Nea’ Costel, singuru’ reprezentant al biroului cimitire din Primăria Bacău era total depășit de situație. Bine, să nu fiu rău, nasu’ roșu a lu’ nea’ Costel era de la frig sau nativ că-i rudă cu Rudolf a lu’ Moș Crăciun.
4. Am o carte… de fapt sunt două.
Acum niște ani am fost pe Coasta de Azur. Aici am avut o super ghidă care mi-a plăcut de la prima vedere. Avea de toate. Frumoasă, simpatică, amabilă, pregătită profesional, grijulie și mai ales răbdătoare. Răbdătoare e puțin spus. La definiția răbdării e fotografia ei. Noi interacționam mai mult pe la masa de dimineață și la aia de seară că io-s pe modul rucsac în spate și mers pe cont propriu. Și acu’ mă oftic că n-am interacționat mai mult în acea vacanță. Acu’ în pandemia mă-sii Daniela Deaconescu a scris două volume inspirate din experiența ei de ghid. Cartea este un pamflet plin de râsu’/plânsu’ situațiilor narate. Am început-o, n-am terminat-o și promit un articol pe temă la final. În afara povestirii bine narate, de descrierea detaliată a personajelor de-i vezi în fața ochilor minții, din punctul meu de vedere este și o oglindă-n care imposibil să nu te regăsești dacă ai fost într-o vacanță cu ghid la purtător. Și asta e o lecție din care e bine să înveți ceva și dacă e cazu’ să-ți modifici comportamentul și să influențezi în bine felul în care ești perceput de alte persoane. Revin la tema asta și musai să v-o zic p-aia cu poliția italiană la hotel. O situație de toată jena pe care tot Daniela a rezolvat-o. AICI aveți link către pagina de facebook a autoarei. Bateți la poarta mess-ului cu mesaj privat, dați bună ziua frumos și spuneți că sunteți om bun interesat de carte și vă-nțelegeți voi cu Daniela că-i fată super faină.
Deci sunt bine.