Teambuilding – 14.11
Exact cum v-am obișnuit vis-a-vis de lansarea a ceva, nu contează ce, de la o melodie și până la un film, după ce se lansează, se discută și super discută despre acel ceva, mă trezesc și io să văz despre ce e vorba și să mă dau tractoraș p-aciulea. Exact, ieri am fost la film și am văzut Teambuilding care s-a lansat pe 30.09. Hai că pentru mine-i chiar recent. Am avut de ales între ultimu’ Black Panther, alegerea fostei mele prietene, actuala nevastă, și Capra cu trei iezi, alegerea mea. Mi-a zis că dacă o duc la un horror bătaia mea va fi televizată și așa am ajuns la Teambuilding.
De ceva ani tot încerc să trec de la seria BD și Nea Mărin la ceva contemporan de râs și îmi e foarte greu. Curios cum un popor plin de glume și umor chiar dacă-i umor negru, nu reușește să scoață pe piață ceva deștept. Ei bine, Teambuilding a reușit. După cretinătatea aia de Miami Bici care la care am zâmbit cred că maxim de două ori, Matei Dima a dat lovitura. Împreună cu Micuțu’ și Alex Coteț care și semnează scenariul filmului, s-a format o echipă șmecheră și un film de comedie românesc în adevăratul sens al cuvintelor. Pentru cine a deschis televizoarele mai târziu și n-a fost la Teambuilding, io-te treileru’.
Teambuiding e un film pentru toată lumea. O să se râdă și cocalaru’ la cavalcada de pluțe și-njurăturile din film, inclusiv desenate, o să se râdă și corporatistu’ fițos la glume fine și cu substrat. De fiecare dată când ies de la un film îmi dau seama că am reținut una, două, maxim trei replici din el. După ce l-am văzut p-ăsta aveam o grămadă de chestii-n căpăcică și râdeam ca proasta-n târg, respectiv la semafor că am fost cu mașina. a avut o grămadă de glumițe și replici delicioase.
Scenariu-i simplu, din mai multe povestiri reale de prin team building-uri s-a pus d-un scenariu care redă perfect conceptul de team building preluat, strecurat și adaptat de societatea corporatistă autohtonă. Cine a mers la d-astea știe. La mine a fost greu, inclusiv la cursurile de vânzări sau întâlnirile anuale la care am participat.
Nu vreau să dau cu spoileru-n voi și nici nu prea am cum pentru că povestirea-n sine are un aport mic în calitatea filmului, replicile și fazele din film sunt mă-sa lui, este vorba de o firmă babană cu filiale-n toată țara care-și trimite membrii la o-ntâlnire concurs anuală cu laitmotivu’ politically correct. Din punctul meu de vedere, la nivel global ăsta e marele wow al filmului. Face pipi cu boltă finuț și la limita liniei roșii pe conceptul de politically correct care ne afectează de ceva timp pe toate axele culturale și care devine sinonim cu prostia. Stați că am găsit și o scenă interzisă-n film. Atenție, e cu prostii.
Personajele sunt ca o shaorma cu de toate. De la șefu’ plin de el și bogătan care nu pune preț pe subalterni și până la pupincuriștii firmei și tipu’ ăla despre care habar n-ai ce-i cu el și care-i menirea lui pe planetă da-i descoperi talente ascunse.
Și mai e o chestie wow. E 100% original. O chestie mi-a atras atenția da’ e posibil să fie paranoia-n capu’ meu. Anumite elemente din echipa oltenilor au ca sursă de inspirație americănescul Hangover. Da’ exact cum am spus, poate-i doar la mine-n căpăcică sau pură coincidență.
Da, așa e, filmul e vulgar. Dar din păcate fix așa e societatea românească și e vulgar la modul haios. Filmul este o comedie bună, ridică ștacheta brusc în cinematografia românească de profil și merită văzut. Io am ales să-l văz duminica și e perfect, te-ncarcă cu energie pozitivă pentru următoarea săptămână de muncă. Deci DA, RECOMAND!
Tot despre filme, AICI.