Oglinda turismului ieftin – 19.11

În afară de meseria de cameraman la filmele porno, aia de tester de înghețată și cocârț, cea de diver prin Caraibe și aia de pilot de avion, mintea mea creață era geloasă pe ghizii din turism. Meserie de meserie bro! Să te plimbi toată ziua și să mai iei și bani pe chestia asta, asta da afacere! Numa’ că io m-am luat în calcul numa’ pe mine și eventual o mână de prieteni. Să ai un autocar de nebuni pe care să-i păstorești, să le găsești cazare, să le dai să mănânce și mai ales să le suporți toanele la toți, asta da provocare și ai nevoie de căpuț limpede și nimic contondent în proximitate. Un job în turism nu-i chiar așa ușor cum pare. De fapt e al dracu’ de greu și oricând poate fi comparat cu meseria de dascăl sau chiar de părinte de la care pui un mare minus concretizat prin lipsa conceptului de „acasă” și vieții de familie.

Pe Daniela Deaconescu am cunoscut-o prin 2013 când am avut norocul să-i fiu „discipol” într-o vacanță pe Coasta de Azur. De atunci drumurile noastre nu s-au mai intersectat până acu’ trei săptămâni când am primit o cărțulie. De fapt două că e volumul 1 și 2. Până să vă spui despre „Oglinda turismului ieftin”, musai să vă povestesc despre cum am cunoscut-o pe Daniela. Poze AICI.

Eu, fosta mea prietenă, actuala nevastă și încă un cuplu, am hotărât să vedem Coasta de Azur. Io-s pe modul „rucsac în spate”, lecția despre „ce vreau să văz și cum ajung acolo” învățată d-acasă, harta-n mână și hai la pas pe coclauri străini. Sejurul respectiv mi-a convenit din punct de vedere transport și cazare că de rest mă ocupam singur. Deci cursa București – Nisa, avionu’ a decolat și datorită șarmului meu irezistibil am căpătat de la însoțitoarele de zbor pahare cu gheață, am luat și ceva suculete de la ele pentru corectitudine și m-am pus cu prietenul meu pe o sticlă de cocârț pe care o aveam la purtător ca orice român care se respectă. Cursa cu peripeții, adică cu vânt serios și turbulențe de am auzit „Tatăl nostru” pe trei limbi de circulație internațională. Io la turbulențe dorm ca un prunc de se-nchinau toți vecinii de scaune de cum pot să fiu așa nepăsător. De mic mă adormea legănatul trenului și clănțăneala roților, așa și la avion, mă ia somnu’ instant. Tot avionu’ era o rugăciune și pasagerii foarte cuminți. Până am ajuns la Nisa.

Aciulea s-au activat, au ieșit din modul avion și au intrat în ăla de vandal combinat cu hun care avea un bunic tătar din partea mamei. Daniela ne aștepta la aeroport și ne-a condus la autocar. De când am văzut-o mi-a plăcut de ea instant. O frumusețe de femeie cu față blândă și glas domol. Extraordinar de calculată, avea pregătiți următorii pași și nu lăsa nimic la voia întâmplării. Personal am crezut că o s-o mănânce de vie hoarda de turiști nemulțumită de cum au pus picioru’ pe pământ străin. Noi am stat mai așa, mai într-o parte că n-avea rost să ne-mbulzim. Și ajungem în San Remo unde aveam cazarea.

Aici a apărut prima problemă și o vedeam pe Daniela ușor palidă. Nu mai știu din ce motiv hotelul nu avea două camere disponibile pentru primele două nopți. Patru persoane trebuiau să stea în altă parte și ce să vă spui, s-a pornit un show ca la debarcarea aliată în Normandia. Toată lumea a luat foc. M-am dus lângă ea și i-am spus că nu-i problemă, mergem noi în alea două camere din celălalt hotel.

-Dar știți… mai e o problemă, micul dejun îl aveți acolo da’ pentru cină trebuie să veniți aici, cu toată lumea.

-Asta nu-i problemă, oricum seara ieșeam la plimbare.

Și ce să vedeți, hotelul pe care-l găsise la repezeală era o clădire istorică fix pe malu’ mării, cu o grădină plină de palmieri și plante exotice de beam câte trei cafele dimineața numa’ de dragul locației. Plus că făceam fix cinci minute până la restaurantul unde aveam cina. Pentru că i-am ușurat munca și am rezolvat o problemă, Daniela ne-a oferit o excursie la alegere moca. Habar n-am dacă a făcut-o de la ea putere sau a avut acordu’ agenției de turism, pentru noi a fost un bonus la bonus. Ne simțeam ca o bulă de oxigen pentru ea în noxa aia de circ pestriț pe care-l avea în autocar. Am un singur regret, că nu m-am plimbat mai mult cu ea și asta datorită nebuniei de turiști pe care trebuia s-o strunească și eu s-o suport. O vedeam seara mai obosită decât seara precedentă.

În dimineața următoare am plecat la Torino, excursia pe care o alesesem noi pentru că pierdeam timp prețios cu trenu’. Daniela avea ochii umezi și m-am prins dintr-o privire că a avut o noapte grea. După ce ne-am despărțit și noi ne-am dus la hotelul nostru, ea a continuat cazările hoardei tătare. Un nene de tip „trăiască partidu’ și conducătorul iubit” a fost foarte deranjat că nu știu ce nu vedea de la geam, marea, răsăritu’ sau tablou’ lu’ mă-sa cu „Răpirea din serai”, a venit la recepție și-n loc de vorbă bună și hai să vedem cum facem, a făcut un scandal monstru. Da’ dă-la cu pumni în masă și răsturnat nu știu ce p-acolo. Normal că cei de la recepție au apelat serviciul de urgență, secția poliție. Mogâldanu’ a dat bir cu fugiții și s-a tirat în camera care dintr-o dat n-a mai avut nici o problemă. Nu mai știu dacă s-a lăsat cu amendă, parcă doar un avertisment, da’ oricum Danielei i s-a pus în vedere că dacă se mai întâmplă ceva o să fie „fericita” beneficiară a unui sejur all inclusive la sediul Poliției San Remo cu tot ce trebuie, cazare plus amendă generoasă. Mi-a părut rău că n-am fost acolo, probabil că eram la o masă la un cocârț și-l potoleam pe tembel… sau poate că nu. Poate că-mpărțeam o celulă-n noaptea aia. Oricum, aveam poveste mai stufoasă ca asta.

Și revin la carte. Exact despre asta-i vorba. Este despre o călătorie pe un continent imaginar, cu vizite în mai multe țări imaginare, cu întâmplări care-ți aduc zâmbete, cu întâmplări care-ți aduc tristețe, cu o povestire-n mod special care te face să lăcrimezi, nu io, vorbesc în general, io sunt un dur, da? Cu personaje foarte bine creionate de-nchizi ochii și le vezi în minte cu lux de amănunte. Este un roman pamflet și dacă n-ai fost în astfel de concedii cu autocarul, ești tentat să zici că autoarea are o imaginație bogată. Ei bine, deși Daniela insistă pe pseudonime eu m-am prins despre ce orașe și locații narează. Am mai pus o-ntrebare la anumite capitole, mai o-ntrebare despre nu știu ce și am ajuns la concluzia că-n proporție de cel puțin 90% din conținutul povestirilor sunt realitate pură. Romanul este o oglindă a turismului românesc unde-i musai să fie ieftin și bun. Este o oglindă a cititorului care este imposibil să nu se regăsească într-unu’ din personaje. Acu’ sper că-n cele pozitive. Este drama ghizilor și șoferilor de autocar pe care-i invidiam eu. Și nu în ultimul rând drama turistului român fără ce șapte ani d-acasă care nu mai știe să se bucure de viață, de peisajele și minunățiile pe care i le oferă un loc încărcat de istorie pentru că se cramponează de nimicuri și probleme care pot fi trecute cu vederea sau rezolvate rapid cu calm. Eu l-aș face lectură obligatorie în școlile cu profil turism. Textul e ușor și te ține-n priză, perfect de parcurs după o zi de muncă și-nainte de culcare.

Când am pomenit prima dată despre carte o prietenă mi-a spus că-i cam scumpă. Așa e, nu-i ieftină, 170 de lei sunt niște bani mai ales acum pe vremurile astea. Dar dacă ne uităm că fiecare volum are cam șase sute de pagini, pot spune că de fapt și de drept sunt cam patru cărți și atunci parcă nu-i așa scump. Vorbesc acum strict de preț pentru că povestea de pe file e mult mai valoroasă și o putem considera un chilipir.

Mulțumesc mult Daniela Deaconescu pentru cadou. Cumva după aproape zece ani drumurile noastre s-au intersectat prin această carte și tare mă bucur că „ne-am revăzut”. Dacă cineva-i interesat AICI găsiți pagina de facebook și o puteți contacta direct pe Daniela.

Și-n zilele următoare o să vă povestesc alte întâmplări cu alți ghizi, foști colegi ai Danielei. Apropo de peripeții în acea vacanță AICI.