Tembeloisme militare – 14.12

Tembeloisme militare – 14.12

Tembeloisme militare - 14.12

„Te duci în armată să te faci bărbat”. Așa suna o vorbă din perioada stagiului militar pre-NATO, atunci când armata era obligatorie. Io am fost în armată și când am trecut în rezervă n-aveam doi centimetri-n plus la cuc și nici nu semănam cu Rambo. În afara ședințelor de trageri și băutelor pe care le trăgeam cum scăpam din unitate, nu mi-a plăcut postura de militar în armia română. Trăgând linie și calculind, pot spune că am pierdut un an ș-un pic de pomană și singurele chestii pe care le-am învățat le puteam parcurge liniștit în maaaaxim o lună. Și mai frustrant era când vedeai o bună bucată din subofițeri și ofițeri cu coeficient de inteligență precar, cu mult peste suta de kg. și care n-aveau prea mari legături cu militaru’ din filme sau cărți. Pentru ăștia, tu ca militar în termen erai undeva între bețivu’ satului din șanț și gândacu’ ăla de bucătărie pe care-l strivești cu vârfu’ bocancului.

Cu mare plăcere am constatat în urma unei vizite la Liceul Militar Dimitrie Cantemir, am fost p-acolo cu un concert educativ de jazz, că lucrurile nu mai stau chiar așa. Am văzut cadre militare în adevăratul sens al cuvântului, am văzut un ofițer comandant care vorbea părintește cu elevii, altceva mult mai calitativ și-mbietor pentru tineret la o eventuală carieră militară.

Să revin la oile noastre. Nici acu’ după mai bine de două zeci de ani nu-nțeleg anumite reguli de pe vremea armatei mele, aia copy/paste de la răsărit, model copiat de la „măreața armată roșie”, cu m, a și r mici pentru că nu merită mai mult.

Timpul de somn al militarului român

Conform regulamentelor sovietice, niște cretinătățuri de te ustura creieru’, soldatul român trebuia MUSAI să doarmă o oră pe noapte. Mai precis juma’ de ceas după stingere și juma de ceas înainte de deșteptare. În jumătățile astea de oră nimeni nu avea voie să te deranjeze. Că-ți era somn, că nu-ți era, că aveai de spălat o șosetă sau ceva, NU AVEAI VOIE SĂ PĂRĂSEȘTI PATU’. Stăteai acolo juma’  de ceas și abia după aia puteai să faci chestii. Dacă în ora aia cumulată ne invada o țară străină, nu dăm nume, să zicem Rusia, undeva la graniță un polițist de frontieră oprea coloana de tancuri, le zicea „sssst, dorm ăia micii” și le dădea el verde după perioada de odihnă obligatorie. În restu’ nopții erai la dispoziția unui ofițer de serviciu cu insomnii și problema la mansardă care ținea morțiș să ne arate cine-i șefu’. Într-o noapte am avut 11 alarme… da’ am dormit o oră. Poate-mi explică cineva raționamentu’ că io-s tălâmb.

Piepten sau mai bine mop cu ceară de parchet

Conform aceluiași regulament russian design, militarul român era obligat să dețină-n buzunarul de la piept batistă și piepten curate ca lacrima. Noi eram o gașcă de chelioși că n-aveam voie cu pleată de roackeri. Practic pieptenele ăla era nou nouț după armată pentru că nu ne controla nimeni la păru’ de pe piept să-l purtăm cu cărare pe dreapta. Și batista trebuia să fie curată în orice moment al zilei. D-asta io aveam două plus manșetele de la veston. Dacă nu le aveai, moaaaaamă ce capăt de țară pica pradă invadatorilor. Noi ne pieptenam cu prosopu’ și ne-nșiram mucii pe ținuta militară… noroc că era de camuflaj și nu se vedea. Nici în zilele noastre dacă serviciul militar redevine obligatoriu nu mai văz rostu’ acestor accesorii. Probabil că va deveni obligatorie ceara de epilat, penseta și placa de păr. Cred că-ncep să pricep chestia aia cu devenitu’ bărbat.

Obrazu’ soldatului, funduleț de bebeluș

Io-s mai lupiușor așeeeea, n-am păr pe cap da’ pe mine slavă mamuțicii din care ne tragem ca specie. Nu chiar veriga lipsă a lu’ Darwin da’ p-acolo. Io nu puteam să mă bărbieresc seara pentru că dimineața-mi ieșeau perii. Trebuia să mă trezesc cu o oră înainte de goarnă și să-mi dau cu lama pe meclă, eventual cu 0,5mm sub piele ca să nu sar din standard. D-asta am io barbă, nu să arăt ca dacii liberi, nici ca vikingii, pentru că NU-MI PLACE OPERAȚIUNEA. Plus că fără barbă arăt a elev la pubertate și n-am imagine de badass.

Lipsa de creier și idei bune îți pun trese pe umăr

Armata te vrea prost. Cu cât mai prost, cu atât mai bine și șansele ridicării în grad erau mai mari. Să ies din armată un amărât de caporal a trebuit să fac școală și așa am rămas toată armata că m-am dat deștept. Stați liniștiți că n-am plâns și nici n-am pierdut cine știe ce beneficii. Doar frustrarea când îl vedeai pe unu’ o mândrețe de dobitoc, de undeva dintr-un fund de munte unde se pierde și waze-le, care abia articula cuvintele limbii materne, nu avea cu cin’ să corespondeze pentru că nu știa să scrie și oricum n-avea cui pentru că prietena lui era o oaie, cum se plimba și dădea ordine ca un ofițer nazist la Dachau.

Bocancu’ soldatului, oglindă de cristal

N-aveam nimic împotrivă dacă primeam bocanci noi. Da’ așa, cu rapandulele alea frecate de cinci generații de soldățoi n-avea nici o noimă. Frecam cu cremă la bocanci și dădeam lustru de se reflectau razele solare-n ei și străluceam perfect pentru sniperi. Tind să cred că io de fapt nu mai aveam bocanci, erau mai mult niște mulaje din cremă de ghete în formă de bocanci.

Mă mai uit pe la paradele militare și bine că-s schimbate multe chestii. Servesc Patria! Alt răspuns tembel când se-ntâmpla să te laude un ofițer. Bine că n-a fost de prea multe ori pentru că o dată m-a bufnit râsu’ și n-a fost bine.

Tot despre armată AICI.

Tembeloisme militare – 14.12

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: