Vecine, dragă vecine – 16.04
Azi dezbatem conceptu’ de vecin. Titulatura de vecin e de bine sau de rău? Asta-i întrebarea. Stați așeeea că vă lămuresc.
Să-ncepem din preistorie când omu’ tocmai ce coborâse din copac și se mutase într-o peșteră. Problema era că peștera făcea parte dintr-o asociație de locatari care mai cuprindea o familie de smilidoni, una de urși preistorici, un T-Rex văduv uitat de vreme și niște puștani mamuți cam petrecăreți. Cum pe vremea aia omu’ nu era chiar primu-n lanțu’ trofic, nici în asociație n-avea un cuvânt de spus. Cel mai frustrant era când chema puradeii la masă și mai dispărea câte unu’ din inventar. Atunci nu s-a mai putut și s-a mutat alături de semenii lui. Atunci a apărut conceptul de vecin. Altceva, avea cu cine să bea un strugure fermentat, avea de un’ să ceară o cană de praf de condiment de ciulini, cu cin’ să meargă la un pescuit și la o vânătoare și a ținut-o într-o petrecăreală până vezi Doamne a evoluat și s-a umflat tărâța-n el cu semințe de scandal.
Tot atunci e momentu-n care a apărut proverbu’ cu decesu’ caprei vecinului. Izvoarele istorice nu sunt foarte explicite de la ce s-au luat. Că neveste, că cățelu’ a făcut caca pe peluza vecinului, mai puțin contează, cert e că a-nceput cafteala și conceptu’ de vecin s-a cam dus dracu’. Datorită neinventării avioanelor și rachetelor cu toate razele de acțiune, singura posibilitate de bătaie era cu vecinu’. Conceptul de vecin bun a dispărut și s-a transformat cu sens mai aproape de dușman. Dacii s-au bătut cu romanii care s-au bătut cu toți vecinii până au ajuns vecini cu dacii, portughezii nu-i înghit pe spanioli și invers, brazilienii au ce au cu argentinienii, USA cu Mexicu’, noi cu toată lumea și parcă și Marea Neagră ne enervează uneori. Și chestia asta a rămas până azi. Io-te în zilele noastre, cu ce ajută Ucraina că-i are ca vecini pe ruși? Exact, cu nimic. Din contră, e de tot rahatu’. Mai bine te-nvecinezi cu pădurea tropicală sau Polu’ Sud că pinguinii-s pașnici dacă nu le umbli la oo.
Religia a mai ameliorat puțin conceptu’ de vecin. I-a adunat pe toți și i-a trimis în cruciade. A fost o perioadă de relativă armonie între vecini că i-a trimis să se bată pe alte meleaguri. O oarecare reabilitare a conceptului de vecin s-a mai întâmplat prin perioada Renascentistă când s-a mai creat ceva și s-au mai dezvoltat chestii. Și pentru că prea mergea totul bine, pe om l-a mâncat undeva și a evoluat iar de au dat peste noi două războaie mondiale.
În perioada comunistă conceptul de vecin a avut cele mai înalte standarde pozitive. Lipsa distracțiilor din ziua de azi unea cumva vecinii la o tablă sau un remi. Lipsa alimentelor a dus la trocuri între vecini, ulei contra zahăr, butelie contra lapte sau nuci pe cana de oțet au sudat relații. Supraviețuirea și teama de singurătate au reinventat omu’. Până la Revoluție când a-nceput să se simtă schimbarea de fiecare pentru el și scapă cine poate, și mai ales când s-a inventat bormașina. Știu că exista mai demult, da’ n-o avea oricine. Era un singur om care dădea găuri la toată scara și nimeni nu se supăra-n ziua aia că toți aveau un perete de găurit. Acu’ toți au bormașini și timp de dat găuri duminica-n creierii dimineții.
Ai vecinu’ bețiv și scandalagiu care-ți strică liniștea, îl ai p-ăla cu care te cerți pe locu’ de parcare, e ăla restant la-ntreținere care-ți consumă ție fondu’ de rulment, mai e ăla care te inundă sistematic și să nu mai zic de baba curioasă care-ți știe mai bine ca tine programu’. Și așa-ți vine un chef nebun să le-o tragi la toți. Singura parte bună e că-ți vine să i-o tragi și vecinei de la doi de pe scara vecină și asta-i excepția pacifistă care confirmă regula, un fel de make love, not war varianta pentru asociațiile de locatari.
Cred că e destul de clar și v-am lămurit, cu plăcere. Pentru alte chestii despre asociațiile de locatari, AICI.
PS. Slavă dumnezeilor, io chiar am vecini ok.