Știți ce-i ăla dirijor? – 09.07

Știți ce-i ăla dirijor? – 09.07

Știți ce-i ăla dirijor? - 09.07

Știu că știți… da-s sigur că pentru mulți dintre voi e nenea ăla de pe o scenă simfonică care se agită ca milițianu-n intersecție și nu-l pricepe nimeni. Mulți consideră că mai mult încurcă circulația p-acolo. Ei bine, nu-i chiar așa.

„Dirijorul e ca prezervativu’, merge și fără da’ mai bine cu” – citat auzit la un dirijor.

Când eram io mai mic și mai tălâmb, adică acu’ un an, pentru mine dirijoru’ era nenea ăla care se scălâmbă pe scenă și-mi obturează vederea spre decolteu’ violonistelor. Un nene agitat cu o baghețică stricată de la Hogwarts care se tot chinuie să transforme oamenii de pe scenă. Tu… broscuță, tu… elefănțel, punctat cu bagheta și nimic. Plus că se agita de ieșea-n spume de pe scenă. De când mă-nvârt pe holurile Filarmonicii am văzut că nu-i chiar așa cum credeam io. Hai să vă luminez cum e treaba că am prieteni dirijori și i-am tras de limbă că mă bântuiau întrebări existențiale vis-a-vis de job-u’ lor.

Dacă vrei să te faci dirijor când te faci mare, în primul rând tre’ să visezi un instrument. Nu știu cât de beton e regula asta da’ așa am auzit și are logică. Cei pe care-i cunosc eu visează cel puțin câte un instrument. Și mai tre’ să viseze ceva, partitura. La un concert se stabilește cântarea. Avem uvertura de bla, bla, aria pana mea și încă două chestii, toate astea însumate înseamnă un teșcălău de foi cu partituri ca Pagini Aurii  și dacă-ți arunci o privire pe ele și pricepi ceva, asta-nseamnă că scrierile antice egiptene și cuneiforma le citești cursiv.

Dirijorul are pe partitură suma tuturor partiturilor instrumentiștilor din orchestră. Dacă flautu’ face piu de trei ori pe concert, dirijoru-i ăla care știe când și cât de tare să fie piu’ ăla și dacă-l scoli la trei noapte și îi pui o lanternă-n ochi. În momentu’ când face ca Zorro cu baghețica la flautist și noi credem că-ncearcă să-l transforme-n floricică, îi dă semnalu’ la piuit exact când trebuie.

Mișcările dirijorului nu-s de breakdance sau bătută cu strigături. Am aflat că-s trei stiluri de dirijat, european, asiatic și american, da’ toate au bază comună. Cam ca arătatu’ degetului mijlociu. Oriunde-n lume îl arăți înseamnă același lucru. Ca o paranteză… mult timp am crezut că la facultatea de farmacie oamenii ăia au ore de anti-caligrafie ca să priceapă ceva de pe rețetele completate de medici. Nu, nici pomeneală, e antrenament pur, rutină și obișnuință. Așa și aciulea, sunt mișcări clasice pe care le-nveți de mic ca instrumentist și te duci cu ele toată viața. Cum are un polițist mișcarea aia de „hai în morții tăi mai repede”, așa are și dirijorul mișcări specifice de potolit un instrument sau de grăbit altul, sau de alea, alea specifice meseriei.

Cre’ că cea mai mare dorință a unui dirijor e să fie miriapod sau zeița Kali. Are nevoie de mai multe brațe. În mod normal cu o mână ține ritmul și cu cealaltă o are pe chestii punctuale din orchestră. O să ziceți că-i piece of cake da’ hai să vă dau greu. Avem o operă rock-simfonică în care avem orchestra simfonică care-i o armată, un band rock, un cor care-i tot o armată și soliști… unu, doi, în funcție de lucrare. Dirijoru’ tre’ să-i păstorească pe toți și nu-i ușor bre oameni buni. Oamenii ăștia au creiere de elefanți.

Mno… da’ acu’ să vă văz. Știți care-i cea mai mare calitate a unui dirijor? Vă spui io, e capacitatea lui de a inspira orchestra, de a interacționa, atragerea fiecărui instrumentist în operă, asta-i cea mai grea parte. Chestia asta face diferența dintre un dirijor și o persoană care agită o baghetă. Dirijorul e persoana care îmbină perfect toate sunetele de pe scenă.

Salut toți prietenii mei dirijori și-mi cer scuze public că până acu’ un an și ceva îi credeam așa, un surplus pe scenă care atrage total nefondat aplauzele de final. Mă înclin.

Atenție, ne pregătim pentru „Jazz On The Rooftop” 2023, AICI aveți despre ediția precedentă. Nu-i de ratat, jur!

Știți ce-i ăla dirijor? – 09.07

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top