Coliva mon amour – 13.07
Licărul de speranță, stropul de veselie, parțialul „întare” pe care-l găsești în încântare din înmormântare, e coliva. Coliva e desertul preferat al românilor de care a auzit de la prestatorul de servicii la coada vacii posesor de CI cu tricolor și până la rezidentul de la Cotroceni. Nu cred că există român pe lumea asta care n-a gustat coliva. Și totuși sunt ferm convins că nu știți mare lucru despre ea în afara ingredientelor principale din rețetă. Nici o problemă, azi facem corectura pe hard-ul din căpăcicile voastre.
Legenda spună că prima apariție a colivei, mă rog, un terci din grâu fiert îndulcit cu miere, a apărut pe la anu’ 361 când împăratu’ Iulian Apostatul a inventat gluma proastă și a dat ordin să se scuipe-n mâncarea creștinilor. Mai precis a dat ordin să se stropească piețele agro-alimentare creștine cu sângele jertfit idolilor. Cum nu exista ANPC sau Sanepid, în noaptea respectivă Arhiepiscopu’ Eudoxie n-a mai avut vis erotic cu o cadână locală și l-a visat pe sfântul Teodor Tiron… nu-ntrebați că nu știu cine e, nu-i pe lista mea de sfinți cunoscuți, care l-a-ndrumat să dea de veste prin creștini că papa e caca și să ia cu cereale fierte. Probabil o precupeață mai destupată-n gastronomie a pus și miere și gata coliva.
Mai târziu biserica a adoptat mixu’ de grâu cu miere și l-a făcut prăjitură oficială și cum e nevoie de o poveste în spatele oricărui magnet de frigider, a zis o chestie ceva de genu’ că, citez din Wikipedia că nu-s așa deștept, care citează din scriptură că nici ea nu-i așa deșteaptă, că:
Coliva este expresia materială a credinței în Înviere pentru că este realizată din boabe de grâu, iar Mântuitorul Hristos a fost cel care s-a folosit de exemplul bobului de grâu pentru a prevesti Învierea Lui din morți:
„Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică.” (Ioan 12, 23-25)
Mântuitorul Hristos folosește sămânța de grâu într-o parabolă pentru a simboliza Împărăția Cerurilor:
AMIN! Am încheiat citatu’. Io n-am nimic împotrivă mai ales că virgulă, coliva-i dovada vie… mă rog, dovada fiartă că biserica face și chestii miștoace.
Acu’ dacă vreau să-l supăr pe Dănuț The White Wizard da’ nu vreau, exact ca multe alte chestii din creștinism, și coliva-i de pe la greci care o făceau cam după aceeași rețetă și cam pentru aceeași destinație, adică ofrande zeilor, prietenilor imaginari și celor duși pe la Maraton. Dacă vreau să fiu răuț d-a dreptu’ mai zic că și geto-dacii aveau prăjitura asta din grâu fiert îndulcit cu miere sau fructe pentru că canci zahăr pe vremea aia. Da’ mă rog, dacă a zis, a zis și a-ntregistrat-o la OSIM. Una peste alta… n-avem răspuns cum a ajuns coliva-n Țările Române pentru că se pare că a fost aciulea de când lumea și pământu’. Dacă ne gândim puțin că nu suntem bleguți, e clar că a apărut odată cu cereala și acum chiar că face Dănuț plici. Grâu’ se cultivă prin Bărăgan cam cu 3000-1000 de ani înainte de creștinism și ne cam prindem când a apărut și prima turtiță cu pretenție de colivă, nu?
Au trecut anii și coliva a avut aport de zahăr și E-uri da’ e mult mai frumoasă acu’. Adevărata revoluție a fost când au apărut bombonelele CIP și coliva a căpătat și culoare. La nu mai știu ce pomană la care am văzut pe colivă o cruce din bucăți de ciocolată, am avut inspirația să iau o lingură de combinație. Vă spui, demențială. Altă dată la altă pomană am luat exact d-acolo de unde a turnat popa vin. Cre’ că a fost un alb sec. Moamă, genial! Dacă faci colivă, o acoperi cu ciocolată, tragi un „la mulți ani” pe ea, o stropești cu cocârț și o bagi la frigider, e mă-sa! Bate la fund orice tiramisu sau alte prăjituri cu ștaif. Io asta aș face dacă aș deschide un restaurant prin străinătățuri. Problema e cum o treci în meniu ca să nu te trezești cu proces de la BOR că-i marcă înregistrată. Aici ne putem inspira de la poporul frate și prieten, poporul chinez. Cum Adidas e Abibas, în cazu nostru poate fi colifă sau golivă cu „f” și „g” pronunțate repede că nu se bagă de seamă.
Pentru alte sfaturi nu ezitați să mă contactați că-s plin de idei crețe.
P.S. Când eram io mic și-ntreprinzător și mă duceam la mamaia de la Oltenița care stătea pe stradă cu cimitiru’, mă postam la poartă când ieșeau babe… doamnele trecute de prima și a doua tinerețe din biserică. Pe vremea aia mă ajuta și mecla. Băgam moaca aia de cățeluș uitat în ploaie și aveam și slogan: pentru sor-mea că-i gravidă și poftește. Cât pe ce să mă audă tataie odată și să moară de inimă că-i face nepoata copil din flori.