În Albuquerque, prima la… în sus – 14.04
Vă spuneam c-am descălecat în Santa Fe, New Mexico. Frumos, alea, alea, da’ hai să aruncăm un ochi și-n celălalt oraș emblematic, Albuquerque. Că e șmecher, că d-aciulea s-a legat serialu’ Breacking Bad (n-am fost acasă la Walter White, mesaj pentru un prieten), că numele-i vine de la un oraș spaniol, că artă amerindiană, că-i mă-sa, că bla, bla… Albuquerque are BALOANEEEEE! Stați că vă spui…
Sor-mea a vrut de ziua ei o plimbare cu balonu’. Ea nu-i așeeeea super curajoasă și a zis că dacă e să facă plici din viața asta, măcar să ni se stingă neamu’ de tot și să rezolve și cu mine. Și cum pe fratilii vostru-l știți că dacă e să curgă sânge din nas el se bagă, am zis CLAAAAAAR, MERGEM CU BALONU’.
În Albuquerque e o firmă care se ocupă cu d-astea. Făcut programare, plecat din Santa Fe pe la 4.30 dimineața, ajuns în locație pe beznă totală. Am dat cu subsemnatu’ că dacă bubuie buteliile cu gaz sau ne dă de pământ cu balonu’ asta e, soarta crudă… și hai să mergem. Deja se crăcăna de ziuă și era clar că nu mai vedem răsăritu’ de sus.
Prima fază-n mașina care ne ducea la locu de decolare. Un cuplu de francezi, mama, tata și două copilițe frumușele foc, mai ales cea mică. Ta-su nu dăduse cu semnătura că dacă moare să nu vie cu reclamații. Sor-mea care i-a auzit parlând în franceză și cu ștate vechi la tradus reviste Pif și Rahan pentru că avea un frate mai mic și mai prostălău, nu dăm nume că nu-i frumos, s-a băgat în vorbă cu ăia și i-a rezolvat. A făcut plici autocaru’ de invidie și admirație. O auziseră ăia-n engleză, într-o limbă necunoscută, adică română, și apoi franceză. Adică regarde la creierași că vă tuf bă fraiericilor, noi ăștia din Românica știiiim! D-asta bă o să fie America greit ăghen. Nu de la Trump, de la sor-mea că-i aici, de la verișoarele lu’ fosta mea prietenă, actuala nevastă, care locuiesc aici, de la prietenii mei ploieșteni care stau în Miami și-s bucătari șmecheri, de la alți prieteni virtuali pe care-i știu în US și de la românii care au umplut cu materie cenușie Valea de Silicon, d-aia!
Așa, să revenim. Deci ajungem pe un teren nisipos fix în buricu’ lu’ Albuquerque. Se-ntind băieții ăia cu prezervativele zburătoare și vă spui sincer că n-am crezut că le vor face funcționale în timp util. Ce vorbești bre? În zece minute erau bășicile umflate. Ne-a chemat, ne-a băgat în coșurile alea și sus cu noi, fix la răsărit. Feerie boss! Mă-sa! E mișto de tot și vă recomand cu toooooată inima! Da’ tre’ să știți ceva…
Pilotu’ de balon cu aer cald are control asupra lui doar pe verticală, adică sus și jos. Știți bancu’ ăla cu puiu’ de vultur care s-a născut… mă rog, a ieșit din ou cu cucu’ mai mare și mai greu ca el? Deci rapid și fără limbaj nasol… un pui de vultur… exact ce am zis mai devreme. Hai să facă primu’ zbor. Se aruncă din cuib și gravitația și-a spus cuvântu’, având ditamai scula, se ducea vertiginos spre pământ. În picaj, e abordat de o vrăbiuță.
-Mă vulture, un’ te duci?
El mândru’ că-i vultur da’ totuși într-o situație nasoală că nu putea să zboare și-l trăgea scula-n jos, răspunde:
-Unde vrea pluța mea!
Exact așa și cu balonu’, te duce unde vrea pana lui. De fapt te duce unde vrea pana vântului. Cam ca la parapantiști. De decolat, decolezi… cu aterizatu’ stai mai prost. Adică și aciulea e ok. Problema e că pleci din buricu’ lu’ Albuquerque, oraș mare-nfloritor, cu școli, clădiri, fabrici și uzine, și cumva tre’ să aterizezi și aterizarea nu-i chiar așeeeea la punct fix, are o marjă de eroare… cât să te prinzi d-o linie de curent cu tensiune de statură mare. Ce vreau să vă spui e că nu-i chiar ușor și piloții chiar sunt piloți pe bune. Al nostru a găsit un teren pe care a putut să coboare măgăoaia. Interesant e că mașina cu remorca pe care stătea balonu’ împachetat, ne-a urmărit non stop. Se vede-n poze AICI.
Mno, am ajuns cu bine pe pământ și vă zic, a fost mă-sa de mă-sa! Recomand experiența cu toată inima. Se fac și prin Românica d-astea cu baloane, nu tre’ să dați cu pietre și cu „bine că ești tu deștept și sor-ta-n US”.
Acu’ vă scriu din Texas că m-am „repatriat”. Sunt după aproape 600 de mile petrecute la volan și șase beri. Am avut ocazia să văz un blocaj de autostradă. Moamăăăă… grav. Nu se mișca nimic pe zece mile. Io cu o românească m-am dat jos de pe autostradă, m-am dus pe o bretea care s-a blocat și ea, m-am întors, m-am dius pe cealaltă bretea de pe stânga autostrăzii și am răzbit. Vedeți cât de descurcăreți sunt românii? Sor-mea cu franceza, io șofer… premianți amândoi.