Cronică de videoclip
La-nceput a fost piesa. Au zdrăngănit ei la ea, suna bine, mai o floricică, un fomfleu, cumva suna da’ nu erau foarte convinși. Cu ea la pachet s-au dus la Mihnea, maestru instrumentalului, regele butoanelor și căpetenia potențiometrelor. Le-a frecat ridichea bine preț d-un weekend și zbang, ne trimite piesa aranjată, plină instrumental pe fundal, coafată și rujată. Am rămas ca la dentist. Suna incredibil, cu o solistică de zile mari, clapă genială… totul mă-sa! Da’ la cinci minute ca durată și e clar că nu-i de radio, adică radio ș-un praz verde. Ne-am asumat, n-am vrut să tăiem nimic și eventual mai facem o variantă care să se-ncadreze în tipare.
La unison am hotărât că la „Te vreau înapoi” facem videoclip că-i ce trebuie. E genu de piesă de-ți sar sutienele pe scenă și-ți dă fiori la corazon.
Hai să vă spui povestea din spatele videoclipului.
Inițial am vrut la altă piesă, mă rog, noi vrem la toate da’ avem o jenă. Când am pus pe hârtie cam ce ne trebuia pentru asta, ne-am prins cam cât de modești suntem cum privești prin card, via contu’ bancar. Să faci un videoclip decent, atenție, decent nu model Mișu Jackson, adică fără
efecte de Star Wars și distribuție de Oscar, ai nevoie de cca. 3000 de euro pentru unu’ așeeeea, mai made in China de pe Temu, și merge pân’ la 5000 de eurași pentru un clip exact cum spuneam, decent. Buuuuun… deci n-avem bani și ce facem mai departe, facem sau facem o laie că suntem români și la asta nu ne-ntrece nimeni?
A câștigat varianta cu facem și acu’ a venim întrebarea aia grea de cum facem și mai ales cu ce facem. Noi avem o mare baftă, suntem înconjurați de prieteni buni. Îmi aduc aminte de un sold out la Teatrul Nației când Dragoș Pătraru a spus, citez, „avem o cântare la Teatrul Nației și e sold out. De Vicii io n-am auzit, da’ cumva au umplut sala și asta-nseamnă că ori sunt foarte buni și n-am auzit eu de ei, ori au prieteni mulți care cumpără bilete de milă”. Adevărul e undeva la juma’, VICII sunt buni da’ și avem prieteni mulți care țin la noi și sar c-o mână de ajutor când ne văd în impas.
Vă spuneam mai sus că primu’ pas a fost alegerea piesei și cumva ați ales voi cei ce ne onorați cu prezența la concerte. „Te vreau înapoi” se tot cerea și am zis că asta e, are priză la gagici, e bună, are un solo de chitară de te pune-n fund și o să prindă. Mai aveam nevoie de locație, scenariu’ era simpluț, ne trebuia un actor care să pară rățușca cea urâtă cu flota scufundată, părăsită și vai mama ei. Adică nu era chiar rol de Robert De Niro, mergea și cineva mai de pe o scenă locală. Ne mai trebuia un cameramano-regizor, lumini și chestii. Și ghici, n-aveam de nici unele.
Atunci a apărut îngeru’. Mă rog, omu-i dracu’ gol da-n contextu’ ăsta a fost înger level 1000. Prietenu’ și fratemeleu din altă mamă, Eugen Ionescu,
ne-a văzut îngândurați și a zis „hai mă că-l fac io și-l tragem la Teatrul Nației că avem de toate”. Am vorbit cu Dragoș Pătraru, altă mama răniților care a avut grijă de noi, ne-a dat ok-u’ să-l filmăm la el pe plantație, mai aveam nevoie de un actoreche.
Aveam noi două variante super bune. O variantă super ocupată, cealaltă la fel da’ găsea timp, numa’ că era și normal, aveau cerințe tactico-specifice gen machiaj profesional, luminist figurist, d-astea de nu le primești de pomană. Și mai era o chestie, parcă iroseam talentele pe o povestioară simpluță, dat fiind că avem scenarii la alte piese muuuuult mai complicate unde cam ai nevoie de cineva care știe cu ce se halește prestația scenică. Și atunci cum facem moca, repede și bine?
Atunci s-a votat în unanimitate ca eu să intru-n rolu’ de sedus și abandonat, vai morții mei. Le-am zis că o să le mulțumesc la Oscar, că datorită lor am ajuns să joc regizat de Tarantino și s-o am ca parteneră pe Angelina Jolie. Cât de greu să fie… Mno, a fost puțin. Vorba lu’ Alex, „mai pe părăseală și suferință bro, ai o moacă de parcă vrei să omori pe cineva”. M-am reglat pe parcurs și n-am dat bătăi de căpăcică regizorului. Deci, aveam tot ce ne trebuia.
Stabilim noi data, ne vedem în locație pe la un 23.00 că trebuia să fim în afara programului, ne strângem și-ncepe zăpăceala. Mutat mese… multe mese, montat spot pe subsemnatu’ ca să mă pună-n valoare luministic și se pune Eugen pe filmat. Am ascultat piesa de cinci zeci de ori că trebuia să tragă cadre cu fiecare-n parte. Pe final începusem toți să urâm melodia. Am avut cadre afară, dronă, chestii. Pe la un trei dimineața eram gata.
După filmări a-nceput circu’ cu procesarea. Acolo-i munca multă că tre’ sincronizare. Avea Eugen pe televizor opt videclipuri și tot uita care cum e aranjat. La un moment dat a venit cu o bucată de bandă de mascare d-aia de zugrăveli pe care a lipit-o direct pe ecranu’ televizorului și a scris pe ea cu pixu’ numele membrilor ca să știe care-i tracku’ și al cui.
După toate nebunia am avut videoclip. Și-s tare mândru, jur. Cred că am făcut o treabă bună și e bine de tot pentru-nceput.
Mulțumim din inimă pentru susținere:
-Dragoș și Monica Pătraru, plus gașca de albinuțe de la Teatrul Nație pentru suport și găzduire
-Mihnea Ferezan pentru aranjamentul muzical cel mega-super mă-sa
-Luca Illuminati pentru video de fundal, lumini
-Eugen Ionescu care le-a făcut pe toate și a ieșit un clip pe cinste. Ești mare frățiuer… apropo, mai facem unu’ că mie a-nceput să-mi placă.
Exact când am scris acest articol videoclipul la „Te vreau înapoi” depășise 1K de vizualizări în 24 de ore și asta-i datorită vouă, cei ce ne ascultați. Vă mulțumim din inimă.
VICII, adică Alex, John, Shumu, Alin, Mișu și Maga, actorescovici de căpătat, adică io, vă invită să vizionați și să apreciați videoclipul.AICI
Orice share ajută la creșterea organică pe YouTube. Apropo, AICI alt articol sonat la bilă care-i relativ pe temă.