Fiecare meserie are riscu’ ei și cărțulia aia de prevenții pentru care semnezi lunar să nu-ți iei amendă de la ITM. Știm clar că spre exemplu’ un  alpinist poa’ să cadă-n cap de la zece metri, că pufulețaru’ riscă arsuri când scoate pufuleții din cuptor (da, exact, habar n-am cum se fac pufuleții da’ am gugălit și io-te AICI), mineru’ din mina de uraniu o să-și descopere un ou în plus la inventar, da’ sunt și meserii pentru care habar n-ai ce să le predai la normele de protecția muncii. Pentru popă probabil că-i trebuie stingător d-ăla auto sub sutană că de Paști poa’ să-i dea foc o babă mai pătimașă, un colebil în buzunar că pe la pomeni se mănâncă bine și alte riscuri nu prea văz. Un dirijor de orchestră tre’ să fie atent să nu-și bage bagheta-n ochi și eventual să nu fie prea pătimaș în dirijat, să se dea prea-n spate și să cadă de pe scenă. Și ajung la oaia noastră, ce trebuie să facă un sunetist pentru protecția muncii. Păi hai să vedem.

În primul rând tre’ să o lase ușor cu băuturica pe lângă sculele de mii de euro alimentate electric. Nu de alta da’ dacă-și scapă berea pe mixer și e d-ăla de se-nvârte după soare, cea mai bună șansă a lui e să moară electrocutat. E mai simplu și mai nedureros față de ce-i face proprietarul mixerului și, după caz, cei trei mii de oameni care au plătit biletu’ la acel concert și care nu mai au parte de el. Și cam atât, altceva nu-mi vine-n minte. Poate doar posibilitatea de a se umple de hemoroizi de la statu’ pe scaun. Oare așa e? Stați că vă spui la ce te bagi dacă te faci sunetist.

Îl mai știți pe prietenu’ ăla cu sexuț cu animăluț? AICI E sunetist și habitatul lui natural e printre butoane… multe butoane. Hai să vedeți cât de primejdioasă-i viața de sunetist.

Sunetist VS interlopi

Acu’ mulți ani era sunetist la o formație faimoasă care cânta pe mulți bani. Și a avut o cântare undeva lângă Craiova, într-o localitate d-aia de samurai în care la nașterea fiecărui băiat primea din partea casei o sabie. Numa’ d-ăia iuți la mânie și full de bani. Hai că se cântă primu’ set, se intră-n pauză, al meu ștergea la butoane și pregătea setările pentru partea a 2 a. Nimic complicat, asta face un sunetist. În timpu’ ăsta ăla de dădea petrecerea a considerat că ce idee bună ar fi să dea țeapă formației și să nu le dea banii pe prestație. Formația s-a prins de figură și a plecat. Problema e că l-a uitat p-ăsta al meu la scenă… și toate sculele. După o pauză care deja se prelungea cam mult a venit vestitorul dezastrului. Mai precis o sticlă de Jack aruncată din public și-nfiptă într-una din boxe. Asta a fost doar preludiu la hărmălaia iscată. Al meu înconjurat de spartanii care-i propuneau variante de tranșat și-mpachetare la pungi de diferite gramaje, cât să-i intre-n frigideru’ mamei lui. La un moment dat a venit unu’ la el, i-a pus nouă, zece mii de euro de euro-n mână să aducă formația de unde știe pentru că se face de baftă că și-a scos socrii la masă și el are un nume înfiorător cu rezonanță penală de protejat și se uită ăia la el ca la ultimu’ lache flaușat. Într-un final lucrurile s-au aranjat, formația și-a primit banii, cântarea s-a ținut, al meu a ajuns acasă cu toate organele în inventar complet. Da’ mi-a spus că și-a cam văzut sfârșitu’.

Sunetist VS pensionară la mare cu cortu’

Într-o vară prin Mamaia Nord când încă nu apăruseră toți zgârie norii și p-acolo se mergea cu cortu’, al meu a fost contractat de niște unii pentru un festival, trei zile non stop de bunți bunți. De vineri până duminică inclusiv, s-au perindat pe scenă numa’ DJ-ei și stroboscoape de dădeai în epilepsie. Muzica la maxim să se auză din Năvodari și până-n Vama Veche. Pe la ora trei din noapte sunetistu’ la butoane ajusta chestii. La un moment dat se simte bătut pe umăr. Se-ntoarce și își ia o palmă de i-a amestecat ideile-n căpăcică. O tanti pe la 50-60 de ani, ochi injectați, privire de nebun scăpat de la mititica, în capot tradițional și spumițe la guriță.

-Io am venit în vacanță, îmi tremură salteaua-n cort, terminați acum!

-Păi… io… nu…

-Acum terminați! Stai așa că vă aranjez!

Și pleacă. Asta n-a fost rău. Rău a fost că s-a-ntors. Și s-a întors înarmată cu un bidon de cola cu dop găurit din care făcea splici, splici cu apă amenințător spre mixer.

-Vă dau foc! Vă curentez pe toți! Vă scurtcircuitez echipamentele! Bărbată-miu e cu găleata, caută o pompă.

Habar n-am de ce căuta ăla pompă de apă când avea oferta imensă a Mării Negre din proximitatea celor maxim zece pași până la primul val. Și panică frate. Instinctiv a acoperit toate echipamentele cu huse și folii de plastic. Când avea de butonat se băga cu capu’ sub husă ca sub sutana popii la spovedanie. Nici nu le-a mai dat jos de frică să nu se-ntoarcă nebuna.

Vedeți, nu-i chiar așa simplu să te faci sunetist. A… da, cred că ăștia încep să și asurzească după cinci zeci de ani.

Sunetist – riscurile meseriei – 06.03

Am un coleg de job și prieten care-i într-o relație stabilă cu un magazin Mega. Da’ vă zic, dacă aș personifica magazinu’ ăla într-o gagică fezabilă, el ar fi exact ca-ntr-o relație beton și premergătoare nunții, fix ca într-o căsnicie. Io i-am zis să-și schimbe statusu’ pe facebook cu „într-o relație cu Mega”. În fiecare dimineață-l văz cum vine la muncă cu o tristețe imensă. Și nu-i tristețea aia că s-a trezit devreme, e altceva, ceva deosebit, o tristețe mai aparte foarte apropiată de tristețea când îți pleacă prietena la cumpărături cu cardu’ tău și știe și PIN-u’ de la el.

-Bro, ce faci? Cine ți-a scufundat flotila?

-Am fost la Mega…

-Și… mult? Cât?

-100…

-Și… nici nu s-a văzut clar pe masă, nu?

-Nici nu știu pe ce…

-Nasol, hai că trece… până mâine când licitezi iar.

Omu-și plimbă câinele la ceas de seară. Indiferent pe ce traseu se ușurează animalu’, acu’ că-s aleile, că așa-i configurație tetrisul de blocuri, cert e că toate drumurile duc la Mega. El săracu’ n-ar vrea, da’ face cum faci și tot acolo ajunge. Ce-i drept că e și non-stop magazinu’ ăla și la ore târzii singura opțiune pe care o ai e la benzinărie unde e și mai scump și acolo nu găsești pătrunjel.

Joi dimineață a apărut abătut la muncă. Era clar că a fost la Mega.

-Grav?

-Normal… 100 de lei.

-Ce draci ai cumpărat?

-Io m-am dus după mărar să arunc peste niște cartofi și o lămâie. Cum mama dracu’ fac, indiferent după ce mă duc, la casă tot o sută de lei mă costă. Zici că-i magazin d-ăla de 38 de lei, numa’ că-i cu suta la ăștia. Tot ce iau e o sută de lei. Zici că-i taxă de protecție, mă simt ca la impozit.

Vă dați seama că s-a mai lipit de ceva drăcării p-acolo, adică nu-i mărar aurit și crescut în Dubai la umbra cămilei . Și nici lămâia nu-i din grădina raiului, din primu’ copăcel pe dreapta, ăla de lângă măru’ lu’ Adam. El e supărat tare că spânzură suta și ajunge acasă cu o pungă străvezie, trei sferturi goală.

Vineri dimineață ajunge la muncă cu un zâmbet d-ăla de parcă eradicase covidu’ de pe fața planetei. Noi deja aveam filme-n cap că a fost închis la Mega sau a intrat la dezaMegalcoolizare și tocmai a trecut cu brio testul abstinenței.

-Bro, ești bine? Era-nchis la Mega?

-Sunt minunat de bine și nu, nu era închis.

-Și… n-ai intrat? Te-ai abținut? Te-a durut?

-Am intrat… atenție… doar 40 de lei! Așa da!

-Bine, presupun că n-ai luat nimic, ai fost la tanti la casă, ai salutat frumos, i-ai dat 40 de lei și asta a fost. E ok și așa, nici nu cumperi nimic da’ nici nu prăduiești suta. Atenție mare, vine weekendu’.

-Mă doare la bașcheți, plec la Călărași.

-Vezi să nu te doară în jurul portofelului, s-a inventat Mega și la Călărași. La bafta ta, fix în zona unde ai treabă, sigur e un Mega.

O să-l văz luni dimineață după mimica feței. În curând doar mă uit la el și-mi dau seama cât a cheltuit.

Io-te chestie tare dîn redacția TNR când s-a deschis un Mega. AICI altceva cu cumpărături.

Toate drumurile merg la Mega – 16.07

Trilogia a-nceput de săptămâna trecută cu niște știri de-ți moare neuronu-n chinuri. Mă rog, România e sursă permanentă de știri cu plici la neuron, da’ am găsit trei bucăți de noaptea polară a minții, noapte d-aia de șase luni calendaristice. Pitite după Recorder și covid, dacă te uiți printre rânduri, găsești chestii tari.

Trilogia începe cu o știre tv de pe la 5. Cu litere d-o șchioapă scria “ în nu știu care market s-a găsit oțet contrafăcut”. Ha?!? Țe?!?! Oțet contrafăcut?!?! Nu, nu scria oțet Guci contrafăcut, doar oțet. Pe bune, oțet? Cine mama dracu’ ar contraface oțetu’? Sau de când oțetu’ e marfă de contrabandă la care câștigi de-ți gâfâie contu’?

Adică dacă uiți o poșircă de vin afară la căldură, puf, ai contrafăcut oțetu’. Bă am auzit de ulei, de gaze, curent, benzină, da’ la oțet n-am auzit de scumpiri majore. Gata, știu, e perioada gogonelelor și e cotat la bursă-n perioada asta.

Continuăm cu o știre de pe net, sursă respectabilă, AICI, cu un titlu’ de mi-a stat ceasu’, citez „Șeful OMS cere renunțarea la a treia doză de vaccin”. Așa scria pe frontispiciu și eu care stăteam cu ochiu-n calendar să se facă decembrie și să mă duc la doza trei, am belit ochii cât cepele și am început să-mi fac filme horror cu ce o să-mi crească suplimentar pe corp după doza asta. Mă gândeam că până la urmă au descoperit cipu’ ăla și sterilitatea pe trei generații.

După ce am citit m-am lămurit că e o declarație vis-a-vis de imoralitatea și dezechilibrul la nivel mondial la vaccinare. Adică ăia din Africa vor da’ n-au cu ce, noi avem cu ce, da’ nu vrem. Bă da’ terminați cu titlurile astea de căcat că-mi sare inima pe dreapta. E clar că asta-i formula câștigătoare, titlu de senzație cu conținut mediocru spre nul.

Să nu vă mirați când o să găsiți p-aci pe blog un articol despre piticii de grădină cu titlul „Bianca Drăgușanu a născut o păpușă făcută la Arădeanca” sau „Patriarhul Daniel și-a dat demisia și ia calea mănăstirii „.

Trilogia se termină cu foc de artificii. Gigi Becali și MM Stoica, doctorii virusologi de la FCSB, au declarat că sunt împotriva vaccinării dar nu impun nimic jucătorilor. AICI Nu știu cum dracu’ se-ntâmplă că FCSB-u’ mai are jucători apți de joc și necovidați cam 12 la număr. Dacă mai pică unu’ sau portaru’, asta e, o să se joace cu portaru’ lu nea’ Jiji de la palat, maseuru’ și majoretele.

Interesantă e schema de tratament, mă rog, de prevenție a lu’ MM. De văzut și aprofundat de pe la minutul 8.40.

Carevasăzică la covid trebuie apă, multă apă, cred că nu știe să-noate, suc de apio, aici îl înțeleg, nici mie nu-mi place, bagi în tine avocado și apoi nu-i dai mâncare trei zile și sigur face plici. Io cred că are dreptate, nu o să moară de covid, moare de inaniție. Bre MM, vaccinu’ n-are treabă cu prevenția, e pentru atunci când covidul renunță la demnitate și te atacă și pe tine.

Între timp am ajuns pe locul 1 mondial la mortalitatea datorată covid 19. OMS trimite echipă să vadă ce se-ntâmplă pe la noi. Cred că le e teamă de o tulpină nouă, n-au de unde să știe că suntem în lumea civilizată și-n Europa 2021 doar cu numele și din punct de vedere geografic.

Trilogia de știri tembele – 19.10

Textul bun, e bun și atât. Merge cu orice, exact ca negru’ care subțiază și-l asortezi la orice. De ceva timp sunt pe un grup facebookist plin de lume bună și postări de calitate.

E un grup de scriitori amatori, de glume bune, cu povești savuroase aducătoare de zâmbet și texte care merg de minune la cafeaua de dimineață. Exact cum îmi vreau acest blog.

M-am lipit de acest grup ca marca de scrisoare, mi-am făcut prieteni noi și-l recomand cu dragă inimă. Silviu Iliuță – Cronici pe bune, este un satelit al Cronicilor pe Bune, o gașcă faină adunată în jurul numelui Silviu Iliuță.

Așa că am deschis o categorie nouă pe blog, „De la lume adunate”. Această secțiune, exact ca celelalte, e menit să descrețească frunți și să vă binedispună. Mulțumesc autorilor pentru texte și pentru aportul lor la refacerea zen-ului și karmei mele zilnice.

Felicia Doleanu