Știți filmu’ ăla cu Brad Pitt și cu zombălăi? În Ziua Z sau după numele original „World War Z” în care Brad Pitt nu-i doar frumușel, e și deștepțel și se agită să găsească sursa și antidotul la un virus care-i transforma pe oameni în zombălăi kamikaze. Hai că sigur îl știți. Ei bine, duminică am fost un soi de Brad Pitt da’ fără zombălăi, cu băbuțe. Și-n Ziua Z Brad fugea de ei, io m-am dus fix în mijlocul lor.

Duminică a fost o zi superbă. Soare călduț fără dogoreală-n exces și cu un Ploiești suspect de liber în trafic. Io am fost la o lansare de carte organizată-n Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești. Apropo pentru interesați, „50 ANI de HAZ de NECAZ”, o cărțulie de istorie a românilor sub comunism povestită în bancurile lor, culese, editate și adnotate de Ștefan Pătruț (cunoscut sub pesudonimul literar, Ștefan Romanó). O cărțulie care e ca haina neagră, se asortează cu orice și merge citită oriunde, în vacanță, în tren navetist sau pauza de la meci. Io-s șmecher, am exemplar cu autograf și selfie cu autorul. Detalii găsiți la Societatea Culturală ATOM Ploiești, adică AICI. Dacă scotociți puțin găsiți și poze care-s capodoperele mele.

Și cum stăteam io așa în așteptarea evenimentului, prima dată a apărut un zvon cum că liniștea din urbe se datorează unui alt eveniment. Avea logică, adică dacă-i pustiu pe axa OX, sigur e un dezechilibru și e zăpăceală pe OY. Se făcea că Danny The Happy Priest, tipu-n alb cu barbă de Gandalf din fruntea BOR-ului, face o vizită prin Ploiești să sfințească lavabila proaspăt dată pe o biserică. Nici o treabă cu mine sau cu misiunea mea… până la un moment dat.

Dacă-n Ploiești se organizează un festival rock cu Cannibal Corpse în deschidere ca cea mai soft cântare, în același timp joacă Petrolul cu FCSB și tot atunci vin minerii, astea-s floare la ureche pentru Poliție și Jandarmerie față de o-ntrunire de popi cu Danny ca moderator. Panica pe ei cât China frate, nu glumă. Atunci s-a dat alarma.

Autoritățile aveau nevoie de scaune pentru că soare blând nimic de zis, da’ statu-n picioare la peste 70 de ani nu-i chiar ce-ți prescrie medicu’ de familie. Și noi aveam scaune pe stoc deci am sărit în ajutor. Am luat repede o mașină, m-am dus după scaune și direct la locu’ faptei cu ele. Aciulea era cu străzi închise și puhoi de lume din toate vârstele și categoriile sociale. Problema era că nu puteam să trec fără să șterg persoane de la fondu’ de pensii  și să le dau de lucru firmelor de pompe funebre, da’ cu ajutorul jandarmilor care mi-au făcut culoar am reușit să aterizez în fața bisericii.

Și atunci a-ncepu Ziua Z. Am deschis ușile mașinii și m-au tăbărât. Băbuțele alea pline de tot dicționaru’ de boale de oase, mușchi, licheni, căpuțuri și toate organele, au reușit să-mi descarce mașina-n timp record, cred că sub 30 de secunde. Dacă le vedea un medicinist se lingeau pe boticuri de rețete compensate și se mărea limita de pensionare la 75-80 de ani. Ziceai că dau ceva moca… bine, chiar a fost moca pentru că n-am cerut bani pe ele. Acum sperăm să le și recuperăm pe toate și-n condiții de integritate 100%. Nu cred da’ speranța moare ultima.

Știți ce am făcut? Exact ce a făcut și Brad Pitt în Ziua Z, am fugit de ele. Bine că n-avem prin Ploiești ceva moaște de renume creștin și zi omagioasă că nu ne vedeam bine. M-am refugiat în lansarea de carte pentru refacere zen și peticit feng shui. Culmea ironiei, am plecat de la o manifestare cu rădăcini puternice-n comunism, cu „să năvălim că poate nu mai apucăm”, și m-am dus la o-ntrunire pe baza unei culegeri de bancuri tot din comunism.

Despre creștini-ortodocși AICI. Să nu dați cu pietre că n-am nimic cu divinitatea.

Ziua Z… cu băbuțe – 12.09

Dumnezeu a făcut cerul și pământul, maxim pe Adam și Eva, apoi totul s-a făcut în China. E veche da’ bună. Io mă duc mai profund cu refulările neuronale și cred că Dumnezeu este chinez. Stați așea că mă pornesc cu minionii din creierași, ăia debitatori de tâmpenii.

Deci Dumnezeu a făcut cer, pământ, ape, munți, draci, laci… scuze, fără draci, ăia au apărut mai târziu. Avea nevoie să populeze capodopera. A făcut păsări, animăluțe, buburuze, peștici și a observat iepurii. Și-a zis „d-ăștia ca iepurii am nevoie, să se facă mulți”.

Inițial a zis să facă un Gheorghe și o Mărie, da’ ăștia începeau să se plângă de condiții, că cum să facă copii dacă n-au salarii mari, că-n Eden s-a scumpit uleiu’, de frunze igienice e penurie, motive peste motive.

Apoi s-a orientat către un John și o Jennifer da’ și ăștia au început că mai întâi casă, apoi mașină, studii terminate și abia apoi să se vorbească de kidși. Și tot așa, prin eliminare, s-a gândit să-i facă mai mici, adică economie la materia primă și dacă te uiți puțin pe o hartă demografică actuală, e clar că a mers pe varianta Mao și Lin.

Perpetuarea speciei a fost un real succes, se vede-n zilele noastre cu ochiu’ liber. Mai puțin faza aia cu șarpele unde probabil că adevărul biblic nu-i ăla scris. Sigur șarpele a fost gătit cu măru-n gură. Important e că esența s-a păstrat.

Ca să te apuci să faci plantele cu pistilele alea mici și finuțe, să te apuci să pui sidef pe firul de nisip și să faci o perlă sau microcipe de vaccin, e clar că-i muncă de chinez. Cam ca scrierea pe bobu’ de orez. Deci, despre ce vorbim? Dumnezeu este chinez.

Made in China are două fețe, câh și wow. Tre’ să vă zic o fază tare. Acu’ ceva vreme, m-am trezit în showroom cu un chinez. Venise și cu un român d-al nostru care se făcea că traduce. Nu pricepea ce zice chinezu’ da-i știa reacțiile și mimica feței. Ăsta a vrut o sculă să-și șlefuiască chestii. Io i-am arătat ce-i trebuie, ăsta s-a uitat la echipament și când a văzut că-i made in China a luat foc. N-a vrut să cumpere că cică-i produsu’ de cacao.

Poftim cultură! Deci sunt chinezismele pe care nu le vrea nimeni că-s proaste. Și Dumnezeu a dat chix pe alocuri, adică de ce trebuia să existe plăci tectonice, ca să fie cutremure? De ce se mai trezește câte un vulcan să vomite, ha? Reversul medaliei este reprezentat de Marele Zid Chinezesc, artifica chinezească și covidu’. Să nu mai zic de bulelile date cu Evul Mediu, toate cruciadele și războaiele-n general, inclusiv ăsta de acum.

Dacă am avea posibilitatea să-i luăm un interviu lu’ Dumnezeu, sigur o bagă p-aia cu liberul arbitru, nu știe, nu el, n-a văzut, n-a auzit… sigur Lucifer și-a băgat coada și ăla-i neamț frate, când face ceva, face cu simț de răspundere… exact ca reacția Chinei de azi.

Și încă o chestie care mă face să cred că Dumnezeu e chinez. Și-a șters toate urmele. Știați că în China sunt aproape 76% din populație care nu-s declarați la o anumită religie sau direct atei? Io nu știam și pariam că-s budiști și taoiști.

În afara faptului că e chinez, pun pariu că e bărbat. Doar un bărbat poa’ să facă atâtea tâmpenii la nivel mondial.

Dumnezeu este chinez – 16.03

Sâmbătă i-am spart turta-n cap lu Zuzi, finuța mea cu numărul 3 de pe tricou. În primul rând tre’ să vă zic ceva să mă laud. O știți p-aia cu turta comandată eronat pentru că-s dus cu bidonu’? AICI Ei bine… SENZAȚIE!!! Meserie la Gogu, nambăr uoan, cea mai turtă din Turtenia, ȘPȚCREP Teodosie și toată Patriarhia au fost geloși pe turta mea, mă rog, a lu’ Zuzi, da’ concesionată și traficată de mine. A FOST DELICIOASĂ!!!

Io-te imagine grăitoare. Zuzi s-a-ntins realmente pe turtă ca nutela, am dus muncă de lămurire că aia e de spart în cap pentru-nceput, după care, o păpăăăăăm.

Apropo, vă spuneam că la comanda turtei m-a întrebat tanti cofetăreasa pentru cine e, băiat sau fată. Io am crezut că una-i roz și alta-i bleu. Nope, am aflat acu’. Pentru fetiță e turtă normală, plină, pentru băiețel… atenție… are o gaură-n ea. Vă imaginați cam la ce m-am gândit eu, nu?

În tradiția românească, după ce altoiești copilu’ cu turta-n căpăcică, tre’ să-i aduci o tavă cu chestii și primele trei pe care le alege, vezi Doamne sunt amulete existențiale din stele și zodiac, și ne dau nouă un hint ca să-i răstălmăcim viitoru’ copilului ca niște mici mame omide ce suntem.  Noi nostradamuși de profesie, care până-n momentul T0, ăsta principal cu turtă și tavă, suntem 50% gata… piliți gata. Da’ cică așa vin premonițiile.

Chestia 1

Pixu’ – Zuzi o să ne facă la facultăți. Harvardu‘, Oxfordu‘ și Cambridgeu‘ or să se bată pe candidatura ei. Mă-sa cu ta-su deja se pregătesc să-i lucreze CV-u’. Bil Gheițeee, pregătește-te frate că vine Zuzi să-ți revigoreze ferestrele.

Chestia 2

Cheile – io la faza asta am întrebato-exclamat „o să-și cumpere o broască!?!?! o yală!?!?!”. Greeeeșiiiit… o să fie stăpâna castelului, fată de casă, păstrătoarea cheilor, prima pe numele ei și vai de viața lu’ prințul consort dacă ajunge acasă după ora legală, eventual mirosind a cocârț și fără să știe parola de acces, aia cu „lumina ochilor mei, dragostea mea, nu mai fac… promit!!!”.

Chestia 3

Sticla – Aici am întrat în polemici. Lumea zice că e de parfum, io am exclamat „o să semene cu nașuuuuu’!!! merge cu nașu’ la cârciumă la roackeeeeri!!! stați așeeeeea să facă vârsta legală și vă pupăm pe portofeleeee!!!”. Nu frate, trebuia să-mi ciufulească asistența karma, că-i de parfum și o să fie cochetă, elegantă, bla, bla… adică ce, io nu sunt? Da’ cârciuma-i cârciumă, am zis!!!

Totul e chestie de interpretare, răstălmăcire, romanian voodoo… d-astea. Una peste alta, să-mi trăiască, am trei finuțe minunate și mai am loc. Sper să citească părinții lor.

Copil cu turtă la cap

Ieri a fost o zi superbă. Am zis „ieri” după ce am verificat azi în calendar, că „ieri” chiar a fost ieri. Ieri zici că a fost la-nceput de ianuarie și da, pe bune, suntem în 10 Martie. Ieri eram în tricou, azi dimineață tot în tricou… pe dedesubt, că peste el am mai pus trei chestii. Bă cam de când beau eu? Suntem tot în 2021? N-a trecut anu’, nu? Pandemia e la locul ei? Știe cineva, mi-a venit rându la vaccin? Iliescu ma trăiește? WTF e afară?

Anu’ trecut scriam asta cu întrebări existențiale religioase. O las aciulea că-s încă debusolat și profit de scrieri vechi. Sau să fie mai simplu dau cu copy/paste mai jos.

În urmă cu ceva vreme, pe facebook, am avut o postare plină de curiozități de babă evlavioasă. Mă rog, nu-i chiar așa plină, are fix două întrebări și-ntre timp a mai apărut și o a treia întrebare. Toate-s legate de tradiții ortodoxe…d-aci și caracterizarea „de babă evlavioasă”.

Pe opt martie sărbătorim femeia, avem opturi de pluș, ursuleți cu privirea tâmpă inscripționați cu opt, felicitări cu cifra opt…ace brice și…cu opt, opturi la tot pasu’. Pe nouă martie conform calendarului ortodox, îi comemorăm pe cei 40 de martiri uciși în Sevastia și pentru asta, gospodinele noastre, după cheful de 8 Martie, trec la cratiță și prestează la mucenici. Prima întrebare: cum e corect, măcinici sau mucenici…sau ambele variante ? Poate că măcinici e din perioada comunistă, o chestie gen Moș Crăciun VS Moș Gerilă…habar n-am. Dacă tastezi la Google mucenici, la plural, vezi fix aceleași poze dacă ai tasta măcinici. Dacă tastezi mucenic la singular, ți se umple ecranu’ de picturi bisericești. Bun, trecem peste, da’ de ce nu facem ciorbița aia dulceagă cu cifre de nouă? Adică…tot opturi? Până și ăia moldovenești din cocă însiropată tot formă de cifra opt au. De ce? Măcar cifre de patru și zero, le puneai în porție cuplate și te scoteai la tradiție. Personal n-am nici o problemă cu eroarea, da’ mă gândesc că există explicație religioasă și poate cineva să mă lumineze.

Tot pe 9 Martie, pe lângă partea gastronomică, avem și tradiția pe bază de alcool. Asta-i clar instaurată de un bărbat, hai să nu ne mințim. În anumite zone se comemorează cu 40 de pahare de vin, în alte zone vorbim de 44 de pahare, dacă sunt 40 de mucenici/măcinici, de ce-s 44 de pahare? Ce-i asta…40 de titulari și 4 rezerve sau cum? Am găsit o chestie pe net că vezi Doamne creștinii ziceau de 40 și dacii de 44, eu zic că suntem doar bețivi și furăm la gramaj. Tre’ să fim mulțumiți că n-au instaurat o lege să bem 40 de pahare de martir, atunci distracție maximă și coadă la UPU-rile din țară. O altă explicație sună cam așa: cică dacă faci nu știu ce calcule de pe data de 9 până pe data 23 Aprilie când e Sf. Mucenic Gheorghe, îți dă diferența de pahare. Nu știu cine și cum a calculat că eu n-ajung la cifra 4 nicicum. Merg pe varianta cu dacii chiar dacă ei au doar o mănă de sfinți/zei, cam 15 la număr. E posibil datorită evenimentului petrecut în jurul anului 300, strămoșii noștri tot p-atunci au schimbat macazu’ pe creștinism și e mai plauzibilă varianta asta.

Ultima și tac, aștept răspunsuri edificatoare. Din ciclu’ „ou’ sau găina, ce a fost mai întâi? „, vine și întrebarea: zemuță lungă asezonată cu scorțișoară, nucă și coajă de lămâie sau cocă cu miere și nucă, care-i prima la tradiție, mai autentică și acceptată de Dany de la BOR? Dacă ne luăm după ingrediente, în negura timpului canci lămâie și scorțișoară da’ poate-i un upgrade mai recent. În schimb nucă și miere găseai pe toate drumurile dacice. Dacă ne luăm după eveniment în sine, mijim ochii și ne uităm la ciorbiță, cam asta vedem, martirii băgați în lac și lăsați să-nghețe. Pentru o imagine HD, recomand consumul primelor 20 de pahare înaintea experimentului…până-n 10 vezi tot opturi din cocă, după 15 încep să se contureze martirii.

Treaba voastră, eu zic să mă lămuriți pentru ca la anu’ să nu revin cu articolu’ asta. Hai noroc, să trăim.

Popa ăla pe care nu-l super suport, a ieșit iar să facă declarați-n drum, probabil în lipsă de activitate în perioada moartă dintre Boboteaza Fest și Paște Fest. Apropo, de curiozitate, anu’ ăsta Paștele o să fie o singură seară sau ca-n povești, trei zile și trei nopți, cu trei turme de oi, trei ciobănei, trei „Veniți de luați luminăăăăă!!!”, trei Doamne și toți trei, etc.? Întreb pentru cititorii constănțeni. Până-n declarație vin cu o analiză rapidă pe textul „ÎPS Teodosie”, adică Înalt Prea Sfințitul Teodosie. Teodosie am înțeles, așa a vrut nașu’ lu’ popa. Bă da’ de ce înalt? N-am găsit nimic pe net, am dat căutare da’ nu găsesc nimic vis-a-vis de înălțimea sa popa la propriu, doar dude făcute de popă, dosare penale și declarații de cacao, de înălțimea popii nimic. Dacă ne uităm pe poze și filmări, popa e pe undeva pe la 1,76, maxim 1,80, adică nu-i chiar un Michael Jordan de pe flancul estic al echipei BOR. Să-i zică frate înalt moderatu’, spre înaltu’, în curs de înaltu’ da’ s-a oprit din creștere sau atâtasapututdeînaltu’. Și asta cu „Prea Sfințitul”, adică e abuz, e prea mult, o să i se aplece de la atâta sfințit? Păi să o lase mai moale, să intre la o dietă de la sfințire că io-te ce tâmpenii face dacă-i crește glicemia și sfințenia din sânge.

Mno… deci popa zice așa referitor la masturbare, mă scuzați:

Deci, două puncte, ca să scapi de energia lăuntrică și de dracu’ interior care te cataloghează-n ochii lumii ca „ne… așeeea„, ai ca variante să te… așeeea, asta dacă ai cu cine și ai cu ce, sau să faci mătănii că-ți ia cu mâna… Doamne iartă-mă. Adică… fără mână că-i păcat. Popa știeeee!!! A terminat seminaru’ de popi și acolo se fac la mătănii… ies dracii și energiile de Vader din ei cu strigături. Mno, dragă ÎPSȘȚCR Popa, nu vă chinuiți să deslușiți inițialele că le-am pus așa de amoru’ artei, io te contrazic puțin… scuze, asta e, n-am crezut și am cercetat.

Lumea științifică, aia de care popa zice că-i necurată, ne spune că în timpul sexuțului, un bărbat consumă cam 239 de calorii, femeia doar 177 da’ asta-i altă poveste cu „mai prestează și tu fată că am obosit”, nu-i cazu’ aciulea, azi am ce am cu popa Teodosie. Valorile astea sunt în caz de sexuț pe bune, cu cineva care are puls, se pune și păpușă gonflabilă pentru că mișcările-s tot alea. În caz de handmade, ca să zic așa, consumul de calorii cred că se-njumătățește, adică nu te mai miști cu tot corpu’, lucrezi doar biceps, triceps și ce mai ai p-acolo. Deci să zicem 119,5 calorii, 120 cu rotunjire. Dacă te rezolvi în timp ce alergi pe bandă, e clar că ajungi probabil pe la 400 de calorii de-ți leșină toți dracii și toate energiile negative, inclusiv tu. Am căutat de mă doare netu’ câte calorii arzi dacă faci mătănii și n-am găsit nimic. Sunt nevoit să merg tot pe comparații și să aproximez o mătanie cu un abdomen făcut, sunt p-acolo ca mișcare, poziția diferă. Dat fiind că mătăniile le face orice băbuță posesoare de reumatism și artrită, din orice parohie din țară, da’ la abdomene mai pas, putem spune că 1 buc abdomen = 4 buc. mătănii. Am găsit un calculator de abdomene care-mi spune că în 30 de minute de abdomene, consumăm cam 146-150 de calorii. Deci pentru aceleași calorii exprimate-n mătănii, ai nevoie de 30 de minute X 4, fix două ore. Acum intervine timpu’. Avem 120 de calorii pe handmade pe care le consumi în cinci minute, adică productivitate maximă, bagi la dublu că mai ai puțină energie de stors, și ne dă 240-250 de calorii consumate-n timp record, cam 15 minute că la numărul doi reziști mai mult. Aceleași calorii le consumi cu mătănii în aproximativ cinci ore. Dacă punem o mătanie la aproximativ 3 secunde, hai 4 să fie făcută cu simț de răspundere și apăsat, ne ies 4500 de mătănii capabile să-ți scoață dracii din tine și energia malefică. Habar n-are popa ce vorbește, ce zice el de 100 de mătănii că nu-i scoți nici punctele negre de pe meclă drăcușorului agitat din tine. E doar așeeeea… un mângâiat suav printre cornițe. Dacă ești tânăr în vână, cu drac interior după chipul și vâna ta, și ai nevoie de două proceduri pe zi, cam toată ziua stai pe mătănii și nimic altceva că nu mai ai timp pentru alte chestii.

Aloooo… popa Teodosie, prea alea, alea cu multe inițiale, mai pune mâna… Doamne iartă-mă, pe o sursă de informare până să-ți iasă tâmpenii pe gură. Sau mergi la o sală să vezi cu ochii tăi cum se scot dracii și energiile. Garantat că după ce le vezi pe fetele alea mulate toate pe forme angelice, numa’ de mătănii n-o să stai, sigur treci pe modulu’ rapid de exorcizare de numai 15 minute… îl găsești mai sus. Plus că țigarea de după mătănii pur și simplu nu merge.

P.S. Îmi cer scuze public pentru filmulețul preluat de la Antena 3, promit că nu mai fac.

Popa se întoarce 3… sau 4… sau…

Înger păzitor de 10… da’ cu dureri de cap.

Stăteam așa și mă gândeam cam cum arată îngerașu’ meu păzitor și ce mi-ar transmite live într-o discuție face to face. Cred că în primă fază doi pumni în gură și apoi înjurături monahale de cruce, biserică și altar, toate astea proprietatea lu’ mama și cu terminația, „a mă-tii”. Parcă văd o anticameră cu băncuțe, aștepți frumos la interviu și intră un înger aprod „frățiuer, hai că ești la rând”. Intri-n birou, undeva poziționat mai sus ca nivelul încăperii, la un pupitru fițos, Doamne Doamne cu Petre la dreapta și un dosăroi în față. Se pune pe răsfoit, din când în când se țâțâie, mai un „wow”, un belit de ochi, d-astea cât să te prinzi că-i groasă și se-ntrevede un sejur all inclusive spre iad cu numele tău pe el. „Băbăiatule, subiectu-n cauză are bază bună… da’ a făcut o grămadă de căcaturi… Petre, ce zici? Îl trecem sau… auzi, ia cheamă un martor. Cine s-a ocupat de ăsta că-i cam dus cu bidonu’, a avut înger păzitor? Să vie să ne lămurească.” La un semn deschisă-i calea și s-apropie de noi, un înger atât de simplu, după fizic, după port. Cu cearcăne mari, slăbuț, prăfuit, cu ceva firimituri de pâine-n barbă, semn clar că a fost sculat de la masă, se apropie de tine, tu ești conștient că depinzi de mărturia lui și-ncerci o formulă de salut cu zâmbet la purtător. El trece pe lângă tine, te lovește conștient cu umăru’ și mârâie printre dinți un „gâții mă-tii, de când te aștept… Doamne iartă-mă…”

Și atunci îți dai seama ce bine-i cu înger păzitor, cum a lucrat el non stop și din câte rahaturi te-a scos, că dacă nu era el, mureai de zece ori până acu’. Ești în poziția ghiocel, din când în când te mai minunezi și tu la anumite faze pe care le-ai uitat, mai că te ceri singur spre iad cu „Boss… hai să n-o mai lungim, scuze de deranj, știu unde-i ușa și mai întreb la ieșire de unde-mi iau bilet spre dark side… parcă tre’ să cobor la a treia, stația Purgatoriu cu peron pe partea dreaptă, nu?”. Atunci domnu’ înger zice „Doamne, stai puțin, baza o are bună, e plin de miștocăreală, a făcut multe da’ prin imprudență că-i tembel și nu gândește mult, așa l-ai lăsat pe pământ, hai Doamne să-i dăm o șansă, bagă-l la divizia Înger păzitor – Siguranță și încredere, îi dau pe mână un aiurit ca el și să se descurce”. Atunci îți dai seama că biletu’ ăla all inclusive spre iad nu era chiar așa rău.

Înger păzitor e cea mai grea meserie dacă pici cu cine nu trebuie. Te duci la îngeru’ de la cadre pentru repartiție. Și vezi acolo înger Victoria Secret, o fostă călugăriță trăită-n rugă și smerenie, te uiți cu băluță-n colțu’ gurii și față-ntrebătoare, și un înger secretară foarte preocupată de pilirea unei unghii, se uită la tine cu dispreț și-ți spune intuitiv la gândul tău „stai lin pretenaș, când femeia asta citea a două mia oară biblia tu făceai gargară cu cocârț prin cârciumi”. N-ai de comentat, așa e, are dreptate.  Între timp prin fața ta mai trece un înger pe nume Charlie cu trei bunăciuni după el, cam agitate pentru gustu’ tău da’ tot te roade invidia.

La un moment dat vezi un înger căzut psihic cu privire de nebun, care-și smulge penele cu nervozitate. Un altul te lămurește că respectivu’ a fost pe post de înger păzitor la Ozzy Osbourne, al treilea pe anu’ ăsta, primii doi au dat bir cu fugiții și s-au dus în gașca lu’ Lucică unde e muuuuult mai bine.

Îți vine rându’ și te ia-n primire un înger de la HR. „Așeeea, ce avem aici… mda, băiat bun da’ cu probleme… carevasăzică, brânză bună-n burduf de câine… asculți muzică rock, nu-i rău cu toate că avem probleme cu ăștia, te scoate din naibi (nu se folosește cuvântul draci) prostia și răutatea gratuită și ai referințe bune de la fostul tău înger păzitor, te propune ca înger prestator la Dana Budeanu”. Simți că-ți pică ceru-n cap da’ n-are cum că ești în cer. Te gândești că-ți mergea perfect un Bruce Dickinson, mai ascultai o muzică bună, mai miroseai la un cocârț de calitate, așa cu Budeanca… ești candidat perfect la retard funcțional. Te foiești, implori, verși o lacrimă, poate, poate schimbi ceva. Îngeru’ de la HR dă din umeri, spune sec „e ordin de sus”, și pleci să te preia un înger care se ocupă cu treiningeli de profil. Pe hol, fostul tău înger păzitor cu un zâmbet satisfăcut, te anunță că a fost repartizat la Gabi Firea, fire evlavioasă și cu frică de Șefu’ ăl mare, te bate prietenește pe umăr și-ți zice „lasă c–ie, să vezi și tu cum e… apropo, mai am o surpriză pentru tine, m-am ocupat personal ca să vezi cât te iubesc, tâmpitule” și se pune pe strigat „Cipricăăăăă!!! Bă Cipricăăăăă!!! Unde-i mă Paul că-l am pe băiatu’ ăsta noi să-l dau în primire. Pauleeeeee!!!” Te prinzi repede că Paulică Ciprică o să se ocupe de tine. De undeva dintr-un capăt de hol întunecat se ițește o siluetă de liliac cu aripile strânse și te gândești că la antrenamente e un drac detașat în rai pentru bună purtare. Se apropie de tine și începi să-i distingi și vocea printr-o melodie fredonată ușor. Cunoști melodia, sigur ai mai auzit-o da’ habar n-ai de un’ s-o iei. La câțiva pași de tine silueta-și deschide aripile și pe fondul sonor al râsului în hohote ale fostului tău înger păzitor și ale melodiei „Împodobește mamă bradul” îți cunoști noul mentor: Fuego.

Înger păzitor… chiar e cea mai grea meserie din lumea… de apoi.

Ortodoxismul e cea mai șmecheră ramură religioasă creștină. Poți să faci cam orice din lista de păcate, pentru o sumă modică se iartă tot cu trei Tatăl Nostru, zece cruci și eventual o gargară cu aghiasmă. Eu sunt ortodox prin născare și botez, ultima dată când am fost la spovedanie se-ntâmpla acu’ mulți ani, pe vremea lu’ Ceșcaru când mersul la biserică era cool. Te simțeai cumva ilegalist, rebel împotriva sistemului. Atunci eram târât de mamaia, pe model Micutzu’: „mă mamaie… ce… nu vrei la biserică!?!? Mă mamaie.. Și ghici, mă duceam la biserică.  Dacă m-aș duce acu’ la spovedanie după atâția ani cred că ar suna cam așa:

-Popa- Ai…

-Eu-Da!!!

-Dar…

-Clar!!!

-Și…

-Indubitabil!!!

-Aha… bagă banu’ la cutie, să nu mai faci tâmpenii, mai treci p-aci peste o lună și ești ca nou.

Exact ce vă spuneam, simplu și rapid. Popa ortodox e pe model McDrive, primul ghișeu e sub patrahir, al doilea e la dascăl unde dai cu banu’ și la revedere, drum bun, să nu mai faci… adică să mai faci prostioare că noi acordăm consultanță fără probleme, marțea și joia cu discount de 50%.  Popa ortodox nu-i mai catolic decât Papa, el e tolerant și-țelegător, nu te supune la canoane până-ți bagi mințile-n cap, procedura-i simplificată, citește trei versuri, plătești o sumă modică sau nu, în funcție de parohie și de gravitatea faptelor și gata. El te prinde la botez, la nuntă și cel mai tare la înmormântări. Aciulea e cu strigături și găuri în buget. Dacă faci un calcul cât dai la preafericiți, preferi să-ți schimbi religia și să-ți împăiezi mortu’.

Într-un cuvânt pot spune că-s ortodox nepracticant, cu loc lăsat special de un „Doamne Ajută”. Dacă facem o clasificare rapidă a creștinului ortodox, după ce tragem linie avem așa:

Ortodoxul ateu. S-a născut în familie ortodoxă nepracticantă, pe modelul meu, adică pe la biserică mai răruț da’ deține o icoană prin casă și din când în când mai folosește în diferite contexte „Doamne Ajută”,”Slavă Domnului”, „O, Doamne!!!”, ăsta ultimul cred că vă imaginați în ce tip de contexte. Este considerat ortodox pentru că a fost botezat chiar dacă s-a întâmplat fără acordul lui. Ateul în proporție de 90% este IT-ist, inginer sau științolog, în general om tehnic. Pentru el problemele se rezolvă așa: se ia problema, se analizează, se rezolvă bine sau se rezolvă rău, adică nu se rezolvă și asta e, atâta s-a putut. Aproape în 100% din cazuri, ateul are în familie o mătușă, o bunică… o entitate cu iz de tămâie care-i face zile fripte la orice reuniune de familie. Legenda spune că ateul atrage astfel de oameni. Ca o paranteză, cunosc atei care sunt de zece ori mai ok, mai darnici și mai respectoși față de învățămintele religioase decât un credincios practicant.

Ortodoxul nepracticant. Nepracticantul nu dă un ban pe popi, protopopi, fericiți sau triști, mereu va vedea arta într-o biserică de lemn maramureșeană și va condamna huzurul și opulența din Catedrala Mântuirii, exemplu dat la-ntâmplare (hi,hi,hi). Nu știe cu postu’, sărbătoarea religioasă e ok că are liber de la muncă și exact cum spuneam, are loc de un „Doamne Ajută” când tre’ să facă ceva, când  e-ncercat de viață cu o perioadă proastă. În momentul când știința va avea toate răspunsurile întrebărilor existențiale, ortodoxul nepracticant va dispărea și se va transforma în ateu. Până atunci stă cuminte și nu supără pe nimeni.

Ortodoxul practicant sau pupătorul de moaște. Totul se rezolvă pe calea bisericii, de la covid la pacea mondială, de la… mă gândesc să mă opresc. Parcă n-aș vrea să fiu omorât cu pietre… că așa se face ca la carte.

Apropo de ăștia practicanți, AICI.

Creștin ortodox, caracterizarea personajului principal – 19.11

Sâmbătă mi-am completat trupa de junioare pe care le-am botezat regulamentar după regulamentele BOR. Am trei fete cucuiete, fetele lu’ nașu’, Țiți, Bibi și new entry, Zuzi. Înainte de a intra în clanul nașilor, am făcut un pact cu nașa Aluna. Toți băieții să-i ție ea-n brațe la scăldătoare, că fetele-s job-u’ meu. La Țiți a fost cel mai emoționant, naș de botez pentru prima dată, nu prea știam versurile și mișcarea scenică dar totul a decurs fără probleme. La Bibi, nașa s-a bosumflat puțin că ea nu e titulară nici la botezul doi și am lăsat de la mine, am cedat locul, am făcut un part-time când îi oboseau mâinile. La Zuzi m-a luat prin surprindere, a fâlfâit din gene, a monopolizat copilu’ și m-am trezit iar pe post de sfeșnic … John care ține lumânarea, soțul patroanei, butaforie, figurant de platou. Mno bine… hai așa cum a picat. Draga de Zuzi, cel mai cuminte bebel de pe planetă, m-a răzbunat. Prima dată și-a vărsat surplusul de lapte din burtică pe rochia nașei și-n partea doua a prestației, exact când soboru’ de preoți cânta ca la Vocea României, varianta evlavioasă, Zuzi și-a exprimat părerea silențios, direct în mâna nașei. Între nașă și dodoșel nu exista decât pempărsu’ din dotarea copilului. Și nu s-a oprit, a mai tras o tură și-mi dădeam seama de gravitatea situației și de gemetele scutecului după pupilele mărite ale Alunei. Pempărsu’ a rezistat și la șarja doi dar cred că la a treia salvă de tun ceda clar. Ne-a despărțit câteva minute să nu se-ntâmple pocinogu’ fix în mini piscinuța din biserică. O adeverea pe bune p-aia românească veche cu „a făcut în scăldătoare”. Zuzi netulburată, râzăreață, și-a jucat rolul perfect, fără scandal, cu plăcere la băiță și cu o mimică de „doar atât, nu ne bălăcim mai mult?”.

La biserica la care am fost, nu-ntrebați că nu le știu după nume, e un preot care-mi place. Unu’ din cei doi popi practicanți pe care-i înghit. Un tip super, cu sfaturi normale, din inimă și cu câte o glumiță la purtător, un fel de sare și piper pe slujbă. În antiteză cu el, mai e unu’ prin parohie pe care l-am văzut de trei ori pâna acu’ și pentru prima dată treaz. Ăsta are ceva cu mine. În afară de faptu’ că toată ceremonia s-a uitat urât și dușmănos la mine, de două ori m-a și ușuit de lângă copil. Mai aveam puțin și-l scoteam afară să-i explic că nici eu nu-l suport printr-o rachetă cap-în gură.

Mă rog, hai să parcurgem normal ritualu’ fără evenimente nefericite. La final mă îndrumă dascălu’ spre altar să „iau certificatul de naștere al copilului”, v-ați prins, nu? În altar dracu’ de popă mă aștepta împreună cu momentul prielnic de tras una la pateu cât să facă „hâc”, să nu mai poa’ să scoață nici un cuvânt preț de cinci minute, ca eu să am timp să ies de la locul faptei și să anunț îngrijorat „nu se simte bine părințelu’, cred că e covid”, apoi să părăsesc locația până la sosirea poliției. Nu … un nu clar violenței … mai ales că pitit după crucea din altar mai pândea un batman și se lăsa cu martori. Totul a fost ok, cât se poate de ok în pandemie.

A doua zi am fost să facem băița oficială a lu’ Zuzi. Încă mă mai minunez de tradițiile românești. Nu-i o baie normală, la un moment dat am crezut că se face o supă de copil. Avea din toate în cădița aia, bani, mirodenii, inel de aur, o grămadă de petale. Mai lipseau două țeline, un morcov, ceapă și sare&piper, se lasă la foc mic, nu mult că-i carnea fragedă, se bat două ouă și gata ciorbița. Zuzi doar ușor încruntată că nu prea pricepea ea ce-i cu toate ingredientele extra. După baie s-a apucat nașa să o ungă cu ulei…cred că ceva mai de soi, mă-ndoiesc că a folosit Bunica sau Unisol. Am zis „gata, o bagă la cuptor!!!”. Nu, stați liniștiți, totul e ok, Zuzy îmbăiată, fezandată și mufată la biberon… acum în varianta de Anais Georgiana.

O să ziceți că-s nebun, în mod normal n-am tupeu să va contrazic, da-n cele ce urmează mai degrabă sunt realist ancorat în problemele cotidiene. Săptămâna trecută a decedat tatăl unui prieten bun, Dumnezeu să-l ierte. Decizia, dacă- i pot spune așa, e proastă indiferent de moment, acum pe timp de pandelică e și mai proastă. Diagnosticat de un an cu o boală necruțătoare, lunea trecută s-a simțit rău și s-a lăsat cu chemat de salvare și internare. În mod normal aș avea o listă-ntreagă de reclamații, și chiar am, dar în condițiile date pun accent pe una singură, citez din lege:

ART. 6
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.

În cazul în care starea de sănătate a pacientului nu este bună, deciziile și informările se redirecționează către aparținători…adică familie.

ART. 9
Pacientul are dreptul de a cere in mod expres sa nu fie informat si de a alege o alta persoana care sa fie informata in locul sau.

ART. 10
Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.

La noi în spitale, în mod normal alergi după medic pentru o informare de-ți sar capacele la roți, acum când toate spitalele sunt pe modul Bastilia, șansele de a vedea pacientul, de a te informa cineva, de a verifica serviciile medicale, sunt aproape zero. Mă rog, luni a necesitat internarea. Ei bine, dus inițial la UPU pentru chestii, apoi mutat la alt spital de tranzit, pentru că aflasem că și d-acolo o să fie mutat…am pierdut pacientul. Prietenul meu alerga de la un spital la altul, eu pe telefon cu pile și relații încercam să-i dau de urmă, nebunia asta preț de cinci ore în care nimeni nu știa cu precizie unde este. În final după alergături și emoții l-am găsit. La internare pacientul a trecut și prin test de Covid, nimic anormal la vreme de pandelică. Anormal e că atunci când vine rezultatul să nu spui nimic. Acest rezultat era important și pentru pacient dar și pentru familie. Mă rog, trecem peste, a fost negativ, l-am aflat tot cu insistențe dar s-a rezolvat. Din păcate inevitabilul s-a produs și marți tatăl prietenului meu s-a stins.

Prin experiențele acumulate anii trecuți când mi-am dat licența în înmormântări și tradiții creștino-ortodoxe pe temă, am ajutat și eu cum am putut cu du-te-n colo, hai încoace, sună la…și tot așa. Problema era că licența mea e valabilă pe vremuri normale, acu’ pe pandelică s-au mai schimbat proceduri și n-aveam upgrade. Acu’ totul e pe repede-nainte și cu mult on-line, inclusiv priveghiu’ e modificat, în loc de trei zile acu-l pitești a doua zi de la depunerea la capelă. După ce a fost depus la capelă, am vorbit cu familia să văz câte persoane sunt în zonă pentru respectarea ordonanțelor militare, mi-am făcut adeverință și m-am dus cu floare pentru un ultim omagiu. La capelă sicriul se depune închis indiferent de natura decesului, cică așa trebuie. Ne-am pus la vorbă și am aflat modificările legislative, update-le de care scriam mai sus, plus că am trecut în revistă ziua de luni când am pierdut pacientul. Și m-a fulgerat un gând…”-Auziți dragilor, voi v-ați uitat în sicriu?” …liniște totală, supefacție și clipit nervos din ochiu’ drept. „-Aaaaaa…nu….de ce? – Păi deștepții ăștia l-au pierdut cât era-n viață, ai certitudinea că e ce trebuie în coșciug? Mai ales că au mai fost cazuri cu încurcături d-astea, nu-i mai bine să fim prevăzatori? Te trezești după-nmormântare cu unu’ la ușă de-l revendică pe ta-su’ mare…ce te faci atunci?” Și mai stupoare cu belit de ochi cu sclipire de „bă asta cam are dreptate”. „- Și cum facem că parcă mi-ar plăcea să mi-l amintesc pe tata cum era odată… – Nici o problemă, mă uit io” și fac doi pași spre sicriu da’ mă prind repede că eu nu l-am cunoscut pe om și implicit mă uit da’ mă uit degeaba. „- Stați așa, mai am nevoie de cineva care-l cunoaște” și am mers cu nevastă-sa nu foarte încântată de operațiune. Am verificat, totul ok… da’ trebuia să ne iasă din minte posibilitatea asta. Restul procedurilor s-au derulat ca la carte…mă rog, ca la film, că virgulă cartea durează mai mult.

Deci? Nebun sau prevăzător în condițiile date? Mă gândeam că un schimb loco de coșciuge era mult mai ușor și mai plauzibil decât o exhumare, nu?

Fie ca lumina…iepurașu’…toate cele bune…alea, alea…PAȘTE FERICIT!!!

Hai să vă povestesc cum am ajuns licurici de ocazie, dealer de Lumina Sfântă. Relația mea cu popimea e așeea …specială, presupun că v-ați prins de prin articole, ne tolerăm reciproc. În perioada asta plină de interdicții, a venit poruncă de la-mpărăție să stăm calmi în case că se ocupă BOR-u’ cu adusu’ de lumini, chifluțe și alte chestii de sezon. Indicațiile erau următoarele: toată lumea pe cotețele personale, fiecare asociație de locatari să desemneze un reprezentant care să coboare cu lumânărica sa ia flacărica și s-o-mprăștie la toată lumea. Chiar făceam o glumă proastă vis-a-vis de cine-i trimis să dea piept cu pandemia. Se găsea prostu’ scării, ăla cu datoriile cele mai mari la-ntreținere pe care-l trimiteam în prima linie să interacționeze cu popa, ăla de care puteam renunța la el  în caz de virusache pe ideea „asta e, Dumnezeu să-l ierte că a fost pentru o cauză nobilă”.

Aseară pe la 8, dădusem drumu’ la un cocârț online, la o vorbă cu prietenii și cu-n ochi pe geam în speranța că văz pe cineva cu lumină și fugărit de poliție. La un moment dat, deja se-nserase binișor, îl văd pe aleea blocului pe popa cu raza de acțiune duhovnicească la mine pe stradă, cum dădea disperat din aripi.

– Ce faci bre acolo? Bună seara și … pot să zic Hristos a-nviat?

-Bună seara…nu încă. La ce apartament stați?

Cu gându’ că vrea să intre-n bloc, i-am zis numărul de la interfon și… nimic. Stau două minute, stau cinci… tot nimic. Mă uit pe geam da’ nu-l mai vedeam de aplecătoarea aia de deasupra intrării pe scară. Am crezut că nu a-nțeles omu’ indicațiile, hai să-mi trag pantalonii de pijama și să cobor să văz ce se-ntâmplă. Taica popa cu trei aghiotanți, așteptau cuminți în fața scării să cobor eu, ferm convinși că eu sunt reprezentantul asociației pe teme religioase… culmea, tocmai eu. Ba chiar au scris pe un afișuț de pe ușă că Lumina Sfântă e localizată la mine-n apartament, devenit ad-hoc altaru’ scării. Nasol, deja mă vedeam cu scăunelu’ la ușă cu față monahală zugrăvită pe mecla mea de recuperator, urlând din toți gâții „Veniiiiiți de luați luminăăăăăă! Licuriciu’ dvs la datorieeee!”. Am luat candeluța, apropo, a fost moca, mă rog, acu’ nu știu dacă era moca sau nu, cert e că n-am dat bani pentru că eram în pantalonii de pijama, un tricou motivațional cu NRA (National Rifle Association), mască pe figură, în ghete militare și fără nici un ban la purtător. Tata popa n-a avut nimic împotrivă, cre’ că de frică, și m-am apucat de bătut pe la uși. Am terminat relativ repede plin de recunoștință de la colocatarii mei. Am îndeplinit misiunea întocmai și la timp, cu numele de scenă Sfântu’ Cătuliciu Licuriciu. Am ajuns acasă, am făcut gargară cu dezinfectant ș-am continuat la cocârțu’ ăla pentru că și interiorul e al meu și trebuie lustruit.

În altă ordine de idei da’ p-aceeași temă. Am un prieten vechi după chipul și asemănarea mea, adică nu-i cu toată țigla pe casă. Se apucă omu’ să sune cu urări de Paști și-l sună pe alt prieten d-al nostru, evlaviosu’ grupului. Fiecare gașcă are un „sfințișor” pentru că cineva tre’ să se roage și pentru sufletele noastre. Și-l sună ăsta cu glume în recital și-l ia direct și tare p-ăla evlaviosu’.

– Bine măi frate, e posibil așa ceva, de 44 de ani mă păcălește biserica și mă ține flămând până după 12 noapte și acu’, să constat că nu-i nici o problemă, se poate da lumina și de la 8 seara ca să putem sta la masă liniștiți, nu să flămânzim cu anumite părți ale corpului umflate de la miresmele de friptură, drob și pască.

Ce să-i mai zici nebunului, taci și mai adaugi o rugăciune în dreptul lui că e clar că are nevoie de pile la examenul final.

Dragilor, vă urez un Paște Fericit, sănătate, fericire și profitați de izolare cu odihnă cât mai multă că o să avem o grămadă de treabă după pandelică. Vă pupez virtual. HRISTOS A ÎNVIAT!!!

Licuriciu’ de ocazie – 19.04