La-nceput a fost piesa. Au zdrăngănit ei la ea, suna bine, mai o floricică, un fomfleu, cumva suna da’ nu erau foarte convinși. Cu ea la pachet s-au dus la Mihnea, maestru instrumentalului, regele butoanelor și căpetenia potențiometrelor. Le-a frecat ridichea bine preț d-un weekend și zbang, ne trimite piesa aranjată, plină instrumental pe fundal, coafată și rujată. Am rămas ca la dentist. Suna incredibil, cu o solistică de zile mari, clapă genială… totul mă-sa! Da’ la cinci minute ca durată și e clar că nu-i de radio, adică radio ș-un praz verde. Ne-am asumat, n-am vrut să tăiem nimic și eventual mai facem o variantă care să se-ncadreze în tipare.
La unison am hotărât că la „Te vreau înapoi” facem videoclip că-i ce trebuie. E genu de piesă de-ți sar sutienele pe scenă și-ți dă fiori la corazon.
Hai să vă spui povestea din spatele videoclipului.
Inițial am vrut la altă piesă, mă rog, noi vrem la toate da’ avem o jenă. Când am pus pe hârtie cam ce ne trebuia pentru asta, ne-am prins cam cât de modești suntem cum privești prin card, via contu’ bancar. Să faci un videoclip decent, atenție, decent nu model Mișu Jackson, adică fără
efecte de Star Wars și distribuție de Oscar, ai nevoie de cca. 3000 de euro pentru unu’ așeeeea, mai made in China de pe Temu, și merge pân’ la 5000 de eurași pentru un clip exact cum spuneam, decent. Buuuuun… deci n-avem bani și ce facem mai departe, facem sau facem o laie că suntem români și la asta nu ne-ntrece nimeni?
A câștigat varianta cu facem și acu’ a venim întrebarea aia grea de cum facem și mai ales cu ce facem. Noi avem o mare baftă, suntem înconjurați de prieteni buni. Îmi aduc aminte de un sold out la Teatrul Nației când Dragoș Pătraru a spus, citez, „avem o cântare la Teatrul Nației și e sold out. De Vicii io n-am auzit, da’ cumva au umplut sala și asta-nseamnă că ori sunt foarte buni și n-am auzit eu de ei, ori au prieteni mulți care cumpără bilete de milă”. Adevărul e undeva la juma’, VICII sunt buni da’ și avem prieteni mulți care țin la noi și sar c-o mână de ajutor când ne văd în impas.
Vă spuneam mai sus că primu’ pas a fost alegerea piesei și cumva ați ales voi cei ce ne onorați cu prezența la concerte. „Te vreau înapoi” se tot cerea și am zis că asta e, are priză la gagici, e bună, are un solo de chitară de te pune-n fund și o să prindă. Mai aveam nevoie de locație, scenariu’ era simpluț, ne trebuia un actor care să pară rățușca cea urâtă cu flota scufundată, părăsită și vai mama ei. Adică nu era chiar rol de Robert De Niro, mergea și cineva mai de pe o scenă locală. Ne mai trebuia un cameramano-regizor, lumini și chestii. Și ghici, n-aveam de nici unele.
Atunci a apărut îngeru’. Mă rog, omu-i dracu’ gol da-n contextu’ ăsta a fost înger level 1000. Prietenu’ și fratemeleu din altă mamă, Eugen Ionescu,
ne-a văzut îngândurați și a zis „hai mă că-l fac io și-l tragem la Teatrul Nației că avem de toate”. Am vorbit cu Dragoș Pătraru, altă mama răniților care a avut grijă de noi, ne-a dat ok-u’ să-l filmăm la el pe plantație, mai aveam nevoie de un actoreche.

Aveam noi două variante super bune. O variantă super ocupată, cealaltă la fel da’ găsea timp, numa’ că era și normal, aveau cerințe tactico-specifice gen machiaj profesional, luminist figurist, d-astea de nu le primești de pomană. Și mai era o chestie, parcă iroseam talentele pe o povestioară simpluță, dat fiind că avem scenarii la alte piese muuuuult mai complicate unde cam ai nevoie de cineva care știe cu ce se halește prestația scenică. Și atunci cum facem moca, repede și bine?
Atunci s-a votat în unanimitate ca eu să intru-n rolu’ de sedus și abandonat, vai morții mei. Le-am zis că o să le mulțumesc la Oscar, că datorită lor am ajuns să joc regizat de Tarantino și s-o am ca parteneră pe Angelina Jolie. Cât de greu să fie…  Mno, a fost puțin. Vorba lu’ Alex, „mai pe părăseală și suferință bro, ai o moacă de parcă vrei să omori pe cineva”. M-am reglat pe parcurs și n-am dat bătăi de căpăcică regizorului. Deci, aveam tot ce ne trebuia.
Stabilim noi data, ne vedem în locație pe la un 23.00 că trebuia să fim în afara programului, ne strângem și-ncepe zăpăceala. Mutat mese… multe mese, montat spot pe subsemnatu’ ca să mă pună-n valoare luministic și se pune Eugen pe filmat. Am ascultat piesa de cinci zeci de ori că trebuia să tragă cadre cu fiecare-n parte. Pe final începusem toți să urâm melodia. Am avut cadre afară, dronă, chestii. Pe la un trei dimineața eram gata.
După filmări a-nceput circu’ cu procesarea. Acolo-i munca multă că tre’ sincronizare. Avea Eugen pe televizor opt videclipuri și tot uita care cum e aranjat. La un moment dat a venit cu o bucată de bandă de mascare d-aia de zugrăveli pe care a lipit-o direct pe ecranu’ televizorului și a scris pe ea cu pixu’ numele membrilor ca să știe care-i tracku’ și al cui.
După toate nebunia am avut videoclip. Și-s tare mândru, jur. Cred că am făcut o treabă bună și e bine de tot pentru-nceput.
Mulțumim din inimă pentru susținere:
-Dragoș și Monica Pătraru, plus gașca de albinuțe de la Teatrul Nație pentru suport și găzduire
-Mihnea Ferezan pentru aranjamentul muzical cel mega-super mă-sa
-Luca Illuminati pentru video de fundal, lumini
-Eugen Ionescu care le-a făcut pe toate și a ieșit un clip pe cinste. Ești mare frățiuer… apropo, mai facem unu’ că mie a-nceput să-mi placă.
Exact când am scris acest articol videoclipul la „Te vreau înapoi” depășise 1K de vizualizări în 24 de ore și asta-i datorită vouă, cei ce ne ascultați. Vă mulțumim din inimă.
VICII, adică Alex, John, Shumu, Alin, Mișu și Maga, actorescovici de căpătat, adică io, vă invită să vizionați și să apreciați videoclipul.AICI

Orice share ajută la creșterea organică pe YouTube. Apropo, AICI alt articol sonat la bilă care-i relativ pe temă.

Cronică de videoclip

O vorbă din bătrâni zice vis-a-vis de un arestat că-i „băgat la răcoare”. Mno… noi am fost la Penitenciarul de Femei Târgșor și am fost primiți cu căldură de toată lumea. Bine… nici n-am intrat fără voia nostră în urma unor acțiuni huliganice, am fost să cântăm p-acolo. Da’ personalul super ok și-ncântare maximă la doamnele și domnișoarele din locație. Acu’ o să mustăciți că d-astea… niște feți frumoși la penitenciar de femei… e normal. Bre, stați calmi că nu-i chiar cum credeți voi. Personalul masculin de la penitenciar zici că a fost angajat după un concurs de mister… și ăla feminin… moamă, niște doamne și domnișoare frumoase de am uitat noi de ce ne-am dus. Adică nu-i ca și cum n-au mai văzut bărbați bine, ne-au primit bine pentru activitatea pentru care am ajuns noi acolo. Da’ să vă spui povestea că-i mă-sa.

Acu’ ceva vreme primesc un mesaj de la șefu’… apropo, șefu-i Directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu”- Ploiești, Vlad Mateescu… acu’ doar mă dau mare, un mesaj d-ăla în care tre’ să mai pui cuvinte că nu pricepe destinataru’. Mesaju’ era simplu, „Preot Șendroiu”. Acu’… te-ntrebi în sinea ta dacă ai făcut tâmpenii și te vrea șefu’ exorcizat, că poate tre’ să faci ceva pe plan de fraternizare cu BOR-u’… e clar că tre’ să faci ceva… da’ ce? Mai bine sun că mă prind io… sper.

Sun, vorbesc și mă prind că Nicolae, o să-i zic așa că m-am împrietenit cu preotul capelan Șendroiu, avea pregătit un parteneriat cu noi și avea-n plan să aducă niște doamne de la penitenciar să asiste la o repetiție a orchestrei simfonice. Gata, facem, vă aștept și o să fie bine. Io care am făcut armata la Ministerul de Interne, știu cu d-astea de pază și protecție, chestii cu demnitari, am colaborat cu SPP-u’, Brigada Antitero… adică mă pricep puțin. Am avut o vizită din partea personalului penitenciarului pentru vizualizarea obiectivului, am stabilit reguli, totul ok… hai să facem treabă.

În ziua respectivă, aveam niște filme-n cap de mă durea. Cum o să fie, dacă doamnele-s în portocaliu… am văzut io un serial, să dublez paza… adică să-mi aduc ambii colegi de la pază, filme bro. Și vine mașina de la penitenciar. Coboară din ea niște doamne normale, nici un Jack Spintecătoru’, nimic de speriat. Atunci mi-am dat seama că toți greșim și nu toată lumea de la un penitenciar a dat foc, a omorât, a alea, alea. Mai sunt chestii fiscale sau alte greșeli pe care le faci fără traume fizice pentru altcineva, inclusiv greșeli involuntare sancționate de lege. Asta e, îți asumi, faci pedeapsa și-ți vezi de viață cu noi învățăminte ca să nu mai faci.

Evenimentul a decurs perfect, ba chiar doamnele și domnișoarele au solicitat prezența la toată repetiția, inițial era vorba doar de jumătate din ea, deci totul perfect. S-a terminat și stăteam afară la o țigară cu preotul Șendroiu și doamna Andreea Rădulescu la vorbe… impresii. Și-mi vine ideea creață.

-Auziți, ce părere aveți de un concert rock fix la penitenciar? E posibil?

-Este… tre’ vorbit cu conducerea penitenciarului și… vedem.

-Păi… hai să vedem ce iese.

Și spre surprinderea mea… a ieșit. Prin programul de reeducare prin muzică și grație parteneriatelor dintre Filarmonica „Paul Constantinescu”- Ploiești & Penitenciarul de Femei Târgșor și Asociația Sunet Urban, asociația care se ocupă de VICII, a ieșit.

Acu’ a venit partea fun. Tre’ să spun la gașcă… la VICII… Alexis On, Alin, Tata John, Maga, Mișu și Shumu. La prima repetiție eram pe stradă, m-am poziționat strategic să am pe un’ să fug, m-am asigurat că nu-s cataroaie pe stradă… și le-am zis. Bă… vă jur, preț de două, trei secunde am auzit greierii, zgomotu’ pe care-l scoate Pământu’ când se rotește-n juru’ axei… a fost ceva rău. Da’ după alea câteva secunde am auzit „e o idee atât de tâmpită încât e genială”. Și io-te așa, două luni mai târziu, un proiect scris de preotul capelan Nicolae Șendroiu, chestii, semnături, gașca VICII a ajuns la penitenciar la concert. Și a fost super.

A fost o experiență. Am suferit că n-am avut telefoane, o regulă banală-n locație da’ pentru noi un capăt de lume, am văzut o curte interioară super aranjată, patronată de bisericuța preotului Șendroiu și d-o grămadă de trandafiri, de o sală de evenimente cu bibliotecă, o Doamnă Director Adjunct, Doamna Comisar Șef de Poliție Penitenciară Ionica Ciocodei care a apreciat și gustat concertul nostru, o lume în interiorul lumei noastre. Exact cum am zis… a fost o experiență pe care am trăit-o și ne-am bucurat de ea.

Da, muzica este un viciu! Dar e un viciu relaxant, un viciu care face bine, un leac pentru inimǎ şi suflet. Din câte știam, VICII e prima trupǎ rock din România care-şi trece-n CV aceastǎ activitate. Ulterior am aflat că și CARGO a făcut ceva similar și nu ne supărăm… CARGO e fratele nostru mai mare și mai experimentat… muuuuuult mai experimentat. Mulțumim partenerilor implicați, Dl. Comisar Şef Lucian George Toma – director penitenciar, Dna. Comisar Şef Ionica Ciocodei – director adjunct reintegrare socialǎ, Dna. Comisar de Poliție Ligia Ramona Eftime – şef serviciu educație şi preotului capelan Nicolae Şendroiu, “îngerul nostru pǎzitor” şi fanul VICII care a fǎcut posibil acest concert. Mulțumim Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii “Paul Constantinescu” -Ploieşti, cǎ ne susține chiar şi atunci când avem idei “crețe”. Mulțam fain Cǎtǎlin Gǎvǎnescu, regele butoanelor şi stǎpân al mixerelor, Iulian Blidaru pentru afişele “betoooon”, Georgescu Florin şi Alex Bǎjenaru, frații de la tehnic. Echipa VICII se-nclinǎ cu respect şi nu, nu vǎ invitǎ la acest gen de concerte. Trǎiți frumos, legal şi hai sǎ ne vedem cu alte ocazii şi-n alte locuri.

PS – Da, era și Doamna Elena Udrea… știu că toți aveați întrebarea asta. E ok și s-a distrat.

PS bis – Am primit mesaj de la Penitenciarul Jilava… cre’ că facem turneu. Metallica e tiră pe lângă noi. Au mai fost spectacole-n penitenciare… da’ noi gândim un turneu să le vedem pe toate.

Vineri 20 iunie ne vedem la Versus Pub Galați, în august mergem La Liman în Tulcea, în august LaRock, pe final de septembrie mergem la Bacău în Valhalla și  la Rock’N’Rolla la Iași… avem treabă și o facem cu mare bucurie.

Vă pupezăm și mulțumim, VICII și piuituri.ro se-nclină că ne susțineți și sunteți alături de noi.

PS… 3 cred. Aici aveți echipa.

AICI o chestie fără nici o legătură, doar fac reclamă la blog.

Prison Fest 2025 – VICII la penitenciar – 14.06

Salutare lume și o primăvara frumoasă să aveți! Io-te că ne revedem după o pauză de mai bine de trei luni. Am avut trebuță și când n-am avut, în mod cert trăiam în simbioză cu lenea și eram chefless. Toată lumea bine? PERFECT! Și io-s ok. Azi vă spui de un concert care a plecat de la o idee creață care s-a lăsat cu finalizare de a aliniat o echipă șmecheră s-o pui la rană complicată care lucrează la NASA.

Io tre’ să-i țin ocupați p-ăștia mici ai mei de la VICII. Nu mă duc mult în timp, bag un eveniment și mă ocup ușor de al doilea. Mă concentrez pe cel mai apropiat și-ncep ușor la puzzleu’ de probleme pentru următoru’. Când l-am făcut pe primu’, al doilea devine primu’ și mă focusez pe el. Și tot așa. Mno… așteptam un semn pentru 1 sau 8 martie să pice o cântare, o ceva. Și a picat o laie. Atunci am primit un mail de la neuron care zicea cam așeaaa: bă boss, fă ceva online că ai public asigurat… un mărțișor muzical la care să poa’ să participe toate gagicile din lume. Și avea dreptate. Un concert accesibil tuturor, un cadou de mărțișor care să fie apreciat de doamne și domnișoare. Și de domni că-s lăsați în pace și poa’ să stea la un pahar de cocârț în liniște și pe muzica VICII… adică nu în liniște.

Le zic la băieți ce mi-o fătat mintea. Ei deja-s obișnuiți cu mine da-i vedeam că le surâdea lucrarea. D-aciulea au început problemele cu unde-l facem, cu ce-l facem, alea, alea. Prima problemă era cum să-l denumesc să nu sune comunist sau a titlu de articol de pe ultima pagină a unui ziar provincial prost.

Când îl facem? Am zis că pe 8 martie nu-i ok, să lăsăm gagicile să iasă la pileală. Au și ele o zi pe an când poa’ să iasă la cârciumă fără acordu’ masculului din dotare și noi le legăm de glie. Nu se face așa. Hai pe 1 martie că e cu mărțișor și alea, alea. Dimineața pe răcoare eram la cafea și-mi apare-n viață colegu’ Iulian Blidaru, Eolian cum îi spun io. Eolian aproape că nu poa’ să articuleze cuvintele fără cafea. Îi spun de lucrarea, mai ales că aveam nevoie de el, revin pe temă, și-i spun că n-am nume. El a reușit cumva să spună un cuvânt, „Rockțișor”. ASTA E! ROCKȚIȘOR! Dă să pupe tata pe el de țestos!

Avem Rockțișor, aveam data de 1 martie, ne mai lipseau o bagatelă de un milion de alte chestii. Spre exemplu… unde-l facem. Prima variantă era-n studioul mega sunetiștilor Sever Staicu – master jedi &  Andrei Ion – young padawan. Locația prezenta avantaju’ tehnicului pe parte de sunet care practic era la el acasă. Atunci a apărut Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” – Ploiești, care m-a adus cu picioarele pe pământ, citez, „avem studio în filarmonică, e o ocazie perfectă să-l promovăm și tu cauți locație?”. Corect și cinstit, mai ales că dispuneam de chestii tehnice pe sunet și pe video eram acoperit 100%.

Avem dată, avem numele de Rockțișor, avem locație și urma să facem echipa cea mai tare care așa a și fost. Mă pun pe telefoane. L-am sunat pe Cătălin Găvănescu, un alt master jedi la butoane, de care ne era doruț. Îi explic ce și cum, i-am băgat provocarea-n cap și a dat OK-u’. Lu’ Andrei îi surâdea lucrarea da’ era prins în incertitudinea altui concert. Până la urmă nu s-a mai ținut și a venit la Rockțișor. Pe sunet eram beton armat d-ăla de se toarnă la centralele nucleare. Prin zonă-l aveam și pe Florinache prins cu un eveniment pe sala mare a filarmonicii. Vorba lu’ Alex, solistul vocal al trupei VICII, avem un sobor de sunetiști. Urmează video.

Aciulea n-aveam nici o emoție pentru că da, revin la Eolian. Eolian e artistu’ din spatele designului VICII. Pe el îl frec la cap când am nevoie de afișe. Și tot el e tata la camerele video. În echipă e și Luca, Nepotu’ cum îi spunem noi, care e mama la camerele video și tare pe fotografie. Adică o familie fericită. Deci sunet beton armat, Găvă & Andreiu’, video diamant industrial, Iulian & Luca, și personajele principale Alex, Tata John, Mișu, Maga, Shumu și Alin, adică VICII pregătiți de show. Dintr-o dată milionu’ de probleme a dispărut și nu numa’ că s-a evaporat, s-au aliniat planetele și am strâns echipa cea mai tare pe care o puteam strânge. Mai aveam să-l iau pe Eugen Ionescu, fratele meu as pe foto & video, da’ pentru el am avut altă lucrare. Era la Vali la Jazz Cafe să pună concertu’ live pe ce găsea p-acolo ca tehnică.

Și a ieșit… MĂ-SA! Nu cred că s-a mai făcut așa ceva la nivel local. Poate că nu știu eu da’ sincer… io n-am auzit. Pe la radiouri mai sunt live-uri, acolo un două, trei piese. Acu’ mă și laud, recunosc. Concertul l-am înregistrat, rulează încă pe pagina oficială facebook VICII, pe paginile Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, pagina oficială și pe Virtual Concert Hall. Eu noaptea după concert și după o cură cu un binemeritat cocârț, am ajuns acasă și l-am revăzut, pentru că-n timpul transmisiei s-a produs un paradox. Am fost cel mai aproape de un concert, de scenă… eram pe scenă practic, fără să aud nimic. Io am avut concert de Maga la tobe și Alex la voce. Restul instrumentele erau prin cabluri spre mixer și direct în online. La mine canci. Acasă am văzut ce a produs această echipă faină. Produsul final, cadoul către voi a fost la superlativ.

Mi-au fost spulberate toate previziunile. Io speram la un 1K de vizualizări și stați să vă spui. Pe pagina VICII avem 3,6K. Pe pagina Filarmonicii „Paul Constantinescu”- Ploiești avem 5K… adică WOW! Pe pagina Virtual Concert Hall 410 vizualizări. Am rămas fără piuit, jur. Și pentru asta vă mulțumim din inimă. Cadoul nostru a fost din inimă și ne-ați răspuns înmiit. Mulțumim celor care au donat 3,5%. Vă promit că se vor cheltui cu cap și pentru promovarea muzicii. Asociația Sunet Urban, adică VICII, cu asta se ocupă.

Vă las AICI concertul integral că-i de mare angajament. Sună fooooooarte bine, se vede excelent și aveți ocazia să cunoașteți o gașcă faină.

Mulțumim Vlad Mateescu și Filarmonicii „Paul Constantinescu” că-mpreună ne promovăm și ținem cultura sus, acolo unde-și are locu’. Mulțumim Iulian, Luca, Andrei, Găvă că ați făcut o treabă extraordinară. Mulțumim Sever pentru echipamente. Toată echipa asta și-a făcut timp să realizeze nebunia noastră. Mulțumim Viorica, contabila noastră care ne ajută enorm. Mulțumim Simona, o juristă fără de care probabil că încă ne chinuiam cu Asociația Sunet Urban s-o scoatem la un liman. Mulțumim familiilor noastre care ne-nțeleg, ne susțin și ne acceptă lipsa d-acasă. Vă mulțumim vouă, publicului nostru! Ne-nclinăm cu respect.

Nu uitați, 15 martie concert VICII & CARGO la Filarmonica „Paul Constantinescu”- Ploiești. Bilete AICI.

Cronică de cântare: Rockțișor – 03.03

Azi viu cu o poveste. Apropo, e pe bune și serioasă. Mă rog, am stilu’ meu mai pe bășcălie așeeea, da’ ea în sinea ei e serioasă.

Dragii mei, ați auzit de trupa ROMB? Ploieștenii și prietenii apropiați care știu versurile pieselor să lase mâna jos că-ntrebarea nu-i pentru ei. Mno buuun, nu contează dacă ați auzit sau ba, că oricum vă luminez eu. AICI aveți un articol despre trupa ROMB. Trupa ROMB are o istorie de aproximativ opt ani care s-a terminat brusc in anno Domini 2024, mai precis pe 1 august.

Istoria mea cu trupa ROMB începe prin martie cu ocazia unui concert la Constanța. Fost-am acolo, prestat băieții bine cu felicitări și hai cu bețivăneala. Printre cocârțuri și bericioaice, la un moment dat s-a lansat în eter, „Bă, m-am gândit, hai să-l facem pe Cătală manageru’ trupei!”. Hlizeală, bere iar, distracție și hai la nani că mai tre’ să ajungem și acasă.

Dimineața la cafea când încercam să ne chemăm cerbii și să ne punem pe linia de plutire, vine-ntrebarea, „deci… te-ai gândit, vrei manager la ROMB?”. Hopa… taci că s-a vorbit serios aseară chiar dacă ne umbla-n instalație lichide cu cifră octanică mare. Normal c-am zis un „DA” mai hotărât ca ăla din fața primarului când fosta mea prietenă a devenit actuala nevastă. Și DA-u’ l-am zis din mai multe motive. O să vă spui esențialu’.

În primu’ rând pentru că e vorba de o gașcă super faină care cântă de plăcere. Ne simțim super împreună și repetițiile plus concertele, pentru noi reprezintă o pauză de la cotidian, o refulare după muncă… e ceva de care avem nevoie. Discuțiile de pe grupul privat al trupei rivalizează cu cele mai tari stand up comedy-uri. Asta așa să vă faceți o idee.

Și-n rându’ doi, nu că zic da’ vreau să spun… SUNT BUNI! Eu cred în ei și fac tot ce pot să ajungem cât mai sus. Să revenim la poveste.

Ca orice manager proaspăt uns care se respectă, am convocat o ședință. Cu meclă de ofițer nazist și sprânceană ridicată dojenitor, le-am transmis să verificăm visteria și hai la înregistrări piese că nu se mai poate-n halu’ ăsta. Zis și hai cu făcutu’. S-a pus ban pe ban și preț d-un weekend toată lumea a făcut cerere pe la neveste și a avut viză de flotant temporară-n studioul de-nregistrări. Au cântat ai mei până le-au ieșit pe nas alea trei piese cuprinse-n buget… că asta e și așa se face. Io dacă nu cânt la nimic am fost cu d-astea, hai că puteți, dă să pup, avem echipăăăăă, avem valoareee… mobilizatoare și de-ncurajare.

A urmat o perioadă de așteptare destul de lungă-n care s-a cântat la un festival în Ploiești și a fost foaaaaarte tare, cred că primu’ la acest nivel. Am mai semnat pentru alt festival foaaaarte mare, plus un concert la un mall din zona noastră. Până aici toate bune și frumoase.

Și mai bune și mai frumoase a fost când au venit piesele. Adică deja aveam o carte de vizită cu un punct de plecare. Și-n loc de veselie, lapte, miere și unicorni roz, a venit Apocalipsa. Strânși la o ședință pe pat de bere da’ cu idei și directive de ce facem mai departe, am aflat brusc că doi din cei șase omușori ai trupei, au înregistrat numele de ROMB la OSIM fără știința sau acordul celorlalți. Unul dintre ei a fost exonerat pentru că de la el am aflat, dar pentru celălalt n-a fost așa ușor. Dintr-o dată s-a cerut o reconfigurare traseu. Problema prezenta două aspecte. Ăla de suflet că te-a trădat un prieten și ala mai grav, habar n-aveam dacă-n afară de nume a furat și piesele trupei.

Într-o săptămână a fost o mobilizare fantastică. S-au scris piesele, s-a făcut dosar pentru UCMR, s-a activat asociația pe care va activa trupa… a fost o nebunie totală da’ ne-a ieșit. Acu’ văzând cum stă treaba, tot ce am făcut a fost cu pași mărunți și acoperiți legal. Cântările avute le-am onorat sub numele de AlexisOn Band (AOB) pentru că trebuia să avem un nume și ROMB era interzis. De aici confuzia omului care cunoștea trupa. Între timp toată lumea se gândea la un nou nume. Cred că preț de o lună n-am ieșit din cuvântul romb… sincer, io nici acu’ n-am ieșit total.

Așa a apărut VICII. Aveam nevoie de un nume mic, românesc și ușor de scandat că acolo țintim. VICII pentru că avem versuri simple, inspirate din viață, nu suntem complicați deloc, suntem oameni normali… mă rog… cât se poate de normali, și ne dorim să fim parte din suma viciilor voastre. Ne vrem acel viciu sănătos pe care să-l fredonați cu plăcere pentru că altfel se lasă cu sevraj și pe care să-l alimentați atunci când se anunță un concert în care ne puteți onora cu prezența.

Cu mândrie vă spun că VICII chiar dacă a cântat sub alt nume, în primii pași făcuți până acum în viața artistică, a prestat la Florești – LaRock Fest, a cântat în deschidere la Zdob și Zdub în Ploiești la Let’s Play Fest, în deschidere la Dirty Shirt la Republik Fest, la Shopping City Ploiești în deschidere la Șuie Paparude și Carla’s Dreams și planurile continuă. Pot spune că s-a plecat cu dreptu’.

Pe mai departe vrem ca ușor, ușor să ieșim din Ploiești. În octombrie o să fim destul de tăcuți pentru că avem niște planuri mari pentru finalul de an. Știu, nu găsiți piesele VICII pe nimic momentan și vin cu răspunsu’. Vă rog să aveți puțină răbdare și încredere-n noi. Momentan dați un like la pagina de facebook pentru că acolo o să găsiți viitoarele concerte, un follow pe Instagram, un ochi aruncat pe piuiturile mele că am gura slobodă și dau din casă… vă cer TIMP.

AICI găsiți contul de facebook și insta la care încă lucrăm, dar promit că or să fie ok și pline de informații utile. Mail-ul pe care ne puteți contacta e trupa.vicii@gmail.com, sau direct la telefon – 0723203576. Cu +40 dacă suni de la Wacken sau de la Rock in Rio. Vă las aciulea ș-un articol pe temă AICI

Doamnelor, domnișoarelor și domnilooooor, TRUPA VICII! Vă spui prima dată numele de scenă sau de la bericioaice, apoi numele lor ăla din buletin.

AlexisON – Alexandru Stoica – voce

Tata John – Ionuț Ungureanu -chitara

Shumu – Mihai Ioniță -chitara

Alin că n-are d-astea – Alin Dănilă – bass

Maga – Mihai Maga Suciu – tobe

Mișu – Mihai Crețoiu – clape.

Cătală sau ăla cu piuiturile – Cătălin Vlad – manager

Mulțumim tuturor celor care au fost și sunt alături de noi. Mulțumim celor care au devenit curioși și și-au trecut în planuri un viitor concert VICII.

Mulțumim pentru orice like și share la postările noastre.

Adio ROMB, adio AlexisOn Band… salutare VICII!

P.S. Într-un articol viitor o să vă spun cum l-am agățat pe Shumu-n trupă că ne ardea buza d-un chitarist șmecher.

De la ROMB, via AlexisON Band și până la VICII – 02.10

Vă spuneam AICI de ROMBii mei. Revin imediat la ei. Și AICI de LaRock FEST. Omușorii ăștia au făcut ceva super șmecher anu’ trecut și io-te că-s puși pe fapte mari și anu’ ăsta. Aveți AICI link pentru bilete. Vă zic, dacă-l pierdeți e mareeee păcat.

Cum a fost în 2023 aveți în articolu’ precedent, ăla de la al doilea AICI. Cum o să fie anu’ ăsta o să vă spui după eveniment. Da’ nostradamusescu cum mă știți, dau cu previziunea-n voi de nu vă vedeți și dacă n-am dreptate să-mi ziceți cu „huo bă fraierică!”.

Prevăz așeeea… că locația-i tot aia și e mă-sa! Merge? V-am aburit puțin? Știiiiu că scrie pe afiș. Anu’ ăsta s-a-nceput promovarea destul de devreme și nu-s trei zile de festival, sunt patru! Bubuialăăăăăă! Să fie rock LaRock! Nu s-a mai pus în septembrie-n prag de școală când tot roackeru’ respectabil și cu pitici în bătătură era cu lacrima-n ochișor uimit de prețu’ la rechizite și-ncerca să-și amaneteze un rinichi să treacă hopu’. E în august, începe pe 15 și ține până-n 18. Deci dacă ești din București, Câmpina, Târgoviște, Buzău, chiar Brașov, de Ploiești nici nu mai zic, n-ai nici o scuză să nu ne vedem la Florești-Prahova. Restu’ țarii e invitat la noi în Prahova ca să vază că petroliștii știu cu rocku’. Prevăz un festival de zece plus cu felicitări și coroniță din lanțuri de motociclete, bericioaice și amintiri superbe.

Ați văzut line-upu’? Vă spune fratilii vostru ca să nu vă-ndepărtați de blog. Avem așa, două puncte, Zdob și Zdub, Dirty Shirt, Alternosfera, Vama, Subcarpați, Altar, Trooper și… pam, pam, paaaam… trupaaa ROMB! Exact, ROMB-ii mei! Alex, John, Mișu, Alin, Mirceone și Maga vin să vă cânte și să vă-ncânte. Io-te colea afișu’ că-i mai simplu.

Salut prezența trupei Lunatic. Bughi de la bas e prietenu’ meu și abia aștept să-l văz live. Trăiască găștile de la Sedativ și Master C! Apropo, Ploieștii-s bine reprezentați pe scena LaRock.  Și pe generația tânără de la Myst îi salut. Îmi aduc aminte când acu’ niște ani bateristu’ lor cânta-n altă trupă și am avut ocazia să le organizez o cântare la Ploiești. Pe vremea aia el era minor și așa s-a apucat tatăl lui de manageriat trupă rock. O să fie super gașcă la festivalu’ ăsta.

Da’ să revin la trupa ROMB. Acu’ dau din casă. Se pare că ROMB o să deschidă trupa Subcarpați, revin cu detalii pe temă. Da’ până-n august să nu credeți că se freacă pisoiu’. Deja s-a-nregistrat piese pe care le veți asculta-n curând la radio. Acu-s în faza de editare. Apropo, am făcut un pariu între noi. Io pun banii pe melodia „Timp”. N-o căutați pe nimic acu’ că n-o găsiți. Vă spui io când e gata și vă dau link.

Ca o avnpremieră a LaRock-ului, duminică pe 21 aprilie trupa ROMB are cântare la The Pub-Univesității, în București. Fac un warm up la proiectu’ lu’ Helciug, My Quuen. detalii AICI Io ajung în țară pe 20 după 14 ore de zbor și opt de frecat duda-n Londra. Nu promit, da’ o să trag de mine să fiu prezent.

Pentru viitor vreau să ajung cu ROMB la Iași și Timișoara da’ încă-i la faza de proiect. Tre’ să mai vorbim, să mai bem ceva, alea, alea.

Deci 21 București la The Pub și august LaRock. Cum mai apare ceva vă anunț. Apropo, ai locație și vrei cântare, mă poți contacta aici pe blog sau pe pagina de facebook. Că facem să fie frumos cu cântare, cu tot ce trebuie.

ROMB + LaRock = LOVE – 16.04

Pune-ți un cocârț, relax și stai că-ți spui despre una dintre cele mai tari săptămâni pe care le-am trăit în viața asta. Săptămâna care a debutat în 4 martie a-nceput de fapt și de drept vineri pe 1 martie odată cu repetițiile pentru concertului Cargo – Clasic. Vă spuneam AICI cum s-a-ntâmplat povestea. Acu’ vă spui cum a fost la concert. A FOST MĂ-SA! Data de 4 martie o să fie pentru mine un fel de ziua mea de naștere.

E greu să m-apuc io acu’ să vă spui ce tare-i Baciu, ce bine le zice Alin, ce dă-n ele Tavi, că Davidelu e șmecher și Ionuț face minuni. Să m-apuc să laud invitații de soi, pe maestru’ Marius Hristescu care i-a ghidat perfect pe colegii mei muzicieni din orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu – Ploiești de au prestat admirabil, să mă laud cu coru’ meu de tipi faini și de gagici frumoase de te-ntrebi dacă ai ajuns la un concurs de miss sau la o corală, nu se face că o să spuneți „bine că ești tu deștept și că-i lauzi… e normal s-o faci”. Treaba e mult mai simplă și redusă la „am fost la concert” sau „n-am fost la concert”.

Dacă ai fost la concert, cuvintele-s de prisos și n-are nici un rost să-ți explic ce ai văzut. Cel mult o să stric ceva pentru că garantat amintirea ta e mult mai bună. Dacă n-ai fost, aici e o problemă da’ am și pentru tine sfaturi prețioase. Tre’ să stai cu ochiu’ AICI, e pagina oficială a concertelor Cargo Clasic. Cu puțin noroc, următoru-i la Ploiești da’ mai vedem.

Asta a fost luni. Marți, miercuri, joi, vineri, treabă și iar treabă cu concerte simfonice, alea, alea. Și ajungem la vineri când e cu ROMB.

Hai să vă spui despre trupa ROMB… sau ROMB -ii mei cum îi alint io. Pentru-nceput hai să vă spui de ce ROMB și nu treflă. ROMB, adică Remastered Old Metal Balads. La-nceputuri s-a vrut o trupă de coveruri da’ i-a luat valu’ pe băieți de s-au trezit cu piese compuse și aranjate de ei. Piesele „Timp” și „Milioane” sunt mă-sa. Cine a fost pe la cântările lor știu ce vorbesc. Hai cu prezentările.

Alex, aka Alexis ON din mediul on-line sau Radio Prahova.

Cel mai guraliv membru al trupei, vocea trupei ROMB. Voce cu timbru vocal puternic și când l-a ascultat prima dată fosta mea prietenă, actuala nevastă, a declarat „lu’ Alex de ce-i mai dați microfon, el se descurcă fără”. Adevăru’ e că se poate angaja lejer pe un portavion ca să dirijeze avioanele de la sol.

Mirceoneeeee! Chitara stânga cum te uiți la scenă.

Se spune că inginerii au privirea inteligentă da’ nu se pot exprima. Aiurea-n tramvai! El se exprimă bine de tot. Plus că-n calitate de fotograf oficial al trupei, îl declar pe Mirceone cel mai fotogenic membru al trupei, am zis!

John… sau Tata John. Chitara dreapta cum te uiți la catwalk.

El e eminența cenușie și cu muza la purtător. Piesele trupei au amprenta lui.

Alin, bass-u’ din umbră care-ți vibrează plămânu’.

Acolo undeva-n spate, discret da’ cu efect mare. Nu-l vezi clar da’ sigur îl simți când îți vibrează paharu’ de cocârț de pe masă.

Mișu cel plin de sunete.

Că-i cu sunet de pian, de harpă, de draci, laci… e clăpar și scoate ce sunete vrea el. Legenda spune că le mai zice și cu vocea când situația o cere. Apropo, ca chestie, azi e ziua lui. Hai cu lamulțianu’ și să-i meargă clapa! Te pupez Mișulescu!

Maga, zgomotosu’ echipei.

Băiat bun da’ cu probleme comportamentale… e cam violent. Și e normal să fie așa pentru că el are rolu’ de a traumatiza tobele.

Florinachis Butonachis

Dacă vedeți unu’ mic și agitat, c-o tabletă-n mână… sau tabeletă cum o alintă el, e Florin ză mastăr of dă saund. PS. Aia nu-i bere, e aliment, în poză l-am prins pe Florinel la masă.

Asta-i trupa ROMB. Vineri au avut cântare la Curtea Berarilor – Ploiești, poze AICI. A fost un sandviș de ROMB cu Dan Helciug. Adică au început ROMBii, a preluat Helciug și au terminat ROMBii cu Dan Helciug la final. Berăria full, lume bună și pusă pe chefuială.

Sâmbătă ne-am îmbarcat și am plecat spre Constanța unde s-a răspuns invitației de cântare la Seawolves M.C. Poze AICI. Primire de cinci stele cu felicitări și mulțumim pentru asta.

Hai să dau din casă. Io-s ăla care bagă de toate-n mașină… să fie-n plus decât să n-ai. Înainte de plecarea spre Constanța, imediat după ridicarea și ultimului abur de bere de pe creierași, le-am zis la băieți să verifice dacă am luat tot să nu ne trezim la 300 de km de casă că n-avem o sculă, un cablu sau un membru al trupei. Totul ok, plecăm. Pe la Km șaizeci și nu știu cât, ne trezim la o benzinărie de pe autostradă că n-avem microfoanele la noi. Maga tobaru’ nu plecase din Ploiești că mașina lui a hotărât să-i facă cadou o pană. Ei bine, chiar a fost cadou că așa au ajuns microfoanele la noi.

Duminică după cântare când practic încheiasem o săptămână grea da’ extraordinar de frumoasă, parcă-mi doream să mă sune cineva de la Iași, Timișoara… nu contează din ce zonă a țării, să ne invite la o cântare. Așa ce o țineam lunga de nu vă zic.

Apropo de chestia asta. Ai cârciumă de roackeri și vrei concert, ROMB e la un click distanță. Sau poate un party de firmă, ne băgăm și-n d-astea. Io-te aciulea modalități de contactare. Sau AICI pe la mine pe pagină. Și un share la articolu’ ăsta-i e de bine și vă mulțumesc.

De la Cargo la ROMB – 17.03

Nu mă-njurați, știu că n-am mai scris nimic, am fost absent motivat. Idei crețe am și nu m-am înzdrăvenit la căpuț, doar că efectiv n-am avut timp. Pe scurt și revin la rock că despre asta-i vorba. Am făcut parte din echipa șmecheră care a organizat Jazz on the Roof Top 2023 și nu că-i laud da’ a fost țiplă. Am descălecat la Timișoara să-mi revăd prieteni dragi și să mă-nsor online cu o scumpă de gagică cu compatibilitate „onlaistică și neuronistică” de 100% cu mine… bine, în final m-a luat de bărbat virtual și pe mine și pe fosta mea prietenă, actuala nevastă, aia pe bune cu patalama de la primărie și popă pentru că a zis că merităm la pachet și e clar, dacă se-nțeleg două femei nici nu-mi fac probleme că n-o să mă-nțeleg cu soțu’ ei. Mai ales că-i neamț și sigur îi place berea. Te pupezăm Andreuțule!

Și io-te așa am ajuns la weekendu’ trecut în care am ajuns la Florești de Prahova La Rock Festival. Asta ca să nu scriu la La Rock și să evit lalafoniile.

La Rock Fest a fost MĂ-SA! Transmit organizatorilor că mă-nclin cu respect și le doresc cât mai multe La Rock Festuri că tare mi-a plăcut. Să vă spui.

Locația.

În primul rând locul ales e de nota zece cu felicitări. Domeniul Cantacuzino este mare și frumos, poți să pui și trei scene dacă se ajunge la o notorietate considerabilă. E poziționat la o aruncătură de băț de Ploiești, tot cam atât de Câmpina, vis-a-vis de Băicoi, de la București ajungi rapid, la fel și din Târgoviște, deci La Rock e perfect plasat mai ales dacă ai un prieten care te duce cu mașina și te lasă să bei. Să-i dea Dumnezeus sănătate lu’ al meu că m-a lăsat să-mi ciufulesc ficații-n tihnă. Deci 10 cu felicitări, coroniță și ropote de aplauze.

La Rock cu haleală, băutură și chestii după cum vrea mușchiu’ tău.

Treaba era simplă. Te duceai la un cortuleț unde niște omușori faini îți dădeau un card pe care puneai câți bani vrei. Dădeai cu cardu-n fantă pe la toate standurile, mai puțin la alea cu artizanat, tricouri, chestii trestii. Prețurile decente și cine zice că a fost scump cred că n-a fost pe la festuri. Pentru bătăi în țeavă de la ficat aveai de toate, la mine berea a fost baza. La haleală găseai cam orice-ți poftea burtica, inclusiv food truck-u’ prietenilor mei de la Cafeneaua Nației. Adică nici vegetarienii nu s-au putut plânge că au făcut foamea. Organizatorii s-au gândit și la ăia mici care au avut o zonă de coțomedii și tot felu’ de chestii pentru ei. Păcat că datorită faptului că a fost ultimu’ weekend de vacanță, n-au prea avut clienți pentru ele. La un moment dat s-a-ncercat și ridicarea unui balon cu aer cald dar probabil că adia vântu’ sau din cine știe ce alt motiv, nu l-am văzut urcat.

N-am stat la coadă mai mare de trei oameni nicăieri. Totul a mers ca pe roate grație voluntarilor, o gașcă de tineri faini.

Scenă, sunet, cabluri, chestii.

Line-up de milioane! N-aveai cum să zici că nu-ți place nimic, IMPOSIBIL. Mie mi-a plăcut tot. În afară de Cargo, Bucovina, Phoenix, Byron, White Mahala, Spitalul de Urgență, Alternosfera, Vița de Vie și OCS care n-au nevoie de prezentări, am avut pe scenă o grămadă de prieteni. Trupa ROMB la care am avut plăcerea să fac poze, au avut o prestație de mare angajament și recunosc… am cam trăit live și emoțiile lor. Mi-au plăcut maxim și vă spui io că dau din casă acu’, se vor mobiliza pentru un prim album. Îi mai frec io la cap dacă n-o fac. POZE AICI. Vă recomand să urmăriți un proiect foarte interesant, Mister C. Îi cunosc pe trei dintre membrii trupei și-s muzicieni foarte buni. Dați o căutare că nu regretați. Diablo Mami, altă trupă tânără la care-i cunosc membrii, au completat bine peisaju’.

Sunet foooooarte bun, scena-i d-aia de chemat Metallica pe ea, leduri serioase, lumini…  treabă bună, nu jucărie. Medalia de aur o dau trupei Alternosfera care m-a lăsat ca la dentolog. A avut o prestație de zile mari. Probabil și pentru faptu’ că-i prima dată când îi văz pe alternosferi live mi-au plăcut așa tare.

Vocea festivalului a fost Rock FM-ul Claudiu Cîrțînă, un super fain care dacă nu exista radiou’, se inventa pentru el. Stați să vă arăt și poze.

Asta a fost prima. Până a doua zi pentru că bere.. am uitat de ea și am mai făcut una. Da’ pe scena de La Rock tată, nu oriunde.

Cu trupa mea de căpătâi.

Cu Helciug după cântare.

Prietenul Costin cu Măria lui și Tata Urs.

Să vă spui despre surpriza emisiunii. Prima seară țop în cort la artiști la bere, țop în fața scenei la cântări și bere… a fost grele și dureri de scufiță matinale. A doua seară țop la bere-n cort, bere afară din cort… mno, e clar, cortu’ ăla are ceva și tre’ să stau departe de el. Și am stat până a apărut Claudiu să ne facă cunoștință cu șoferu’ lu’ White Mahala. Io-te șoferu’.

Și ghici… exact, țop în cort. Poate la anu-l vedem pe Vlase & CO ZOB pe scenă unde-i stă lui cel mai bine.

Concluzii

Io zic așa, două puncte… io-te-le: La Rock Festival are șanse foarte mari să devină un punct de reper pe harta rock-ului românesc și sper eu că-n doi, trei, maxim patru ani, să vedem și ceva d-afară. M-am simțit extraordinar de bine, m-am văzut cu prieteni vechi, m-am distrat, am dansat și a fost caștoc tare. Aș vrea să zic și ceva de rău ca să nu mă bănuiți că-s plătit de organizatori. Nu mai era dezinfectant la budă… n-a c-am zis. Fosta mea prietenă, actuala nevastă se tot plângea că la intrare e o singură tipă la control gagici. Noi băieții nu ne-am plâns… ba din contră… și să vie să ne controleze pe noi că nu comentăm și stăm cuminței la rând.

Cine n-a ajuns La Rock a pierdut un eveniment tare frumos. Nu-l ratați la anu’ că-i cu păcat.

FELICITĂRI LA ROCK! SĂ NE VEDEM SĂNĂTOȘI LA ANU’!

Alte chestii de cântari AICI.

La Rock Fest 2023 – 13.09

Dark side, adică partea aia nevăzută a unui eveniment, aia pe care spectatoru’ n-o vede. Dark side e zona din care se controlează un reflector și ca o ironie, reflectoru’ nu e interesat de ea. Dark side-ul care-i plin de oameni faini, de sunetiști, luminiști, recuziteri, oameni care se ocupă de promovare, voluntari, mamele noastre adoptive care fac curat după noi, oameni care-i completează pe colegii instrumentiști și care comandă acel reflector să-i pună pe aceștia în valoarea pe care o merită. Cineva mă-ntreba dacă-s în stare să scriu un articol serios și zdravăn la cap. Tocmai sunt în pericol să-mi iasă. Acest articol este despre ei, despre colegii mei. Și dacă stau să mă gândesc la replica aia corporatistă cu „la serviciu suntem ca o famile”, realizez că la noi chiar se aplică. Petrecem majoritatea timpului împreună, ne certăm și ne scoatem ochii din te miri ce, ne râdem, mâncăm împreună și am colegi căsătoriți care au copii, deci pot spune că asigurăm și perpetuarea speciei cu urmași cu pedigree în cultură. Tocmai ziceam că-mi iese un articol serios, am încredere-n mine că o s-o iau pe arătură… io-te că deja am început.

Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești a mai bifat un succes. Aseară pe 8 Iunie a avut loc un spectacol fusion, o inspirație etno cu bază și conținut simfonic îmbinate cu elemente rock, cu un cor de voci angelice și completat de soliști extraordinari. Legenda populară „Meșterul Manole” a fost preluată de Victor Cârcu, cel care a creat libretul pentru acest spectacol, în timp ce partitura muzicală poartă semnătura lui Josef Ioji Kappl. Orchestra nostră simfonică s-a aliniat sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare și trioul extraordinar compus din chitara electrică Nicu Patoi, chitara bass a lui Josef Ioji Kappl și percuția asigurată de Cristi Rațiu care a întregit partitura muzicală a spectacolului. Fabrica de voci Eduard Dinu & CO… r a importat trei piese principale, Tenorul Liviu Iftene, soprana Cristina Vasilache și naratorul George Liviu Frîncu și a șlefuit perfect conținutul orchestral. A fost un spectacol pe cinste și-s tare mândru că am fost o rotiță în această mașinărie creatoare de frumos.

AICI găsiți pozele făcute de mine, pozele mai puțin oficiale, acele poze care vă arată dark side of the Moon. O să-mi vedeți colegii în diverse ipostaze și chiar dacă vă par liniștiți și relaxați, în timpul concertelor sunt într-un fel de Defcon 5. Dacă ceva merge prost, trebuie rezolvat în timpi comparabili cu Formula 1 și cu discreție totală cât să nu afecteze spectacolul și să sesizeze publicul. Pentru un spectacol de o oră și jumătate e nevoie de o idee, se-mbină cu inspirația, se pun cap la cap partituri, se fac repetiții, se-ncepe montajul scenei cu două, trei zile înainte unde se-mbină munca fizică cu tehnică, electronică și mulți neuroni arși, plus tensiunea de „dacă ne pică tehnic ceva” din timpul show-ului  și toate astea sunt făcute de colegii mei. Ați spune că la aplauze ne relaxăm. Da, atunci chiar ne relaxăm pentru că totul a fost ok. Da’ totodată ne pregătim să demontăm scena. Când publicul este acasă și discută despre experiența trăită, noi avem ultima parte de-ncheiat. În funcție de mărimea reprezentației poate dura de la câteva ore, la două, trei zile. Și p-asta o fac omușorii din dark side, acei oameni pe care nu-i vedeți și la care de cele mai multe ori nici nu vă gândiți.

D-asta-i despre ei acest articol. Sunt oameni faini, nebuni de legat pe a locuri, da’ fac o gașcă extraordinar de productivă și rezolvă câteodată niște chestii de-ți stă mintea-n loc. Avem noi un îngeraș al nostru care-i ocupat mai tot timpu’ și ne scoate din toate situațiile grele. Sunt oameni simplii, diferiți, da’ dedicați și asta se vede în succesul măsurat în aplauzele de final. O parte sunt ale lor… ale noastre.

Cortina a picat, privim spre viitor, urmăriți pagina de facebook a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești că vara-i tânără.

Și vorba versului… dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și-n altă seară. MULȚUMIM PUBLIC DRAG PENTRU SUSȚINERE.

AICI o chestie de anu’ trecut ușor tangențială cu munca… mai mult să vedeți cam cât de tare suntem duși cu bidonu’.

Dark side of the Moon – 09.06

Știți că io cochetam cu aranjamente de concerte pe la Rock Cafe Ploiești. Chestii simple și nimic complicat. Scenă aveam, lumini aveam, o priză funcțională aveam, găseam trupe și le făceam afiș, puneam țara la cale și zbang concertu’. Am trecut la alt nivel. Am făcut parte dintr-o gașcă faină plină de nebuni simpatici (io lipseam d-acolo), care a organizat, montat, petrecut și finalizat festivalul de jazz „Jazz on the Rooftop” ediția cu numărul cinci de pe tricou. Și nu că vreau ca să mă laud, nici periat ieftin pentru colegii mei, da’ a fost wow din toate punctele de vedere. Chiar dacă sună a clișeu de nuntă, artificiile au lipsit. Date de pe Primăria Ploiești cred că rupeau gura târgului total și intram în manualul organizatorului de chestii muzicale. În spatele luminilor și muzicii de calitate a stat o întreagă echipă care a cărat, a montat, a reglat și urmărit chestii ca evenimentul să fie fără reproș. Atunci când te duci la baie și găsești săpun lichid și șervețele, să știți că nu s-au pus singure și cineva s-a-ngrijit de chestia asta. Prezentul articol este pentru cei pe care nu-i vedeți, cei care au muncit să aducă pe agendele voastre o variantă de petrecut timp liber de calitate.

Știu că zice că-i pagină indisponibilă, dacă dați click la vezi pe facebook, o să vedeți pe rapid înainte amenajarea scenei.

Evenimentul a fost gândit foarte bine. Începând de la locație și până la desfășurarea lui. Terasa de pe Primăria Ploiești e fantastică și mulțumim autorităților locale pentru disponibilitatea ei pentru acest eveniment. O să ziceți „io-te spanac pe varză ce au făcut autoritățile” da’ vă spui io că-i mare lucru. Am frecat lifturile alea de nu vă zic, plus ajutorul local pentru accesul în diverse locuri să ne montăm noi luminițe și alte nebunii. Am văzut oameni nu foarte familiarizați cu muzica jazz dar au venit pentru locație și pentru priveliștea pe care o oferă. Și au plecat cu gând de urmărire a paginii de facebook a Filarmonicii „Paul Constantinescu” pentru evenimentele viitoare. Festivalul de Jazz 2022

Evenimentul a fost gândit pe trei planuri. Principalul a fost reprezentat de cele trei seri de spectacole dar fix la intrare pe terasă am avut un mini muzeu cu fotografii rare puse la dispoziție de Muzeul Jazzului din New Orleans. La aranjament și prezentare am avut suport prețios de la voluntari, o gașcă faină de copii care ne-a demonstrat că avem speranță și e bine sănătoasă. În ziua de sâmbătă, în parcarea Primăriei Ploiești am avut o expoziție de automobile retro cu mare efect și priză la public. Retromobil Club România a venit cu niște bijuterii de picat plombe și băluță pofticioasă-n colț de gură.

Hai să vă pun link-uri cu poze.

Ziua 1 – Ziua 2 – Ziua 3 

Tratațiunea a fost asigurată de The Fable (vă pupez oameni faini și Cuba Libre!), Alexandrion și Cramele Ego Săhăteni care a făcut special pentru acest festival Vinul Ploiești Jazz Festival. Apropo, e bun, după prima seară m-am machit cu el și Cuba Libre de la bar.

Salba de artiști prezenți care a fost chintesența acestui festival îi găsiți AICI. Le mulțumesc pentru prezență și pentru prestațiile extraordinare. Să vă dau ceva din casă. În ultima zi i-am avut pe scenă  pe Luiza Zan & Jazzpar Trio. Am avut mare noroc, Luiza avea probleme medicale și totuși a reușit un concert superb. Nici măcar noi care știam ce se-ntâmplă și că abia stătea pe picioare n-am văzut un rabat al calității recitalului. FELICITĂRI ȘI APLAUZE PENTRU TOȚI ARTIȘTII PREZENȚI.

Duminică noaptea spre luni dimineața, după ce demontasem tot, stăteam toți la o țigară în curtea Filarmonicii Ploiești. Mă uitam la ei cât de rupți erau dar cu sentimentu’ ăla de satisfacție și-mplinire. Dragi colegi de prin toate departamentele, am fost buni! Și la anu’ o să fim și mai buni… poate dăm și o artifică la final. 🙂 Acum e partea aia cu mulțumiri dar am scris deja peste 600 de cuvinte și oricum sunt prea mici. O să spun atât: MULȚAM FAIN! E pentru toată lumea.

Vă așteptăm la Festivalul de Jazz 2022. AICI găsiți ceva legat de temă. Începuturile.

Jazz on the Rooftop 2022 – behind the scene – 03.09

Stați așa și nu vă speriați că-s bine. Ușor obosit că-n 12 și până-n 14 am fost în Corbi de Argeș la Stone Bird Festival, apoi am avut un weekend de cântări la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, am procesat jdee mii de fotografii de la festival și din 26 până-n 28 august sunt prins cu festivalul Jazz on the Rooftop la care vă aștept cu drag. Aveți detalii complete AICI. Da’ să vă spui cu Stone Bird.

Într-o seară eram cu gașca la, exact, la cârciumă și-l auz pe un prieten că face „wow!” și-n secunda doi îmi trimite un afiș, adică ăla de sus. Am făcut și io „wow” și-n secunda trei mi-a găsit cazare și am luat biletele. Auzisem de festival, auzisem și de zonă da’ din motive-ntemeiate sau pur și simplu de prostălău ce sunt, n-am ajuns la el. Asta e, am reparat greșeala anu’ ăsta la moment omagial, cinci ani de Stone Bird.

Am stat coleșica peste deal, cam un zece minute de mers cu mașina, la pensiunea Ioana din Brăduleț de Argeș… că poa’ să mai fie brăduleți și să nu-i încurcați. E miștocuț tare și cu gazde primitoare, curățenie, sound de natură pură, foișor și tot ce trebuie la un preț foarte bun. Am dat 520 de lei pe trei nopți și a meritat fiecare leu devalorizat de vai mama lui. Singura problemă e că pensiunea are fix trei camere, adică-i complicat pentru o gașcă mai dodoloață. O recomand pentru spălat de creier sexat de corporații și-n grup restrâns de oameni buni. Să nu vă prind cu decibeli mulți și scandal că stricați magia locului și nu mai auziți natura. Da’ să vă spui despre Festivalul Stone Bird 2022.

Stone Bird are la bază trei oameni. Io-te poza să-i vedeți.

Din păcate nu știu cum îi cheamă și mi-e rușine de chestia asta, o să-i rog să mă ierte. Dar știu că-n mijloc e primărița din Corbi, Anca Alina Baciu și cu ea mă mai scot în fața voastră la faza cu informațiile incomplete. Ei bine, omușorii ăștia au scos din anonimat comuna Corbi și au pus-o pe loc fruntaș pe harta rock-ului românesc. Stați să dezbatem puțin.

Locația de zece plus

Scena pusă pe o pantă ușoară, aproape ca un amfiteatru și te ajuta mult dacă ești din neam de hobbiți. Suficient de departe de localitate, cât să nu-i zdrăngăni la creierași pe săteni, da’ suficient de aproape dacă o luai la pas spre ea. Locuri de campare grupa mare, și mai ferite și mai centrale. Nu mă pronunț asupra budelor și dușurilor, n-am folosit că n-am băut bere și v-am spus că n-am stat în locație.

Haleală și băutură

Scurt și cuprinzător, fără fițe și aveau de toate. O măsoaie lungă la care găseai mici, ceafă, cârnați, frigărui de pui, ciorba zilei, bulz și cartofi prăjiți, o mașinuță cu burgeri și încă una cu rol de clătitărie. Vă spui, mi-am băgat picioarele-n ea de dietă și seara asta-mi era masa, o clătită cu fructe și ciocolată de salivez și acu’ când îmi aduc aminte și vă scriu vouă. De pileală găseai ce-ți poftea ficatu’ din dotare și puteai să-i dai niște amestecuri de-l făceai să-ți bată-n țeavă. Se mai formau cozi ce-i drept da’ stăteai la rând și ascultai muzică fără probleme.

Trupele invitate

Spumă frate! Toți cu stea în frunte și aproape imposibil să nu-ți fi plăcut cel puțin două pe seară. Seara 1 am avut Phoenix, Dirty Shirt, Lupii lu’ Calancea, White Mahala și Bucium, click pe formații și vedeți și pozele, în seara doi am avut Iris, Bucovina, Zob, Timpuri Noi și Uniforma, și-n seara trei Cargo, Trooper, Altar, New Jersey și C.A.S.H. Toate trupele au venit cu chef de cântare și cu tot ce au mai bun. Vreau să menționez ceva de mare angajament. Festivalul a fost închis de Cargo și de un superb foc de artificii. În acest concert trupa Cargo a avut un nou membru. Un membru tăcut dar foarte important pentru persoanele cu probleme de auz.

GENIAL! Nu știu cine a venit cu propunerea da’ a fost de MARE EFECT. Mulțumim Lavinia Chițu, ai fost de milioane și ai completat frumos un concert MEMORABIL! FELICITĂRI! Tot la capitolu’ ăsta trebuie menționată licitația organizată pentru ajutorul copiilor. Un tricou unicat și un tablou au reușit să strângă o sumă frumușică. O inițiativă extraordinară. AICI găsiți CD-ul „Musink for humanity”, luați, donați și sunteți câștigați.

Sunetul a fost foarte bun, doar o piesă sau două de la Bucium au fost ușor alterate până s-au reglat butoanele. Și nici acolo n-a fost ceva grav. Acu’… ce să vă zic, da, a fost tare pentru că așa-i la rock dar n-am deranjat pe nimeni. Că probabil au avortat spontan toate ursoaicele din zonă, asta e, ne cerem scuze, se numește selecție artificială. Glumesc, nu cred că au fost probleme pe partea asta. Aici a fost evenimentul. Se vede? De la arătătorul meu ceva mai sus.

Din punctul meu de vedere Stone Bird 2022 a fost perfect și exact de ce aveam nevoie. Mulțumesc organizatorilor pentru un weekend petrecut perfect, cu muzică bună și companie aleasă. Din punctul meu de vedere cred că este timpul să se treacă la un nivel superior prin prezența pe scenă a unei trupe rock d-afară, consacrată la nivel internațional. Cel puțin o trupă și am așa o bănuială că organizatorii se gândesc deja la chestia asta. E posibil să avem un cap de afiș în fiecare seară din festival. Vedem la anu’.

Dragi organizatori, mă înclin cu respect și să ne vedem sănătoși, aștept cu interes Stone Bird 2023. Despre alt eveniment care se va petrece în Ploiești la Filarmonica Paul Constantinescu AICI. Și AICI tot ceva legat de rock.

Stone Bird 2022 – 24.08