Muzica și apa caldă – 17.10
Lumea-njură pentru că-i place să-njure. Ploieșteanu’ e fruncea lumii care-njură. Aproape că tind să cred că prima înjurătură rostită-n limba română a fost inventată-n Ploiești. Problema e că ploieșteanul… hai să zic direct românu’ pentru că e o chestie generală pe țară, de cele mai multe ori receptorul înjurăturii ales de el n-are nici o vină și nu merită să-i fie sexată mama, morții și răniții sau câteva din părțile anatomice. Adică s-a scumpit pâinea, primu’ înjurat e ăla de la geam care o vinde. Nimeni nu se gândește că ăla-i un simplu angajat și ta-su nu-i din familia Rockefeller că altfel nu vindea pâine la magazinul de la parteru’ blocului. Da-n primă fază el e ăla… așeeea verbal ca să n-o spun direct cum e și n-are nici o vină.
Mai haios e când se-ntâmplă alt fenomen. Să zicem că apa caldă e oprită din motive de neplată a facturilor. Administratoru’ de la tine de la bloc a dat țeapă asociației de locatari și se iubește cu o băștinașă pe o plajă-n Maldive pe banii care făceau ca apa caldă să vie pe la robineți. Asociația înjură primăria, instalatoru’ de pe scară și providerul cu apa caldă. Abia după ce se răcorește-l pomenește și pe administrator. Apoi înjură poliția că nu l-a prins, pe Iohannis și pe șefu’ la Maldive că n-au semnat între ei acord de extrădare.
Weekendu’ ăsta m-am ocupat de promovarea Ploiești Jazz Festival – 2022. AICI găsiți detalii și dacă sunteți din zonă sau treceți p-aciulea io zic să vă băgați că o să merite. Echipa din care fac parte, gașcă faină și implicată, face tot posibilul să promoveze acest festival în toate modurile posibile. Muzicienii de la noi au cântat în autobuze, avem un TIR pe care-l plimbăm prin oraș, artă tematică expusă, bannere, afișe și spectacole în punctele de atracție ale Ploieștiului. Adică în cele două mall-uri din oraș, pentru promovare am avut un mini concert și dans cu trupă de dansatori consacrați.
Că tot am zis de apa caldă care-n Ploiești e rece. Înainte de Putin și inflație ploieșteanu-njură că n-are apă caldă. Și nu se mai limitează la administrator, primărie sau poliție, înjură pe toată lumea.
Am ajuns la primul mall, aranjat scena ad-hoc și colegii muzicieni s-au pus pe treabă. Eu și colegul meu de la tehnic plus trei voluntare ne făceam de treabă. Care un live pe facebook, care la poze și-mpărțit pliante despre eveniment. La un moment dat încercam să găsesc cadru’ cel mai cadru dintre cadre ca să-mi iasă pozele beton. Un el plus o ea cu plod de mână, probabil că m-au văzut că sunt din gașcă, la un moment dat când mă-ndepărtam de concertuț pentru o poză mai amplă, îi aud.
– La apa caldă nu dați drumu’, vă arde de cântat!
Asta e ca și cum îți ia foc casa și tu nu suni la pompieri, suni la ăia de la cablu’ TV și eventual îi și înjuri. Măi oameni buni, noi ne ocupăm cu altceva și o facem hai să nu zic foarte bine că o să-mi ziceți că mi-au murit lăudătorii, o facem bine… bine de tot. Asta suntem noi, suntem una dintre instituțiile de stat care se ocupă de cultură. Ei bine, n-am mai rezistat și m-am întors spre ei și cu o față serioasă le-am zis.
-Da’ pentru asta facem concert, apa caldă vine diseară la ora opt. Este un concert dintr-o serie de manifestări culturale care se țin în mai multe puncte din oraș și sărbătorim venirea apei calde. Nu știați?
Bă le-a picat fața. Mai aveau puțin și își cereau scuze. I-am văzut mai senini, mai veseli, cred că au deschis o șampanie acasă în cinstea evenimentului. Cel puțin până seara la ora opt au fost veseli. După aia… nu cred. Oricum am pășit atent să nu mă sparg în caz că mă ajungeau blestemele. Mă râdeam numa’ când îmi venea imaginea lor în minte, toți atenți la robinet cu căscuțele de baie pe căpuț. Da’ acu’ pe bune, gândiți și voi puțin oameni buni că nu-i fizică atomică.
Am înțeles din zvonuri că nu mai e mult și chiar o să vie apa caldă. Alte chestii despre români AICI.
N-ai cu cine ,domnule.Sunt din Ploiești, dar nu sufăr de apă caldă, stau la casă. Problema stă așa de când nu mai e apă caldă, ploieșteanul a înjurat pe toată lumea indiferent de evenimente în oraș.
Pingback: Dark Side Of The Moon - 09.06 - Piuituri