La Rock Fest 2023 – 13.09
Nu mă-njurați, știu că n-am mai scris nimic, am fost absent motivat. Idei crețe am și nu m-am înzdrăvenit la căpuț, doar că efectiv n-am avut timp. Pe scurt și revin la rock că despre asta-i vorba. Am făcut parte din echipa șmecheră care a organizat Jazz on the Roof Top 2023 și nu că-i laud da’ a fost țiplă. Am descălecat la Timișoara să-mi revăd prieteni dragi și să mă-nsor online cu o scumpă de gagică cu compatibilitate „onlaistică și neuronistică” de 100% cu mine… bine, în final m-a luat de bărbat virtual și pe mine și pe fosta mea prietenă, actuala nevastă, aia pe bune cu patalama de la primărie și popă pentru că a zis că merităm la pachet și e clar, dacă se-nțeleg două femei nici nu-mi fac probleme că n-o să mă-nțeleg cu soțu’ ei. Mai ales că-i neamț și sigur îi place berea. Te pupezăm Andreuțule!
Și io-te așa am ajuns la weekendu’ trecut în care am ajuns la Florești de Prahova La Rock Festival. Asta ca să nu scriu la La Rock și să evit lalafoniile.
La Rock Fest a fost MĂ-SA! Transmit organizatorilor că mă-nclin cu respect și le doresc cât mai multe La Rock Festuri că tare mi-a plăcut. Să vă spui.
Locația.
În primul rând locul ales e de nota zece cu felicitări. Domeniul Cantacuzino este mare și frumos, poți să pui și trei scene dacă se ajunge la o notorietate considerabilă. E poziționat la o aruncătură de băț de Ploiești, tot cam atât de Câmpina, vis-a-vis de Băicoi, de la București ajungi rapid, la fel și din Târgoviște, deci La Rock e perfect plasat mai ales dacă ai un prieten care te duce cu mașina și te lasă să bei. Să-i dea Dumnezeus sănătate lu’ al meu că m-a lăsat să-mi ciufulesc ficații-n tihnă. Deci 10 cu felicitări, coroniță și ropote de aplauze.
La Rock cu haleală, băutură și chestii după cum vrea mușchiu’ tău.
Treaba era simplă. Te duceai la un cortuleț unde niște omușori faini îți dădeau un card pe care puneai câți bani vrei. Dădeai cu cardu-n fantă pe la toate standurile, mai puțin la alea cu artizanat, tricouri, chestii trestii. Prețurile decente și cine zice că a fost scump cred că n-a fost pe la festuri. Pentru bătăi în țeavă de la ficat aveai de toate, la mine berea a fost baza. La haleală găseai cam orice-ți poftea burtica, inclusiv food truck-u’ prietenilor mei de la Cafeneaua Nației. Adică nici vegetarienii nu s-au putut plânge că au făcut foamea. Organizatorii s-au gândit și la ăia mici care au avut o zonă de coțomedii și tot felu’ de chestii pentru ei. Păcat că datorită faptului că a fost ultimu’ weekend de vacanță, n-au prea avut clienți pentru ele. La un moment dat s-a-ncercat și ridicarea unui balon cu aer cald dar probabil că adia vântu’ sau din cine știe ce alt motiv, nu l-am văzut urcat.
N-am stat la coadă mai mare de trei oameni nicăieri. Totul a mers ca pe roate grație voluntarilor, o gașcă de tineri faini.
Scenă, sunet, cabluri, chestii.
Line-up de milioane! N-aveai cum să zici că nu-ți place nimic, IMPOSIBIL. Mie mi-a plăcut tot. În afară de Cargo, Bucovina, Phoenix, Byron, White Mahala, Spitalul de Urgență, Alternosfera, Vița de Vie și OCS care n-au nevoie de prezentări, am avut pe scenă o grămadă de prieteni. Trupa ROMB la care am avut plăcerea să fac poze, au avut o prestație de mare angajament și recunosc… am cam trăit live și emoțiile lor. Mi-au plăcut maxim și vă spui io că dau din casă acu’, se vor mobiliza pentru un prim album. Îi mai frec io la cap dacă n-o fac. POZE AICI. Vă recomand să urmăriți un proiect foarte interesant, Mister C. Îi cunosc pe trei dintre membrii trupei și-s muzicieni foarte buni. Dați o căutare că nu regretați. Diablo Mami, altă trupă tânără la care-i cunosc membrii, au completat bine peisaju’.
Sunet foooooarte bun, scena-i d-aia de chemat Metallica pe ea, leduri serioase, lumini… treabă bună, nu jucărie. Medalia de aur o dau trupei Alternosfera care m-a lăsat ca la dentolog. A avut o prestație de zile mari. Probabil și pentru faptu’ că-i prima dată când îi văz pe alternosferi live mi-au plăcut așa tare.
Vocea festivalului a fost Rock FM-ul Claudiu Cîrțînă, un super fain care dacă nu exista radiou’, se inventa pentru el. Stați să vă arăt și poze.
Asta a fost prima. Până a doua zi pentru că bere.. am uitat de ea și am mai făcut una. Da’ pe scena de La Rock tată, nu oriunde.
Cu trupa mea de căpătâi.
Cu Helciug după cântare.
Prietenul Costin cu Măria lui și Tata Urs.
Să vă spui despre surpriza emisiunii. Prima seară țop în cort la artiști la bere, țop în fața scenei la cântări și bere… a fost grele și dureri de scufiță matinale. A doua seară țop la bere-n cort, bere afară din cort… mno, e clar, cortu’ ăla are ceva și tre’ să stau departe de el. Și am stat până a apărut Claudiu să ne facă cunoștință cu șoferu’ lu’ White Mahala. Io-te șoferu’.
Și ghici… exact, țop în cort. Poate la anu-l vedem pe Vlase & CO ZOB pe scenă unde-i stă lui cel mai bine.
Concluzii
Io zic așa, două puncte… io-te-le: La Rock Festival are șanse foarte mari să devină un punct de reper pe harta rock-ului românesc și sper eu că-n doi, trei, maxim patru ani, să vedem și ceva d-afară. M-am simțit extraordinar de bine, m-am văzut cu prieteni vechi, m-am distrat, am dansat și a fost caștoc tare. Aș vrea să zic și ceva de rău ca să nu mă bănuiți că-s plătit de organizatori. Nu mai era dezinfectant la budă… n-a c-am zis. Fosta mea prietenă, actuala nevastă se tot plângea că la intrare e o singură tipă la control gagici. Noi băieții nu ne-am plâns… ba din contră… și să vie să ne controleze pe noi că nu comentăm și stăm cuminței la rând.
Cine n-a ajuns La Rock a pierdut un eveniment tare frumos. Nu-l ratați la anu’ că-i cu păcat.
FELICITĂRI LA ROCK! SĂ NE VEDEM SĂNĂTOȘI LA ANU’!
Alte chestii de cântari AICI.
Pingback: ROMB + LaRock = LOVE - 16.04 - Piuituri