Berea noastră cea de toate zilele…- 11.08
Pentru că am fost cuminte și am păpat tot, cre’ c-am împlinit frumoasa greutate de 95 de kg. Doar cred e pentru că nu m-am urcat pe cântar că-i al meu și-l iubesc, chiar dacă uneori e total neprietenos la afișaj. Da’ mai am io un cântar biologic. Știți genunghiu’ de „mă mamaie, mă”? Ăla de femeie bătrână cu brâu’ de lână care prevestește vremea rea mai ceva ca Busu? Fix ca ăla numa’ că depistează țesutu’ adipos și grăsimea, într-un cuvânt, colăceii de la burtică. Când sar de 90-93 de kg în viu și mai fac și efort ca la Sfinx, genunchiu’ stânga spate… logic că spate că dacă era față-i spunea cot, începe să facă figuri ca la un terminator cumpărat de pe Temu, fără schimbu’ de ulei la timp și uitat în ploaie.
Deci… nu mai merge și tre’ să iau măsuri. Prima dată am depistat cauzele. Cauza-i una, mănânc ca porcu. Și cel mai degustat aliment… degustat pe dracu’… îl bag în mine ca un tâmpit, îl prizez, îl visez, îl venerez… e berea. Nu vă mirați, berea e catalogată aliment. Și io mănânc multă bere… o beau cu plăcere… pana mea, mă înec cu bere, mă fac salvamar, mă autoresuscitez și mă înec iar. Și am zis că-i cazu’ să fac ceva-n sensu’ ăsta. Pasu’ doi după depistarea elementelor nocive, transformate-n forme rubensiene și-n cifră care bate spre sută la cântar, e dieta. Orice dietă zdravănă la căpăcică și cu rezultate notabile-n palmares zice că no more alcooale for me. Cum berea e și papa și la categoria alcool, canci bere că-i cea mai nocivă. Vara fără bere e ca iarna fără cocârț da’ am zis, am zis… dietă. Și ăsta-i momentu’ în care planetele s-au aliniat să facă mișto de mine.
– Cică vorbele din bătrâni sunt sfinte. Aia cu „ieșim la o bere?”… știu, o să ziceți că nu-i chiar vorbă din bătrâni. Ba da, este la mine-n Ploiești. E salutul interbelic ploieștean când se-ntâlneau doi amici și-n loc de „salut”, „bună” sau „… -n cur”, era „ce bei?”. S-a metamorfozat în mai elegantul care-mpacă utilu’ cu politețea în „salut, ieșim la o bere”. Deci, e din bătrâni și e gogoriță curată, pentru că niciodată n-o să ieși la o bere. Încearcă faza asta cu apă. Maxim două ape și auzi concert de broscuțe-n burtică.
– Mă tot gândesc să-mi reiau mersu’ pe jos. Ei bine, n-o s-o fac prea curând. În drum spre muncă și la retur, trec pe lângă multe cârciumi. Voi ați văzut cum arată o halbă scoasă din congelator, cu bere-n ea și două degete de spumă, în lumina soarelui de pe la ora 16.30-17.00? Sincer… dacă la o masă alăturată ar sta Shakira goală, tot berea aia e mă-sa și-mi captează atenția. Bine… și Shakira… da’ berea… Adică altfel te așezi lângă ea cu berea-n mână și o abordezi, îți dă o prestanță, un ceva.
– Am început să mă duc la cârciumi la care n-am mai fost. La alea la care-s client fidel a-nceput să-mi fie jenă să dau ochii cu ospătarii. Mă fac de râs, îmi terfelesc reputația construită-n ani în care am fost campion local la halbere. Au privirea aia de „vai săracu’, ia pastile… e bolnav”. Apropo de mers la cârciumă. Sâmbătă am fost la o cârciumă și am cerut o apă. Voi știți cât e o apă? Nu, nu adusă dintr-un ghețar virgin, neatins de poluare și caca de pescăruș, o apă d-asta de la noi, sper dintr-un izvor totuși și să nu fie chiar de la robinet, știți? Io am avut un blocaj. 17 lei, ce-i drept la 750 ml. da’ tot apă e și atenție, n-am fost s-o beau la aeroport. O bere era 15 lei. D-aia mă e poporu’ ăsta bețiv. Mai bine bețiv decât prost… ca mine. În Dubai la benzinărie cumperi apa între 2,5 și 5 lei, la restaurant sau cafenea e între 6 și 12 lei în funcție de fiță și cel mai important, ăia n-au voie să bea bere că-s musulmani. Da’ și mai important, n-au apă… sau au da’ e puțină.
– De când m-a trăsnit asta cu dieta și stop bere, am avut caniculă.
Uf… e grele… am 9 zile fără bericioaică și mi-e un doruț…