Mașina de spălat de la Harvard – 30.10
Stați că nu v-am zis-o p-aia cu mașina de spălat. Sau v-am zis-o… Nu mai știu.
Acu’ ceva vreme, mașina mea de spălat a-nceput să facă un clinca, clinca, mai altfel decât glu, gluurile cu care eram eu obișnuit. Și pentru că bănuiam că e deșteaptă, mi-a dat ș-un mesaj de eroare pe ecranu’ ei și mi-a confirmat că chiar e deșteaptă. Apoi pauză de la principala și unica ei funcție și rol în viață, exact, aia de spălat țoale. Avea ceva ani în spate da’ parcă nu mă-nduram s-o pensionez din motive financiare și de lene acută pentru că n-aveam chef s-o car în spate, s-o aduc p-aia nouă, să montaj și să pe dracu’ ghem. Așa că Publi24 să trăiască. Am forat p-acolo și printre domnișoare prestatoare de servicii… anumite servicii, am găsit și un tip doftor de spălătorese. Deși era o brunetă p-acolo care zicea că face chestii pornache și am fost tentat s-o iau, am mers pe un nene de se dădea specialist în scule de spălat bulendre. Vezi mă ce-nseamnă reclama, dacă fata aia scria și că spală rufe, pe ea o luam. Îl sun pe om, facem programarea fix a doua zi, deci minunat până aici.
Printre altele io am și calificarea de electro-mecanic aparataj casnic și industrial, obținută imediat după ce s-a răcit magma care a acoperit dinozaurii. În teorie știam cu mașina de spălat da’ cu alea apărute imediat după ce au renunțat femeile să mai meargă cu rufele la vâltoare. Adică un motor, o curea, o presetupă și buton pornit/oprit. Astea apărute după căderea Bastiliei sunt o enigmă totală pentru mine și atunci când te uiți ca curca-n crăci, cauți un băiat.
Vine ziua cu programarea și țâr la ușă. Un tip la sacou, cu cravată și diplomat.
-Salut, am asigurare de viață și nici n-am două minute să vorbim despre Isus.
-Aaaa… nici eu… cu mașina de spălat sunt.
Io acu’ mă așteptam să vină un d-ăla la salopetă și cu bască cu moț, cu o lădoaie de scule defecte 50%, știți voi, cu cheile alea decalibrate și șurubelnițe rupte-n gură. Un ceva mai apropiat de ideea de mecanic, un ăla cu pete de ulei pe el, nu un James Bond.
-O ceri de nevastă? Dacă ai nași, faceți nunta după ce iau salariu’ și mă lași în două rate cu daru’, hai să te pup! Îți dau fata!
-Sunteți simpatic… da’ hai să vedem mașina că-s puțin pe grabă și mai am două programări.
Îl duc la mașina de spălat neconvins că nu se pune ăsta-n genunchi și cu inel la purtător, îi face o serenadă că prea era la țol de petrecere cu pirostrii. Scoate omu’ o sculă, dă un capac jos, deschide diplomatu’ din care s-a ițit un laptop d-ăla de lucrează la NASA, se conectează cu o mufă specială la mașină și-ncepe să ruleze un program de diagnosticare. Mă boss, tehnică frate nu jucărie.
Rulează ăla, face piu, piu și zice că are eroarea cu număru’ 564,8 pe tricou. Se intră pe catalogu’ de erori și vede că aia-i pe evacuare. Bibilește un minut, rulează iar programu’ de diagnosticare, face o probă și 150 de lei mai târziu, e gata mașina de spălat. Bă du-te naiba! Cum ai făcut bre ca să nu mor prost. Nici o șansă, o să mor prost că astea se-nvață la Harvard, secția mașini de spălat.
Pe bune, cred că-s cel mai prost din curtea școlii, în cazu’ meu, din casă. Mai am chestii d-astea la care mă uit ca la mașini străine. Aparatele la care evoluează fosta mea prietenă, actuala nevastă, aparatele din bucătărie sunt OZNuri pentru mine. La televizoare știu să dau mai tare sau mai încet și să schimb programu’, bine că buda-i normală și nu necesită cursuri speciale.
Io stăteam și mă gândeam cum arată șefu’ lu’ James Bond… M adică. Vă dați seama că ăla vine la lucrare-n Ferrari și-n costum de epocă tip Regele Soare. Sau ca Dănuț Happy Priest la sfințenia Catedralei Neamului.
Altă dată tot mașina de spălat, da’ de data asta n-a mai zis nici clinca, clinca, nici glu, glu… nici nimic. Nu mai scotea nici un sunet, mută total. Deja avea o vârstă și zic că acu’ chiar tre’ schimbată. Vine tipu’ ăla, scena se repetă da’ de data asta era îmbrăcat mai de ieșit la o plimbărică prin parc cu gagica. Da’ atenție, gagică nouă și maxim la întâlnirea doi până-n sexuț când încă te-mbraci frumos și îi deschizi ușa la mașină. Adică tot frumos și incompatibil cu imaginea mecanicului clasic.
Eroarea zicea că placa care făcea scama pufoasă și morții ei, nu mai funcționa. În mod normal pentru o sumă modică de 600 de leuți, altă placă-nfiptă-n locu’ ei și te-am pupat pe portofelu’ gol. În acel moment omu’s-a transformat în depanatorul român.
-Domnu’… facem așa. Iau placa, mă duc acasă, schimb sifla cu trei clave (sau ce piesă mi-a zis el că nu mai știu și oricum nu mă pricep la fizică cuantică), că așa e 150 de lei. Dacă vreți placă nouă, 600 de lei. Ce preferați?
Cardu’ de la bancă m-a sunat pe Revolut și mi-a zis că 150 e perfect, mă-ncadrez. Am mers pe românească că vorba aia, mașina are deja o sută de ani, nu merită mai mult chiar dacă-i mai deșteaptă ca mine.
Am așa un sentiment că v-am mai spus-o p-asta… Asta e, am și io o vârstă. Pentru alte tâmpenii, AICI.