Veste și poveste – 19.02

De fapt sunt două povești și o veste șmecheră. Vestea o las la sfârșit, încep cu poveștile că am strâns ceva de când n-am mai dat p-aciulea. Am scutire să știți, sunt plin de evenimente și plin de restanțe la somn.

Poveste 1 – Tenoru’, soprana, pianu’ și bubuitura

Concert clasic de Valentin iubărețu’. Public stilat da’ mic ca densitate pe metru pătrat. Io fotograf de ocazie că suntem pe saving costuri și nu ne permitem un profesionist. În mod normal la concerte e liniște deplină de s-aude și țânțaru’ când își suflă trompa, da’ când e sala jumate sau trei sferturi cu spectatori e și mai nașpa dacă ai bomboane-n țiplă fâșâitoare, parcă se amplifică zgomotu’.

Noi avem două intrări în sală, pe stânga și pe dreapta. Poze tre’ să fac și de pe stânga și de pe dreapta. Și ca să nu mai frec ușile alea, m-am gândit să o iau pe ultimu’ rând că oricum era gol. Prost gândit. Mă bag pe rând tiptil, înaintez și pe la jumătatea rândului găicile alea de la ghete, alea ultimele pe care nu-ți mai bagi șireturile, alea în formă de cârlig, se-ncârlighează între ele și mă duc… Nu total că sigur nu nimeream io perfect spațiu’ ăla dintre scaune ca la avioanele low cost și sigur mușcam dintr-o canapea, cam la 45 de grade când m-am oprit cu picioru’ într-un scaun și restu’ de căzătură a fost mai mult o așezare pe vine controlată de durere și celălalt picior funcțional. M-am ghemuit și am rămas acolo. Parcă vedeam cum am întors tot publicu’ spre mine. S-a auzit ca o bormașină-n creierii dimineții de duminică. Nu puteam să urlu de durere pentru că concert. M-am târât la capăt de rând să-mi ling rănile. Mi-am dat seama ce cultură vastă am io pe religie. N-am bănuit că știu atâția sfinți și dumnezei, pomeniți toți în gând și-n liniște totală, aproape ca-ntr-o rugăciune.

În timpu’ ăsta, colegu’ de la video a ieșit afară să se râdă. Afară alți doi colegi la fumat.

-Bă, a căzut Cătală! Oare aparatu’ foto a scăpat?!

Unu’ din cei doi colegi d-afară a ciulit urechea către sală.

-Da, nici o problemă. Crede-mă că dacă pățea ceva aparatu’ aflam. Se termina cu concertu’. Auzeam înjurături de acopereau și pianu’, și tenoru’, și soprana.

Poveste 2 – Sucu’ acidulat dăunează grav sănătății

La noi a fost un campionat internațional de box. Un prieten d-al meu, ăla cu magazinu’ Mega, a fost sunetist la eveniment. La un moment dat a intrat setica-n el și s-a dus la o mașinărie d-aia de dai cu cardu-n fantă, selectezi un număr aferent produsului dorit și mașinăria-l împinge de-ți cade într-o cutie jos. Și setica lui o zis că vrea de pe rându’ cel mai de sus un bidon de nu știu ce, da’ nu știu ce-u’ ăla era acidulat. A căzut bidonu’ de la doi metri, l-a luat și hai să se ducă la locu’ lui la mixer. Pe drum, fix pe treptele de dau în sală, se pregătea echipa de box a Armeniei, mai erau niște arbitrii, ghici, tot de box, probabil fost sportivi pe profil și al meu s-a gândit să deschidă dopu’ la sticlă. Mă rog, n-a gândit nimic. Și ce se-ntâmplă cu o băutură acidulată într-un recipient care a fost agitat? Exaaaact, vrea să iasă din recipieeeeent. Și exact așa a și făcut, a ieșit pe toată lumea din proximitate. Al meu și-a privit moartea-n față, personificată într-o echipă de boxeri pe care scria Armenia. Povestea spune că a scăpat cu viață că-l ajută fața, e și puțin bâlbâit și avea un șervețel în buzunar. Unu’ d-ăla d-o nară care nu face față nici la mucii unei banale răceli. Unu’ cam de zece pe zece cu care nu rezolva nimic, da’ gestu’ contează.

Ș-acu’ veste de veste

Pe 4 Martie 2024, adică coleșica peste câteva zile, la Sala Palatului o să fie concert mare. Orchestra și Corul (condus de Eduard Dinu) Filarmonicii Paul Constantinescu – Ploiești, împreună cu trupa CARGO, sub bagheta maestrului Marius Hristescu, vă invită la CARGO CLASIC. Concertu’ ăsta are o poveste pe care o scriu zilele următoare. Bilete AICI.