Pe bune, ne-am defectat rău de tot ca nație. La noi nu există noțiunea de avertisment. Noi facem scandal într-o anumită problemă nu pentru a corecta ceva, creierul nostru defect se hrănește cu scandal și nu facem reproșuri pentru prevenție, facem reproșuri pentru show. Creierul nostru defect începe bine și ne dă comandă să-l apostrofăm pe ăla care-și aruncă chiștocu’ pe stradă, se conectează la gură, începe să emită semnale acustice de corecție și indiferent de rezultat, adică dacă cel apostrofat se corectează și totul e ok, se rupe legătura și continuă cu niște aberații transmise cumva spre gură doar de dragu’ de a face scandal și de a umilii. Se umflă tărâța-n el și tre’ să demonstreze superioritatea pe lanțul trofic a purtătorului. Ne pierdem calitatea de om și nici măcar nu ne dăm seama cât de rău ne facem singuri. E nevoie de câte o catastrofă să ne prindem cam cât de mici suntem și cam cât de frumoasă-i viața cu zămbetu’ pe buze.

Acu’ ceva timp în urmă, nu mult, cam două săptămâni, eram într-o zonă aglomerată cu o dubă. Logic, canci loc de parcare. Trebuia să opresc fix trei zeci de secunde… nici atât, mai puțin. Lăsam ceva și-mi vedeam de drum. Io-s genu’ de mai bine merg trei străzi decât să blochez pe cineva sau să-ncurc circulația. Găsesc o modalitate de parcare care presupunea urcatu’ fundului dubei pe trotuar pe care-l eclipsam cu 50% din capacitate. Eclipsă parțială de dubă… adică de trotuar. O zi superbă de final de săptămână care prevestea un weekend călduț, soare puternic pe cer, lume zâmbitoare și nimic nu-l anunța pe acel bou care-ți strică ziua.

Mă dau jos din mașină și auz în spate.

-Bă, io pe unde mai trec?!

Mă uit și văd un tip cu un copil cam de trei anișori de mână .Tipu’ extrem de cunoscut da’ nu știam unde să-l plasez în timp și spațiu. L-am apreciat cam de vârsta mea, maxim cinci zeci de ani, f–k… mai am puțin și fac 50 de ani! Mă doare la bașcheți, io să fiu sănătos. Avea o meclă acră cu ridurile alea urâte de la-ncruntare excesivă. Culmea e că trecuse de mine, adică am avut grijă să nu fac eclipsă totală de trotuar și nici nu era un trafic pietonal de stat la rând la trecătoare. Oricum, deranjantă abordarea. Zic hai să nu fac circ că-i și un copil de față, plus că n-avea de un’ să știe că io doar mă dau jos din mașină, urc la loc și plec.

-Îmi cer scuze, doar am oprit puțin, las ceva și am plecat în zece secunde.

-Da mă, așa ziceți toți!

Și pleacă. Am făcut ce aveam de făcut, hai să plec. Au durat cred că fix 15-20 de secunde și ghici, se-ntoarce ăla. Eu tocmai urcam, adică se vedea cu ochiu’ liber că m-am ținut de cuvânt și scuzele alea n-au fost un clișeu.

-N-ai plecăt bă! Ț-ai dracu’ cu cine v-a dat carnetele!

Și a ieșit Hulk. Pentru cine mă consideră băiat super educat, finuț și pacifist să știe că sunt până la o limită și mai bine se oprește din citit aici ca să nu dărâm un mit. Urmează conținut +18 cu puternic impact emoțional, o să dau cu beep pe unde se poate. M-am dat jos din mașină, deja aveam uitătura de Mordor ș-am început.

-Ce morții mă-tii ai?! Nu ți-ai făcut antirabicu’ matinal?! Ce-i căcatu’ ăsta de-l provoci!? Un educațional pentru ăsta micu’ să vază că-i ta-su’ mare cruciat?! Ie-și din zonă că-ți beep una de-l las p-ăsta micu’ fără idol. De când beep a mea vorbești așa cu mine, am făcut armata-mpreună?!

Am putut muuuult mai mult, aciulea am făcut un rezumat. Ca prin minune după ce a clipit de două ori mirat, și-a luat plodu’ și a părăsit linia 1. Care-i faza că nu pricep? Am greșit eu la-nceput când mi-am cerut scuze? Trebuia să dau din prima cu morți, răniți și gâții mă-sii? Am fost mai convingător a doua oară? De ce trebuia să fac asta? Care-i mai defect, creierul meu sau al lui? Dacă riposta ne luam la bătaie și traumatizam un copil deja traumatizat pentru… pentru ce? Dacă nu eram cu mașina și stătem pe trotuar ocupându-l 50% ce făcea, mă-mpingea în stradă?

Se termină chestia, io mi-am văzut de ale mele, faza am dat-o uitării da’ mă obseda fața idiotului și faptu’ că nu-mi aminteam de unde-l știu. Și clinc, am făcut legătura. Chiar am petrecut împreună puțin timp în armată. În perioada când făceam io purici prin liceul militar, era un cadet de anul IV care se pregătea pentru Academie. Ulterior am aflat că o terminase și își continua pregătirea militară. Acum e clar pensionar cu grade de colonel pe epoleți și pensie specială. Presupun că freacă duda toată ziua și își varsă frustrările din militărie pe cine apucă. Culmea e că i-am cunoscut foarte bine tatăl, a fost subalternu’ tatălui meu, un om de toată isprava și bun meseriaș la toate. Idiotu’ nu e idiot deloc, din contră, io-l știu de șef de promoție titulatură pe care nu o obții ușor. Și totuși io-te ce a devenit. Păcat, mare păcat. Parcă nu-mi mai pare așa rău că n-am mers pe carieră militară, eram sigur un tânăr pensionar defect.

Neam/ne-am defect … defectat – 28.02

Angajații Poștei Române pot sta liniștiți, n-am nimic cu ei și-n ultima perioadă Poșta Română mi-a făcut numa’ surprize plăcute. Azi am ce am cu ăia privați și vezi Doamne, rapizi.

Acu’ două săptămâni mi-am comandat pe sitele ăla de bașcheți, ăla super cunoscut, E-șoșoni.ro ca să nu le fac reclamă de parcă voi nu v-ați prins despre cine vorbesc, două perechi de tropotele pentru că n-aveam încă două miliarde de perechi și trebuia să fac sumă rotundă. Sarah Jessica Parker face plici de invidie dacă-mi vede colecția. Mereu am spus că dacă o pereche de șoșoni e sub 350-400 de lei, e clar că-s d-ăia concepuți de mama China, pe un vapor ruginit și eșuat undeva. La 350 lei poate conține urme de calitate da’ pentru siguranță mergi de la 400 lei în sus. O pereche era pe la 380 lei la promoție și speram în minuni, cealaltă la 280 lei și nu speram la nimic, eram doar curios. Poșta 1 s-a mișcat admirabil, a doua zi am primit mesaj să le ridic de la dulap. Prima pereche chiar era o minune cu o mică problemă, era o minune lată și la mine-n picioare ziceai că-s șoșoni de Bozo. Zicea-i că acu’ am semnat ștatu’ de plată la Circu’ Globus. Perechea doi erau d-ăia de ultimu’ drum și de „sper să nu plouă că rămân în șosete”. Am mers pe varianta returului cu ambele perechi.

Intrat pe site și „pentru retur, click aici”. Am click acolo și zbang, direct la poșta rapidă să plasez comanda. Am plasat comanda, am ambalat regulamentar șoșonii, toate bune și frumoase. A doua zi mă sună poșta personificată-n vocea unui nene pe etnobotanice.

-De la poșta X vă sun… cu coletele…

-Bună ziua și dvs, așa… și? Veniți?

-Unde merg coletele?

-Scrie în comandă, aveți adresa completă acolo că n-o știu pe d-asupra… la E-șoșoni.

-Aaaaaa… păi nu se poate.

-Aaaaaa… păi de ce?

-Tre’ să ne trimită ei comanda.

-Eu am urmat instrucțiunile lor și m-a redirecționat pe pagina dvs, acolo zice că-i ok.

-Nu-i ok și nu se poate. Pentru retururi tre’ să facă ei comanda.

-Ok, bun… de fapt și de drept pe dvs nu vă interesează unde trimit eu coletele, tre’ să veniți să le ridicați.

-Păi unde le trimiteți?

-Lu’ mamaia.

-Păi ați spus că le E-șoșoni.ro.

-Nu, v-am păcălit, lu’ mamaia. Absolut întâmplător mamaia are aceeași adresă cu E-șoșoni.ro, care-i problema dvs?

-Hai să nu ne…

-Hai să nu ne ce? Voi sunteți poșta, firma de curierat! Tre’ să luați un colet din punctul A și să-l duceți în punctul B contra unei sume pe care eu o plătesc. Asta-i chintesența existenței voastre, sursa voastră de câștig, serviciu’ care vă face contu’ dodoloț, înțelegi?

-Văd că nu ne-nțelegem…

-P-asta o vede și ultima formă de viață unicelulară de pe Pluto, ce nu pricep nici eu și nici ea e de ce nu pricepi tu.

-E clar că nu ne… nu se poate și gata!

-Bre, plătesc să trimit două colete, de ce pana mea nu se poate?!

-Nu se poate și gata!

-Ești un tâmpit!

End of story și așa duc doru’ telefoanelor fixe când puteai să trântești telefonu-n furcă.

Sun la E-șoșoni.ro și le spun problema că ăia nu vor să-mi ridice coletele conform indicațiilor prețioase. Mi-au confirmat și ei că-s tâmpiți și mi-au trimis alt curier de la o poștă zdravănă la neuron care mi-a ridicat coletele fără nici o problemă. A doua zi au ajuns și deja cred că mi-au fost returnați banii. Trebuia să mă scoț din draci cu Retardinio ăla.

Defecțiuni poștale – 26.02

Asta-i pentru ploieșteni sau pentru cei aflați în tranzit prin Republică. Capcane sunt la tot pasu’. De la cele cu puternic impact emoțional care se răsfrâng asupra inimii, capcanele reprezentate de facturi cu multe zerouri, de la alea culinare pline de Ț-uri, Ș-uri și alte E-uri radioactive de prin galantarele magazinelor și până la capcanele de sub egida „iarna nu-i ca vara”. Exact despre asta vă spui acu’.

M-am pornit de la o postare facebukistă a unui prieten care era cât pe ce să-și zbicească creierii de gresia din fix Km. zero plus, minus ceva mărunțiș, al urbei Ploieștilor. Dragă călătorule, dacă te hotărăști la plimbare matinală la răsăritul soarelui prin centrul orașului, atenție la capcane. Io trec p-acolo în fiecare dimineață și cuplez fața pe o porțiune de drum și așa în patru labe, adică 4X4, reușesc să trec porțiunea ucigașă și plină de capcane.

În centrul orașului e magazinu’ ăla mare care-ncepe cu W și se termină cu arkt. Pe promenada din fața lui e cea mai proastă gresie din toate timpurile. Dimineața pe răcoare se formează o pojghiță de gheață invizibilă care  te dă cu roțile-n sus și-ți asigură un bilet dus către UPU, secția gips și atele. Sunt parșive capcanele, adică temperatura d-afară nu-i chiar așa scăzută, Sorinel se ițește și-ți dă speranțe de primăvară, zăpada a dispărut, imaginea globală nu te duce cu mintea la gheața de pe jos și-ncepi să faci ca Bambi după ce l-a fătat mă-sa și se chinuia să stea pe picioare. Partea proastă e că nimeni din magazinoiu’ ăla nu se sinchisește să-i dea sare la gresie. În condițiile astea ploieșteanu’ sau turistul aflat prin zonă are ca variante de supraviețuire fără buba la cap cuplatul feței, exact ce spuneam, 4X4 și înaintat prin târâre cu burta pe sol, deplasarea fără grabă și cu solnița-n buzunar sau se lasă-n voia sorții și Dumnezeu cu mila. Nasol e că nu prea ai pe un’ să ocolești capcanele.

Stați să vă arăt pentru edificarea non-ploieșteanului.

După cum se observă pietonu’ n-are variante. Ori o ia direct prin capcane, ori pe șosea. Varianta cu șoseaua pică din start că de gheață poate mai scapi, e de preferat o tărtăcuță d-a dura pe caldarâm decât interacțiunea cu un BMW la 70 de km. pe oră. Băbăieții de la magazin, bre n-auziți, și-n Ucraina sunt avertismente pe câmpurile minate. Hai că nu dați sare că-i sub demnitatea voastră, da’ un afișuț cu un craniu spart care se dă pe gheață ar merge-n zonă.

Și totuși Cătulică a găsit varianta perfectă pentru a trece cu bine de încercarea vieții. Scoateți o foaie de hârtie și notați.

Până-n porțiunea cu piguini, tot magazinu’ ăsta mai are o intrare.

Intră p-aciulea că-i cu gresie d-aia bună și antiderapantă. Urci la etajul magazinului, apoi faci stânga către pasarela care face legătura între cele două centre comerciale.

Cobori la parter și intri la KFC. Zici frumos „bună ziua” lu’ tanti care pune puișori, nu cumperi nimic că-i câh și ești la dietă, și ieși pe laterală.

Aici este singura provocare a traseului că tre’ să stai pe picioare doi, maxim trei metri până sari mantinela aia și dacă ai noroc, e o mașină parcată acolo și cobori pe ea. Simplu ca sternocleidomastoidian. La prima vedere sunteți tentați să spuneți chestii drăguțe ca „leneșii dracu’ ” sau „criminali îmbuibați și calici care sărăcesc dacă aruncă o mână de sare-n zonă”, da’ vă spui că-i mâna celor de la marketing. Au pus capcane să te oblige să o iei prin magazin și io-te așa mi-am luat io o geacă pe care am prins-o la reducere cu 45 de lei. Normal că n-aveam nevoie pentru că mai am trei sute patru zeci și două de mii de geci, da’ era la promoție și nu m-am putut abține.

Tot despre Ploiești, AICI. Și să nu uit… P.S. – s-a-ncălzit vremea la Ploiești, momentan suntem în siguranță.

Atenție, capcane! – 20.02

Nesimțitu’ ăsta de Mucky cu algoritmii lui nu mă lasă să trăiesc! Cum care Mucky? Mucky cu „Z”, șefu’ de la mutro-catalogului ăla bleu cu alb la logo, ăla pe netu’ social și plini de pisici. Mucky care se termină-n terminație de nume de bere. Îi zic așa să nu se prinză algoritmii lu’ mă-sa. Mă-sa fără cratimă, cu „e” în loc de  „ă” și „t” în loc de „a”. Cum îi miroase a afacere imediat îți dă la tibie și peroneu.

Hai să vă spui. Pentru mine Mucky e agonia și extazu’. Fără ceaslovu’ mutrelor io-s vai steluța mea. Adică cine mama dracu’ caută pe goagăl piuituri? Exact, nimeni, toată lumea știe ce-i aia o piuitură. Toate accesările pe site sunt direct din cărțulia de fețe. Probabil și tu când citești rândurile astea tot din colecția de fețe a lu’ mucky ai ajuns la ele. D-asta administratorii de grupuri care nu-mi permit postarea cu link a zăpăcelilor mele de pe site nu mă ajută deloc. Ba din contră, dacă pun doar textu’ sunt șanse foarte mari să mă-ncurce pentru că omu’ citește, eventual se amuză și sănătate, nu mai intră pe site să citească de două ori același lucru. Adică canci accesări la piuituri.ro și nu mă mai țin motoarele de căutare în fruntea listei. Mă bagă-n pagina două sute cinci zeci și patru virgulă doi, după definiția din DEX a piuiturii, piuituri la nuntă și cum piuie puii de pinguin imperial. Dacă mâine Mucky închide fațăbucu’ io mă pensionez anticipat. D-asta-i extazu’. Cu agonia am io o problemă că nu-s masochist.

Vineri pe 13 ianuarie mă ocup de organizarea unui concert la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești. Aveți detalii și posibilitatea achiziționării biletelor on-line AICI. Pentru impresii vis-a-vis de New Levites aveți AICI un articol.

În primu’ rând e că-i primu’ concert la nivel mare. În rându’ doi e o chestie de mândrie să am sigla pe același afiș cu logo-ul Filarmonicii Paul Constantinescu și e musai să-mi iasă bine din toate punctele de vedere. Am pus toate piesele cap la cap, mi-am făcut filmu-n cap cam cum se va desfășura evenimentu’ și să n-apară neprevăzutu’, am vorbit cu colegii care m-au ajutat, am inclusiv bar deschis în pauza concertului, totul e aranjat. Singura problemă e cea de promovare și aici intervine Mucky. Stați că o iau de la capăt cu exemple.

Dacă mă trezesc într-o dimineață cu moaca proaspăt scoasă din simbioza cu cearșafu’, cu cearcăne de cocârț pilit până la ore matinale și-mi fac o poză pe care o arunc pe bacefook, scriu doar „au, au, au, nu ma’ beau, nu ma’ beau!” în circa și ceva, hai să zicem juma’ de ceas, am cel puțin cinci zeci de degețele mari orientate-n sus. Dacă pun un eveniment se schimbă treaba. Algoritmii lu’ Mucky simt miros de sânge proaspăt și-mi papă postarea cu fulgi cu tot. Adică o vede Lupea Spătaru și am un singur deget mijlociu virtual cât toate zilele orientat tot în sus. O pitește, o freacă, ce mama dracu-i face că dacă nu-i dai bani nu scoate postarea la lumină. Și nu asta mă deranjează că-i normală treaba, e o afacere și asta e. Deranjant e că nu contează evenimentu’, nu contează că-i strângere de fonduri pentru eradicarea cancerului, de strâns bani pentru lumea amărâtă sau orice altă cauză nobilă, algoritmii mă-sii vor bani și cu asta basta. Sunt persoane publice cu un catralion de prieteni și urmăritori, o marfă prețioasă pentru cărțulia de fețe, dacă publică ceva din care Mucky doar bănuiește că-i un bănuț de supt, bang la ras de audiență pe acea postare. Dacă-i zici de mumă te-nchide că nu suportă critica.

Da’ noi suntem români și ne descurcăm. Am pus afișu’ ca o poză normală fără iz de eveniment care atrage hienele, cu link în primul comentariu. Ghici, de pe laptop nu poate fi distribuită, doar de pe telefon și să mor dacă pricep de ce nu merge. Am umblat la toate setările lumii și nimic. Da’ nu-i bai. Dacă cineva redistribuie postarea, mă ocup eu să pun în comentariu link direct la eveniment. AICI e postarea. Și mă înclin pentru ajutor.

Mucky cu Z de la puie – 10.01

Azi am doi nominalizați la-njurături, drumarii și electrica furnizare un rahat pe varză că furnizează când vrea mușchiu’ ei, ambii câștigători. Adică am folosit tot arsenalu’ plus chestii noi inventate ad-hoc. Am combinat înjurăturile de organe cu alea de morți și răniți. Fără mame de data asta că a fost Sf. Andrei și ziua Românicii și nu se face așeeea.

Legenda spune că de sărbători suntem mai buni până la un punct. Niciodată-n sfera bunătății n-au intrat guvernanți indiferent de culoarea politică și drumarii. Ăștia din urmă după niște zile libere când românu’ renunță la parcarea din fața blocului și își mută mașina pe DN1, au frigiderele pline, mămicile full de orgasme și cu sexuțu’ la zi.

Pe o miercurea trecută am plecat în Apuseni. În zona aia ajung cam o dată pe an și recunosc cu mâna pe corazon că mereu apare ceva care mă surprinde din punct de vedere drumuri. Am plecat pe la un cinci dimineața ca să nu ies la pensie direct din trafic. Destul de agitată șoseaua pentru ora aia da’ am mers țiplă cât să nu tăbărâm cu lupe și morțișori pe drumari. Pentru variațiunea peisajului un prieten a propus să mergem spre Sibiu-Alba-Cluj. Părfect, așa făcem!

La intrarea pe autostrada de la Sibiu, Sherman al meu zicea că are trei sferturi de rezervor full de zeamă, adică suficienți bre. Știam că dacă-l calc pă pedală începe să sugă ca o sugativă da’ nu m-am gândit o secundă că se transformă-n centuristă proaspăt ieșită din pandemie, câștigătoare trei ani la rând de PornOscar și suge ca un Boeing 737. Ca să mă țiu de cârd l-am cam călcat, nu spui cât că-s ca eliberații condiționat de la faza când m-a lăsat tanti Poli fără permis. Autostrada frumoasă, liberă și ușor unduitoare, marcată bine și eu lăudam drumarii cu „io-te bă, se poate fut…” În timpu’ ăsta Sherman sugea, afișaju de zeamă scădea, autostrada nu se termina, transpirația mă trecea. Pe la km. mama dracu’ cu crăci, am văzut o benzinărie. Mai aveam juma’ de rezervor. Tre’ să vă spui, anu’ trecut am fost pe Târgu Mureș și acolo-s două tronsoane de autostradă. Adică mai ieși, mai vezi un om, un magazin… un ceva. Aciulea nope, ai ceva distanță și canci benzinării. Plus că n-ai pe un’ să te dai jos de pe autostradă. N-am oprit și bagă talpă-n Sherman.

Ultimii 50 de km. îi mergeam ușor, sub regulamentar cu mult să nu mai sugă ăsta ca un nesimțit și i-am promis că-l fac de rahat pe blog. La un moment dat îmi arăta-n bord că mai am 10 km. de mers și apoi trece pe electric. Păcat că nu-i și electric. Hai că văz ieșirea spre Gilău. Aciulea bară la bară frate! Înaintam ca melcu’ cu pană de cauciuc. Benzinăria nu se vedea și-n bord deja nu mai afișa nimic, probabil că vaporii de benzină nu-s detectați de senzori. Io propun producătorilor de mașini să scrie ceva pe afișaju’ ăla. Un „vaya con Dyos”, un „ai litobe”, un „cwae, asta e, succes”, ceva să spulbere incertitudinea plină de transpirații reci pe spate de șofer în prag de pana prostului.

În tot acest timp drumarii sughițau și râgâiau de sătui. Dacă aud pe cineva că-mi comentează cu „da’ de ce ai dat viteză?” sau „român nemulțumit, ai autostrăzi și faci figuri”, înseamnă că ori el, ori mama lui e drumar. Alerg că d-aia AUTOSTRADĂ, încet merg prin toată țara. Și fac figuri că nu așa se face autostrada. Tre’ să poată salvarea să intre pe undeva, să intre un pompier să te stingă-n caz de ceva, să poți să alimentezi, să bei o cafea, pipilică pot să fac și pe banda de urgență. Am ajuns la o benzinărie și faptu’ că era full mi-am dat seama că n-am fost singuru’ fraierici.

La-ntoarcere toată gașca s-a resemnat că o să ajungem pe Valea Prahovei și o să ne mai vedem rudele la anu’. Am oprit o fugă prin Brașov să păpăm, toți eram alimentați, ne gândeam să jucăm un Fazan pe WhatsApp, aveam apă și biscuiți plus resturile de la grătar, pâine, caca & pipi lăsate la cârciuma unde am păpat, hai să mergem că suntem pregătiți pe toate axele. Am plecat la ora 5PM și la 6.45PM eram în fața blocului. Am mers perfect și mi-a mai trecut ofu’ pe drumari.

Stați că mai am de dat la Electrica. La mine-n zonă pică curentu’ des. Habar n-am care-i cauza. Miercuri dimineața am plecat eu, undeva-n timpu’ zilei Electrica Furnizare a decis să nu mai furnizeze. Problema e că io am siguranțe d-alea care dacă vreau să mă omor prin electrocutare nu poci. De aruncat de la etaj nu pot că stau la unu, nu-mi rămân decât spânzuratu’, înecatu’ e sezonier că am cada mică și tre’ să aștept vara să mă duc la mare, și eventual să-nlocuiesc sticla de cocârț cu Domestosu’. Dacă bag un cui în priză sare siguranța. Asta mai sare când dau drumu’ prea tare la robinetu’ cu curent și „e mulți volți pe sârme”. Fix așa sa-ntâmplat miercuri după ce am plecat eu.

Am ajuns duminică acasă. Asta cam neprimitoare, avea 17 grăduțe-n ea și mirosea ciudat. Bă ce mama dracu’ că doar n-am uitat un cadavru-n frigider. Și dacă-i în frigider nu-i uitat. Se pune acolo special să nu candească până faci tu rost de lopată, var sau ceva de dat foc de la benzinăriile de pe autostradă. Normal, nu mergea centrala și nici frigideru’. Centrala mi-a mers toată noaptea să-ncălzească pereții și am aruncat trei saci de gunoi cu haleală, saci d-ăia XXL. Tot ce aveam în congelator în caz de atac rusesc sau invazie zombi. Da’ atenție mare tu-ți electrica mă-tii, mi-ai făcut muci înghețata OREO și pentru asta nu te iert niciodată. Ieri am rezolvat problema, am fost la cumpărături.

Drumurile noastre toateeee… 06.12

Francezu’ zice „c’est la vie”, americanu’, englezu’ și cam toată lumea vorbitoare de engleză folosește shit happensu’ cam la orice situație de cacao în care intră. La noi la români dacă ești mai erudit folosești „soarta crudă” sau „ceasu’ rău, pisica 13” și dacă ești slobod la gură îți bagi de nu se mai vede sau inventariezi sfinți. La faza asta se vede clar că toată populația lumii are un numitor comun pentru că-l folosește pe shit când situația-i de rahat chiar dacă nu există un rahat fizic în ecuație și e doar metaforic. Da’ stați să vedeți shit happens cu personificarea lu’ shit pe bune.

Sâmbătă penultima zi de vacanță. Aveam în program mers la Renaissance Festival, click pe denumire să vedeți poze faine, e o chestie foarte șmecheră pe un teren imens, o să scriu separat vis-a-vis de fenomen. Hai să vă zgândăresc curiozitatea puțin. Să zicem că toate evenimentele pe temă medievală din România se pun cap la cap pentru un super festival medieval. Ei bine, probabil că o să le iasă cam pe sfert de ce fac oamenii ăștia din Texas. Mă rog, povestim altă dată.

Și ne-am trezit cu gând de mic dejun pe drum să nu pierdem vremea. Țop în mașină și hai la drum. După 30 de mile oprim la un local pe care-l știam cu papa bun. Papa cred că e bun în continuare, nu știm că nu l-am gustat. Ne-am așezat la masă și vine tanti ospătărița care avea 150 de ani. Hai să nu exagerez, n-avea chiar 150 da’ 149 făcuți prin primăvară sigur. Partea tristă e că e într-o relație cu Alzheimer pentru că am spus ce vrem și stai și așteaptă că tanti Parascheva grăbită să ajungă la fest și prinsă cu alți clienți, ne-a uitat de nu ne mai vedeam de foame. La un moment dat am întrebat-o dacă s-a născut găina care tre’  să se oo pentru ochiurile noastre. A venit de la bucătăria pe care o aveam în ochi full HD să ne zică că-i bucătaru’ nou și tălâmb. Omu’ poate că era nou, da’ tălâmb nu cred. Nu era mama Omida să intuiască ce comandasem noi dacă Iliescu varianta feminină nu-i spusese ce și cum. Practic vedeam live ce se petrece-n bucătărie. Să se acopere ea o dădea pe bucătar. Nici să facem show n-aveam tupeu că ne trezeam cu ADN prin farfurii.

După alte zece minute, poate mai bine, am întrebat-o de sănătate și i-am luat pulsu’ lu’ coana mare care ne-a anunțat că mai durează alte 8-10 minute d-ale ei, probabil 15 d-ale noastre. Atunci am zis shit happens și mai du-te-n gâții mă-tii, hai că mi-e o foame de aș mânca și bătaie numa’ să mănânc ceva. Am oprit în altă parte, am halit repede și hai că deja pierdusem timp prețios. Da’ a fost momentu’ ăla când deja aveam karma sexată.

Pe drum am rămas fără GPS, plus dracii de la masă, se anunța o zi de tot shitu’. Bă n-a fost așa. La festival totul ok, ne-am plimbat, am halit, am savurat costumele și festivitățile, totul ok și ne-am zis că nici nu se putea ceva mai nimerit pentru finalul vacanței. Mai aveam în ultima zi programat un descălecat la un restaurant de fiță pe la suta și puțin de mile distanță.

Seara am ajuns acasă și s-a declanșat jihadu’. Mă anunță fosta mea prietenă, actuala nevastă că nu se mai duce apa la budă. Trăgeai apa și se umplea buda de apă. Clar, scurgere-nfundată. Dă-i cu ventuza, dă-i cu lichid de desfundare, hai că parcă se duce. Da, chiar s-a dus tot… în cada lu’ sor-mea din celălalt capăt al casei. Am zis că-i fosa septică full. Sâmbătă seara la orele 22.00 noi căutam formația Los Vidanjores. L-am găsit pe un nene, l-am trezit din somn că-n anunț scria 24 din 24 și ne-a zis că ne trimite o mașină duminică la 10.

Duminică la 10 și ceva a venit mașina. Se uită-n fosă, mai era loc de multe dușuri și răhățeli da’ ne-a zis că mai avem una. Și da, chiar mai aveam. Numa’ că era-ngropată ca o comoară. Și ghici, după ce i-am dezgropat gura de vizitare am constat că mai e una. Caut-o și p-aia, găsit, dezgropat, golit. Tot nu mergea nimic. Atunci ne-a anunțat solemn că avem nevoie de un instalator pe care-l găsim luni, adică acum când voi citiți asta și io-s în avion dușat cu șervețele umede. Hai că dușu’ nu-i problemă și nici cu pipiloiu’, are sor-mea curte mare de pot să alerg în cucu gol fără probleme, da’ cu shitu’ ce facem, aici e baiu’.

Am rezolvat problema, trăiască pungile de la HEB că vin perfect pe sub colacu’ budei. Sper că acu’ să n-ajungă gunoiu’ lu’ sor-mea la o stație de selectare manuală că o să fie o mare surpriză pentru oamenii ăia și or să câștige la LOTO. Vedeți mă, d-asta-n Românica nu se renunță la buda din fundu’ curții.

O să țin minte vacanța asta. După plimbăceli sublime în locuri noi și șmechere, cumva karma m-a pregătit pentru-ntoarcerea-n țară și mersu’ la muncă.

Aciulea să vedeți cum săpam după comori. Mă rog, io eram în pauza de hidratare.

Shit happens – 10.10

Lăsați tot, stați pe scaun să nu faceți buba de la căzătură, cafeaua să nu fie fierbinte, musai să citiți articolu’ ăsta care-i de noaptea minții, winter is coming, noaptea polară, pierdut neuron îl declar nul. Vă spuneam AICI cum goneam io pe un câmp și m-a prin radaru’ de m-a lăsat poliția Băicoi, mă scuzați, fără carnet trei lunițe, alea de vară care contează. Ce n-am știut eu atunci e că ăștia trecuseră câmpu’ ăla din extravilan că e câmp în pana mea, d-ăla regulamentar cu rapiță și porumb, adică canci așezări umane, în intravilan că cine știe, poate o să fie și se duce primaru’ cu cortu’ p-acolo. Au mutat tăblia aia de te anunță intrarea în localitate de unde știam io că e și unde-ncep casele, mai hacana cu trei km. spre DN1. N-am știut și mi-am luat 1300 de lei amendă, puncte fără număr, trei luni pe bară reduse la două că-s băiat deștept și am dat examen, plus una buc. an sunt ca eliberații condiționat pe bună purtare, stau ăștia cu ochii pe mine și dacă mai fac o dudă o să-mi dea și luna aia pe care mi-au anulat-o. Azi am fost la Băicoi, mă scuzați.

Ăsta-i câmpu’ cu rol de localitate.

După cum se vede în imagine, autoritățile au fost perfect îndreptățite să-l bage ca parte integrantă a localității. Numa’ zgârie nori, școli, spitale și grădinițe pe ambele părți. Doar că a dispărut ceva din peisaj, singura amprentă omenească de pe peisaju’ Mamei Natură în afara drumului în sine, semnul de intrare în localitate.

Exact, pluța aia metalica pe care o arăt io cu măna avea și cap. Și pe cap scria Băicoi. Acum nu mai e, a dispărut suspect. Cum în natură nimic nu se pierde, totul se transformă, a apărut în altă parte.

Exact unde are o logică ș-un sens, acolo unde-ncepe orașu’.

Problema mea e că a reapărut unde era inițial și unde-l știam io de mergeam regulamentar cu 50 Km/oră. Cum mama dracu’ chestia asta cu intrat localitatea la apă așa brusc, ha? În momentu’ ăsta am niște colete pline cu beep-uri și marcate cu +18 și nu știu cui să le livrez, către Poliția Băicoi sau către Primăria Băicoi. Sau să le-mpart către ambele autorități, așa… preventiv și să fie. Ăștia lungesc Băicoiu’ după targetu’ de amenzi?

Teoria mea e următoarea, două puncte. Niște băieți șmecheri au pus ochiu’ pe câmpurile alea și pe potența lor imobiliară. Au deschis cu capu’ ușile prin primărie și aia d-acolo au zis „gata boss, se face” și au mutat indicatoru’ ăla de căcat ca să mi-o tragă mie și altora ca mine. Problema e că n-au mutat și actele cu cadastru, draci, laci și morți în gât ca să fie și legal. Între timp poliția a văzut oportunitatea de care a profitat din plin. Cum la noi timpul birocrației nu este tot ca ăla dictat de Greenwich, că a durat prea mult și investitorii și-au băgat picioarele în terenurile lor, că nu s-au înțeles la șpăgi, că e arie protejată a șoricelului de rapiță care-ți face selfiuri în ea, că mama dracu’ pe varză și din cine știe ce motiv, e clar că partea de legalitate a sculării erecte a Băicoiului n-a avut nici o bază legală și s-a diminuat și culcat la loc, revenind la dimensiunile inițiale. Carevasăzică în porțiunea pe care mi-am luat eu amendă și porția de circ cu executare, nu a fost, nu e și-n mod cert n-o să fie oraș prea curând pentru că e TEREN ARABIL ȘI CÂMP, BĂGA-… calm… zen… etc.

Ce fac io acu’ și stătut pe bară retrogradat la infanterie două luni, și cu banii luați că-s prost și-mi plătesc amenzile, ha? Să-i dau în judecată? Cred că moare și Iliescu și nu se termină procesu’, plus că sănătatea scufiței mele e mai importantă. Singura variantă e să citească cine trebuie și poate-mpinge un control prin zonă să-i întrebe p-ăia cum li se mărește lor orașu’ brusc și peste noapte.

Bă și am niște-njurături de nu vă zic… spun doar atât… BĂ, NU SE FACE AȘEEEEA! Primăria BĂI COI, Poliția BĂI COI, ăsta-i furt bre! Miroase a penal rău de tot pe la voi prin birouri.

P.S. În poză sunt io bătut. Aia cu mine mutut nu pot s-o pun și pentru poza cu io „și cu banii luați” vă pot arăta chitanța de pe ghișeul.ro

Localitatea a intrat la apă – 04.09

Proverbele noastre alea de cartier sunt izvorâte din experiențe și trăiri. Chiar dacă-s anumite proverbe care-ți dau cu virgulă, spre exemplu „Dacă tăceai, filosof rămâneai”, adică sunt persoane care poa’ să nu vorbească deloc toată viața că nu au fost, nu sunt nici măcar tangențiali cu conceptul de filozof și nici viitorul nu sună bine pentru ei că-i trădează inexistența sclipirii din privire, au totuși aplicabilitate reală. Da’ proverbe de genu’ „După ce că ești prost, te mai și caci în drum” parcă nu le-ai lua contextual și trebuie citit printre rânduri și descoperit chintesența din el. Despre asta vorbim azi.

Atenție urmează cuvinte cu puternic impact emoțional pentru cei cu hepatita A,B,C,Ș,Ț, dăunează grav la cam toate tipurile de hepatită. Englezu’ și celelalte foste colonii britanicii îi spun shit, francezu-i zice merde și neamțu’ scheisse. La noi la români îl găsim în mai multe forme scrise și pronunțate de la rahat, căcat, hăndel și până submarin, necuratu’ etc. Weekendu’ trecut mi-am făcut de cap pe la Corbii de Piatră, pe la festivalu’ StoneBird. După primele două seri de rockăială am dus toată gașca la Mănăstirea Corbii de Piatră pe care o recomand ca punct de vizitat dacă vă aflați prin zonă. Trebuiau exorcizați puțin mai ales că mai aveam o seară de concert. După vizita mănăstirii, printr-o laterală se fac niște trepte care te duc pe stâncă. Acolo, fix în potecă, am văzut punerea în scenă live a proverbului ăla de mai sus cu „După ce că ești prost, te mai și caci în drum”. Exact pe potecă să lăfăia un rahat. Cum mama dracu’ să faci așa ceva în condiții de proximitate cu pădurea, chiar n-a mai putut face zece pași pentru intimitate și nealterarea peisajului? Normal că am studiat cazu’ cu doi prieteni.

-Bă, e clar, aici l-a tăiat pe om. Asta nu-l scuză de prostie.

-Nu, ăsta nu-i rahat rapid și venit incognito. Ala e ca schema explodată de la IKEA. Ăsta-i încolăcit frumos de zici că stă la poză.

Ce am observat eu de m-a făcut să merg pe varianta cu rahatu’ eliberat conștient în potecă și neconstrâns de nimic a fost un muc de țigară lângă el. Adică mai lipsea un ziar sau o revistă Playboy și tabloul general se contura perfect în premeditarea actului. Un prost care nu bifase-n viață chestia asta, rezolvase problema. Prost e sigur, acum e cu rang de prost care s-a găinățat în drum. Și nu pe orice drum, pe o potecă turistică deasupra unui locaș de cult. Singura necunoscută care ne dădea cu zecimale era lipsa hârtiei igienice și a vegetației cu frunză lată ca înlocuitor bio. Deci prost magna cum laude și în plus jegos. Dar omu’ a demonstrat practic și concret că proverbele au aplicabilitate și demonstrație reale. Bine că nu m-am zbenguit prin el că la bafta mea cam așa se-ntâmplă.

Într-un articol viitor o să vă spui despre festivalul Stone Bird și locația în care am stat. Am de procesat cam un catralion de poze. Stați liniștiți, n-am poză cu rahatu’. Alte chestii de lehamite AICI.

Proverbe aplicate pe drumuri de munte – 15.08

Probabil că ați văzut că am cam tras chiulu’ săptămâna asta. Am fost puțin prins cu chestii, o să vă spui care a fost marea problemă existențială ce m-o bântuit de câteva zile-ncoa’. Undeva pe vinerea trecută a trebuit să fac un drum la ITM. Aveam nevoie de un document emis de ei cu denumirea generică de… document. Alte date n-aveam și am avut suficient de multă ciungă-n păr să nu sap puțin să văz cum se numește. Pe model „cine-i prost să stea acasă”, io n-am stat acasă și chiar m-am dus la ITM. Pe această cale, țin să mulțumesc autorităților că au pus ITM-u’ într-o clădire de doar două etaje. O să vedeți de ce.

Birou’ 1.

-Bună ziua, am și eu de ridicat un document…

-Nu-mi spuneți, mergeți la doi la registratură.

-Să trăiți, am înțeles?

Birou’2, etaj 2 – ghici? Exact, registratură.

-Bună ziua, am și…

-Așteptați afară, venim noi!

-Aaaaa, azi?

Și a și ieșit o tanti destul de amabilă.

-Deci, am nevoie de un document emis de dvs în care să fie draci, laci și flamingo roz.

-Nu la noi, trebuie să vorbiți la fiecare angajator al dvs care tre’ să vă emită bla, bla și neapărat bla.

-Nu doamnă, este o simplă foaie fără bla și nici cu bla.

-Nu, nu la noi.

-Ba da, la dvs. Știu că e undeva la 20 de lei.

-Aaaaaaa, păi spuneți așa, documentul de 20 de lei. Am înțeles eu greșit. La etajul 1, la ghișeu.

Birou’ 3, etaj 1 – Ghișeu care avea o coală lipită pe care scria sugestiv, ghișeu.

-Bună ziua, am nevoie de o fișă care să spanac pe varză și am nevoie de ea pentru dosaru’ NASA. Altfel nu obțin bilet cu loc la următoarea misiune spațială și nu vreau să stau în picioare.

-De la nooooi!? N-am auzit, nu știu… nu știu ce să vă dau. Cine v-a trimis la noi?

-Colega dvs. de la registratură. Costă 20 de lei.

-Aaaaaaaa, e altceva, știu ce vreți, imediat.

Și butonează cam cinci minute.

-Mergeți la contabilitate la etajul 2 și plătiți 20 de lei. Să treceți pe la mine să-mi arătați că ați plătit.

Birou’ 4, etaj 2 – Contabilitate sau casierie?

Ajung iar la doi și ajung la două uși. Pe una scria contabilitate, pe cealaltă casierie. După mintea mea creață, bani + plătit + chitanță = casierie, nu contabilitate. Da’ dacă doamna etaj 1, ghișeu a zis că la contabilitate, hai la contabilitate. Knock, knock regulamentar, intru și dau peste un nene în prag de pensionare, murătur tare de tot.

-Bună ziua, trebuie să plătesc…

-Așteptați pe hol, o să vă cheme o colegă.

Și gata, am ieșit. Stăteam pe hol și urmăream niște duduițe care se perindau pe ușa de la casierie. La un moment dat, o tanti mă vede.

-Așteptați pe cineva?

-Cred că da, poate chiar pe dvs. Nenea colegu’ de la conta mi-a spus că mă cheamă cineva de la dvs. din birou.

-Și noi de un’ să știm că sunteți pe hol?

-Doamnă, am presupus că aveți camere de supraveghere sau că ați primit un mail-uț de la ghișeu.

-Poftiți.

Am intrat, am plătit, am plecat… adică cum ar spune romanu’ „Veni, Plătiti, Vici”.

Birou 5 reloaded, etaj 1, ghișeu.

-Săru’ mâna iar. Am plătit.

-Să văd.

-Poftiți.

-Perfect, vă sunăm noi.

-Când?

-Când e gata.

-Da, așa e, n-aș fi crezut. Cam când e gata?

-Săptămâna viitoare.

Și chiar a fost, marți că luni am avut liber.

D-asta zic, bine că sunt doar două etaje, un singur ghișeu, o casierie și o registratură. Normal că am o-ntrebare. De ce pe documentu’ bla, bla că tot nu m-am prins cum îl strigă prietenii la joacă, nu-l cheamă 20 de lei? Se pare că asta a fost parola descurcăreață.

Peseu’: ajung la fetele mele de la contabilitate care mi-au spus „de ce te-ai chinuit, îți făceam noi documentu’ 20 de lei”. Pentru că așa-s eu masochist și pentru că am vrut să fac mișcare. Astrele mele bramburite-s vinovate.

Acu’ vă zic, mă victimizez io da’ chiar am rezolvat relativ repede și marți chiar m-au sunat să mă duc să-l iau.

Denumire document: 20 lei – 18.06

Bine că avem cap, minte ce ne trebuie. Paradoxul Românicii: uimitor cum o țară cu o populație expertă-n politică, fotbal, medicină și mai nou la război, are politicienii cei mai proști, nici nu știu dacă mai are echipă națională de fotbal, spitalele sunt cu popi la promoție și bine că nu-i război, să ne ferească dumnezeus pentru că nu știu ce să zic. Am un prieten care a emis o ipoteză la care nu mă aliniez chiar 100% da’ cam are dreptate. Zicea că-n Românica nu-i mare problemă cu hoția, cu lenea sau oculta nașpa care ne ține pe loc, e pur și simplu prostie. La noi nu se poate pentru că pur și simplu nu putem. Io-s în acord cu el, numa’ că iau în considerare și procentul ăla cu hoție pe care-l văd destul de mare.

Stăteam și mă gândeam dacă orice inovație, demers sau chestie de hotărât pentru bunul mers al lucrurilor, pentru pacea mondială sau progresul omenirii ar depinde de Românica, probabil că și acum am alerga după mamuți, am face focul cu cremene și am face caca-n fundu’ curții. Bine, încă sunt zone în care se face caca-n fundu’ curții. Dar să privim partea bună a lucrurilor, nu aveam poluare la cote ridicate. Garantat nu treceam prin două războaie mondiale dacă trebuia semnătura pe cererea de invadare a Poloniei. Până se făceau studii de fezabilitate a invaziei, verificări la semnăturile soldaților pe fițele de protecția muncii, până draci pe varză, murea Hitler de bătrânețe și io-te cum mai apare un avantaj.

Spre exemplu, mă uit la filmări din Portul Constanța. Vă aduceți aminte că era o legendă urbană cum că ai dracu’ olandezi nu ne vor în Schengen pentru că le detronăm Portul Rotterdam. Și că tot d-acolo ni se pun nouă bețe-n roate la construcția de autostrăzi. Le detronăm un drac pe varză și d-aia nu le mai înfloresc la ăia lalelele că n-avem noi autostrăzi. Dacă faceți o comparație între cele două porturi, o să vedeți că e ca și cum compari Băneasa Mall cu buticul deschis la parter de bloc, într-o garsonieră confort trei. Dar și aici bifăm la categoria ecologie, a crescut vegetația pe calea ferată din port de poți filma un serial dodoloț post apocaliptic. Apropo, ca o paranteză, dacă dați click AICI, găsiți chestii despre portul Constanța. Mi-a atras atenția o frază, citez: în anul 2007, pe platforma portuară din Portul Constanța lucrau 20.000 de oameni, dintre care 5.000 ilegal, 16 ore pe zi. Cum au scos suma asta de 5000 de ilegaliști, au ținut ședință și „hai, mâna sus cei fără acte-n regulă”? Mda, dubios. Mă rog, alta-i problema apărută acum.

Scriam mai sus să ne ferească dumnezeus de război că suntem haliți. Da’ cum răzbelu’ e coleșica peste graniță și am auzit-o io pe maimuța aia de la televiziunea russian design, cu tupeu cât Putin, cum zicea că la tot NATO și la tot occidentu’ să le intre bine-n căpăcele că Rusia n-o să piardă războiu’, că la o adică, la două adici, o să apese pe botonașu’ ăla roșu și game over pe tot globu’. Cu alte cuvinte da’ tot te ia capu’ cu proasta asta. AICI ca să vă umpleți de draci. Asta cu ciuperca atomică nu-i nouă și autoritățile române au mobilizat factorii producători de pastile cu iod. Datele problemei sunt următoare, avem amenințarea, avem tratamentele, da’ cine le dă, pam, pam.

Asta-i maimuța, să știți cui umpleți frigideru’.

Cum nu poți să aliniezi toată România la coadă la pastilărie, inițial s-a vrut distribuirea prin medicii de familie. Numa’ că medicii de familie au spus simplu „nț, nu vrea mușchiu’ nostru”, deși io o vedeam ca o decizie ok. Bine, acum dacă stau să mă gândesc că am cunoscuți care habar n-au ce medic de familie au, sau dacă au ăla e de negăsit pe orice mijloc de comunicare, inclusiv la cabinet, probabil că măsura nu era chiar foarte nimerită. Da’ atunci cine să ne bage iod pe gât, popa? Ei bine, somitățile noastre mediciniste au lansat un pârț neuronal. Pastilele să fie distribuite de farmacii, că d-asta-s farmacii, adică au hapuri pe rafturi, dar atenție, numa’ pe bază de rețetă. Ghici cine tre’ să ne dea rețeta? Exact, medicul de familie, zece, stai jos. Adică tot românu’ e cu ridichea frecată-n afacerea asta. Se-mbulzește la medicul de familie, apoi se aia la coadă la farmacie și abia atunci poa’ să zică „Putine, fmm, dă cu bombeaua că sunt iodat și n-o să luminez în întuneric”.

D-asta zic, de fapt zice prietenul meu că la noi prostia-i mare și direct proporțională cu neputința. În loc să o lași la medicul de familie că oricum tre’ să treci p-acolo, salvezi niște copaci că nu mai faci rețete, poate doar un tabeluț în Excel, faci campanie pe tv cum că între zilele 1 și 3 din lună să vie ăia cu numele de familie care-ncepe cu A și B, între 4 și 6 ăia de la C până la D și tot așa. Momentan se discută care, cum, ce face. Sper să nu le trimită prin Poșta Română că-i expiră lu’ Putin focoasele. Of mamă, de ce nu m-ai făcut politician că-s plin de idei. Stați liniștiți, d-asta nu-ncepe un război atomic, se așteaptă aprobarea de la noi.

Bine că nu luăm noi deciziile – 27.05